Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 99

2. Situaţia vinovaţilor comunişti nepedepisţi

2.0. Confruntarea datelor din cererile de cetăţenie cu cele privind participarea la instalarea comunismului

c. Plecarea comuniştilor în Israel

Situaţia evreilor în 1944 nu era de loc simplă. Rezolvarea ei uimitoare nu poate fi doar rodul întîmplării. A trebuit o impresionantă coordonare strategică, pentru a se doza acţiunile în funcţie de context, înlănţuind etapele, echilibrînd interese contrarii pe longitudinea deceniilor, întru un optim globa – ceea ce spune mult despre coeziunea acestui neam. Exact precum dînd peste un ceas (sau un artefact similar) pe o planetă, un astronaut deduce existenţa unei forme de viaţă organizată, există fenomene sociale ce nu se pot explica decît prin „complot (nucleu organizator, catalizator al aderenţelor/participărilor voluntare) – chiar dacă nu se află detalii privind operaţiile oculte. Fiind nevoie doar de un sîmbure activ/coerent de amorsare – restul proceselor fiind rodul intervenţiei mulţimii însetate de descurcare, inteligent polarizată. La început, invadatorii sovietici, folosind… evreii care-i foloseau ca alibi, nu puteau fi înfruntaţi (că te dădeau jos de pe tanc şi te aşezau în faţa lui – cum pare a fi încercat Stalin… eliminat de puteri şi mai mari). Deci – dă-i cu lupta de clasă, cu arestarea şi exterminarea fasciştilor („întîmplător”- convenabilă agendei anti-antisemite). Dar, inevitabil, au venit şi exproprierile – care au produs victime colaterale: evreii îmbogăţiţi din explotarea coloniei invadate în secolul 19; cu efectul util că aceştia au devenit disponibili pentru a contribui la întărirea nou apărutului stat israelian (proces care nu s-ar fi putut produce cu atîta eficacitate fără aportul valului venit din Europa de Est)… Avem deci aici un segment aparent perdant, sacrificial, al macro-organismului colectiv. Dar vom vedea cum, după cîteva decenii, prin demontarea comunismului, şi acestuia i se va putea „reconstitui”  – miraculos – avuţia.

    Să urmărim acum ce s-a întîmplat cu cealaltă categorie, care militase pentru eliminarea „exploatării omului de către om”, aburcîndu-se comunist la putere, ocupînd poziţii avantajoase în toate instituţiile (din care românii potenţial incomozi fuseseră epuraţi) – sprijiniţi fiind de cea de a treia categorie rapace (clasa de mijloc, a „profesioniştilor”). Visul colonizării evreieşti a României părea în sfîrşit realizat. Românii devenind slugi pe pămîntul strămoşesc, ca atîţia alţi colonizaţi (soarta pieilor roşii, a sclavilor din Asia/Africa, a indienilor din America de sud,  a supuşilor sultanului, a iobagilor de diferite neamuri sub ruşi…. Sau, mai nou, a palestinienilor). Dar nu a fost să fie! Israelul a avut nevoie de aceşti copii, retrăgîndu-i din meandrele „amăgitoare” ale comunismului. Oare din ce bani şi-au cumparat libertatea, lăsîndu-ne captivii unui infern? A venit vremea „aliei”… şi sionismul a mutat evreii comunişti (şi pătura intermediară, a funcţionarilor parazitari) – la fel de neverosimil/uşor cum a mutat evreii capitalişti deposedaţi în 1948 (şi cum a demontat în final comunismul, ca să înceapă „reconquista”?).  

    Următorul text (extras din Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din România (1945-1965)”, coordonator Lucian Nastasă, Cluj, Edit. CRDE, 2003), exprimă binişor situaţia:

    „Decembrie 1958. Date în legătură cu plecarea evreilor din R.P.R. Sursa noastrã, un intelectual sosit recent din ţarã, ne dă câteva date în legătură cu plecãrile recente de evrei din R.P. Românã. De 3 sau 4 luni, plecarea acestora s-a transformat într-un adevărat exod. Printre zvonurile care circulă în legătură cu autorizaţia dată de comunişti evreilor să plece, este şi acela că societatea „Joint” ar fi intentat un proces statului român pentru despăgubiri, proces pe care l-ar fi câştigat. În contul sumei datorate, guvernul ar fi consimţit la plecarea în masã a evreilor. La Direcţia Generală a Capitalei (Miliţie) sute de persoane fac coadă de cu noaptea pentru cereri de plecare […].

O întârziere la plata impozitelor poate duce la anularea plecării. Se mai cere de asemeni o taxă de 1000 lei pentru renunţarea la cetăţenie, ca un prealabil pentru îndeplinirea celorlalte formalităţi, apoi o taxă de 350 de lei pentru lada tip de plecare, o taxă pentru cerere, taxe pentru legalizări de acte şi alte taxe indispensabile. Cei ce mai deţineau imobile aveau de dat o declaraţie de renunţare la acele imobile.  Lucrurile ce se pot lua sunt reduse la efecte personale, fãrã blănuri, bijuterii, argintărie sau alte obiecte de valoare. Pentru toate aceste motive, piaţa este inundată de obiecte de tot felul, a căror valoare este scăzută: numărul mare de vânzători face să nu se mai găseascã cumpărători.[…]

Plecarea evreilor a produs o perturbaţie sensibilă în viaţa socială şi economică a ţării: o zdruncinare pentru multă vreme. Din punct de vedere social, evreii au ocupat în actualul regim situaţii importante. Burghezia, odată exclusă, comuniştii nu aveau cadre pregătite şi s-au folosit de evrei, care erau mai pregătiţi şi care, în oarecare măsură, erau dispuşi să ajute pe comunişti pentru a obţine o mai bună poziţie materială. Cei care avuseseră o situaţie financiară mai bună, obişnuiţi cu un trai mai bun pentru familiile lor, au făcut chiar atâtea concesiuni că au ajuns să ocupe situaţiile cele mai înalte în toate ramurile. În posturile noi, ei au căutat să susţie pe coreligionarii lor, acordându-le funcţii şi distribuindu-le sume de bani . Astfel se explică că până acum un an ei aveau lefuri bune şi familiile lor dispuneau de mijloace materiale însemnate. Dar un funcţionar sau intelectual român găsea cu greu un loc mai bun la un minister sau o întreprindere de stat. Iar dacă părinţii acestuia deţinuserã o proprietate rurală sau fuseseră directori de ministere sau de bănci, atunci se refuza numirea pe motiv de origine socialã nesănătoasă.

Cum se face deci cã, deodată, evreii părăsesc bunurile avute şi se înghesuie cu atâta grabă să părăsească ţara? Sursa cunoaşte unii evrei care nu iubesc altă ţară afară de România şi i-a vãzut plângând că trebuiau sã părăsească pământul românesc şi totuşi au plecat. Se pare cã sensibilitatea lor le anunţa un cataclism în acele regiuni şi unde nu vor să mai fie prezenţi. Cert este că pleacă şi că vor să plece. Or, ei au fost încurajaţi de conducãtorii comunişti şi se ştie că un fapt politic aşa de important nu poate avea loc într-un stat satelit fără aprobarea Moscovei. Or, Moscova şi-a schimbat părerea şi lasă pe evrei să plece, socotind că rasa lor e prea individualistă. Lumea se întreabã ce se pune în loc: e probabil că un plan existã, dar care nu e încã cunoscut.

    […] Standardul de viaţă cu care evreii au fost obişnuiţi s-a schimbat într-un fel cu care ei nu se pot obişnui. Ei nu mai pot câştiga atât pentru a trăi bine şi a da o creştere deosebitã copiilor. De aceea caută să fugă în altă parte unde cu munca, perseverenţa şi priceperea lor pot să-şi creeze condiţii de viaţă mai bune. Plecarea lor se răsfrânge şi asupra populaţiei, căci dispar cumpărătorii. Fie că el cumpăra pentru uzul său propriu, fie că el cumpăra pentru a vinde marfa altuia, fapt e că cel ce poseda o marfă o putea vinde şi trăi din această vânzare. Astăzi, el rămâne cu obiectul ce nu-l mai poate vinde pentru a-şi înlesni traiul, mai ales acei care nu aveau alt mijloc de trai decât vânzarea pachetelor primite de la rude şi care nu vor mai putea face faţă unor taxe vamale exorbitante, atunci când cumpărătorii dispar. Statul s-a gândit din timp la aceste operaţiuni de vânzare, deschizând magazinele de consignaţie, unde percepea un comision de 15% la vânzarea obiectelor. Dar acum, când va dispărea cumpărătorul, statul va fi poate obligat să închidă aceste magazine. […]”

(Nota subsol [1] Asupra cauzelor emigrării evreilor, un alt document, din toamna anului 1958 – realizat pe baza relatărilor unui emigrant care, din motive personale, a refuzat să ofere prea multe detalii – , surprinde următoarele: „În Partidul Comunist Român a domnit multă vreme un conflict între cele două fracţiuni mai importante din Comitetul Central: fracţiunea Gheorghiu-Dej şi fracţiunea Ana Pauker. Până la urmă a învins fracţiunea Dej, care a obţinut sprijinul Moscovei, pentru că s-a arătat mai supus directivelor sale, în timp ce fracţiunea cealaltă cerea mai multă independenţă. În alegerea lui Dej au intrat şi consideraţii de ordin naţionalist, ele dând o mai mare satisfacţie populaţiei. În baza aceloraşi consideraţii, se poate explica eliminarea evreilor din posturile mai importante, pentru a se da anumite satisfacţii populaţiei. De altfel, evreii pierduserã încrederea regimului încã din momentul marei epurări din anii 1950-52, când majoritatea dintre cei înscrişi în partid pierduserã aceastã calitate împreunã cu diversele posturi ce le aveau. Aceste concedieri şi epurări au provocat desigur o mare nemulţumire printre evrei şi regimul ştia că nu mai poate conta pe ei, cu atât mai mult cu cât acest regim se dovedise a fi cu totul altceva decât se sperase. Cât priveşte plecarea evreilor, aceasta are loc în urma directivelor Moscovei. Niciodată nu ar fi lăsat România să plece liber evreii dacă nu ar fi primit dispoziţiuni în acest sens. Şefii Partidului Comunist Român sunt pregãtiţi să adopte în această privinţă toate ordinele venite de la Kremlin şi când s-a dat dispoziţia să lase să plece pe evrei, ei au pus ordinul în aplicare. Mai multe cauze au putut aduce Kremlinul la aceastã decizie. Printre cele mai importante intră în primul rând hotãrârea lui Hruşciov de a înceta «destinderea» în ţările satelite şi a elimina opoziţia ce mai exista încă în blocul sovietic. În cadrul eliminării acestei opoziţii intra şi expulzarea evreilor, deoarece aceştia au păstrat nenumărate legături în străinătate, cu rude şi organizaţii internaţionale evreieşti. Aceste legături permit Occidentului să se informeze despre situaţia din ţãrile satelite, iar organizaţiile evreieşti fac campanie în străinãtate despre situaţia evreilor, agitând problema libertăţilor fundamentale. Regimul comunist a socotit deci că este mai bine să lase să plece o minoritate în care nu mai are încredere, făcându-şi socoteala că această plecare va urma propaganda organizaţiilor evreieşti şi lumea liberã va avea mai puţine motive să se ocupe de aceste ţări satelite. Acestea sunt principalele motive tactice, la care se adaugã faptul că se lasă să plece o fracţiune de populaţie ce nu mai are speranţe într-un trai mai decent, iar plecarea poate aduce unele avantaje materiale„ (Cf. Open Society Archives, Budapest, Box 194, Item No. 5727/58).

(Open Society Archives, Budapest, Box 194, Item No. 610/59)

    Să trecem peste ce nu se spune aici: 

a. Că o bună parte din cei daţi la o parte de evreii ce au năpădit posturile parazitante se aflau în puşcării, lagăre, mormînt

b. De ce românii majoritari nu aveau puterea economică să cumpere ce aveau de vîndut – înaintea plecării – evreii minoritari ?

c. Cît trebuie să fi fost de autoritară chemarea sau de gravă „ameninţarea ce i-a făcut să-şi părasească poziţiile/prada (nu cumva şi riscul de pedeaspsă pentru crimele facute după 1944?)

d.  Efectul benefic pe care l-a avut plecarea lor  asupra vieţii băştinaşilor (diminuarea represiunii, deschiderea căilor spre poziţiile profitabile etc). Marea relansare a vieţii din anii 60 trebuie să fi avut cauze consistente, economice si sociale – altele decît o simplă schimbare de orientare ideologică sau de garnitura – la vîrf.  E semnificativ (pentru nivelul aservirii noastre ideologice) că nu se cîntăreşte poziţia cucerită de evrei după 1944 şi prin prisma oportunităţilor care au apărut în societatea românească dupa plecarea lor. (Anulate după 1990, prin „terapia de şoc).

    Revenind la ţinta acestui studiu, punctez că absolut nimic nu justifică teza că li s-ar fi furat cetăţenia română – care trebuie deci „retrocedată” păgubiţilor de abuz.  

    Dar, va spune un cîrcotaş „tolerant”, de ce nu s-ar întoarce „acasă” urmaşii siluitorilor noştri comunişti? Am putea combate viguros/riguros acest „acasă”…  Dar mi se pare mai simplu să spunem sec: pentru că noi, urmaşii victimelor, nu-i mai vrem. Nu ajunge că nu au fost judecaţi pentru ce au făcut, că nu au fost nici măcar condamnaţi post-mortem (ceea ce avea foarte mult sens, tocmai ca să nu se invoce lipsa cazierului)? Că nu au fost nici „lustraţi”- încît puţinii rămaşi înăuntru au putut lua cîrma „tranziţiei” (vezi segmentul dedicat acestui aspect) pregătind terenul recotropirii?. Ni s-a inoculat persuasiv: „fără violenţ㔺i „noi nu ne răzbunăm”. Ne-am făcut că sîntem toleranţi (ca să ne îndulcim înfrîngerea). Acum ni se cere şi să părem (căci de fapt populaţia nu are habar de ce se întîmplă) generoşi cu cei nepedespsiţi, acordînd urmaşilor lor o cetăţenie pe care nimic nu ne obligă să le-o facem cadou?

    Bine, va spune cineva, dar cu criminalii rămaşi în România, evrei sau nu, cum rămîne? Lor nu ar trebui să le retragem cetăţenia, după aceeaşi logică? Şi ar fi fost rău, dacă s-ar fi putut, să scăpăm cumva de stirpea românilor criminali, acoperiţi de impunitate? Dar, evident, e cu totul altă situaţie faţă de aceea a cuiva care solicită cetăţenia română – în regim privilegiat. Evitarea re-încetăţenirilor scandaloase ar trebui desigur să se aplice oricărui urmaş de satrap comunist care vrea să revină în România (fie el german, ungur, român, etc.). O filtrare poate opera, de exemplu, atunci cînd se tratează cererile unui fiu/nepot de criminal comunist român, plecat în Israel – pentru că Tovarăşul s-a căsătorit cu o evreică (aşa cum a fost cazul, atît de des). De aceea am cuprins, în selecţia ce urmează şi astfel de perechi, chiar dacă evreitatea tatălui vinovat faţă de poporul român nu există sau e incertă.  Nu evreitatea e cauza opoziţiei faţă de revenirea din Israel, ci vinovăţia/nocivitatea. Evreitatea a creat doar oportunitatea plecării – dar şi a filtrării întoarcerii. 

    Nu scriu cu obida/patima celui care s-a ocupat persistent de problema nejudecării crimelor împotriva umanităţii româneşti – pentru că ştiu că activitatea ce apare victimelor comunismului ca monstruoasă nu e decît o filă din istoria căţărării necruţătoare în stratul paraziţilor, o confirmare a perenei ticăloşii umane, ancorată în instinctul egoist pus în slujba supravieţuirii, care s-a manifestat dintotdeauna şi peste tot. În spatele ţintelor aparente, mai sus decît operaţiile oculte, se află lupta dintre partea noastră rapace şi cea cupinsă de aspiraţii nobile.  Vise de emancipare socială? Sigur! Da-te jos tu…  ca să urc eu. Asocieri fraterne… întru parazitarea celor mai slabi/rău organizaţi. Vechea poveste, pudrată cu teze despre dreptate – de ideologi şi exaltaţi.  Care e problema, dacă eşti suficient de lucid/mizantrop încît sa nu-ţi mai faci iluzii despre condiţia umană? Nu se reduce totul la o luptă între cei ce au urcat deasupra şi cei ce se zbat dedesubt? Nu e denunţarea nedreptăţirii acoperirea cocoţării spre poziţii de profitor? Ce deosebeşte episodul căţărării comuniştilor (evrei sau nu) la putere de alte episoade de răsturnare a păturii profitorilor ?

    Un singur lucru, pentru o anume categorie de români: că e vorba de distrugerea vieţilor părinţilor lor. În acest proces nu sîntem judecători – ci parte vătămată, care-şi apără cauza proprie, lucru legitim si dacă aspiraţiile etice s-ar dovedi iluzorii. De cînd  e lumea, popoare cotropesc/aservesc popoare, după ciocniri frontale sau penetrări perfide, stîrnind ura victimelor. De ce am accepta, ca singură excepţie, că e interzisă denuţarea unui atac evreiesc asupra noastră?  Nu numai evreii au profitat masiv de oportunitatea descurcarii comuniste, dar nu-i putem scoate de pe lista beneficiarilor unui măcel.

d. Condiţiile ingrate de documentare

Consultarea listelor nomenclaturii rateaza multe cazuri, ţinînd cont şi de modul în care evreii si-au schimbat numele, transforîndu-se/camuflîndu-se în români, unguri, nemţi, ruşi, etc. O altă complicaţie fiind românizarea numelor, după 1947, la care s-au pretat tocmai evreii din aparatul de conducere comunist (tot ei fiind cei care au părăsit cel mai tîrziu epava), încît e un adevărat criteriu să-i distingi – după nume – de restul (ne-nomenclaturist) al evreimii. Ca asumat explicator, încerc nişte limpeziri, fără a mă hazarda în tratarea metodică a problemei (ar trebui o viaţă – pentru a consolida un tom prea gros). Nu pretind a releva fapte noi – ci caut să valorific noi căi de analiză/monitorizare a datelor.

    Cercetătorii temei nu s-au lovit doar de o sistemică ostilitate (din partea celor ameninţaţi de cunoaşterea faptelor, limpezirea mecanismelor şi difuzarea datelor jenante) – camuflată cu propagandă de deturnare şi şarje de intimidare a „antisemiţilor.  Temerarii s-au confruntat şi cu un redutabil baraj arhivistc (fonduri distruse rătăcite, ascunse etc.). Asta în timp ce (cum am arătat în alt text) arhivele au fost puse la dispoziţia părţii adverse. Amintesc – de exemplu – că legea arhivelor  interzice accesul la documentele de stare civilă din ultima sută de ani. Ce nu trebuie să aflăm?  Cum îi chema, la naştere, pe cei ce s-au instalat la cîrma tăvălugului comunist – puşi de partid să-şi schimbe numele, ca să se piardă urma invadării cu evrei a aparatului politic-represiv-economic-cultural.  Noroc de publicarea în Monitorul Oficial, din care un „Iulian Apostu”  a putut recupera o parte din adevăr. Nevoia de ştergere a originilor (pe care nu o resimte un băştinaş – în mod normal) nu se reduce însă la evreii comunişti. Toţi evreii intraţi ilegal în Romania (adică uriaşa majoritate) trebuie să ascundă faptul că au apărut brusc pe acest pămînt, adică au părinţi, bunici sau străbunici cu certificate de naştere… prin alte părţi. E vorba de o generaţie spontanee prelungită, începută în secolul 19 cu inflitraţii/„sudiţii cărora alde Holban/ Alecsandri/ Conta/ Eminescu/ Haşdeu le-au stat în drum la 1866/1879; îmbogaţită cu noile valuri de colonizatori, încetăţenite în 1918 – prin şantaj  internaţional; întărită de noi sute de mii de „musafiri”- pe care spera Goga să-i deconspire. Şi chiar de inşi veniţi după 1933, fugind de nazism sau de stalinism (încetăţeniţi şi ei, printr-un decret „generos”, din 1947).          Toţi aceştia, ca să se pretindă autohtoni (asezaţi aici încă din vremea dacilor…) au nevoie de curăţirea „cazierului identităţii” pe care-l reprezintă documentele de stare civilă.   

    Obscuritatea creşte (aparent paradoxal) pe măsură ce vii spre prezent, încercînd să afli originile personajelor de pe scena publică. Este foarte greu, în degenerata societate de azi, să afli cum îi chema pe mama/tata vreunui parazit al tranziţiei (că de bunici, ce să mai vorbim?…). Mulţi nici nu s-au născut undeva, din cineva identificabil, ci par coborîţi de pe Marte, le începe biografia de la aterizare. Ca atare, plouă cu afirmaţii gratuite despre evreitatea presupusă/ascunsă a unor mari ticăloşi. Pe aceste baze de bîrfă, şi statisticile sînt şubrede. Ceea ce permite batjocorirea celor ce „văd evrei peste tot”,  acuzaţi de o nejustificată fobie „anti-semită”. Manevră la care ar trebui să răspundem: cine îşi ţine secretă originea, poate fi prezumat că are motive să o facă – fiind probabil alogen, urmaş de imigrant ilegitim, sau de personaj odios (mai nou, au părinţi secretizaţi şi copiii de securişti îmbogăţiţi de „tranziţie”…)              Greu de învins obstacolele de documentare, de stat în calea unor interese ideologice atît de mari. Neavînd acces la arhivele „sensibile”, nu am avut cum verifica cîţi se înscriu – corect – în profilele expuse în continuare, asumîndu-mi riscul de a prelua uneori informaţii greşite, în ciuda străduinţelor de a folosi surse multiple, dorind să fiu corect în mare (statistic) – şi miezos, la nivelul fenomenelor.  Nu am avut însă nevoie de mai multă precizie pentru a semnala posibilitatea ca, printre cei care primesc cadou, nejustificat, cetăţenia română, să fie indezirabili (de categorie grea, mijlocie, sau mică – în funcţie de perspectiva fiecăruia) – pentru majoritatea neconsultată a românilor.

Această preocupare m-a făcut şi să sesizez oportunitatea de a folosi datele din cererile de „redobîndirea cetăţeniei pentru a completa golurile din arborii genealogici ai Tovarăşilor. M-am întrebat apoi: oare nu există şi alte împrejurări în care evreii îşi afirmă/deconspiră identitatea (în limite convenabile) – pentru că au anumite interese? Şi aşa am ajuns la ideea de a căuta/consulta listele pe care evreii emit revendicări – ceea ce îi obligă să se identifice. Exemple: cererile de restituire/reconstituire de proprietăţi expropiate, de despăgubiri pentru suferinţele îndurate între 1938 si 1944, de constatare a statutului de ilegalist – ce reclamă pensia de rigoare, de plecare spre Israel etc.  

    Optim ar fi să plecăm de la toate datele depuse de aceste categorii de solicitanţi.  De exemplu, cele anexate cererilor de redobindire a cetăţeniei române. Şi asta după ce, prin lege, aceştia ar fi obligaţi să le completeze cu altele, necesare în aprecierea reală a „fidelităţii celui ce „a avut cetăţeniafaţă de interesele neamului românesc: identitatea şi proveninenţa părinţilor/bunicilor, activitea şi averea lor etc. Ar trebui de fapt ca fiecare solocitant să documenteze modul cum au devenit români primii străbuni din liniile de pe care se trag. Au fost încetăţeniţi la bucată – pe baza unor merite – sau la grămadă, prin aranjamente internaţionale oculte  (vezi cedarea din 1919 – în urma presiunilor „modiale), sau ilicit (fiind eventual reperat ca atare – la recensămîntul decis de Goga)? Să nu ne spună că astfel de raportări la trecut nu au rost… cei ce pretind a se întoarce în Palestina după 2000 de ani.

    Dar, aşa cum am arătat în segmentul precedent, chiar şi puţinele date de identificare ce apăreau în listele-anexă în formatul I (folosit pînă în 2009) au fost reduse la numele şi prenumele solicitantului (în formatul II- folosit între 2013 şi 2018) şi apoi complet secretizate (în formatul III – folosit după 2018).  Ca atare, listele de „redobîndire a cetăţeniei, în formatul III, nu ne mai pot folosi întru reperarea vreunui potenţial urmaş de dăunător antiromân. Cum nici o prevedere nu împiedică sacrilegiul,  putem deci bănui că oricare din puii de năpîrcă (şi vom vedea, în exemple, că expresia e legitimă) se strecoară înapoi în ţară. Bănuială pe care nu o elimină nici listele de tip II, căci numai urmaşii pe linie bărbătească au menţinut numele (dacă nu l-or fi schimbat sau revenit la cel dinaintea românizării – cerute de partid); iar fața monstrului X poate apărea cu numele de căsatorie – acoperindu-se astfel originea (care se vedea – în listele de tip I); şi cu atît mai mult (de cînd au fost invitaţi şi urmaşii de grad II) vreo nepoată casătorită. Să remarcăm că şi în cazul primului format e posibil ca o noră, ce-şi expune doar părinţii şi copii (nu şi soţul/socrii) să readucă în ţară un vlăstar de nomenclatură; sau ca prenumele bunicului indezirabil (născut prin 1900) să nu apară – dacă e vorba de revenirea unui nepot trecut la un copil. Dar cu toate acestea, listele de tip I mi-au permis cîteva identificări certe şi sesizarea altora probabile/posibile – datele respective întărind baza informaţională privind  originea evreiască a  unor satrapi/paraziţi comunişti.  Şi au dus la respingerea multor coincidenţe (folosind şi instrumente de explorare a arborilor genealogici). Deşi s-ar părea că nu are rost să prezint aceste cazuri respinse prin verificare, voi folosi cîteva pentru a arăta care este utilitatea fiecărei informaţii, deci efectul paralizant al ascunderii lor (pentru cineva care nu se încrede în vigilenţa Comisiilor….). Vom vedea (fără surpriză) că pe măsură ce dispunem de mai multe informaţii putem elimina suspiciunile nefondate (şi se întâmplă foarte des, căci coincidenţele de nume comune sînt destul de probabile) – prin sita verificărilor genealogice rămînînd totuşi suficiente exemple care să ne arate riscurile  unei tele-încetăţeniri în masă, operată de un regim mafiot.

      Aici interesează doar faptul că există o probabilitate semnificativă ca acela de la care vrea să moştenească solicitantul o cetăţenie oferită acum cadou, să fi fost într-una din posturile nefaste:

a. Ilegalist în interbelic – ca agent sovietic, activist comunist sau luptator pentru dezmembrarea Romaniei (mai ales – dezlipirea Basarabiei/Bucovinei); sau – agent sovietic/internaţionalist după 1944; mai mult sau mai puţin activ; sau în aparatul politic al PCR, imediat după 1944. Cît de activ/nociv?

b.  În aparatul represiv (securitate, miliţie, procuratură, justiţie, penitencuare); cît de activ/nociv?

c.  Cu poziţie de decizie în economie (producţie, comerţ, finanţe ); cît de activ/nociv?

d.  În aparatul cultural/ ideologic/de propagandă/ de cenzură; cît de activ/nociv?

    Ar mai fi şi categoria e. Aparatul tranziţiei postdecembriste – adică a organizatorilor/participanţilor la jaful tranziţiei (care este de fapt epilogul episodului comunist, căci acum s-a distribuit prada). Dar aceasta cere un tratament separat, în al treilea segment, pentru a urmări distribuţia de roluri între cei ce s-au întors ca să prade şi cei rămaşi în burta calului troian pînă în 1989 – care au deschis calea jefuitorilor, dinăuntru.

    Am încercat să aleg cazuri expresive, care să corespundă acestor profile, încît să se vadă mai clar ce tip de abordare/judecată nu vor cotropitorii noştri să fie posibilă. Selecţia mea va putea părea arbitrară (celui care ar dori un top al odiozităţii), criteriul expresivităţii fiind temperat de cerinţa corelării între cele două baze, şi conducîndu-mă la organizarea în categorii: grea, medie, uşoară. (Cazurile de reîncetăţenire depistate apărînd mai ales în categoria vinovăţiilor mici).  Am pierdut cumva timpul, doar ca să ajung la concluzia că, în mare, avalanşa de pui de evrei din nomenclatura comunistă plecaţi „acasă nu s-a produs (încă): poate pentru că dintre aceştia provin cei ce au rămas până la capăt în România (ca să beneficieze de poziţiile cucerite, pensii de ilegalişti etc). Am reflectat si căutările infructuoase de la catgeoria grea, sperînd că şi altora galeria de portrete pe care o voi expune le va stîrni frisoane.               

Daca aş mai fi insistat, poate mai lămuream cîteva enigme – dar nu am mai putut aloca timp acestui exercițiu, numai ca sa dovedesc că postura în care am fost puşi e aberantă. Ea ar trebui să justifice pretenţia de schimbare a cadrului ingrat de documentare.  Există desigur numeroase mijloace utilizabile (dicţionare, enciclopedii de persoane etc.) Rămîne altora a le folosi, întru precizarea numeroaselor nedeterminări la care eu m-am oprit – pentru ca nu aveam nevoie de alte detalii în acest studiu. Aşa cum am continuat eu munca domnului „Apostu„, poate prelua vreun perfecţionist cercetarea (munca sisifică, ostentativă/ provocatoare- care pare treaba unui institut). Daca s-ar fi dorit ducerea la bun sfirşit a astfel de cercetări, nu era dotat CNSAS (sau IICC) cu cercetători de conivenţă, paraziţi doctorali, ci ar fi putut pătrunde acolo tipi periculoşi pentru sistem/escrocherie (dintre cei care s-au agitat steril, tînjind după dreptate).

– VA URMA –

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)

 2,783 total views,  32 views today