Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 100

2. Aparatul politic (ilegalişti, activişti, executiv, legislativ). Preambul

2.1. Situaţia vinovaţilor comunişti nepedepisţi

Este clar că pe listele re-încetăţenirii abuzive (de care am vorbit în segmentul 1) se pot strecura, nestingherit, urmaşi ai satrapilor PCR – plecaţi în Israel, după crimă. Mă puteam opri la această observaţie. Şi o pot face şi cititorii – sărind la următorul segment.

            Am pierdut totuşi mult timp ca să văd dacă acest lucru nu s-a întîmplat deja, ceea ce mi-a readus în faţa ochilor o galerie sinistră – pe care am motive să cred că mulţi români au uitat-o sau nu o cunosc. De aceea m-am decis să redau aici o parte din jocul căutării urmaşilor respectivilor pe listele buclucaşelor încetăţeniri.

            M-am mărginit la cîteva completări (din alte surse) a activităţii rezumate în dicţionarul Apostu, însoţite de informaţiile genealogice reperate. Voi rezuma în acest preambul consideraţiile privind semnificaţia activităţii personajelor selectate, ca să nu le repet, la fiecare portet.

            Scara vinovăţiilor pentru crimele împotriva românităţii urcă dinspre executanţi spre organizatori. Ea nu are în vîrf nici măcar liderii aparatului represiv, ci pe membrii aparatului politic, cel care a pus la cale şi a implementat crima împotriva poporului nostru, înfăptuită în numele comunismului. Conlucrînd mai sudat/coerent decît s-ar fi putut dacă nu ar fi fost vorba de valorificarea unei vechi organizări a reţelei aduse la putere de armata sovietică, activiştii ce au acaparat administrația centrală/locală şi au împins ţara în prăpastie îşi împart o vinovăţie imprescriptibilă (sau, ceea ce conduce tot acolo, cu prescripţia suspendată pînă se vor crea condiţiile penalizării). Foştii „ilegalişti”, vechi agenţi ai Moscovei, care formează osatura acestui aparat, nu au nici măcar circumstanţa atenuantă a ne-premeditării. Au comis ce-au promis. De aceea este foarte inspirată acribia cu care Apostu urmăreşte activitatea interbelică a fiecărui lider PCR. Sau invers – destinul postbelic al fiecărui activist comunist. Tagmă continuat distructivă şi cu preponderenţă evreiască. Dar noi încă nu ne permitem să spunem lucrurilor pe nume, tratîndu-i aşa cum merită pe vechii activişti – urmăriţi şi condamnaţi înainte de 1944 pentru activităţi cu acut potenţial anti-social şi anti-romînesc, confirmat de prestaţiile/realizările ulterioare ale acestor militanţi. Ceea ce permite unor Tismăneanu, Roman etc. să se refere public la părinţii lor, dovediţi membri ai unui grup criminal, ca la nişte conştiinţe naive, rătăcite prin utopie. Asta în timp ce un Wiesel, Florian, Ioanid, Schafir etc. îşi-au permis să pretindă românilor să-i renege pe cei ce au luptat împotriva comunismului sau au pierit în temniţele sale.

            Oricît părea de imposibil după 1990, astăzi, rolul crucial al evreimii comuniste şi al altor elemente alogene, fără de care ocupantul sovietic nu putea cataliza transformarea României în lagăr/iad, este din nou ocultat. Şi mai ascuns este faptul că nici evreimea nu se putea răzbuna pentru loviturile primite de la antisemiţi, decât sub scutul armatei sovietice şi cu alibiul revoluţiei comuniste. În fine, se eludează şi faptul,  foarte semnificativ, că printre evreii comunişti, majoritari sînt cei din Basarabia şi Bucovina. Căci aici s-a manifestat plenar, consecvent, pe toată perioada interbelică, ostilitatea unei bune părţi a evreimii faţă de administraţia românească şi apetenţa faţă de cea sovietică.  Am mai spus că acest lucru e straniu, avînd în vedere faptul că infernul de după Nistru era bine cunoscut în epocă. Neaparat evreimea Basarbeană ce rîvnea la cnutul bolşevic avea altă perspectivă (alte interese) decît restul populaţiei/umanităţii.  Faptul că i-a folosit comunismul ca agenţi nu are sens decît dacă şi ei au folosit comunismul ca agent – al unei anume emancipări evreieşti, al unui anumit proiect de viitor. De aici vine perseverenţa cu care au militat, pe ambele părţi ale Atlanticului, pentru ca alipirea Basarabiei să nu ne fie recunoscută.  Sau atitudinea lor la retragerea armatei române din 1940, urmată de o emigrare masivă spre Basarabia (justificată, e drept şi de teama că vin vremuri grele pentru ei ). Sau atitudinea la revenirea românilor din 1941, cînd evreimea a plecat masiv dincolo de Nistru. Avînd în vedere poziţia adoptată de o parte dintre ei faţă de România,  aveau desigur temeiuri să se teamă de represalii şi cei complet nevinovaţi. Căci aşa se întîmplă, din păcate.  Represaliile au venit, lovind orbeşte. Aşa cum au procedat şi americanii cu japonezii lor, într-o situaţie incomparabil mai puţin critică decît cea în care s-a aflat armata română. Altfel apar, dureros (ca în orice război), victimele evreieşti ce-şi tot reclamă dreptatea. Dar să nu neglijăm că, pe lîngă ei, se plîng de represalii evreii comunişti, militanţi anti-români ce nu puteau fi trataţi decît ca duşmani și care au atras şi nenorocirea asupra celorlalţi evrei. 

            Aceştia sînt pionierii genocidului comunist.  Tovarăşii ce au revenit pe tancurile armatei roşii şi au trecut la treabă… Îi vom vedea cocoţaţi în poziţii cheie, acţionînd fără milă, fără scrupule, fără limite – ca unii care nu erau doar aventurieri oportunişti a unui context favorabil, ci vechi agenţi ai forţei de ocupaţie. Sau, mai corect (aşa cum o recunosc cumva moştenitorii din Cartierul Primăverii), nu erau numai în soldă, ci erau împlinitori ai propriilor aspiraţii,  îşi realizau programul de tranformare a României, operaţie la care s-au dedat cu intuibile satisfacţii, fără să strîmbe din nas la duhoarea carnagiului fizic şi spiritual. Şi în condiţii de impunitate, ştind că vor putea părăsi apoi, nestingheriţi, nepedesiţi, ţara distrusă. În afară de cîţiva, cei mai neruşinaţi, care au rămas, ca să nu ne scape complet din gheare sau să-şi consume, în tihnă, pensiile de ilegalişti… Tot aceştia sînt şi cei la care s-au făcut marile eforturi pentru ascunderea evreităţii, începînd cu schimbarea numelor (prin 1947 – la indicaţia partidului) şi terminînd cu interzicerea accesului la registrele de stare civilă din ultima sută de ani (protecţie valabilă şi azi).

            O ultimă menţiune despre potcovirea liderilor comunişti cu neveste evreice, multe venite din Basarabia, prezumabil agente sovietice plasate lîngă soţii lor (cînd nu erau evrei comunişti şi aceștia, formînd perechi tovărăşeşti redutabile). Ceea ce înseamnă nu numai informare spre Moscova, ci şi continuă influenţă dinspre ea. Voi evita discuţia privind evreitatea urmaşilor acestor cupluri, mergind pe firul potenţialei încetăţeniri actuale: chiar dacă respectivele tovarăşe nu ar fi fost responsabile cu racordarea soţilor lor la sistemul sovietic, rămîne că aceştia au fost mari criminali, pe de o parte, şi, pe de alta, că urmaşii lor comuni au putut ajunge în Israel – datorită soţiei. Aşadar, urmărind eventuala întoarcere a progeniturilor comuniste, am dat atenţie şi situaţiilor în care un singur membru al cuplului nomenclaturist este evreu. Ceea ce a produs cîteva suprize…

VA URMA

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)

 996 total views,  39 views today