Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 103

3. Contrarevoluţia şi acapararea României postcomuniste

3.1. Operația politică

3.2. Operaţia represivă/holocaustizarea

Precizare: Oricît ar părea de ciudat (celui care nu ştie că „VIP”-urile care afişează atîta opulenţă/dezinvoltură, sînt urmaşii unor odioşi, moşteniţi… discret) e foarte greu de aflat originea parveniţilor, adică identitatea „autorilor” lor; ei s-au născut în ziua x şi locul y, din părinţi… acoperiţi de confidenţialitate; nu putem descoperi de unde li s-a tras „norocul”, nici din pseudo-biografiile la modă, nici din actele de stare civilă – încuitate prin legea arhivelor… pe 100 de ani, nici din ziaristica lor care fuge şi de păcatul („xenofob/ rasist”) de a preciza originile/etnia cuiva (mai ales a unui infractor îmbogăţit). Ceea ce a dus şi la apariţia unor liste pirat, cu „evrei” ascunşi/demascaţi, liste probabil fanteziste, alcătuite ca provocări, de cei exasperaţi de complotul tăcerii. De unde riscul, invocînd astfel de surse, să te compromiţi aparent. Sau să te reţii, contribuind la secretizare/ confuzie. Cenzura/ dezinformarea îşi atinge astfel scopul. Nu mă voi preta la acest joc, ştiind suficient despre relativism, cînd îmi aleg prezumţiile/ instrumentele de lucru. Marcînd cu „?”  situaţiile evident îndoielnice (în care nu am găsit confirmări a ceea ce se pretinde – fără dovezi – o singură sursă, oricît multiplicată), am considerat că pot avea rădăcini evreieşti aceia care, deşi s-au pomenit pe listele  care circulă de mult în spaţiul public (pe Internet) – nu au reacţionat firesc, arătîndu-şi originile reale şi risipind zvonurile. Secretizarea identităţii unor personaje care ne determină viaţa este antisocială. Ce motiv poate avea un decident public să-şi ascundă originile? Cel mai probabil – că a moştenit un călău sau un jefuitor. Dar dacă e vorba doar de evreitate camuflată, ascunderea (ce nu se poate justifica prin teama de persecuţii) poate fi semn de maranism; iar denunţarea ei, cîtă vreme a fi evreu nu e o ruşine, nu e calomniere, ci doar bănuiala legitimă că un „terminator” alogen a acţionat şi în interesul/cadrul unei comunităţi etnice. Neavînd cum repera „reprezentanţii noştri” cumpăraţi, cum să nu monitorizezi măcar pe cei legaţi de un alt stat, prin sînge sau jurămînt? Atunci cînd e vorba de atingeri (potenţiale) ale interesului naţional, fidelitatea faţă de alţii este relevantă, minorităţile fiind un risc de securitate. Într-o ţară condusă de furi, în care întregul edificiu instituţional e uzurpat de ticăloşi, principiul consemnării bănuielilor se poate aplica – sub beneficiu de inventar – şi în ce priveşte faptele relatate în diverse surse (semnalate la www.piatauniversitatii.com/perspective).

3.1. Operaţia politică

Putem vedea, după 30 de ani, unde ne-a adus „clasa politică”:  legi de reîncetăţenire şi manevre de colonizare în masă,  reconstituire „in integrum” a averilor interbelice şi acaparare a avuţiei muncite între timp, pensii speciale trase din buget şi trimise în Israel, salahori rămaşi fără industrie – trimişi să înlocuiască localnicii mai scumpi, contracte de înzestrare păgubitoare, „partenariat strategic” cu noul Fanar, şedinţe comune cu guvernul israelian, condamnarea palestinienilor (sau înaintaşilor noştri) pentru că opun (respectiv au opus) rezistenţă instalării evreilor peste băştinaşi.   

Este absolut evident că toate acestea contravin intereselor populaţiei României, deci nelegiutorii sînt falşi reprezentanţi şi adevăraţi profitori, paraziţi care se îmbogăţesc trădîndu-ne.

    Ştim bine cum merge „democraţia”  reprezentativă (şi parşivenia umană), astfel încît nu e nevoie să căutăm origini evreieşti/ ruseşti/ nemţeşti etc. la cineva care serveşte o agendă israeliană/rusă/germană. Putem prezuma că orice ocupant al unei instituţii cu mandat de apărare a intereselor româneşti, fiind cumpărabil, este cumpărat. E stupid să mai credem că s-a căţărat în funcţie cu alt scop: numai uzurpatorii reuşesc, într-o competiţie josnică. Decide cine poate cumpăra, plăteşte cine a acumulat, pentru că a mai cumpărat influenţă, contabilitatea politicii fiind bine ascunsă prin conturi – de către stăpînii banilor.

    Dar exită momente/situaţii critice, de cotitură, în care racolarea (cumpărarea, mituirea) individuală nu este suficientă pentru a  deturna mersul unei naţiuni. E nevoie să manevrezi întreaga structură, să operezi la nivel de sistem, să iei frîiele ansamblului. În această situaţie am fost în 1944 şi în 1989. Atunci ni s-a hotarît traseul funest, pentru mult timp. De aceea nu putem trata perioada postdecembristă ca pe una obişnuită, ci trebuie să descîlcim iţele trădării naţionale. Inclusiv jocurile în interesul altor etnii. Aşa cum a fost firesc ca alogenii filo-comunişti să susţină ocupantul sovietic, e logic ca aceia care ne-au satelizat, cu ocazia „decomunistizării”,  să folosească, pe lîngă românii trădători, şi alogenii- fraţi.

     Iată de ce poate fi relevantă (pentru cine nu se lasă îndoctrinat cosmopolit) evreitatea unui Petre Roman (pe care , nu întîmplător, a încercat să o minimizeze, pînă la a susţine… că nici nu ştia de ea); el este „viteazul” care, lovind imparabil sistemul industrial (deja periclitat de eliminarea tratatului de la Warşovia), a transformat o infrastructură ridicată cu mari sacrificii (care evident putea face obiectul unei re-inginerii benefice)… în fier vechi, numai bun de înhăţat pe nimic (cu terenul de dedesubt cu tot, sustras restituirilor în folosul speculatorilor imobiliari); cu mare grijă ca românii de rînd să nu rămînă/devină proprietari… înaintea acaparării. Sau de ce evreitatea unui Brucan, care i-a deschis drum spre comploturile internaţionale care ne-au dus în prăpastie,  poate fi pusă în relaţie cu prestaţia lui hotărîtoare/ distructivă – începînd cu asasinarea lui Ceauşescu (numai ca să nu incomodeze năpîrlirea/ tranziţia mafiei) şi terminînd cu modul  în care a creat condiţiile jefuirii avuţiei naţionale, promovînd legea 15/1990.  Pentru o minoritate de sub 0.2% din populaţie, „contribuţia” lui Roman şi Brucan atîrnă deja greu.  Fiind şi mai grav dacă alţi mari maeştri ai distrugerii feseniste (Iliescu, Bărlădeanu, Stolojan, Isărescu, Severin, Berceanu, Olteanu etc.) au acţionat şi ca agenţi etnici ai unor interese străine (nu numai ca membri ai mafiei securicomuniste). Merită observată şi prezenţa unor evrei prin partidele postdecembriste, care au umplut parlamentul cu duşmani ai românilor/românismului (aşa cum o dovedesc prin ce nelegiuesc). Vectori de influenţă care se adaugă  reprezentanţilor oficiali (pe care i-am cuprins în tabelul de mai jos) ai unei minorităţi dominante, tot mai nesătulă de privilegii, care promoveză o agendă antinaţională (vezi iniţiativele Vexler).

Incursiuni

    [1-2. Ion Iliescu? (continuare a firului de la 2.1.b) Mihai Bujor Sion? (fiul lui Mihail Bujor Sion şi a Selinei Lupu?); 3-4. Petre Roman – Dimitrie (Kuki) Borislavschi (continuare a  firului Neulander-Roman de la 2.4.a); 5. Silviu Brucan (continuare a firului Bruckner de la 2.4.a); 6. Bârlădeanu/Goldenberg? (continuare a firului de la 2.4.a); 7-8. Bogdan Olteanu – Sandra Despot (continuare a firului Vass de la 2.1.a); 9. Mezincescu/Mesinger  (continuare a firului de la 2.1.a); 10. Sorin/Dorin Oprescu/ Hirsch/ Schnmeyer? (continuare a firului Mircea Oprescu de la 2.3.b); 11. Ştefan M. David;  12. Toma G. Maiorescu/ Mayer; 13. Dolphi Drimer;14. Ştefan Cazimir/(Ştrul?); 15. Adrian Severin/(Skvosnik?) ; 16. RaduBerceanu? (a lui Lucian ?/Vera?);  17. Radu Alexandru/ Feldman; 18. Nati (Natan) Meir 19. Ilan Laufer 20. George Pruteanu (continuă firul Paul Pruteanu de la 2.1.d); 21. Cristian-Gabriel Seidler; 22. Adrian Wiener  23. Moses Rosen; 24. Sorin Iulian/Silberstein (continuare a firului de la 2.2.a) 25. Dorel Dorian/ Iancovici;  26. Paul Schwartz  27. Nicolae Cajal; 28. Serge/Philip Moscovici ; 29. Mircea Răceanu (continuă firul Răceanu-Bernath-Popp de la 2.4.b); 30. Gogu Rădulescu (continuă firul Rădulescu – Dorina Rudich de la 2.4.a); 31-32. Sandu Mazor – Adrian Zuckerman; 33. Marcel Schapira;  34. Osy Lazăr […].

    Concluzie: Doar prezenţa unor evrei la vîrful politicii postdecembriste, chiar dacă e mai mare ca procentul lor actual în populaţie, nu poate explica realităţile pe care le trăim. De unde se deduce că maşinăria aservirii se bazează în primul rînd pe românii trădători/cumpăraţi, trădare care permite unui grup restrîns de agenţi să ne cîrmuiască fanariot, de la distanţă, prin interpuşi. Pe măsură ce israelienii recolonizatori se vor înmulţi, convertind puterea economica în politică, va dispărea şi ultimul rest de neatîrnare.  

3.2 Operaţia represivă/holocaustizarea

Singurul nostru cîştig, după răsturnarea din decembrie 1989, a fost libertatea de mişcare şi de conştiinţă, pe care fiecare a folosit-o cum l-a dus capul/sufletul. Unii s-au înhămat la emancipări iluzorii şi împotmolit în aspiraţii nobile (utopizate de dezertarea generală), alţii s-au învîrtit, rapace, fără scrupule. Cu toţii am putea fi recunoscători forţelor care ne-au eliberat din chinga comunistă, dacă nu am şti că:

a. Regimul nu a fost răsturnat de dragul nostru, ci în interesul gardienilor;

b. Eliberarea s-a făcut în dauna noastră, preţul ei find o sărcire şi o degradare monumentală, care ne devalorizează liberatea. 

    Dar cu cît ne-am ales cu mai puţin, cu atît acest rest are mare valoare. Sunt firmiturile care ne ţin în viaţă. Libertatea de conştiinţă, expresie, asociere este ultimul nostru capital/ bagaj/refugiu, ca existenţe suverane, capabile de voinţă proprie, de iniţiativă, de vitalitate creatoare. Atacul la adresa lor, oricum ar fi justificat,  împlineşte domesticirea, distruge restul de autonomie din noi,  castreză dimensiunea demiurgică a eului, ne transformă în celule obediente. Nu putem face, docili, acest pas spre prăpastie, doar pentru ca nişte evrei să poată impune legi aberante, care ne împiedică să rezistăm înrobirii, în numele combaterii  „antisemitismului” – termen prin care un mercenar al aparatului represiv poate înţelege orice, inclusiv denunţarea/deranjarea unor manevre dăunătoare naţiunii noastre.

    Politica de sufocare a libertăţilor fundamentale, recunoscute/garantate şi de constituţie, contravine şi intereselor  colective, aşa cum am încercat să amintesc sintetic în propunerea legislativă (provocare adresată în van paralamentarilor AUR, la 28.01.2021):

„ Legea legitimităţii apărării intereselor româneşti:

       1. Folosirea libertăţii de conştiinţă, exprimare, informare, asociere- întru apărarea intereselor neamului românesc este recunoscută ca fundamental legitimă şi nu poate fi restricţionată pe nici o cale

       2. Ca atare, se abrogă legile 107/2006 (şi O.U.G. nr. 31/2002), 217/ 2015 şi 157/02.07.2018, care:

       – în plan individual, încalcă flagrant Constituţia (art. 1.3, 20, 23.1 , 29, 30, 31, 40,53 ) şi îi surpă legitimitatea, căci neagă libertăţi naturale, fără de care acordul constituţional nu mai poate fi prezumat.

       – în plan colectiv, încălcînd Constituţia (art 2, 3.4, 54.1, 55.1), stînjeneşte apărarea intereselor naţionale, provocînd intimidarea anticorpilor neamului, deci corodînd suveranitatea României

       – în plan istoric, reprezintă o trădare a strădaniilor înaintaşilor noştri, care au întărit ţara, faţă de orice tip de acţiuni păgubitoare (ceea ce incălcă art 33.2/3 din Constituţie)

       – în planul echităţii, reprezintă o favorizare selectivă pe criteriu etnic, încalcînd principiile de nediscriminare între cetăţenii de orice etnie, asumate constituţional ( art. 4, 6.2, 16.1 din Constituţie)

       – în plan justiţiar, prin formulări imprecise, oferă posibilităţi de interpretare arbitrară/ imprevizibilă/ abuzivă/ tendenţioasă- unui aparat administrativ şi juridic de notorie incorectitudine

      – în plan logic, reprezintă o circularitate absurdă , căci protejarea exclusivă a intereselor evreieşti prin aceste legi denotă un exces de influenţă/putere… a cărui denunţare pare a putea fi incriminată pe baza lor.

    Am ajuns la această intervenţie/formulare după ce am contestat, în zadar, ca şi alţii, dreptul uzurpatorilor statului român de a emite legi îndreptate manifest împotriva populaţiei confiscate, la ordinul altor puteri şi în folosul altor neamuri- deci imposibil de justificat democratic.

    Din economie de spaţiu/timp nu expun aici (cum ar merita) analiza adnotată a seriei de legi represive:  OUG31/2002, L107/2006 (şi D459/2007), L217/2015 şi L157/2018, fiind simplă/ suficientă/ elocventă  consultarea lor […].

    O lectură atentă descoperă, aproape la fiecare paragraf/rînd,  caracterul arbitrar, abuziv, anacronic şi nociv al acestor (ne)legiuri – în plan libertar, naţional, istoric, egalitar, justiţiar şi logic (e singura lege care te poate condamna… numai pentru că o conteşti ) […].

    Reacţiile „societăţii civile”  (un concept-diversiune, creator de aparenţe protectoare) şi-au arătat zădărnicia. „Populimea” latră degeaba, căci nu mai poate muşca de mult, se agită neputincioasă pe tuşă.  Menţionez, ca exemplu de agitaţie sterilă, intervenţiile mele (înregistrate la www.piatauniversitatii.com), petiţia „Legea 217 nu este constituțională”), care a strins doar 2183 de semnaturi , demersurile în van pentru a-l determina pe „avocatul poporului”  (laşul Ciorbea) să-şi facă datoria sesizînd Curtea Constituţională, scrisoarea larg deschisă către pretinşii apărători ai spiritului liber sau eseurile în care mi-am prezentat concluziile:

„Xenofobia” ca învăţătura a istoriei”; „Pe cine a reprezentat Paul Goma în «Saptămâna Roşie»”; „Ce idei legionare sînt interzise şi de ce?”; „Scrisoare deschisă către «diaspora»; „Despre genocidul contra legionarilor cînd vorbim?”; „Şi răzbunarea împotriva antisemiţilor stă în calea judecării genocidului comunist”; „Ascunderea genocidului antiromânesc – demonstraţie sintetică” etc.

    Textele mele exprimă revolta celor oripilaţi de protejarea călăilor comunişti, justiţiari care şi-au văzut eforturile făcute praf de legile combaterii „antisemitismului”, care au răsturnat perfid prezumţiile juridice : activiştii comunişti redevenind „victime ale fascismului” , în timp ce victimele lor, supuse între 1944 şi 1964 unui regim/măcel indescriptibil, sînt din nou ostracizate ca elemente „fasciste”, care nu au dreptul la compasiune/reparaţii/pensii.

    Am revelat raportul antagonic dintre genocidul „comunist” şi cel „fascist”, ca purtător de cuvînt al Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului (vezi în www.procesulcomunismului.com) – postură ingrată, din care nu mai pot ieşi, pentru că  majoritatea celor care m-au mandatat au fost între timp înmormîntaţi (împreună cu năzuinţele lor).  Reprezint deci, tot mai simbolic,  pe cei sacrificaţi pentru un vis ce nu a convenit acaparatorilor.

    Perspectiva  mea  are şi unele particularităţi:

1. Nu agreez trimiterile la experienţa/jurisprudenţa statelor occidentale – care au introdus legi aparent analoage; e vorba tot de măsuri liberticide şi acolo, care nu se pot explica decît printr-un exces de influenţă filosemită; dar e incorect şi păgubos să le raportăm la situaţia noastră; căci în statele respective nu s-a întîmplat nimic similar cu crucificarea României; naţiunile lor nu au nici pe departe atîtea victime ca noi (mai multe şi mai recente decît ale holocaustului) – pierderi parţial rezultate din ciocniri letale cu comunitatea evreiască – pentru ca astfel de legi să opereze antinaţional şi antijustiţiar.

2. Nu sînt de acord cu cei care consideră că partea mai gravă în aceste legi ticăloase este interzicerea negării holocaustului sau exprimarea simpatiei faţă de legionari  (Antonescu etc.). Ştiu că justificarea încălcarii crase a principiilor fundamentale de drept a recurs la raţioanamente găunoase (şi rasiste) privind exclusivitatea suferinţei evreilor, de unde ar rezulta caracterul criminal al minimalizării unicelor vinovăţii imprescriptibile (cele stabilite în făcături juridice impuse de cîştigătorii WWII – de la Nurenberg la Tribunalul Poporului). Nicăieri, niciodată, promotorii acestor legi speciale nu pretind/justifică explicit inculparea celor care înfruntă interese actuale evreieşti, căci o astfel de excepţie de la dreptul oricui de a avea şi exprima interese/ poziţii/ opinii ar fi imposibil de justificat (fără a trăda adevăratul temei al excepţionalităţii: protejarea cuceritorilor). Marele rol al interzicerii opoziţiei nu este retroactiv (impunerea unor falsuri în cartea de istorie);  recursul prezent la trecut vizează capturarea viitorului: criminalizarea „antisemitismului” /„xenofobiei” se face pentru ca naţiunea să nu mai poată opune nici un fel de rezistenţă cuceririi evreieşti.

    Şi merge uns, la pachet cu domesticirea populimii docile. Minoritatea conştientă perorează jalnic în pustiu, scrie pe nisipul în care ceilalţi şi-au înfipt temeinic capul, plecîndu-l de tot, ca să nu-l taie sabia… Re-educaţilor nu le pasă de contestaţiile contra uzurpatorilor parazitari, monitorizate de alcătuitorii listelor negre (cu români ne-kosher), alcătuite – iniţial – de alde Marco Maximilian Katz (în oficine precum „Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din România”) şi – între timp -, de instituţii plătite din banii românilor, de la oficina guvernamental-antinaţională a lui Florian la SRI-ul pus la dispoziţia ocupanţilor […].

    Stăpînii nu se obosesc/complică să conteste legitimitatea criticilor, ci doar le eludează, cenzorii de mucava nedovedind niciodată că ideile /faptele/informaţiile proscrise, ca incorecte,… ar fi false.

    La nevoie /comandă, cei ce spun ce nu trebuie sînt epuraţi (a se vedea modul cum a fost tratată poziţia lui Octavian Bjoza, în dosarul pensiilor foştilor deţinuti politici (sau copiilor lor – vezi amendamentul Vexler) detestaţi de evrei.

    Următorul „argument”/ nivel este inculparea/ întemniţarea. Urmăriţi cazul Zărnescu […], ca să întrezăriţi viitorul (cert, pentru că nu i se împotriveşte nici o forţă). Degeaba a dovedit autorul textelor incriminate, instanţei „de fond” , că lucrurile pe care le-a susţinut sînt reale/plauzibile. Degeaba a adus experţi ai temei (Coja, Lupu) care au ajuns la concluzii similare (mărturii… „nereţinute” de completul de judecată!!!). E nerelevant că 2+2 fac patru, dacă legea spune că fac 5. Păcătosul Zărnescu a încălcat legea (căreia, curios, nici el nu i-a contestat constituţionalitatea) care îţi interzice să spui anumite  adevăruri. Nu e acesta spiritul inchiziţiei, miraculos reanimat?    

    Sîntem pe cale de a ne domoli în cuşcă. Deznodămîntul a fost previzibil şi anunţat de mult, drumul a fost clădit piatra cu piatră, cedare cu cedare […].

Fără a fi fostla curent cu primele acţiuni de intimidare a „antisemiţilor”, represiuni cras abuzive […], am reacţionat, din Montreal, atunci cînd am sesizat că se trece (prin O.U.G. nr. 31/2002) la legiferarea interdicţiei de a stînjeni interesele evreieşti, în numele unui drept exclusiv la „apărarea memoriei […].

Era clar că maşinăria represivă nu mai corespundea puterii acumulate între timp. Ca atare, lucrurile au escaladat repede:

a. În 2004, după ce a „dansat” obscen  cu Tismăneanu  […], Iliescu a montat Comisia Wiesel (condusă de noebositul duşman Jean Ancel şi compusă din evrei şi filosemiţi) şi i-a validat spăşit tezele arbitrare – ca preşedinte şantajat al statului român piratat […].

b. Pentru ca escrocheria stabilirii extra-juridice a unor dogme (la care apoi să se raporteze legi şi manevre oculte de despăgubire) să fie înghiţită de publicul supus sau tembelizat, s-a pus la punct, pe linia Ilieşiu- Tismăneanu-Băsescu, farsa „condamnării” comunismului, care s-a terminat şi ea cu un „Raport” (la fel de plin de „adevăruri” generice/triviale cum era celălalt plin de speculaţii ). Scopul noii manevre ( denunţată de mine,  alături de Gavril Vatamaniuc, a doua zi după circul din parlament ocazionat de raportul Tismăneanu (vezi http://www.piatauniversitatii.com ) nu a fost numai să simuleze actul justiţiar, evitînd însă pedepsirea comuniştilor şi să legitimeze formula Wiesel-Tismăneanu de stabilire a Adevărului, ci şi să justifice reconstituirea averilor naţionalizate, să strecoare deasupra legilor temeiuri pentru reîncetăţenire şi de dezdăunare a suferinţelor evreilor… persecutaţi de/pentru comunism…

 c. Pe baza acestor diversiuni s-a finalizat operaţia, cu mişcări subtile, dar imparabile. Puţini observă (denunţă) faptul că raportul Comisiei Wiesel – asumat împotriva intereselor româneşti – a fost  transformat (exploatat) în legi operaţionale de holocaustizare indiscutabilă şi dezdăunare nemărginită şi imprescriptibilă… în timp ce raportul Tismăneanu – aparent întru interesele româneşti – nu a produs nimic similar, propaganda comunistă nefiind incriminată, iar despăgubirea victimelor comunismului pe baza legii  221/2009 fiind anulată, ca … anticonstituţională! Dar nici să spui lucrurilor pe nume nu schimbă nimic, atunci cînd adversarul deţine puterea mediatică, deci controlează popularitatea mesajelor; ale mele – de exemplu – fiind destinate stingerii […].

d. Nu mai era de făcut decît pasul trecerii la represiune efectivă, pe baza lanţului  de legi deja semnalat – pînă cînd intimidarea instalează cenzura în suflete.

    Luările de poziţie ale celor rămaşi (pe) jos nu au nici un efect. E prea tîrziu, după ce ne-am lăsat cotropiţi pe sus. Iarăși nu a fost să fie. Cum s-a ajuns aici? Prin „contribuţiile” la agenda holocaustizantă, din care am semnalat cîteva în documentaţia expusă pe site-ul piatauniversitatii.com.

Incursiuni

    [1. Jean Ancel (cererea de încetăţenire 2.679/2007); 2. Elie Wiesel; 3. Radu Ioanid (continuă firul Virgil Ioanid de la 2.4.b); 4. Alexandru Florian  (continuă firul Radu Florian de la 2.4.b) ; 5. Maximilian Katz; 6. Vladimir Tismaneanu (continuă firul Leonte Tismăneanu de la 2.4.a) 7. Michel Shafir (cererea de încetăţenire 4401/2004) ; 8. Liviu Rotman (continuă firul Marcu Rotman de la 2.3.b); 9. Aurel Vainer;  10. Silviu Vexler; 11. Alexandru Elias (continuă firul de la 2.1.d );  12-13. Lya Benjamin-Hary Kuller;  14-15. Beate şi Serge Klarsfeld; 16. Carol Iancu;  17. Maia Morgenstern; 18. Ioan Şerbănescu /Bercu; 19. Teşu Solomonovici (continua firul de la 2.4.d); 20. Colette Avital /părinţi secreţi din Bacău; 21. Sonia Platy/Follender ]

Notă: În ce priveşte represiunea în masă (stradală etc.) ea nu mai pare necesară, într-un loc în care, înfrăţiţii cu dracu „trec puntea”, pe sub care „apa trece”… peste ceilalţi, care „rămân”, ca pietrele.  Merită totuşi semnalat că, în 1990, cînd a fost nevoie şi de forţă, pe lîngă un Kuki Borislavschi (vezi Petre Roman la 3.1) s-au remarcat şi alţii, care apar pe listele pirat de evrei ascunşi, fără ca să avem cum stabili adevărul:  a. Virgil Magureanu b. Victor Stănculescu  c. Mihai Chiţac  d. Jean Moldoveanu; e. Gelu Voican Voiculescu;  f. Cico Dumitrescu; g. Nicolae Militaru;  h. Iulian Vlad

VA URMA

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)

 3,158 total views,  8 views today