Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 106

4. Despăgubiri pentru cei care au militat împotriva României

Mecanismul spolierii pensionarilor contributori, în favoarea beneficiarilor „pensiilor speciale” relevă nemilos esenţa clepotocratică/criminală a statului român. Toată lumea a observat că pretinsa organizare democratică a cetăţii e o farsă prin care parlamentarii, S(ecu)RI-ştii, militarii, procurorii, judecătorii şi alţi uzupatori ai instituţiilor pot prospera, pe seama poporului prins în chinga legalităţii.

Mult mai puţini percep însă dimensiunea colonială, nesesizînd faptul că banda cocoţată deasupra legii îşi păstrează poziţiile de căpuşă şi din cauză că serveşte interesele unor protectori-profitori externi, amplificînd pierderile românilor-parazitaţi.

În acest segment, pornind de la o alertă a lui Corneliu Dan Niculae pe site-ul ioncoja.ro, vom urmări modul în care „clasa politică”, răsplătită cu „pensii speciale”, a implementat şi la noi „Industria Holocaustului”- sintagmă introdusă/explicată de Norman Finkelstein (ea desemnează o schemă de devalizare a bugetelor unor naţiuni, de către mafii specializate, ce invocă suferinţele victimelor antisemitismului; manevră desemnată şi mai sintetic prin „Holocash”). Vom vedea cum s-a ajuns la distribuirea de pensii către evrei „nevoiaşi” din România şi din Israel (cu cetăţenia română „retrocedată” abuziv, sau – mai nou – chiar fără ea), în numele suferinţelor provocate (soţilor, părinţilor) lor de regimurile antisemite, de genul celor înregistrate prin Claims Conference (deportări, muncă forţată, refugiu etc.).

Cîştigătorii gesturilor compensatoare par a fi toţi urmaşii evreilor din România interbelică (eventual supuşi persecuţiilor antisemite şi apoi celor comuniste) iar perdanţii par toţi locuitorii actuali ai României (cărora un stat democratic le-ar fi apărat interesele). Dar nu ne putem îndoi că beneficiile şi pierderile NU sînt distribuite echitabil, nici în spaţiul păgubaşilor, nici în al celor puşi să le plătească pensii. Preocupările mele din ultimii 30 de ani (legate de genocidul comunist) mă determină să urmăresc două categorii de evrei aflate în radicală contradicţie, integrate straniu în pledoaria pentru despăgubiri:

I. Evreii hăituiţi înainte de 1944, pentru activitate comunistă/pro-sovietică şi/sau care ne-au hăituit, după 1944, din vîrful aparatului statului cotropit, ca vajnici colaboraţionişti ai ocupanţilor sovietici.

II. Evreii îmbogăţiţi pînă în 1938 (prin mijloace de parazitare speculativă, comercial-industrială, declarate de marxişti „exploatare a omului de către om” – expropiaţi de regimul susţinut din prima categorie şi forţaţi să plece întru ridicarea statului Israelian.

Desigur, şi de partea românilor există categorii contrapuse: urmaşii torţionarilor comunişti (tovarăşi ai Tovarăşilor evrei) care au umplut cu nevinovaţi temniţele/cimitirele, între 1944 şi 1964 – versus urmaşii duşmanilor evreilor, întemniţaţi pentru că stăteau în calea comunismului. Evident că de ambele părţi ale contenciosului există categoria de mijloc – a victimelor evreieşti de acum trei sferturi de secol ce n-au fost nici comunişti, nici oligarhi capitalişti – versus a victimelor româneşti de azi ale escrocheriei. Aceștia nu sînt nici urmaşi de activişti/securişti, nici de foşti deţinuţi politici naţionalişti. Eu mă voi ocupa însă de categoriile extreme, pentru a scoate în evidenţă enorma manipulare pusă în funcţie pentru a acoperi cu pretenţii corectoare un jaf sistemic, a cărui studiere ne poate arăta la ce tip de civilizaţie ne-a condus progresul.

Înţelegerea strategiilor de spoliere a populimii prin intermediul „reprezentanţilor” ei cere urmărirea atentă a cronologiei paşilor spre ţintă. Să observăm – întîi sintetic – seria:

PASUL 1

Se desfiinţează lagărul comunist, pentru a se îndepărta obstacolul politic (ce nu putea fi altfel depăşit) din calea ingineriei meta-holocaustice, care vizează înaintarea pe cele două axe, împletite cu măiestrie:

I. Despăgubiri pentru suferinţele evreilor persecutaţi de regimurile antisemite, victime printre care se numără – la loc de frunte – comuniştii afiliaţi Moscovei (problemă tratată în acest segment)

II. Reconstituirea averilor evreilor bogaţi, expropriaţi de regimurile conduse de comunişti… printre care se numără evreii vizaţi pe axul I (operaţie tratată în segmentul 5). Cadorisirea voluntară (căci nu există vreo sursă de obligaţie, de tipul unei capitulări, unei sentinţe sau unui acord internaţional etc. ) – şi simultană – a evreilor care au implementat comunismul şi a celor pe care sărăcirea de către comunişti i-a împins în Israel nu s-ar fi putut face fără „revoluţiile” care au delegitimat comunismul… menajînd comuniştii.

PASUL 2

După „eliberare”, nu se putea trece imediat la recoltarea de pe axa II, fiind nevoie de un timp de acomodare, de pregătire, de depăşire a efectelor sărăcirii cumplite produse de terapia de şoc declanşată de „revoluţie” şi pentru re-educarea corespunzătoare a popoarelor captive din Europa de Est. Restituirile averilor interbelice nu se puteau justifica (obţine) fără a stîrni întîi victimelor îndobitocite în lagărul comunist revelaţia (absolut justă, de altfel) că regimul legal, trăit atîtea decenii, a fost nedrept, ucigaş şi spoliator. Trebuia înteţită nevoia de reparaţii (pofta de dreptate/retrocedare) a românilor victimă; şi cu cît mai multă rezistenţă opuneau postcomuniştii, cu atît sporea presiunea publică către „restitutio in integrum”. Cine să se mai preocupe de bunăstarea colectivă sau să se întrebe de ce s-ar extinde reparaţiile (întru refacerea situaţiei proprietăţilor din 1938, rezultat al spolierii istorice a băştinaşilor – denunţate de adepţii lui Marx) şi spre cei care au părăsit România de mult, pentru a se integra în ţara lor de suflet?

PASUL 3

Era mai greu însă să justifici protecţia comuniştilor (activiştilor, ilegaliştilor) evrei, rămaşi pe teren sau implicaţi în ridicarea Israelului. De aceea, pe axa I s-au făcut, întîi, nişte paşi strategici înapoi. Fără alte pierderi decît că, un timp, crimele comunismului au fost denunţate gălăgios de victime – printre care erau mulţi antisemiţi martirizaţi. Iar pensiile speciale ale ilegaliştilor au trebuit anulate. Altfel, axul II nu putea înainta. În schimb, pensiile celor ce au sprijinit, ca salariaţi, aparatul comunist (securişti, etc.) au fost protejate dîrz de foştii Tovarăşi, rămaşi/lăsaţi la putere – întru batjocorirea victimelor lor sărăcite – cărora nimeni nu le acordă compensaţii. Acestea s-au agitat steril (dar întru folosul axei II) fără a putea da lovituri reale comuniştilor. Procesul genocidului antiromânesc fiind împiedicat şi pentru că ar fi creat mari dificultăţi pe ambele axe: pe linia I – din cauză că numeroşi „antisemiţi” se găseau printre victimele comunismului şi numeroşi evrei (persecutaţi sau nu de „fascişti”) ar fi fost declaraţi criminali împotriva umanităţii; pe axul II – deoarece s-ar fi scos la lumină adevăratul rost al „reconstituirilor”: să răstoarne naţionalizările comuniste (considerate drepte… de stînga mondială!) şi nu abuzurile naziste (reparate iute, după 1944) – aşa cum pretinde propaganda de serviciu că ar fi cazul.

PASUL 4

Soluţia a fost să se amorţească tendinţele vindicative ale foştilor deţinuţi politici, prin Decretul-lege nr.118/1990, care le acorda victimelor comunismului recompense, şi nu despăgubiri pentru întemeniţarea abuzivă în condiţii exterminatorii (nici măcar nu le-au fost anulate pedepsele în bloc celor ce au primit pensii pentru anii de puşcărie). Un compromis penibil şi perfid (de care au putut profita şi sioniştii închişi în anumite perioade, pînă cînd s-a negociat eliberarea şi trimiterea lor în Israel, alături de alţi evrei „vînduţi” de regim). De cîte ori victimele comunismului agitau securea recursului la justiţie, erau cuminţite cu creşterea punctului de pensie (ceea ce a dovedit că majoritatea acestor bieţi bătrîni distruşi, nu mai erau – dacă au fost odinioară – opozanţi reali ai comuniştilor, ci oameni zdrobiţi, utilizabili/manipulabili ca masă de manevră).

PASUL 5

Cei interesaţi în avansul axei I nu au putut decît saluta stingerea/împotmolirea justiţiarismului anticomunist, după rodarea schemei de despăgubire pentru persecuţii… prin „pensii speciale”. Precedent pe care l-au valorificat cu cinism în 1999, cînd au obţinut ordonanţa 105, aprobată prin legea nr.189/2000, susţinînd că această „completare” nu face altceva decît să extindă Decretul 118/1990… la perioada anterioară celei pentru care fusese aplicat pînă atunci. Se amestecau astfel, scandalos, victimele regimului comunist (printre care se aflau şi foşti antisemiţi) cu cele ale regimului anterior (păgubite de antisemiţii exterminaţi de comunişti, sau devenite torţionari comunişti după 1944). Acest ghiveci dizgraţios, ascunzînd faptul că „reprezentanţii” cetăţenilor decid contra intereselor lor, deci că statul „român” nu lucrează pentru români (la comanda lor) ci ca instrument politic internaţional, folosit şi la promovarea intereselor evreieşti.

PASUL 6

Urmează nenumărate intervenţii (consemnate în „Realitatea evreiască”) ale reprezentanţilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – FCER pentru amplificarea compensaţiilor: creşterea puternică a alocaţiilor (peste pensiile cooperatorilor şi altor sclavi comunişti), eliminarea termenelor pentru deschiderea dosarelor, extinderea drepturilor la soţi, sporirea privilegiilor colaterale, lărgirea categoriei de victimă (de la cei exterminaţi sau închişi în lagăre la cei ce au fost discriminaţi, deplasaţi, supuşi la muncă sau contribuţii pentru front etc.). S-a ajuns în final la un concept de „supravieţuitor al holocaustului” aplicabil oricărui evreu care a trăit în perioada de persecuţii. Guvernul hotărăşte, iar maşina parlamentară validează, cu cvasi-unanimitate (sau prin acea miraculoasă adoptare fără dezbateri) toate modificările comandate de FCER (Legea 367/ 10.07.2001, HG.127/14.02.2002, Legea 367/10.07.2001, HG.127/14.02.2002, Legea 319/27.05.2002, Legea 586/29.10.2002, Legea 323/6.07.2004, Legea 148/17.05.2005, Legea 204/2.07.2007, Legea 176/10.10.2008, Legea 296/28.09.2009, Legea 143-21.10.2014).

PASUL 7

Ca sa nu mîrîe cineva că extinderea despăgubirii evreilor este excesivă, se lărgeşte provizoriu şi spectrul datoriilor faţă de românii persecutaţi de comunism, care nu au făcut puşcărie politică – prin decretul 221/2009. Dar cum s-au repezit victimele româneşti la acest nesperat ciolan compensatoriu, guvernul a anulat punctul 5 al decretului (prin OUG 62/2010). După care, oportunitatea iţită pentru a justifica servirea aparent nediscriminatorie a evreilor… a fost declarată neconstituţională (vezi C.C. din 21.10.2010). Olimpul „justiţiei” a decis că în România (care trimite pensii străinilor ce au avut bunici sub Antonescu) orice victimă a erorilor judiciare are dreptul la desdăunare… cu excepția victimelor comuniştilor, care nu pot fi dspăgubiţi pentru abuz judiciar, căci asta… ar fi anticonstituţional. Si aşa a rămas, de atunci.

PASUL 8

De aceeaşi factură este şi manevra cuprinderii refugiaţilor români (din Transilvania de Nord, Cadrilater, Basarabia) printre clienţii legilor semnalate la punctul 6, cu scopul de a pune în funcţie apetenţa românilor după despăgubiri căzute din cer. Aceştia au fost instigaţi, pentru susţinerea operaţiei de pe axul I (aşa cum au fost folosiţi revendicatorii români de restituiri – pe axul II). Dar, încet-încet, vor constata că nu mai apucă despăgubirile (aşa cum nu a mai apucat nici chiaburimea română), căci statul se va declara incapabil de plată în cazul românilor puşi pe cozile de aşteptare, după ce va rezolva, prioritar, pretenţiile evreieşti. Cine să mai observe că nu primesc nimic aceia care au fost siliţi să se refugieze, din cauza războiului, sau să îşi verse salariile de învăţători în bonuri de tezaur niciodată retrocedate (cum au păţit bunicii mei); sau că nu numai evreii au făcut muncă „forţată” (în timpul războiului sau după, în timpul comunismului, în condiţii incomparabil mai dure, abuz pentru care se primesc compensaţii mult mai mici); sau că au suferit/murit şi alţii în epoca Antonescu?

PASUL 9

Pe axul I a mai fost un obstacol: faptul că o parte dintre cei vizaţi de despăgubiri nu aveau cetăţenia română. Nu era uşor să justifici distribuirea în străinătate de pensii necontributive, din bugetul alimentat de taxele cetăţenilor. Bănuind că şi de aceea s-a trecut la încetăţenirea în masă a evreilor din Israel sau din alte părţi ale lumii (vezi segmentul 1) am încercat (vezi punctul 4.4) să reperez coincidenţele dintre dosarele de re-încetăţenire şi cererile de despăgubire plasate în Claims Conference (neavînd acces la dosarele pensiilor speciale). Pe de altă parte, am observat o anume contenire a valului cererilor de re-încetăţenire după ce (probabil pentru că dubla cetăţenie crea probleme în anumite ţări) cerinţa cetăţeniei a fost eliminată, aşa cum vom vedea mai jos, după ce vom recula puţin în timp, pentru a remarca un alt pas strategic: împiedicarea rezistenţei la dezdăunări filosemite, prin criminalizarea „antisemitismului”.

PASUL 10

Izbucneşte un val mediatic de lamentări privind imaginara resurgenţă a antisemitismului în România. Accentul e pus pe păcatul românilor actuali de a neglija/minimiza/nega „holocaustul” comis de înaintaşii lor sau pe vina de a-şi comemora eroii (în războiul de întregire, în lupta împotriva comuniştilor etc.), comemorînd şi pe cei consideraţi de comunişti ca fascişti/legionari. Se promovează intensiv ideea bizară (a se raporta la tratamentul palestinienilor în Israel) că în România au prioritate suferinţele/interesele evreieşti (şi nu cele româneşti), pentru că ele ar constitui temelia umanităţii (ceea ce ne trimite la teza „poporului ales”).

PASUL 11

Ion Iliescu, încadrat de Reţea prin agenţi ca Victor Opaschi, provocat la dialog de V.Tismăneanu (în cartea comentată extensiv de mine), acoperit prin diversiuni ca farsa Dan Şova – înfiinţează în 2004 Comisia Wiesel şi „îşi asumă” – iute, şi fără crîcnire – Raportul ei, fără ca românii să aibă vreun cuvînt de spus privind proporţiile şi cauzele fenomenului „cercetat” de filosemitica adunare; sau privind metodele arbitrare ale „Comisiei” (declararea unor crime, nu pe baza probelor directe, ci prin jocuri de statistici, fără să se ţină cont de efectul tifosului, de emigrarea spre URSS, sau măcar de indicele anual de mortalitate). Şi nimeni nu observă că această „asumare” de la vîrful puterii nu se încadrează nicicum în arhitectura democraţiei stabilită prin Constituţie; deci că obedienţa lui Iliescu nu poate angaja juridic poporul român.

PASUL 12

Se realizează diversiunea „condamnării comunismului” pe lanţul Ilieşiu-Tismăneanu-Băsescu, pentru familiarizarea populaţiei cu manipularea extra-constituţională a cadrului legal, prin „asumarea”, de către preşedinţi fanarioţi, a „rapoartelor” unor „Comisii” lucrînd arbitrar şi fără nici un mandat democratic; se vorbeşte apoi juridico-mistic de aceste Rapoarte ca despre izvoare sfinte/valide de drept, sedii legitime de raportare a legalităţii; asta deşi Parlamentul… nu le-a „asumat” niciodată.

PASUL 13

Ordonanţa 31/2002 confirmată prin legea 107/2006 – strecurată abuziv prin mecanismul legislativ şi validată pe furiş de Traian Băsescu (care nu a primit vreodată mandat în acest sens de la poporul român) – era greu de exploatat eficace (e cam penibilă penalizarea, în 2002, a negării viziunii privind istoria României… decretată de Comisa Wiesel în 2004). După noi presiuni propagandistice, mediatice şi politice, s-a procedat deci la impunerea legii 217/2015, care declară implicit tezele echipei Wiesel tabu de drept şi pregătesc încarcerarea celor ce le contestă; nu mai tratez aici caracterul anticonstituţional, antilibertar, antinaţional al făcăturii respective; subliniez doar deturnarea democraţiei, prin axarea dezbaterilor din parlament numai pe problema excepţionalităţii holocaustului, definiţia operaţională a „antisemitismului” – decretat delictual – rămînînd în umbră.

PASUL 14

După ruşinoasa promulgare, acelaşi truc diversionist e folosit intens pentru a delegitima reacţiile românilor care s-au pomenit iar într-un lagăr, văduviţi brusc de drepturile elementare la opinie, exprimare şi asociere (şi asta, după sacrificiul uman şi economic din 1989). Susţinătorii legiferării filosemite pretind că nimeni nu a interzis cuiva să îşi arate opoziţia faţă de vreo manevră evreiască (a unui grup de evrei, mai mare sau mai mic, mai clar sau mai vag delimitat) percepută drept contrară intereselor populaţiei actuale româneşti. Nimeni – spun ei ritos – nu poate fi închis pentru altceva decît negarea/diminuarea amplitudinii genocidului (românesc) împotriva evreilor (ceea ce e deja stupefiant), pentru instigarea la crime sau susţinerea unor criminali împotriva umanităţii, condamnaţi ca atare de instanţe (deci prin rechizitorii şi sentinţe comuniste – altele neexistînd).

PASUL 15

Imediat începe însă procesul extra-legal (şi prezumabil ocult) al redefinirii post-legiferante a noţiunilor incriminate de legea 217/2015; numai într-un execrabil regim pseudo-democratic se poate face aşa ceva: întîi treci prin parlament legea de pedepsire a actului X (ca un cec în alb furnizat clientelei legii) şi abia după aceea îl defineşti pe X cum îţi convine (ca să nu rişti rezistenţa democratică, la votare, dacă i-ai fi precizat iniţial sensul). Şi cine completează/deturnează legea represiv, a posteriori? O adunare mondialist-filosemită, IHRA, aflată cu desăvîrşire înafara statului şi dreptului nostru, care însă emite îndrumări de interpretare asumate compulsiv de slugoii locali: REALITATEA EVREIASCĂ, nr. 474-475 (1274-1275), 1-30 iunie 2016:

„Combaterea antisemitismului – preocupare pe plan naţional şi internaţional. Plenara IHRA de la Bucureşti a adoptat definiţia antisemitismului […].

Luând în considerare contextul general, exemple de căi prin care se manifestă antisemitismul pot include:[…] Producerea de afirmaţii mincinoase, dezumanizante, demonizante sau stereotipizante despre evrei ca atare sau despre puterea colectivă a evreilor, de exemplu, mitul despre conspiraţia mondială a evreilor sau cel al controlului evreilor asupra presei, economiei, guvernului sau altor instituţii sociale;

Acuzarea cetăţenilor evrei din alte state de a fi mai loiali Israelului sau pretinselor priorităţi mondiale evreieşti, decât intereselor propriilor state”.

PASUL 16

Stabilirea birului (cum am putea numi altfel o prelevare din buget, pentru a trimite bani la noua Poartă?) aşa cum consemează REALITATEA EVREIASCĂ, nr. 480-481 (1280-1281), 1-31 octombrie 2016:

„Persoanele persecutate din motive etnice de regimurile politice care au condus România în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 pot beneficia de efectele Legii 189/2000 chiar dacă nu mai au cetăţenie română, indiferent de ţara în care îşi au în prezent domiciliul. În Monitorul Oficial nr. 808/13.10.2016 a apărut Legea 173/2016, adoptată în urma eforturilor depuse de preşedintele F.C.E.R., deputatul Aurel Vainer, cu sprijinul şi contribuţia substanţială a consilierului său, Silviu Vexler.”(e vorba aici de Legea 173/2016).

Aplicaţie:

Să presupunem, deci, că semnalezi intervenţiile FCER (consemnate în revista lor) în favoarea evreilor din Israel, fără cetăţenie română – întru sifonarea fondului de pensii românesc. Sau, că semnalezi intervenţiile aceloraşi pentru a se restitui prioritar evreilor (inclusiv celor plecaţi, care au renunţat la cetăţenie) imobilele naţionalizate de comunişti (şi nu de nazişti – cum pretind, pentru a acoperi maneverele spoliatoare) citând, de exemplu, din REALITATEA EVREIASCĂ,nr. 470-471 (1270-1271), 1-30 aprilie 2016:

„Din nou despre legislaţia reparatorie pentru supravieţuitori.Un alt element de noutate şi cu un caracter reparatoriu este faptul că cererile pentru restituirea proprietăţilor formulate de supravieţuitorii Holocaustului certificaţi ca atare de instituţiile competente din România şi alte state ale UE, vor fi analizate cu prioritate”. (a se vedea, în segmentul 5, legea care a impus această crasă discriminare).

Ei, bine, pe baza „suveicii” legislative, realizate în paşii precedenţi, dacă constaţi public realitatea: că reprezentanţii evreilor din România au cerut privilegii pentru ei şi pentru evreii din Israel (chiar fără cetăţenie română) în defavoarea celorlalţi cetăţeni români… eşti pasibil de puşcărie, pentru că IHRA încadreaza asta în antisemitism (vezi mai sus, la pasul 15)… iar legea 217 penalizează antisemitismul, redefinit după apariţia ei…

PASUL 17

Observînd probabil cavernozitatea situaţiei (legată de aplicarea tenebroasă a legii penale în timp) şi dispunînd total de „parlamentul României”, evreii interesaţi de împiedicarea împotrivirii perdanţilor români, faţă de retrocedările şi pensiile abuzive, cer şi obţin imediat (fapt consemnat în revista lor) emiterea unei noi legi de condamnare a antisemitismului („legea Vexler” nr 157/2018) care conţine şi o definiţie a antisemitismului, suficient de ambiguă pentru a strecura în tribunale interpretările recomandate de IHRA

PASUL 18

O dată întărită pavăza intimidantă împotriva eventualilor contesatari, urmează noi acte de servire legislativă a clientelei pensiilor speciale pentru evrei (Legea 237/10.10.2018, Ordinul de ministru 159/2019, Legea 185/17.10.2019, Legea 248/23.10.2019, Legea 154/4.06.2021). Sunt urcate trepte impresionante: de la anularea datoriei faţă de stat a celor ce au obţinut alocaţii nemeritate, la extinderea drepturilor la copiii persecutaţilor decedaţi. Este o escaladare majoră a sifonării bugetului (în ciuda palidei rezistenţe opuse de guvernul Cioloş, prin avizul negativ 1665/6.09.2016, după care… guvernele nu au mai fost consultate). Sporesc alocaţiile şi privilegiile colaterale, în timp ce, aceiaşi rerezentanţi ai comunităţii evreieşti (sau a oficinelor „statului român” date pe mîna unor Florian/Moraru) cer ca urmaşilor foştilor deţinuţi politici să nu li se plătească pensii, dacă au fost consideraţi legionari de către comunişti; şi obţin imediat eliminarea din guvern a preşedintelui AFDPR, domnul/demnul Octavian Bjoza, pentru că a încercat să se opună acestei blestemăţii.

Aplicaţie:

Paşii precedenţi, pe lîngă manifestările convergente tratate în celelalte segmente ale studiului meu şi alte realizări sfidătoare (cum ar fi deturnarea rolleriană a orelor de istorie şi transformarea liceului evreiesc Lauder-Reut în… pepiniera viitorilor diplomaţi ai României, ca în memorabilele vremuri ale Anei Pauker)indică puterea excesiva cucerită de evrei în ţara noastră, transformată într-o colonie de facto a Israelului. Dar a constata această situaţie ar fi, conform IHRA (vezi mai sus)… antisemitism… pe care nelegiuitorii „români”…..par a-l fi lăsat la cheremul maşinăriei penale, ascunzînd faptul că nimeni nu poate fi pedepsit pentru că formulează un adevar constatabil/demonstrabil. Vor opune rezistenţă procurorii/judecatorii noştri (care cam ştim cîte parale fac, ca apărători ai dreptăţii) la această odioasă deturnare a legalităţii/logicii, deşi sînt expuşi (formativ…) unor cursuri de interpertare a legilor… ţinute de cei care le-au comandat (agenţi ai intereselor evreieşti)?

Nu mă aştept ca domesticiţii (laşii sau prostiţii) să înţeleagă ceva din schema expusă mai sus. Cred însă că „oamenii de bine” din „popor” s-ar dumiri dacă ar înţelege miza materială.

Am întrebat-o pe soacra mea, Lucreţia Cazan – ţărancă din Mărăcineni – Buzău, încă pe brazdă la 88 de ani, dacă este de acord să continue a primi „pensia” mizerabilă de fostă cooperatoare (rotunjită de curînd la 1.000 lei pe lună), pentru ca să se poată plăti din bugetul ţării pensii speciale (urmaşilor) evreilor ce au suferit persecuţii între 1941 şi 1944. Nu a fost de acord. Cînd i-am spus la ce sume s-a ajuns, sau că primesc – pin poştă – aceşti bani şi urmaşii celor plecaţi (chiar fără cetăţenie), a sărit în sus. Aşteaptă de 30 de ani ca statul român să oprească exterminarea foştilor cooperatori, dînd peste fondul de pensii CAP care… „s-a pierdut” în 1990 (şi nu mă refer la palidele contribuţii, trase din nimicul plătit pentru munca robilor care au ţinut toată ţara în spate, ci la acele depuneri anuale în fondul de pensii CAP, de către stat, în urma achiziţiilor recoltei, pe nimic). Nu a îmbunat-o pe bătrînă nici ideea că banii trimişi în Israel sînt împrumutaţi de afară, deci vor fi plătiţi de stră-nepoţi. A înfuriat-o şi vestea că evreii au prioritate la reconstituiri (în timp ce ea se bate de 30 de ani cu Comisiile de fond funciar din Mărăcineni/Buzău şi cu justiţia, pentru a recupera măcar o palmă din pămîntul chiaburesc (ghinion – ai ei au aparţinut categoriei rumînilor plugari). S-a inflamat aflînd (tot din Realitatea Evreiască) că domnul Vainer a pretins guvernului Băsescu, atunci cînd s-a procedat la reducerea salariilor şi pensiilor, să excepteze pensiile speciale pentru evrei. Dar cel mai tare a scos-o din minţi posibilitatea ca beneficiarii acestei generozităţi discriminatorii (în defavoarea românilor) ar putea fi, în primul rînd, foştii activişti comunişti care i-au distrus viaţa…

Să o lăsăm în plata domnului pe Lucreţia, că nu are cine să o reprezinte în parlament. Mă întreb însă cum ar reacţiona cei care, după ce au muncit o viaţă în lagărul romînesc, ar afla cum sînt buzunăriţi; şi dacă ar înţelege şi cine sînt beneficiarii.

Într-adevar, să ne punem întrebarea: cine să fie „nevoiaşii” pentru care se zbat oficialii FCER, an de an, lună de lună, zi de zi (a se vedea impresionantele realizări ale comunităţii în oferirea de servicii sociale celor cîteva mii de evrei remanenţi).

Cine sînt aceia care mai suferă azi efectele persecuţiilor antonesciene? Probabil nu evreii care şi-au refăcut de mult viaţa în Israel sau aiurea, facînd afaceri sau practicînd diverse meserii. Şi nici aceia care mai încaseaza pensii grase în România, ca foşti directori, funcţionari prin ministere şi centrale, securişti, profesionişti etc. Nu cumva, în situaţia grea, reclamată patetic, se află mai ales… foştii ilegalişti, plătiţi cîteva decenii pentru prestaţia lor din interbelic (lupta pentru dezmembrarea României, aflierea la URSS etc.), care au mîncat o pîine dulce după 23 august 1944, ca activişti PCR, numai pentru supunerea deţinuţilor comunismului? Paraziţi care nu şi-au găsit loc în Israel şi s-au pomenit, în 1990, cu pensiile de ilegalişti tăiate? Pe aceşti „nevoiaşi” trebuie să-i intreţină victimele lor? Ei vor primi acum noi pensii… pe criterii etnice – în loc să plătească celorlalţi evrei pentru pierderile materiale şi suferinţele provocate de măsurile antisemite, datorate, în bună măsură, şi activităţii lor nocive?

În alţi termeni (conexînd cele două axe): evreimea comunistă trebuie compensată pentru tributul plătit în frontul luptei pentru expropierea evreimii capitaliste (persecutată în sens contrar)… căreia i se restituie, în acelaşi timp, proprietatea confiscată de regimul susţinut de comuniştii evrei.

Întru lămurirea/explicarea acestei performanţe, am căutat – fără succes – lista beneficiarilor pensiilor de ilegalist (la momentul acordării lor, sau la acela al anulării lor, după 1990). Nu am găsit decît fondul www.ilegalisti.ro, de pe care am putut prelua nişte informaţii, pe care le-am combinat cu listele „antifasciştilor” din interbelic şi cu dosarele inventariate de „Apostu”, în monumentala sa „Zydokomuna”- pentru a repera activiştii comunişti care pot fi presupuşi a fi avut pensii de ilegalişti şi a avea acum urmaşi „nevoiaşi”, cadoristiţi cu pensii speciale, în România sau în Israel (unii primind şi cetăţenie – vezi segmentul 1 – pe cînd era necesară pentru a primi pensia). Dar sursa cea mai importantă pentru a observa potenţialii beneficiari a fost baza de date reflectînd pretenţiile de despăgubire ale evreilor persecutaţi, organizate/exploatate de Claims Conference. Dar, despre asta, voi vorbi în numărul următor.

VA URMA

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)