Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 133

5. Restituirea vechii prăzi… in integrum

5.8c. O „radiografie” a cotropirii economice: Anuarul Socec

Ar trebui să stabilim harta nominală a proprietăţilor evreieşti în 1938, ca să ştim la ce „reconstituiri” ne puteam/putem aştepta şi ai cui urmaşi fac cereri de re-încetăţenire […]. Pe de altă parte, pentru a verifica teza dominaţiei evreieşti asupra economiei noastre (rezultat al unui veac de colonizare, finalizat cu încetăţenirea în masă forţată de presiunea internaţională  – faţă de care nu s-a mai putut rezista, după 1918), ne interesează confirmarea/ infirmarea datelor/ consideraţiilor agregate de Hâciu în „Evreii în Tările Româneşti – din surse variat poziţionate faţă de instalarea evreilor în România,  cum sunt cele din „Cestiunea Evreilor e o cestiune morală (de Ioan G. Miclescu, 1897) sau Târguşoarele din Moldova şi importanţa lor economică (V. Tufescu,  în ,,B.S.R.R.G.” LX, 1941),  sau „Din istoria evreilor. Impopularea, reîmpopularea şi întemeierea târgurilor şi târguşoarelor din Moldova (E. Schwaezfeld, Ed. U.E.P., Bucureşti, 1914) sau – mai nou – http://www.istoriesicivilizatie.ro/scurta-istorie-a-evreilor-din-moldova-1821-1866/ etc.     Lipsindu-ne numeroase date (cum ar fi acelea privind cota de participare a evreilor în societăţile anonime pe acţiuni (negăsind tabelele alcătuite conform legilor de dez-anonimizare legiferate de Antonescu),  sau situaţia averilor scoase de ei din ţară etc., nu ne rămîne decît să deducem partea ascunsă, prin extrapolare, din datele disponibile.  Consultarea lucrărilor care zac prin arhive (dacă nu au fost eliminate prin cenzură/uitare) e dificilă, ceea ce convine celor ce nu vor să (se) ştie povestea instalării capitalismului în România, prealabilă aceleia şi mai nemiloase, a instalării comunismului. Din fericire, a venit vremea scanării cărţilor din pod, ocerizării şi difuzării pdf-urilor! Astfel ajung la noi mesajele din „sticlele aruncate în oceanul bibliotecilor personale.

            Averea mare nu poate avea altă sursă decît acumularea preliminară, în intreprinderile mici/ mijlocii (ridicate de la firul ierbii… de marea de „vagabonzi îngrăşaţi de localnici). Observînd cota  de deţinere alogenă a firmuliţelor fagocitare, acolo unde proprietarul se expune nominal, avem motive să deducem o repartiţie şi/mult mai ne-românească a capitalului,  ştiind că în spatele multor firme cu nume ne-personal sau chiar cu nume româneşti, ungureşti, germane etc. sînt mulţi alţi proprietari evrei şi că identităţile din spatele marelui capital sînt ascunse – acesta fiind rostul anonimizării.

            Unde am putea observa situaţia nominală a afacerilor de intermediere de mărime… intermediară? Ele au avut nevoie de expunere publicitară… Ca atare, m-am întrebat dacă n-or fi fost cuprinse în anuarele comerciale… Cu această intuiţie am întreprins studiul anuarului SOCEC pentru 1925 al României Mari,  pretîndu-mă la o muncă ingrată (formatele ocerizate ale celor 2.200 de pagini trebuind corectate de erori) pentru a stabili o listă a entităţilor comerciale deţinute explicit de evrei în 1925,listă pe care am expus-o ca instrument de referinţă nominală  la www.piatauniversitatii.com/perspective.

            Victoria economică fiind realizată incremental (atingînd piscul în 1939), era bine dacă aveam instrumente pentru a urmări dinamica ocupaţiei (creşterea puterii lor între 1925 şi 1939). Am putut face asta doar pentru Bucureşti, corelînd volumul I SOCEC din 1925 cu cartea de telefon SAR, din 1938.

            Recomand consultarea anuarelor SOCEC complete/sursă, pentru ca să se observe raportul dintre firmele evreieşti şi ne-evreieşti, diferenţiat pe tipul de afacere, pe sate/ tîrguri/ oraşe şi pe regiuni (dominaţia realizată prin ocuparea oraşelor – centrele vitale ale vieţii comerciale – fiind zdrobitoare, mai ales în Basarabia, Bucovina, Moldova, Maramureş, Transilvania de Nord) […].

            Analiza anuarului SOCEC elimină îndoielile privind preponderenţa capitalului evreiesc: 4% din populaţie (sosită proaspăt – deci care în mod normal/global trebuia să fie mai săracă decît cea aşezată aici de mai mult timp) deţine un procent net mai mare de afaceri faţă de cel demografic, din respectivele localităţi (de la satele infiltrate la oraşele inundate). Te şi întrebi cum a fost tras antisemitismul „pe dreapta”, din moment ce  ura împotriva exploatării capitaliste trebuia să se îndrepte , la noi, asupra atîtor evrei îmbogăţiţi… Promotorii luptei de clasă (care a justificat genocidul comunist) ar trebui azi, cînd au revenit la cîrmă, pentru a împiedica revărsarea duşmăniei perdanţilor spre evrei (deci colorarea ei „antisemită”), să ceară/impună supuşilor ca ura împotriva exploatatorilor/speculatorilor să nu se poată îndrepta spre cine nu e voie; şi, în acest scop, cota lor de înavuţire speculativă să nu fie scoasă în evidenţă, orice ar spune datele…

            Dar dacă deschidem ochii, vedem efectul unei ample cotropiri economico-sociale, proces complex ce se întinde pe un veac, la nivelul ţării. El nu putea/poate fi perceput la nivelul atomic (urmărind soarta sau prestaţia unui vecin – detestabil sau cumsecade), îmbogăţirea individuală trebuind agregată, pentru a percepe creşterea progresivă a avuţiei masei colonizatorilor, raportată la cea a băştinaşilor. Pură statistică, o dată ales criteriul buclucaş.

            Să încercăm o înţelegere holistică, integrînd fenomenele sistemic, aşa cum a funcţionat reţeaua repertoriată.  Ce constatăm la nivelul fenemonologiei comerciale (care ar trebui să preocupe sociologia, mai profund decît o face „economia politică”), analizînd cele 2.200 de pagini ale anuarului SOCEC din 1925, care acoperă toate judeţele României Mari şi confirmă înspăimîntătoarea radiografie economică realizată de A. Hâciu (vezi capitolul precedent)? Că în satele din Moldova, Bucovina, Basarabia, Transilvania, ţăranii erau legaţi la sistemul comercial, în ambele direcţii, printr-o interfaţă/sită locală controlată sistematic de nişte evrei aşezaţi strategic: băcanul, cîrciumarul (situaţia aici, chiar ameliorată faţă de secolul trecut – datorită luptei de emancipare a rumînilor – rămînînd  gravă), comerciantul de cereale/animale etc. Prin această sinapsă/capcană, speculanţii scoteau din sat, foarte ieftin, produsele locale, împingîndu-le prin reţeaua lor pe circuitul intern (spre oraşe) sau extern (spre export) către consumatori dipuşi/siliţi să plătească mult mai mult decît fusese preţul de achiziţie. Aceasta fiind schema primă a jefuirii omului de către om (de care Marx a cam evitat să se ocupe).  Exercitîndu-se şi practici colaterale (uzură excesivă, alcolizare toxică, cumparare a recoltei, în avans, pe nimic, păcălire la cîntar, jurămînt strîmb, pseudo-faliment etc), descrise expresiv în texte astăzi uitate, cum ar fi cele ale lui Alecsandri („Lipitorile satului”, „Boieri și ciocoi”, „Năvălirea jidanilor”, „Herscu boccegiu”), Slavici, Iorga, Bogdan-Duică etc.

            În celălalt sens, aceiaşi intermediari distribuiau localnicilor produse de proastă calitate, fabricate în tîrgurile apropiate sau în fabricile/firmele cartelate (în oraşele cucerite) la preţuri umflate (şi în numele protejării producţiei naţionale);  sau desfăceau „coloniale” (rezultate din importarea rezultatelor exploatării plantaţiilor de la alte capete ale hidrei mondiale). Preţurile monopolistice fiind caracteristice inexistenţei unei căi de procurare alternative, ceea ce ne-ar aminti de batistuţele cu care au cumpărat albii fildeşul de pe coastele Africii (înainte de a vîna baştinaşii cu arcanul, pentru a-i duce în sclavie în America), dacă nu ar fi vorba totuşi de un teritoriu de mult civilizat, dar re-cotropit de pionierii speculei. Albinuţele locale au fost lăsate pe teren, să producă/livreze ieftin mierea lor, consumînd scump mierea adusă de departe (că doar asta e schema comerţului: duci un măr unde iei pe el 10 portocale, cu care revii pentru a lua pe ele 100 de mere), realizîndu-se bi-fagocitarea stupilor îndepărtaţi, legaţi speculativ. Atît de temeinic a lucrat acest sistem de parazitare încît, în timp ce intermediarii prosperau ridicîndu-şi copiii spre profesii şi conturile spre marele capital, rumînii nu s-au putut ridica un veac, nici măcar la nivelul necesar unei vieţi sănătoase (a se vedea studiile comparative privind starea fizică deplorabilă a localnicilor, versus cea net superioară a musafirilor (studii făcute, de exemplu, de Victor Babeş), sau analizele comparative, între evrei şi români, ale mortalităţii (făcute de demografi).

    Mai vedem în SOCEC că, în 1925, evreii operau încă în unele sate ca arendaşi (pe care nici răscoala din 1907 nu i-a scos din funcţie, deşi intervenise între timp împroprietărirea din 1921) şi că începuseră chiar să devină proprietari de moşii (efect al încetăţenirii din 1921 şi dovadă suplimentară a incapacităţii decăzutei moşierimi locale şi venalităţii politicienilor). Pe lîngă valorificarea agriculturii, mai exploatau şi păduri, dirijînd lemnul spre o vastă reţea de valorificare (în depozitele locale sau prin nodurile de export ); şi, acolo unde să găsea/putea, valorificau: petrol, minereuri, ciment, var, vite, cereale, vii şi alte resurse naturale. Postura lor a evoluat deci, creşterea excesivă producînd şi crize de suprapopulare speculativă, care i-au obligat pe unii la imigrare spre noi teritorii exploatabile comercial.

    În centrul fiecărei zone de comerţ local funcţiona, ca nod esenţial al reţelei, un tîrg evreiesc; care se ocupa cu meşteşugurile ce nu presupun muncă grea şi valorifică materia primă extrasă ieftin din satele limitrofe, producînd lucruri ce se distribuiau prin sate (inclusiv oale, opinci, plăpumi, lemne, băuturi, lumînări etc)… exploatînd sau scoţînd din cursă artizanatul tradiţional/băştinaş. Din aceste puncte strategice porneau spre satele din jur comercianţii ambulanţi sau samsarii ce opreau pe drum ţăranii porniţi spre tîrg/oraş ca să-şi vândă produsele.

    Lipsiţi de scrupule în exploatarea iobăgimii, boierii înfiinţaseră respectivele tîrguri (pe moşiile lor) în jurul anului 1800; aşa cum arătau membrii societăţii Liviu Barasch, încercînd să combată teza pătrunderii ilegale în ţară a evreilor (de exemplu E. Schwarzfeld în lucrarea „Din istoria evreilor” – 1914). Oricît s-ar fi înmulţit de spectaculos evreii, chemaţi de ciocoi pe un teritoriu pe care-l denunţau apoi lumii ca neprimitor (dar nu l-au părăsit decît după ce l-au supt bine), tot nu s-ar fi putut însuti în 2-3 generaţii… Majoritatea galiţiană nu provine din cele circa 60 de tîrguşoare („la înscăunarea lui Mihaiu Sturza, in 1834, erau în Moldova 40 târguri si târgușoare […]. Numărul lor fu augmentat în cursul Domniei lui Sturza și dus la cifra însamnată de 62”), colonizate de fanarioţi peste localnicii de exploatat; dar acestea au avut un rol important în conquistă şi se reperează uşor în datele SOCEC – ca insule aproape exclusiv evreieşti.

    E foarte bine că s-au găsit hrisoave de înfiinţare a acestor tîrguri, ca să urmărim modul în care pătura care cotropise România înainte de 1800 a creat nodurile reţelei de parazitare a satelor, rețea ce încă funcţiona temeinic în 1925, ca un sistem vasculator infiltrat în organismul naţional (aşa cum va compromite şi plaga postdecebristă destinul nepoţilor noştri, deschizînd calea unei cotropiri străine, incluisv evreieşti, ce nu va mai putea fi însă denunţată/ înfruntată – cum au făcut-o înaintaşii – , căci asta ar însemna „ură xenofobă”; iată rostul/sensul „progresului” politic…).

    Înţelegem că în Basarabia imigrarea animată de pofta unei înavuţiri rapide (vieţi mai bune etc.) a fost încurajată/dirijată de imperiul ţarist pentru a dilua caracterul românesc al provinciei acaparate în 1812, prin colonizare cu elemente alogene, fidelizabile prin privilegii. Similar, percepem situaţia din Bucovina, unde Austria, după o încercare de stăvilire a invaziei devastatoare eveieşti, a recurs la aceeaşi politică de de-românizare, cu potenţial germanizant. În fine, putem observa că ungurii au mers în Ardeal şi mai departe, încurajînd nu numai venirea, ci şi asimilarea masivă a galiţienilor (a se vedea cazul tragic al Maramureşului), pentru a  umfla coeficientul etnic al naţiunii pe care o doreau dominantă. Astfel ne-am pomenit, în 1918, cu vreo 500.000 de întreprinzători irezistibili, plantaţi de alţii în solul… României Mari. Dar cum se explică situaţia similară din teritoriul gestionat aparent în interesul românilor, adică ultima treime pătrunsă incontinent, ce a trebuit încetăţenită ca să ni se recunoască întregirea (după ce am opus straşnică rezistenţă siluirii noastre pentru recunoşterea independenţei, regatului)? Ca să înţelegem cum s-a ajuns aici, trebuie să reculăm înaintea Unirii din 1859 .   

    De ce au adus moşierii fanarioţi, care exploatau „capetele” de pe plantaţia românească,  un alt strat parazitar, peste victimele înlănţuite de viaţă? Pentru că aveau nevoie de o reţea de valorificare a produselor agricole (mai ales după deschiderea posibilităţilor de export (convenţia de la Ackerman). Şi au dat (vezi sindromul Chiriţa) de gustul produselor/vieţii din apus, ce trebuiau să ajungă cumva la ciocoimea locală, cuplată putrezitor la moda timpului. Era nevoie de o reţea cu conexiune externă ca să înlocuieşti căruţele cu trăsuri, conacele de la ţară cu vile la oraş, caftanele turceşti cu haine nemţeşti etc. Şi, în fine, au dat de gustul rentei obţinute uşor, la distanţă, fără raporturi cu mîrlanii de la plug. Uşurînd tele-administrarea (rentieratul parazitar), de la Iaşi sau de la Paris…

    Dar iobagii trebuiau menţinuţi neaparat în jug! Nimeni nu-şi eliberează animalele. De aceea, ce credeţi că găsim în hrisoavele de înfiinţare a acestor tărguşoare, aducând coloni evrei din Galiţia, pe lîngă privilegiile (scutirile de impozite, în timp ce rumânii erau supuşi la biruri grele) ce au scos din cursă comercianţii/ meşteşugarii locali (loviţi şi de  „sudiţi” -supuşi ai unei administraţii străine protejati de „consuli”)? Obligaţia de a nu permite celor de pe moşii să se aşeze în tîrg, formulată repetat şi elocvent.  Iată un extras din primul hrisov găsit de grupul Barasch,  prin care Grigore Ioan Calimah Voevod „reîmpopula” „Tîrgul Frumos” la 1763: „șase luni, nimenuia nemica să nu deae, ca să’şi poată face cele de trebuinţă aşezării lor; […]. Numai oameni birnici de ai țării să nu îndrăznească a merge cu nume de străini; că, aflându-să, nu numai că se vor da de grumaz înapoi, să vor pedepsi ca niște spărgători de sate, cum şi târgoveţii de mare pedeapsă vor fi de vor primi locuitori ai țării într’acest târg”. 

    Toată strădania lui Schwarzfeld („Din istoria evreilor– 1914) de a combate datele lui Verax (Radu Rosetti) din „La Roumanie et les juifs (1903) privind invazia evreiască în Moldova,  are la bază falsa premisă a românităţii/legitimităţii oligarhiei ce i-a aşezat pe unii dintre ei pe moşii – pe care el o rezumă astfel: „Călcând pe urmele Domnului, boieri, cari, chipurile, se arătară în public și în Obșteasca Adunare, partizani ai măsurilor luate contra năvălirei evreilor, se întreceau, care de care, să atragă cât mai mulți evrei în târgurile lor”; „Spre a impopula și mai grabnic târgușorul, proprietarul încheia zisa convenție, care respira în fiece articol dorința arzătoare de a atrage cât mai mulți evrei”; „Unii cred că vor acoperi astfel faptul chemărei în țară a evreilor de către boieri care erau pe atuncea unicii reprezentanți ai opiniei publice și ai ţării. E ca şi cum ai spune că aceia care ar aduce în Israel noi valuri de kazari reprezintă poporul palestinian… Sau că actuala colonizare cu evrei e opera reprezenanţilor legitimi ai românilor… Dar noi ştim că aceia care au adus peste ţărani căpuşe, nu erau români sau reprezentanţi ai lor, ci paraziţi alogeni, slugi ale Fanarului. E vorba tot de o căpuşă venetică, mai veche, ce ne-a procopist cu alta mai nouă, pentru a exploata mai eficace românii, ca pe vite înjugate pe moşii şi mulse comercial prin cîrciumi şi tîrguri. Aşa cum o recunoşteau explicit hrisoavele:  să să facă târg pe numita moşie Vlădenii, adunându-se jidovii şi alţii numai din cei străini de peste hotar, iar nu din locuitorii pământului acestuia; „ca să facă târg pe numita moşie (Bucecea) cu a dumisale cheltuială şi din oameni străini, cari să nu fie din lăcuitorii altor tîrguri sau sate, fără nici un amestec de vreo dare în pământul acesta”; „Cele mai multe târguri din Prințipate care sînt proprietăți particulare, se află locuite de jidovi, pentru că locuitorii Moldovei îşi află mai bine folosul gospodăriei lor în plugărie […]. De vor fi opriți jidovii de prin târguri a face alișveriş de băuturi şi ale mâncării, nu rămâne îndoială că aceștia lipsiţi fiind de închipuirile viețuirii vor părăsi acele târguri cari se vor pustii. 3. Cu această pustiire s’ar face o lovire asupritoare în dreptățile proprietății, mai ales că nu este cu putință a lăcui acele târguri cu săteni, când cele mai multe moșii au trebuință încă de lăcuitori, iar nu a se împuțina numărul acestora trăgându-i prin târguri și a pătămi agricultura din lipsa lucrătorilor. (16 Fevruarie 1844, Mihai Sturza).

    Nu e clar ce păţeşti cînd eşti administrat colonial (de străini), „deschizîndu-te către lume”, lăsîndu-te castrat de suveranitate/autonomie? Aşa s-a ajuns la situaţia din 1925, în care, ce pierduse căpuşa moşierească era supt de cea nouă, comercială/capitalistă. Tîrgurile şi-au jucat rolul, blocînd accesul ţăranilor noştri la comerţ, silindu-i să piardă, îngrăşînd  intermediarii. În ele ajungea săteanul cînd încerca să scape de speculanţii din satul lui. Iar dacă mergeau la centru de județ (sau erau într-o comună mai apropiată de el), găsea… oraşul ocupat de pravăliile evreişti. Deci, nici o scăpare. Dai ieftin, iei scump, sau/şi crăpi în bojdeucă.

    În fine, în aval (ca într-o reţeaua de ape alimentând fluviul sîngelui economic) tot ce se strîngea din teritoriu (sau se distribuia în el), purtat de vene şi artere conectate etnic ieşea/ intra prin punctele de vamă. Uitaţi-vă în SOCEC la Galaţi şi Brăila (în primul rînd), dar şi la Oradea, Arad, Cernăuţi, Craiova etc. Le veţi găsi ocupate strategic, confiscate de ciorchini de afacerişti evrei, plasaţi ca o sită în nodurile cheie ale sistemului de exploatare a coloniei/plantaţiei mioritice (un alt traseu important trecînd prin Bucureşti). Evreii sînt aici engrosiști, vămuitori, bancheri etc. Un întreg sistem de circulaţie comercială, care menţinea privilegiul de partea căpuşei distribuite capilar, amplificînd discriminarea de capital, menţinînd țărănimea românească „împroprietărită” în robie perpetuă.

    Situatia comerţului en gros (plus comisionari, expeditori, depozitari etc.) din oraşe, adică a reţelei comerciale care determină preţurile, exercitînd puterea asupra masei detail-iştilor, extrasă din SOCEC 1925 (numarul evreilor/ne-evreilor reperaţi, lăsând deoparte numele neconcludente), arată, de exemplu, astfel:

Bucovina – Cernăuţi: 110/10; Cîmpulung: 1/0; Gura Humorului: 16/0; Rădăuţi: 15/1; Suceava: 11/1… 

Basarabia – Bălți: 27/2; Cetatea Albă: 33/5;  Chișinău: 103/30; Hotin: 21/3; Ismail:12/8; Soroca (18/1); Tighina(31/5)…

Moldova – Baia (Fălticeni): 24/3; Dorohoi (Dorohoi, Mihăileni, Herţa): 45/2; Botoșani (Botoşani, Hârlău): 66/2; Neamț (Piatra, Buhuşi, Târgu): 129/18; Roman: 73/3; Iași (Iași, Tîrgu Frumos): 236/23; Bacău (Bacău, Tg Ocna, Moinești): 53/7; Fălciu        (Huşi): 13/1; Tecuci: 17/4; Tutova (Bârlad): 46/8; Vaslui: 36/1: Putna (Focşani, Adjud, Mărăşeşti, Odobeşti, Panciu) 50/28; Covurlui (Galaţi): 567/478

Maramureş (Sighet; Baia Mare ): 35/4

Şi nici în Transilvania nu e mult mai bine…. 

    E interesant să privim şi către situaţia din Constanţa. Vedem că aici evreii nu au putut înlocui complet dominaţia grecilor, armenilor şi aromânilor. De altfel, aceasta e şi explicaţia performanţei lor mai slabe la nivelul Munteniei (pe lîngă faptul, evident, că evreii au venit din Nord). Nu au găsit Muntenia liberă, ci ocupată de valul  celor ce au descoperit mai devreme oportunităţile româneşti (acest El Dorado din Est, creat de o istorie pustiitoare – în rîndurile unei populaţii rămasă la coarnele plugului sau la voia turmelor, în loc să se apuce eficace de speculă – , situaţie ce a creat teren liber competiţiei veneticilor către resurse – materiale sau umane). Găsim (de exemplu şi în  Enciclopedia României din 1938) bogate referiri la poziţia extrem de puternică a aromânilor în întreaga zonă ce a stat sub turci (Serbia, Albania, Bulgaria, Ungaria, Transilvania, Ţările Româneşti), în care ei au acţionat, cîteva secole, ca intermediari creştini privilegiaţi ai Stambulului. Din antologia aromânului Hâciu deducem că aceşti „veri ai noştri” – confundabili cu grecii – ocupaseră economia românească, mai ales în Sud, bine de tot. Aveau o reţea comercială similară celei pe care au întins-o apoi evreii, de la băcani şi arendaşi din sate, la fabricanții și comercianții din orașele Ţării Românești, la marii engrosişti din porturi. Fiind și ei liberi să circule/întreprindă, au putut prospera pe seama populației locale ţinute în jug și cu ajutorul lor direct. (a se compara compoziţia etnica a arendăşimii din Nord și din Sud, la 1907).  Ridicaţi material, au avut apoi un rol major social şi chiar cultural. Iată , probabil, de ce au combătut aromânii mai viguros ca noi penetrarea evreiască: le ameninţa direct poziţia.  Pe cine îl revoltă asemenea referire, îl invit să studieze confuzia care s-a făcut la noi între aromâni si greci, trataţi la gramăda ca fanarioţi…

    Ce rost are această referire colaterală? Prin ea vreau să mă delimitez de privirea îngustă asupra fenomenului studiat. Evreii nu au monopolul parazitismului de grup, dimpotrivă, îl exemplifică plenar. Agregările în vederea cîştigării competiţiei cu alte asocieri umane compun istoria şi reprezintă cheia succesului popoarelor. Sîntem depunerea valurilor migratoare. Stratul noilor veniţi e perceput de cele mai vechi (devenite „băştinaşe”) drept cotropitor, pentru ca, după un timp, să se îmbăştinească/amestece cu cei mai vechi şi să se opună noilor valuri cotropitoare. Aromânii /grecii, de exemplu, au devenit cei mai aprigi naţionalişti români. Pînă la urmă, acumularea se întorce cumva la societatea gazdă, dacă îmbogăţiţii nu  pleacă cu sacii în spate. Dar evreii au făcut excepţie, ne-asimilîndu-se, plecînd după ce ne-au exploatat/învins, din motive care merită studiate atent (chiar dacă unii ar denunţa acest studiu ca o implementare a „ştiinţei antisemitismului” pentru care milita A.C Cuza). 

    Numai ipocriţii se arată şocaţi, de parcă omul nu ar fi un parazit înhăitat al restului naturii. Nu mă determină să semnalez faptul (istoric) că evreii au fost ultimul val/ strat de migratori care s-au aşezat peste noi (exploatîndu-ne, o dată cu teritoriul),  revolta unei morale rătăcite de la mersul lumii, stupefacţia cuiva care, îndoctrinat de tezele generozităţii, ar considera că s-a întîmplat ceva monstruos, condamnabil. Ar însemna să adopt amăgirea de bună intenţie pe care o pune în joc aspiraţia spre frumos/bine. Ţinînd cont de ciocnirea firească a intereselor de grup,  eu resping însă diversiunea argumentelor găunoase, întru re-acapararea, individuală sau comunitară, a avuţiei noastre colective. Ele nu ne interesează şi nu au de ce ne convinge – chiar dacă ne-ar prosti până la a uita cum au fost extrase de la înaintaşii noştri averile astăzi revendicate… urmaşilor  noştri.  În plan mai profund, încerc să denunţ falsificarea care, întru justificarea doctrinară a noilor planuri de acaparare, ataca bazele gîndirii, scufundîndu-ne în elucubraţie şi impostură. Căci, iată, ni se cere să ne batjocorim strămoşii care au încercat să se împotrivească unei cotropiri, acţionînd sănătos, conform unui principiu peren: care pe care !.

Dacă nu ne învingem adversarii, cădem sub puterea lor.

VA URMA

Citește și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVIII-XXXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVI)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (I)

(Dă CLICK pe imagine, dacă vrei să vezi)

 5,024 total views,  2 views today