Autor: G-ral (r) EMIL STRĂINU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 131

Clima poate constitui, dacă este bine cunoscută și dirijată, o armă care poate oferi supremația pe orice teatre de acțiuni militare. În momentul de față, când degradarea ecosistemelor Terrei are loc într-un ritm galopant din cauza activităților umane sau a accidentelor și hazardelor (naturale și antropogene), și-a făcut apariția un nou tip de arme, armele geofizice și, de aici, un nou tip de război – războiul geofizic, ce-și bazează modul de acțiune pe tehnicile de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare […].

Operațiunile „Potopul”, „Era glacială”, „Vântul”, „Apa”

Într-un studiu politico-militar, generalul Dumitru I. Dumitru definea războiul geofizic ca „un război care ar constă în modificarea, în scopuri distructive a mediului înconjurător, urmărindu-se ruperea echilibrului existent în natură și declanșarea, prin mijloace tehnice, a unor fenomene și procese cu efecte distrugătoare asupra populației și mediului ambiant terestru, aerian și maritim”. Arthur Westing, unul din specialiștii Institutului pentru Studierea Problemelor Păcii și ale Războiului din Stockholm, spunea că „războiul geofizic se referă la manipularea mediului în scopuri militare ostile. Manipulările ostile ale mediului, cele mai utile din punctul de vedere militar, ar fi cele în care un consum relativ modest de energie declanșatoare conduce la eliberarea unei cantități considerabil mai mari de energie distructivă direcționată” […].

Atsuma Ohmura, directorul Institutului pentru Studierea Fenomenelor Meteorologice din Zurich a dezvăluit cotidianului Bild câteva din scenariile terifiante, care ar putea fi puse în aplicare de armata S.U.A., cum ar fi operațiunile „Potopul”, „Era glacială”, „Vîntul”, „Apa”, care nu reprezintă altceva decât materializarea și perfecționarea mijloacelor prin care fenomenele meteorologice pot fi produse și controlate de către om în scopuri militare.

Prima ploaie artificială a fost provocată în 1931, de Ștefania Mărăcineanu

Unii oameni de știință studiind efectele războiului geofizic apreciază că influențarea artificială a vremii, ca procedeu de luptă, prezintă pericolul potențial de a da naștere la distrugeri necontrolabile, cu urmări de neprevăzut. Faptul cel mai grav constă în probabilitatea mare ca asemenea distrugeri să aibă urmări mai grave pentru populație decât pentru forțele armate.

Din punct de vedere istoric prima ploaie artificială a fost provocată la București în anul 1931, de cercetătoarea Ștefania Mărăcineanu. Datorită rezultatelor obținute, Ștefania Mărăcineanu a primit sprijin din partea guvernului francez și a repetat aceste experiențe în anul 1934 în Algeria, experiența fiind încununată de succes.

Cercetările următoare în acest domeniu au continuat abia după cel de-al doilea război mondial când, în anul 1946, inginerul american Vincent J. Shaefer a făcut o experiență pe muntele Washington. Aici, într-o zi când deasupra acestuia pluteau nori denși. El a dispersat din avion, la baza norului, zăpadă carbonica, ceea ce a dat naștere unei averse puternice.

Prima ploaie artificială în scopuri militare a fost provocată, în anul 1963, de armata americană în Vietnam, iar în anul 1966 tot americanii au provocat ploi torențiale cu urmări dezastruoase pentru provinciile din nordul Laos-ului. Comparând efectele armelor cunoscute cu cele ale războiului geofizic, mai ales asupra forței vii, reiese că ultimele pot provoca distrugeri mari, oarbe; se pot folosi într-un război secret, sunt mai puternice decât cele cunoscute și se datorează capacității omului de a cunoaște, dirija și controla fenomenele naturale ale planetei noastre.

În prezent, războiul geofizic prezintă perspectivele posibilului, dar cu mențiunea că, într-un asemenea conflict, noțiunile de învingător și învins s-ar putea confundă, fără a se putea face distincție între victimele militare și cele civile, între agresor și atacat, fapt ce accentuează și mai mult monstruozitatea căutărilor unor savanți în acest domeniu. O încercare cu efecte neașteptate a avut loc în China în primăvară anului 2000. Cercetătorii chinezi au lansat în atmosferă, într-o regiune secetoasă, mai multe rachete cu iodura de argint în scopul obținerii ploii. Neluându-se în calcul toți factorii de mediu ai zonei respective, savanții chinezi s-au trezit, într-un interval foarte scurt de timp, în zona menționată cu ninsori abundente.

S.U.A. a deturnat uraganele spre alte țări

Conform ziarului The New York Times din 10, respectiv 21 iulie 1972, folosirea conștientă a substanțelor chimice în scopul desfrunzirii (defolierii) pădurilor și, ca urmare, distrugerii acestora în scopuri militare, urmărind interzicerea ascunderii inamicului și facilitarea ducerii acțiunilor de lupta ale trupelor proprii, au fost folosite de subunități specializate ale armatei americane în războiul din Vietnam, iar în Orientul apropiat de către trupele israeliene în conflictul din 1967.

Revista Obozrenie prezintă folosirea în scopuri militare a furtunilor de foc în cadrul operațiunilor militare, prin folosirea masivă a armelor nucleare, substanțelor chimice incendiare de tipul napalmului, supernapalmului, termitului și aliajului electron, bombelor incendiare cu magneziu, ca și folosirii cantităților megalitice de combustibili clasici. Specialistul englez Michael Hatley descrie un asemenea fenomen, provocat de o bombă nucleară cu un echivalent de 20 de megatone TNT. Clima și, sub unele din aspectele ei, vremea, pot constitui, dacă sunt bine cunoscute și dirijate, o armă care poate oferi supremația pe orice teatre de acțiuni militare.

Unele țări din America Centrală, printre care Honduras, Nicaragua, Guatemala și altele, au reclamat la ONU, în repetate rânduri, că S.U.A. a deturnat uragane către coastele lor, producându-le pagube incalculabile. Dacă americanii n-ar fi făcut acest lucru, uraganele respective ar fi devastat Florida și alte state americane.

În anul 1976, conducerea R. P. Chineze le-a reproșat oficial „fraților sovietici” că „storc” norii în apropiere de granița comună, pentru ca ploile atât de așteptate în China să cadă în U.R.S.S., în regiuni binecunoscute pentru ariditatea lor […].

Arsenalul războiului geofizic

De altfel, este notoriu că în ultimile trei, patru decenii, în zilele când în capitalele marilor puteri aveau loc manifestări naționale (parazi militare, mitinguri, mari spectacole culturale și sportive) era vreme însorită sau, în cel mai rău caz, nu au fost semnalate niciodată precipitații sau vreme rea.

Cercetările realizate până în prezent au creat un adevărat arsenal de tehnici ale războiului geofizic, astfel:

I. Modificări ale atmosferei inclusiv ale atmosferei înalte și ionosferei (păturii de ozon);

II. Modificări ale caracteristicilor marilor și oceanelor;

III. Modificări ale uscatului (litosferei);

IV. Modificări ale climei. Acestea se referă la:

1. Dispersarea ceții, a norilor și modificarea regimului de precipitații;

2. Formarea ceții și a norilor;

3. Producerea grindinei;

4. Obținerea unor materiale necesare modificării proprietăților electrice ale atmosferei;

5. Introducerea în atmosferă a câmpurilor electromagnetice;

6. Provocarea și dirijarea furtunilor, tornadelor și a uraganelor;

7. Producerea artificială a ploii și zăpezii;

8. Controlul fulgerelor și al maselor plasmatice atmosferice;

9. Modificări ale climei prin topirea calotei polare;

10. Deteriorarea stratului de ozon și a ionosferei;

11. Modificări ale parametrilor fizici, chimici și electrici ai mărilor și oceanelor, controlul fenomenului El Nino;

12. Utilizarea concentrărilor de materiale radioactive în apele mărilor și oceanelor;

13. Producerea valurilor mareice mari – tsunami;

14. Provocarea cutremurelor de pământ și a valurilor de cutremur;

15. Incendierea de la mari distanțe a unor mari întinderi de vegetație;

16. Provocarea avalanșelor și a alunecărilor de teren;

17. Modificări în marile întinderi polare cu ghețuri permanente (zonele permafrost);

18. Devierea cursurilor de apă terestre, subterane și carstice;

19. Activarea vulcanilor;

20. Schimbarea unghiului de înclinare a axei Pământului;

21. Folosirea în scopuri militare a asteroizilor, meteoriților și a altor corpuri cosmice (inclusiv prin instalarea de oglinzi pe Luna și în spațiul circumterestru în scopul realizării zilei artificiale permanente);

22. Utilizarea ca armă a diferitelor tipuri de radiație (EM – electromagnetice, IR – infraroșii, UV – ultraviolete, X – radiații Roentgen, ELF – unde cu lungimea de undă ultralunga, infrasunete și ultrasunete, unde laser, maser și iraser, undele emanațiilor nucleare, impulsul electromagnetic, undele neutrino, unde ale particulelor de ultra înalta energie, a radiațiilor cosmice Van Allen, solare și telurice etc.). Este de remarcat faptul că arma geofizică cu infrasunete a fost inventată, la începutul anilor ’20, de savantul român Gogu Constantinescu, creatorul sonicității. Fotografia unui tun cu infrasunete și descrierea funcționarii sale poate fi găsită în revista Energia nr.2/februarie 1921. Abia în anii ’60 americanii și francezii vor „descoperi” această teribilă armă.

Războiul geofizic distruge imaginea limitată, îngustă, asupra condițiilor de spațiu – mediu ce era redusă numai la teren, introducând conceptul de factor geoclimatic ce conține, într-un singur termen toată complexitatea elementelor de natură geografică, geospatiala și climatică. Unul din atuurile tehnologiilor specifice armei geofizice este costul deosebit de mic al acestor tehnologii, în raport cu efectele de devastatoare ce le pot produce […].

Titlu original: „Războiul geofizic – Tehnici de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare” (extrase)

(Acest articol a fost publicat în 2010 pe site-ul certitudinea.ro, preluat de pe nexusmagazine.ro, site care nu mai există. Între timp, studiul din care publicăm acum mai multe extrase a fost încorporat, ca un capitol distinct, în cartea generalului Emil Străinu „Războiul meteorilogic”!, apărută la Editura Prestige, în 2017. Cutremurul din Turcia a readus-o, dramatic, în actualitate…)