5. Restituirea vechii prăzi… in integrum

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 128

5.6a. Ocupantul sovietic… reconstituie capitalismul evreiesc

La numai o săptămâna de la năvala armatei roşii (înainte de semnarea armistiţiului de la Moscova (cînd/unde ruşii au acceptat introducerea, din culise, a anexei: „Măsurile prevăzute la art. 2 al Convenţiei referitoare la internarea cetăţenilor germani şi unguri, actualmente aflându-se în teritoriul român, nu se aplică cetăţenilor de origine evreiască ai acestor ţări”), noua putere de la Bucureşti pregătea terenul pentru… retrocedarea proprietăţii private, din patrimoniul statului,  către capitaliştii evrei. Decretul nr. 445 din 1 septembrie 1944 a anunțat intenţii ce s-au realizat iute, chiar înainte de sfîrşitul anului/războiului: „Oficiul […] (b) va lichida patrimoniul Centrului Naţional de Românizare, soluţionând problemele în legătură cu acesta, potrivit normelor ce se vor stabili prin lege specială. c) Va rezolva problemele minoritare şi de migraţiune.”).  

    Priorităţi ciudate soseau deci pe tancurile sovietice, potrivite cu războinicii despre care  Mihai Pelin scrie :„Când sovieticii au invadat România, în rândul trupele lor […]  se aflau numeroşi ostaşi evrei, care au început rând pe rând să dispară, renunţând la hainele militare şi intrând în contact cu organizaţiile sioniste şi instructorii palestinieni, care izbuteau în cele din urmă să-i scoată clandestin sau legal din ţară, cu acte false şi biografii inventate; sau cu reveniţiivremelnici în vitrega casă provizorie,despre care, tot el adaugă: „Într-o notă informativă a Prefecturii Poliţiei Capitalei se consemna înfiinţarea la Bucureşti a unui comitet de ajutorare a celor 40.000 evrei repatriaţi din URSS. Prima şedinţă a comitetului a avut loc la 5 octombrie 1946 […]. Dar şi aceştia nu doreau nimic altceva decât să emigreze în Palestina.” Doreau să plece în fundul gol, sau a trebuit ca întîi să li se refacă averile/conturile, ca să poată pleca re-întremaţi spre adevăratul „acasă” şi să poată începe apoi balul roşu peste noi?

            Cum de s-au înlănţuit etapele… exact aşa cum aveau evreii nevoie?  Înţelegem că se răsturnase definirea „inamicilor”, România continuînd războiul alături de URSS (nu şi evreii „noştri”, care au fost scutiţi de concentrare şi după 23 august…). Dar ce interes avea cuceritorul comunist ca să forţeze imediat restituirea către evrei, adică refacerea geografiei economice capitaliste? Această neverosimilă agendă a aparatului kominternist instalat atunci la putere relevă alianţa ce ne-a învins atunci. Tot nu vor unii să recunoască aportul evreilor la instalarea comunismului în România. Ce-ar fi să ne ocupăm de sprijinul dat de comunism la instalarea evreilor în Israel?

    Vom sesiza similitudinea (sau legătura) cu faptul că, la o săptămîna de la „revoluţia din decembrie”, tot înainte să apără vreo ordine legitimă în noul regim, se dădea decretul CFSN ce deschidea calea „revenirii” evreilor în ţară. Şi tot în acest registru al grabelor semnificative (la trecerea la noi etape), să observăm şi că operaţia, crucială, de disponibilizare a proprietăţii comune a poporului român prin legea 15/1990 (opera lui Brucan/Roman, anterioară modificării Constituţiei) corespunde vitezei de emitere a legilor de restituire, de după 23 august 1944. Cum să mai credem că s-a folosit comunismul de evrei şi nu şi invers – aşa cum susţine/ demonstrează Soljenitzîn? Căci oricît s-ar strădui lătrăii să ne ameţească cu fleacuri despre „antisemitismul” larvar al acelor ani mutanţi, măsurile luate de puterea instalată atunci  arată caracterul ei filosemit; aşa cum vom arăta, începînd cu ce ne doare, în acest segment.

    Proprietăţile pierdute de evrei în perioada persecuţiei antisemite au fost recuperate iute (aşa cum am văzut că recunoşteau liderii FCER, în Realitatea Evreiască) pe baza legii  641/19.12.1944, care declară, la  art.1: „Sunt şi rămân abrogate pe data publicării lor, toate măsurile legislative prin care s’au luat dispoziţiuni discriminatorii privitoare la evrei. Prin efectul abrogarii acestor legi, se anulează toate dispozițiunile juridice date pe baza lor de orice autorităţi publice, fie dispozițiuni generale, fie individuale, inclusiv cele cuprinse în hotărîri judecătoreşti[…].

Retrocedarea a fost radicală şi a vizat toate formele de înstrăinare:

– preluarea de către stat: „Art. 19. Bunurile şi drepturile de orice fel, intrate prin efectul dispoziţiunilor legislative abrogate de articolul 1 în patrimoniul Statului, respectiv al Centrului Naţional de Românizare sau al oricărui alt dobânditor, se socotesc că n’au ieşit niciodată din patrimoniul titularilor deposedaţi şi vor fi restituite acestora în condiţiunile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi de transcriere sau intabulare; Art. 21. Înstrăinările sau grevaţiunile de orice natură,făcute de Stat sau de alte persoane, referitoare la aceste bunuri, după intrarea lor în patrimoniul Statului, sunt desfiinţate de plin drept pe data efectuării lor;[…] Proprietarii bunului sau succesorii vor putea cere predarea bunului de la oricare deţinător cu orice titlu, cu procedura prevăzută de art. 67 din legea pentru accelerarea judecăţilor.

– vînzarea pripită sub presiune/valoare sau acapararea fără forme legale: „Art 29. Vânzările locuinţelor şi terenurilor din jurul acestora, situate în vetrele satelor şi târgurilor,[…] către sătenii muncitori de pământ, rămân valabile. Orice alte asemenea vânzări, făcute către alte persoane, se desfiiţează de plin drept pe data efectuării lor, în condiţiunile prezentei legi.; […]Art 49 […] Bunurile imobile care în termenul fixat n’au fost determinate a fi expropriate vor fi restituite proprietarilor evrei la 23 Aprilie 1945

– ascunderea sub nume creştineşti (botezul nostru nelăsînd urme permanente, ca al lor) sau restructurarea relaţiilor de familie în scopul evitării înstrăinării (stratageme reamintite de Art. 17: Divorţurile pronunţate între părţi, în timpul dela 1 Ianuarie 1938  – 23 August 1944, în care ambii sau unul din soţi este evreu, vor fi anulate la cererea ambilor soţi, dacă nici unul din ei nu s’a recăsătorit între timp.”): Art. 30. „Donaţiunile între soţi şi către descendenţi, consimţite în aplicarea legilor Nr. 143 din 10 Martie 1943 şi Nr. 286 astfel cum aceasta a fost republicată în Monitorul Oficial Nr. 143 din 22 Iunie 1944, sunt revocabile.Vânzările consimţite în aplicarea aceloraşi legi, sînt anulabile […]”.  

    Dacă ţinem cont de contextul emiterii acestei legislaţii, litera şi spiritul ei (vezi şi art. 26 – retrocedarea bunurilor mobile conexe; 34 – restituirea sumelor încasate de stat; 39 – mutările prezumate ca rasiale; 46 – evacuarea deţinătorilor  întărită procedural de art. 50 – chiar pentru cei plecaţi din ţară; art. 52 – refacerea contractelor de arendare; art 60 – daune plătite de stat), sînt atît de net favorabile evreilor, în dauna statului, încît  nu pot fi explicate decît renunţînd la mitologia cu care a fost acoperită instalarea comunismului la noi. Bunurile fiind returnate evreilor (chiar atunci cînd ei le înstrăinaseră pe bani)…  ca să fie re-naţionalizate peste cîţiva ani. Să confruntăm, de exemplu,  art. 33 („Vasele se restitue proprietarilor, urmând a fi supuse dispoziţiunilor legale în vigoare, cu privire la asemenea bunuri”) cu art. 73. al Legii 119 din 11 iunie 1948 („Toate vasele fluviale si maritime, enumerate in lista anexa Nr. XXVII, precum si toate vasele sub pavilion romanesc, scufundate in apele teritoriale romanesti sau straine”). Şi la fel pentru fiecare categorie de bunuri retrocedate în 1944… Nu era normal să ne întrebăm, de mult, ce rost a avut acest joc cu aparentă sumă nulă? A fost o uriaşă zăpăceala? S-a schimbat macazul după apariţia statului Israel, care cerea trimiterea răzbunătorilor antinazişti în sprijin contra băştinaşilor arabi?  Nu cumva au tras alţii cărţile cu Păcălicii imobiliari, evreii plecînd acasă cu recuperări consistente?.

    Să se fi repezit evreii la a reintra provizoriu în posesia unor imobile – deşi era imposibil să nu fi ştiut – de la fraţii lor puşi la cîrma ţării de armata roşie, ce-i aşteaptă din partea salvatorilor de nazism, pe măsură ce ţara e comunistizată? Mai curînd e firesc să prezumăm un aranjament ocult (bani, acţiuni şi forme complexe de compensare), avînd în vedere jucătorii/interesele în joc în acel moment. Astfel s-ar  explica stupefianta resemnare cu care evreimea s-a lăsat deposedată de comunişti după 1948, de toată avuţia pe care tocmai o recuperase, în baza legilor reparatorii.  Nu e ciudat că reluarea, amplificată, a loviturilor economice ce au atins evreimea înstărită, a fost operată de o administraţie înţesată/controlată de evrei, la nivelul tuturor ministerelor implicate (finanţe etc)? Nu avem temeiuri de suspiciune, privind desfăşurarea reală a operaţiilor, în atari auspicii? Adică să bănuim că o (bună) parte din evreii ce urmau a fi re-expropiaţi şi-au instrăinat la timp proprietăţile, convertind capitalul în valută/aur etc. (sau transferînd valoarea afară, printr-o marfă exportată pe valută achitată în exterior); sau că au folosit altfel de scheme pentru a nu pleca în Israel cu mâna goală, așa cum ni s-a spus)? […].

 Din raportul comisiei Wiesel deducem că unii evrei rămăseseră – ca chiriaşi – în casele lor […] Deci unii nu au avut decît a lua notă că au redevenit proprietari, prin legea  641/19.12.1944 […]. Dar cum or fi fost scoşi din case proprietarii care cumpăraseră imobilele vîndute de evrei (eventual terţi de bună credinţă)? N-au şomat avocaţii/judecătorii după 1944; s-au cam îmbogăţit (vezi mărturia lui Pandrea) mulţi dintre cei care au participat apoi la genocidul juridic comunist.

    Dosarul acestei complexe  operaţii de reconstituire este complet ocultat (eu cel puţin nu l-am găsit analizat de cineva). Arhiviştii/istoricii de serviciu au protejat/ocolit gaura neagră. Nu degeaba a fost atacată/ocupată reduta IICC, cu cercetători dedicaţi studiului… holocaustului, în numele tratării înfrăţite a „totalitarismelor” de sens contrar.  Credeţi că vor publica aceşti descurcăreţi de simpozion date despre ce semnalez eu aici?

            Reîmproprietărirea evreilor sub cnutul armatei sovietice nu a fost un episod accidental, generat, să spunem, de ura comună împotriva nazismului, ce trebuia să se estompeze după 9 Mai 1945. Ruşii au avut de plătit o poliţă grea, pentru sprijinirea efortului lor de război. Şirul legilor speciale, în sprijinul refacerii proprietăţilor evreieşti, continuă ani buni.

    Astfel, la  1 august 1945, apare LEGEA nr. 607 care cuprinde măsuri… şi mai excepţionale :

– la Articolul 1: Actele de dispoziţiune încheiate de un evreu, persoană fizică sau juridică, vor fi anulate, de drept, la cererea acestuia, în următoarele cazuri:

 a) Dacă au fost încheiate în timpul de la 6 Septemvrie 1940, pînă la 28 Martie 1941, cu o persoană care făcea parte sau milita într’o organizaţie legionară, fascistă, hitleristă sau antisemită, ori cu soţul, ascendenţii sau descendenţii unor asemenea persoane; […] e) Dacă, în timpul dela 6 Septemvrie 1940, pînă la 23 August 1944, cealaltă parte a speculat asupra bunurilor provenind dela evrei; […] g) Dacă înstrăinarea a fost făcută de evreu, în timpul dela 9 August 1940, pînă la 23 August 1944, ca urmare a unei obligaţiuni impusă prin legile antievreeşti, sau dacă a avut drept obiect un bun devenit nefolositor din cauza interzicerii exercitării profesiunei sale; […] h) Dacă s’a încheiat, în timpul dela 22 Iunie 1941, pînă la 23 August 1944, şi evreul contractant locuia în Bucovina de Sud, sau în localităţile din care s’au făcut deportări sau evacuări în masă; […] i) Dacă s’a încheiat în timpul dela 6 Septemvrie 1940 pînă la 23 August 1944, de un evreu, care era deţinut în închisoare, internat în lagăr, sau deportat pentru motive politice [auto-servire a ilegaliştilor!] ori rasiale, sau care fusese privat de libertate, pentru aceleaşi motive, în cele şase luni ce au precedat încheierii actului, în aceleaşi condiţiuni, se vor anula şi actele încheiate cu soţul sau descendentul minor al evreului deţinut, internat în lagăr sau deportat;  j) Dacă, în momentul închierii actului, bunul care acesta se referă, intră în prevederile legilor pentru trecerea bunurilor evreeşti în patrimoniul Statului […]”,

– la Articolul 2: Consimţămîntul evreului contractant se prezumă, pînă la proba contrară, că a fost smuls prin violenţă, iar actul va fi anulat, la cererea acestei părţi; a) Dacă actul, încheiat în timpul dela 6 Septemvrie 1940, pînă la 23 August 1944, a avut ca obiect înstrăinarea totală sau parţială a unui mic fond de comerţ, industrie ori meserie sau a prăvăliei, apartamentului, localului sau atelierului” […].

d) Dacă, în timpul de la 6 Septemvrie 1940 pînă la 23 August 1944, cealaltă parte exercitând numai în fapt o putere publică, a aprobat sau înlesnit fostului titular evreu, soţului, ascendenţilor sau descendenţilor acestuia în intervalul de 30 zile care a precedat sau urmat actului, o exonerare, de obligaţiuni sau o activitate de orice natură, chiar dacă această aprobare sau înlesnire era îndreptăţită […]”.

Legea aceasta inedită (o răsturnare a ideologiei juridice, justificînd legitima apărare contra statului abuziv – care ar fi un excelent precedent, dar neaveniţii nu vor avea nicicînd acces la invocarea lui) repune în proprietate pe evreul care a procedat ilegal şi cu rea credinţă: simulînd debarasarea de bunurile sale, comiţînd fals în declaraţii pentru a dribla legile vexatorii (denunţate retroactiv ca nevalabile). El recapătă automat tot ce a încercat ilegal să ascundă. Avem de a face cu o retro-premiere juridică a delictului, aplicabilă însă numai evreilor (la care dogma non-retroctivităţii nu rezistă…), care aruncă lumină (a se vedea şi Radu Lecca: „Eu i-am salvat pe evreii din România”) şi asupra modului cum s-au descurcat o parte dintre cei vizaţi de măsurile economice antisemite, obişnuiţi să cultive coruptibilitatea administraţiei româneşti:

Articolul 3 Actele încheiate, în timpul de la 6 Septemvrie 1940 pînă la 23 August 1944, de un evreu persoană fizică sau juridică, se prezumă simulate – pînă la proba contrară – şi se vor anula la cererea acesteia în următoarele cazuri: a) Dacă cealaltă parte a fost asociat, salariat sau sfătuitor tehnic ori juridic al evreului; b) Dacă dobânditorul era în stare de insolvabilitate, notorie şi nu poate justifica mijloacele materiale proprii în măsura în care ar fi fost necesare pentru încheierea actului; c) Dacă s’a stipulat că plata a cel puţin jumătate din preţ se va face din beneficiile bunului sau întreprinderii ori din sumele realizate din vînzarea mărfurilor întreprinderii; d) Dacă fostul titular sau rudele acestuia, pînă la gradul IV inclusiv, au finanţat întreprinderea, în total sau cea mai mare parte, ori dacă au garantat în aceeaşi măsură creditele necesare;e) Dacă prestaţiunea dobânditorului constă într’o rentă viageră sau într’o obligaţiune de întreţinere sub orice formă, în favoarea fostului titular; f) Dacă fostul titular a fost angajat ca salariat la beneficiarul actului, sau dacă a continuat, cu procură sau în fapt, să administreze bunurile care au făcut obiectul actului;g) Dacă fostul titular a devenit asociat în participaţie sau în nume colectiv sau în comandită a dobânditorului, cu privire la bunurile care au făcut obiectul actului; h) Dacă – în întreprinderile comerciale sau industriale – în toate posturile de conducere (director, administrator-delegat, procurist) sau în toate funcţiunile esenţiale (casier, contabil, şeful personalului) au rămas vechii salariaţi evrei chiar dacă au fost dublaţi de formă; i) Dacă fostul titular a continuat să deţină, cu titlu precar sau fără titlu, bunul care a făcut obiectul actului;j) Dacă în societăţile pe acţiuni, acţiunile transmise de foştii acţionari evrei au rămas, fără cauză, în mâinile lor sau în casa societăţii, după transferul făcut pe numele noilor acţionari.

Şi aşa mai departe, la articolele:

4:„Donaţiunile consimţite de evrei pentru evitarea măsurilor antievreeşti []

5:„Bunurile dobândite cu bani procuraţi de un evreu şi care se află în patrimoniul dobânditorului[]„

6: „[…] Anularea în temeiul dispoziţiunilor art. 1 şi 2, îşi produce efectele şi faţă de terţii subdobânditori de drepturi reale imobiliare, chiar dacă imobilul este înscris în cartea funciară […]”

7: „[…] Terţii subdobânditori de fonduri de comerţ, industrie sau meserie se prezumă de rea credinţă, pînă la proba contrară. [Spre deosebire de evreul descurcăreţ, delincvent de bună credinţă….]

11: „Cînd actul anulat a avut de obiect o transmisiune de acţiuni nominative ale unei societăţi anonime, se vor anula, toate transferurile şi menţiunile ulterioare […]”

19: „Acţiunile întemeiate de dispoziţiunile prezentei legi se vor putea intenta în termen de 3 luni, iar pentru cei a flaţi în străinătate, în termen de un an, de la publicarea legii de faţă […]”

22: „Hotărîrile judecătoreşti definitive, date în procesele pentru anularea sau declararea simulaţiei actelor încheiate de evrei în timpul dela 6 Septemvrie 1940 pînă la 23 August 1944 vor putea fi revizuite pe baza prezumţiunilor stabilite de prezenta lege […]”

24: „Declaraţiunile confirmative date de evrei, conform prevederilor Legii nr. 196 din 1942, pentru combaterea camuflajului bunurilor […], recunoaşterile făcute în orice mod de titularul evreu pînă la 23 August 1944, precum şi orice probe administrate în baza acelei legi nu constituesc dovada realităţii actului aparent […]”

27. „Bunurile foste evreeşti, intrate în patrimoniul Statului ca bunuri ale fostei mişcări legionare sau ca aparţinînd fostului Grup Etnic German din România, vor fi restituite foştilor titulari, dacă înstrăinarea lor s’a făcut în împrejurările prevăzute de prezenta lege.” [Iată dovada că restituirea actuală spre GEG, în astfel de cazuri, ascunde o dublă compensare].

Dar severitatea – aruncată la coş , pentru evrei – reapare maiestos – pentru opozanţii lor:

„Articolul 32 „Distrugerile, sustragerile sau ascunderile de bunuri, comise în frauda dispoziţiunilor prezentei legi, constitue delictul de sabotare şi se pedepsesc cu închisoare corecţională dela 3 pînă la 5 ani, judecata urmându-se după procedura flagrantelor delicte.

    În schimb…. (asta da lecţie de drept preferenţial!): Articolul 33: „Se amnestiază toate infracţiunile, indiferent de calificarea lor, fie că au rămas nedescoperite, fie că se găsesc în curs de cercetare, de instrucţie, de judecată sau sînt definitiv judecate, care au fost încercate sau săvîrşite pentru conservarea, ocrotirea sau realizarea drepturilor pe care titularii evrei le pot valorifica în baza prezentei legi. Se amnestiază toate contravenţiunile fiscale, săvîrşite cu prilejul actelor care intră în prevederile prezentei legi.Amnestia se aplică autorilor principali, instigatorilor, complicilor şi favorizatorilor şi tăinuitorilor.

5.6b. Filosemitismul instalatorilor şi dezinstalatorilor comunismului

Deservirea legislativă a evreilor de către pionierii comunismului, prin legea 641/1944 („întîmplător” absentă de pe lista abrogărilor postdecembriste), este azi invocată… ca sediu valid de drept/rapt.Cu creativitatea juridică ilustrată de legile restiturii post 1944, nu e de mirare că s-a ajuns acum ca unii evrei, care au ratat termenele pentru revendicări la legile reparatorii postcomuniste, să pretindă în instanţe (cu crescător succes!) că nu e vorba de revocarea naţionalizării comuniste (sau a expropierii celor emigraţi)  ci de… reintrarea în posesia proprietăţii obţinute prin efectul legii 641/1944:

„Arată pârâtul că imobilul situat în municipiul Iaşi, str. Gh. Asachi, nr. 16, a trecut în patrimoniul statului şi în administrarea comunei în baza procesului-verbal încheiat la data de 26.03.1949  în conformitate cu prevederile Decretului nr. 125/1948, ca urmare a emigrării proprietarului W.K.[Avem aici precizarea temeiului expropierii, fără absolut nici o legătură cu holocaustul !] La această dată imobilul se afla în proprietatea autorului reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 649/1944, prin care s-au derogat măsurile legislative antievreieşti instituite prin Decretul-Lege nr. 842/1941 […] fiind evident că, deşi bunul a reintrat de drept în patrimoniul foştilor proprietari, în fapt posesia a continuat să fie exercitată de către stat […]; dreptul subiectiv al unei persoane fizice echivalează cu posesia efectivă asupra unui bun [Serios?]. Faptul că nu este nevoie de formalităţi privind transcrierea sau intabularea nu echivalează cu predarea posesiei bunului, oricând  proprietarul deposedat având posibilitatea, conform Legii nr. 641/1944, să solicite restituirea bunului de către cei care-l posedă. [se eludează aici decăderea, în termenele prevăzute în legea invocată][] Curtea a admis […] acţiunea formulată de W.H prin avocat R.C., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Iaşi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi. A obligat pârâţii să restituie reclamantului imobilul situat în municipiul Iaşi, str. Gh. Asachi nr. 16 cu suprafaţa construită desfăşurată pe 233,80 m2 şi teren în suprafaţă de 171 m2.”[Hocus Pocus! Pentru că retrocedarea de după 1944 nu a s-a operat efectiv… se poate sări şi peste expropierea din 1949…]

            Sau: „Prin urmare, în privinţa legii aplicabile prezentei speţe, instanţa de fond reţine că este aplicabilă Legea nr. 641/1944  pentru abrogarea  măsurilor legislative anti-evreiești, iar nu Legea 10/2001 ,aşa cum sustine pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor […].Caracterul imprescriptibil al acţiunii în revendicare derivă tocmai din imprescriptibilitatea dreptului de proprietate însuşi asupra bunului asupra căruia poartă proprietatea […]. Legea nr.641/1944 este mult superioară ca reglementare legilor restituirii postrevoluţionare[…]”.

    Nu e bună? Imobilul, dacă există (prescripţia extinctivă operînd doar dacă bunul a dispărut), aparţine de drept, imprescriptibil, evreului (sau ciocoiului de altă etnie). Nu şi rumânului de la plug, jefuit similar de statul comunist, pentru care nici o instanţă , în ciuda unor prevederi legale metodic eludate din legile fondului funciar, nu a considerat că proprietăţile preluate fără acte (şi pămîntul încă există!) trebuie retrocedate în numele impresciptibilităţii detenţiei, netulburate de împiedicarea abuzivă a posesiei. Dimpotrivă, cînd urmaşii „chiaburilor” nu dispun de vreun document dovedind preluarea de către stat a lotului „abandonat” (căci aceasta s-a făcut la un moment nedefinit,  fără acte) li se refuză reconstituirea… pentru că „nu au dovedit continuitatea pînă la preluare”. Sarcina probei se răstoarnă deci o dată cu categoria vechilor proprietari (care, aşa cum vom arăta, are şi dimensiune etnică). Iar urmaşul ţăranului, în lipsa terenului (dat altora de mafia tranziţiei) nu are dreptul nici la compensări juste, la valoarea de piaţă a bunului. De despăgubiri pentru ce a mai înşfăcat/distrus CAP-ul (căruţe, cai, vii) neputînd fi vorba. Altă clientelă, alt tratament „juridic”.

    Orientarea discriminatorie (filosemită) a regimului care a instalat comunismul poate fi probată analizînd şi alte legi. Voi mai spicui (iar) din DECRETUL Nr. 113 din 29 iunie 1948:

art 1. „Bunurile rămase de pe urma evreilor, victime ale unor măsuri de persecuţie rasială, religioasă, sau altor măsuri fasciste, decedaţi, fără moştenitori, trec, în virtutea prezentei legi, în proprietatea Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreeşti, spre a fi folosite pentru ajutorarea populaţiei nevoiaşe evreeşti.

[Federaţia s-a desfiinţat, după ce a operat o procesare rămasă în ceaţă. Uite FUCE nu e FUCE, pe drumul spre cer ce duce la FCER…] […] Îmi par semnificative semnalările lui Corneliu Dan Niculae: „În general, după 1944 şi până în 1948, o pătură a evreilor foarte bogaţi din România au acţionat pentru a-şi expatria la timp averile mobile (cei mai mulţi având conturi în străinătate), acţionând concomitent pentru emigraţia (clandestină chiar) spre SUA şi Palestina (Israel), în timp ce evreii obişnuiţi au fost cooptaţi în administraţie ca sprijinitori ai noului regim politic, deoarece noua oligarhie politică a Republicii Populare Române o constituia echipa de evrei veniţi în ţară odată cu tancurile sovietice, în 1944;  „Prin forţa lucrurilor, pactul dintre Uniunea Evreilor din România cu guvernul Petru Groza, prin care evreii burghezi sperau să reintre în posesia tuturor averilor imobile posedate înainte de 1941 şi confiscate de regimurile naţionaliste, nu a mai fost aplicat [Oare?] […] Sioniştii erau mulţumiţi de această situaţie, deoarece obligau populaţia evreiască să-şi îndrepte speranţele şi sprijinul (ca şi banii) pentru nou creatul Israel.[Interesul/jocul sionist e plauzibil. Dar dacă bunăstarea capitaliştilor evrei a fost sacrificată cu ajutorul evreilor comunişti, în interesul superior al cauzei comune, înseamnă că teza solidarismului evreiesc nu e o aberaţie. Şi de aici mai e doar un pas la bănuiala că dezinstalarea comunismului a închis operaţia din 1948, averile puse deoparte (întru stimularea emigrării), fiind astfel recuperate]. Totodată, sprijiniţi de evreii sovietici, evreii români s-au orientat de la început spre ocuparea posturilor cheie din statul muncitoresc român, posturi de conducere, de la contabili-şefi la directori, de la subsecretari de stat la miniştri, de la simpli secretari de partid la secretari ai Comitetului Central ai Partidului Muncitoresc Român, monopolizând posturile din cultură, artă şi presă, inclusiv, mai târziu, televiziunea. Totodată, evreii au dat un puternic asalt pentru ocuparea poziţiilor în serviciile secrete şi în comerţul de stat interior şi exterior”.

    Consideraţii pe care nu le poţi  evita (decît dacă vrei), atunci cînd compari – de exemplu –  tratamentul preoţilor cu al rabinilor, la marea revoluţie bolşevică (şi cele subsecvente)… Puteţi trage şi concluzii, dacă nu le faceţi publice, cum a îndrăznit C.D. Niculae. Eu aş rezuma cadrul astfel: TOT CE CREDEM DESPRE AFACEREA COMUNISTA PARE O FĂCĂTURA. Ea apare, în umbra aranjamentelor oculte, ca o pseudo-revoluţie socială şi ca o uriaşă stratagemă, prin care evreimea, care trebuia să ridice noul Israel, să poată pleca masiv şi măcar cu o parte din ce acumulase (parazitar – spun naţionaliştii români); punînd de-o parte, pe termen lung, o altă parte – pe care o recuperează acum, după ce au dezinstalat comunismul, în numele… holocaustului.

Imagine realizată de AUREL MANEA prin tehnologia AI

    Caracterul pregnant filosemit al regimului post-1944 se manifestă şi în legiferarea altor domenii. Re-acordarea în bloc a cetăţeniei, celor noi intraţi şi celor ce o pierduseră cu ocazia verificărilor declanşate  de guvernul/legea Goga (care au găsit numeroşi evrei – sute de mii – ce nu-şi puteau justifica postura). Dintre aceştia, cei care nu au trecut în Ardealul de Nord sau Basarabia, apăreau astfel la Recensămîntul din 1941 (vezi Petru Tipărescu- datele fundamentale ale recensământului general 1941): „În ce privește cetățenia (supușenia), pentru Români şi străini cu o situație clară, înscrierile nu necesită prea multe explicații. Cei cu pașaport Nansen vor indica aceasta, iar Evreii care au pierdut cetățenia româna prin revizuirea din 1938, vor scrie în această coloana „pierdută)

    Ştim deja pe ce baze anti-constituţionale se „restituie” cetățenia acum (vezi segmentul 1): ocuparea României de forţe filo-semite occidentale. Intuim că situaţia a fost similară (doar că atunci opera filo-semitismul sovietic) atunci cînd a fost emis decretul  125/7.07.1948  din care extrag:

Articolul 11- Cetăţeanul străin poate cere încetățenirea dacă a locuit în ţară, în mod neîntrerupt timp de 5 ani, dacă declară că renunţa la cetăţenia străină, dacă a avut o purtare buna şi dacă nu a avut atitudine antidemocratică, sau potrivnică intereselor Republicii Populare Române.

Articolul 12- Dacă cel care cere încetatenirea a mai fost cetăţean român, el va fi dispensat de condiţiunile stagiului” [E clară clientela? Tocmai revizuiţii lui Goga…].

    În schimb: […] Articolul 20. Cei cărora li s-a retras cetăţenia română, nu mai pot dobândi această cetăţenie pe nici o cale” [Aici este vorba de noua retragere, aplicată celor ce au părăsit raiul comunist. Probabil că acest articol  (ca şi art. 18) a fost acum abrogat, ca să nu stea în calea „retrocedării” cetăţeniei/ avuţiei…].

    Evreii, care se pregăteau de ducă, speriaţi de art. 18 (Averea acelor cărora li s-a retras cetăţenia română, va fi trecută în proprietatea Statului. Vor fi socotite ca aparţinînd celui vinovat şi bunurile pe care acesta le-a înstrăinat dela 23 August 1944 pînă la data retragerii cetățeniei. Dacă aceste bunuri au fost înstrăinate către rude sau afini, pînă la al 4-lea grad inclusiv, sau către coasociati, consilieri tehnici, administrativi sau juridici, sau către oricare alt prepus, actele de înstrăinare sînt nule de drept […]) nu s-au prea repezit la aplicarea articolului 10: „Cetăţenia română se poate dobândi prin încetățenire: 1. Cu stagiu2. Fără stagiu. Încetățenirea se acordă la cerere şi numai individual”. Şi cum nici din legea din 19 ianuarie 1939 sau cea din 9 Decemvrie 1940, sau modificarea prin legea Nr. 6 din 20 Ianuarie 1948 nu se vede cum ar fi redevenit cetățeni romani evreii decăzuţi în 1938, deducem că azi se retrocedează în masă şi cetăţeniile… celor ce nu au fost încetăţeniţi legal (nici măcar prin presiunea colonizatoare a Conferinţei de la Paris din 1919…).

    Să mai menţionăm castrarea culturii române de orice autor incovenabil evreilor, chiar dacă nu deranja(se) cu ceva pe sovietici (care nu s-au prea luptat cu legionarii…). Operaţie rezumată magistral de Mihai Ungheanu în „Holocaustul culturii române” din care extrag: „Convenţia de Armistiţiu încheiată între Guvernul URSS  şi Guvernul României în 1944 prevedea, în art. 16, „scoaterea din circulaţie, până la 1 august 1945, a tuturor publicaţiilor fasciste, legionare sau naziste. O primă listă de tipărituri interzise a fost publicată în „Monitorul Oficial din martie 1945 şi a avut caracter de lege: orice publicaţie indicată aici era interzisă, scoasă din circulaţie, distrusă, iar posesorii sau difuzorii lor, după această dată, erau pedepsiţi de lege. La 1 iulie 1946 s-a tipărit un volum (156 p.) cu circa 2.000 de titluri interzise din limba română, dar şi din alte limbi de circulaţie în România. Ministerul Artelor şi Informaţiilor, apoi Direcţia literară au dat drept însărcinare Serviciului Edituri şi Control să alcătuiască o listă completă a tipăriturilor interzise, până la 1 mai 1948. Un volum gros alcătuia indexul cărţilor interzise până atunci. I-a mai urmat încă unul, dar lista publicaţiilor interzise a rămas deschisă”.

    Analiza legislaţiei 1944-1948 ar trebui continuată. Aici mă opresc, regrupînd cîteva observaţii/întrebări, înainte de a mai coborî un etaj, în amontele acumulării evreieşti:

1. Legile semnalate arată că evreimea din Romania, cocoţată la putere dupa războiul cîştigat de susţinătorii ei (puteri faţă de care puterea de la Bucureşti nu însemna nimic), a obţinut întîi retrocedarea averilor, pentru a le trece ulterior,  pe perioada necesară construirii Israelului, în administrarea statului român […]. Între 1948 si 1951 au fost închişi zeci de mii /probabil chiar sute de mii de chiaburi care se împotriveau cooperativizarii. Dar nu există un conflict analog în raport cu proprietarii evrei, care au plecat cuminţi; ei, care aprindeau lumea cînd li se distrugea o tarabă…

2. Ar  fi  fost normal ca regimul totalitar comunist să zdrobească evreimea „trădătoare” a cauzei, atunci cînd a constatat că tovarăşii iudei au trecut în corpore la…. duşmanul de clasă, au sărit de cealaltă parte a cortinei de fier; defecţiunea conducătorilor securităţii, partidului, economiei, culturii creînd o situaţie fără precedent  – au trecut la inamic liderii oastei anticapitaliste; trebuia să se lase cu o pedeapsă cumplită şi măsuri disperate, inevitabil „antisemite”, cînd s-a văzut jocul evreilor la ambele capete; şi totuși nu s-a produs decît un delicat reflux al autorităţii evreilor asupra PCR – impus de dezertarea respectivilor şi tratat cu tact […].

3 Se cer acum averile preluate de comunişti […]. Publicului îi sînt ascunse şi vînzările dintre 1944 şi 1948 sau cedarile, pentru a putea pleca. S-ar putea crede că scopul e numai să se poată opera restituirea mafiotă, nestingherit. Sau să se ascundă realitatea stînjenitoare (pentru propaganda filosemită), a acapararii economiei de colonizatorii evrei, pînă în 1939. Sopul poate fi însă şi să se ascundă faptul că, pentru evreii înstăriţi (şi nu din plevuşca veşnic perdantă), naţionalizarea comunistă a operat altfel (a însemnat altceva) decît credem […].

4. De aceea este esenţială lămurirea dosarului confiscărilor de la evrei. De exemplu, cum au fost desfiinţate băncile […]. Ar trebui cercetat (de istorici, procuratură, Curtea de Conturi) cum a funcţionat ministerul comerţului, de finanţe etc. în perioada în care se pregătea plecarea evreilor, pentru a căuta urmele averilor acumulate în Romania ajunse în Israel, scoase din avuţia colectivă,  sporită de comunişti – din care evreii acum iau şi ce a mai ramas.

5 Românii nu vor însă să ştie. E prea jalnic destinul lor ca sa fie privit in faţă. Nici procesul funcţionarilor evrei – închişi pînă în 1968 nu beneficiaza de interesul publicului […]. Am privit fişa sioniştilor băgaţi de comunişti în puşcării (după ce, în ani 47-49 partidul făcea campanie prin ţară… pentru alia)  fără a (ne) întreba: cum de au putut fi scoşi brusc din detenţie şi trimişi în Israel, înainte de 1962? Grav fiind că murim nu numai sărăciţi, ci şi scufundaţi în fals,  scălămbăind găunos poze patriotarde. De ce nu folosim cheia „comunismului” oferită de Soljenitzîn? […].

6. Asta nu trebuie să aflăm şi discutăm, ăsta este rolul intimidării cu legile antisemitismului, care recurg la  criminalizarea rezistenţei străbunilor? Nu-i poate preocupa aşa de tare secolul 19, şi nici  chiar interbelicul (acolo unde sînt probabil rădăcinile marilor lovituri încă nevalorificate complet)… mai tare ca ştegerea urmelor adevăratei poveşti a comunismului… (subiect la care, iată, am revenit, cînd credeam că mă ocup de altceva).         

    M-oi fi înşelînd în unele bănuieli, dar nu şi cînd denunţ stranietatea întregii poveşti, neverosimilitatea tezelor oficioase. Sper să am puterea să duc curiozitatea asta la capătul ei/meu….Fiind avocat  al acuzării (și nu al apărării – rol lasat altora), în contenciosul româno-evreiesc, am abordat acest capitol cu atenţia cuvenită, dar nu prin prisma convenabilă rechinilor […].

Nu mă limitez la a denunţa filo-comunismul si filo-sovietismul respectivilor activişti (mulţi-foşti ilegalişti). Căci nu pentru victoria regimului împins de URSS au realizat respectivii operaţii ca: restituirea averilor particulare evreişti…înaintea naţionalizării, permiterea unei încetăţeniri masive combinată cu sprijinirea imigraţiei către Israel, acordarea primelor compensaţii  pentru persecuţiile antisemite (ca pensii IOVR – reactualizate prin L 49 din 31.03.1999), ocuparea multor poziţii cheie în aparatul regimului – folosite în interesul lor comunitar, hăituirea antisemiţilor şi răzbunarea contra lor, eliminarea naţionaliştilor din cultura română etc. Toate acestea sînt marca filo-semitismului  regimului care a instalat comunismul (dacă admitem etichetele de anti-semitism, aplicate măsurilor de sens contrar).

    Situația pare a se fi schimbat în 1948. În realitate (ca și în 1989) s-au schimbat atunci doar  priorităţile comunității evreiești globale (ce primează asupra unor interese particulare). Departe de a contrazice teza dominației evreiești, rocada din 1948,  generată de nevoile noului stat izraelian, confirmă excesul de putere (în plan mondial) a acestei comunităţi, care pare a determina drumul umanităţii – aşa cum cred „antisemiţii”.

            Să vedem cum s-a raportat regimul Antonescu la această putere, continuînd apoi urmărirea, înspre trecut, a formării averilor evreieşti din România.

VA URMA

Citește și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVI)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)

 4,877 total views,  2 views today