Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 129

Se tot repetă că Trianonul a traumatizat maghiarimea. E adevărat! Iar asta pentru că Trianonul a fost evenimentul care a marcat o schimbare bruscă în viața maghiarimii, ceea ce a generat un impact emoțional foarte puternic, chiar violent.

E o trauma a pierderii. Dar nu numai a celei teritoriale, ci și a sensului unificator al vieții maghiare. După trauma reprimării revoluției maghiare în 1848/49, sensul vieții maghiare a fost recâștigat în Dualism prin ideea Ungariei Mari. La Trianon, însă, nu numai teritorii uriașe a pierdut maghiarimea, ci și sensul unificator al vieții maghiare, care era Ungaria Mare. Pierderea acestui sens a avut un impact traumatizant, extrem de violent în psihicul maghiar. Iar blocajul în traumă se datorează incapacității maghiarimii de a găsi un nou sens unificator, potrivit noilor condiții istorice.

Din refuzul Trianonului a rezultat, așadar, acel blocaj psihic care ține pe loc maghiarimea, aceasta nefiind capabilă să depășească, la nivelul conștiinței colective, acea traumă și  să renunțe la izolarea traumatică, unde se află în minoritate.

După părerea mea, maghiarimea nu numai că nu poate depăși trauma Trianonului, ci chiar o cultivă, scufundându-se în ea. Repovestirea traumei Trianonului nu este altceva decât retraumatizarea nației maghiare prin memoria Trianonului.

Istoricul maghiar din Ungaria, Ablonczy Balázs, scrie, în legătură cu Trianonul, că, în mod normal, un astfel de eveniment se răcește după 70 de ani. Dar iată că memoria Trianonului face excepție. E ceva anormal, care se datorează cultivării traumei. Maghiarimea are un cult al retraumatizarii istorice!

 2,750 total views,  2 views today