4. Despăgubiri pentru cei care au militat împotriva României

4.3 Incredibilele (și inexplicabilele) plăți ale Germaniei către evrei

Să vedem cum (şi cui) a plătit Germania emanciparea, după 1989.

Începem cu o descriere a operaţiei, dintr-o sursă ce nu poate fi bănuită de „antisemitism”: https://www.state.gov/reports/just-act-report-to-congress/germany/

NOTĂ: comentariile din parantezele pătrate, îmi aparţin.

„Germania onorează şi comemorează victimele Holocaustului şi a lucrat pentru a cultiva această memorie. Măsurile de restituire merg de la compensarea foştilor proprietari pentru bunuri abuziv acaparate în timpul Holocaustului pînă la contribuţii financiare substanţiale la fondurile victimelor şi de pensii ale supravieţuitorilor. Din 1945 în 2018, guvernul German a plătit aproximativ $86.8 miliarde ca restituiri şi compensaţii către victimele Holocaustului şi moştenitorii lor.

Germania a identificat obiecte însuşite de nazişti – incluzînd lucrări de artă, cărţi şi obiecte de colecţie– şi a returat 16,000 de obiecte supravieţuitorilor şi urmaşilor în ultimii 20 de ani. [Pe cînd retururi şi compensări şi pentru obiectele pierdute de evrei la noi, înainte şi după 1944?] Mii de piese de artă furate lipsesc încă în întrega lume… În Octombrie 1951, peste 20 de organizaţii evreieşti s-au întîlnit la New York şi au fundat Conferinţa Revendicărilor Materiale Evreieşti Împotriva Germaniei (JCC sau Claims Conference). În Martie 1952, au loc negocierile RFG cu Guvernul din Israel şi Claims Conference[Cum au decurs, pe ce baze şi cu ce mandat dat de poporul german?] care în Septembrie 1952 duc la două înţelegeri numite „Înţelegerile Luxembourg”. Ele prevedeau plata a 3 miliarde DM 3 (approximately $714 millioane relativ la cotele de schimb din 1952) în bunuri si servicii către statul Izraelian. Înţelegerea cu Claims Conference a prevăzut plata a 450 milioane DM 450 (aproximativ $107 milioane US, în baza cotelor de schimb din 1952) şi a obligat RFG să emită legislaţie de compensare individuală.[A se vedea la ce sume s-a ajuns, progresiv, ca să se intuiască ce urmează la noi, după ce s-a deschis cutia Pandorei].

Urmînd aceste înţelegeri, RFG a emis două cadre legislative. În 1956, a trecut [De poporul german…] Actul Federal de Compensare (BEG), care acoperea multe aspecte ale compensării pentru injustiţiile naziste neacoperite de legile de restituire Aliate [Deci se mai plătiseră poliţe de înfrîngere! ], pentru anumite grupuri de persoane persecutate. BEG a prevăzut plata unor compensaţii pentru daune fizice şi degradarea sănătăţii, restrîngerea libertăţilor personale, împietarea creşterii economice şi profesionale [Dacă am avea puterea să ne plîngem de aşa ceva, cît şi cui ar trebui să pretindem?], păgubirea proprietăţii personale. Poliţele de asigurare individuală au fost compensate din 1956 sub egida BEG în Germania, şi multe revendicări au fost reglate înainte ca ICHEIC să-şi înceapă munca în 1998. La nivelul anului 2019, aproximativ 25.000 de supravieţuitori ai holocaustului din toată lumea încă primesc o pensie lunară pentru „compromiterea sănătăţii”, sub egida BEG.

În 1957, RFG a trecut Legea de Restituirea Federală (BRüG), care a înlocuit şi a umplut cîteva goluri în legile Aliate de restituire. BRüG a încercat să furnizeze compensaţiile coespunzătoare pentru proprietăţile mobiliare şi imobiliare care nu mai puteau fi returnate. Până în 2011, approximativ $2,255 miliarde au fost plătite pe baza BRüG.

În timp ce RFG a contribuit cu miliarde la compensarea victimelor Holocaustului, RDG a refuzat responsibilitatea pentru crimele naziste. Nu a restituit proprietăţile evreişti confiscate de Nazişti sau naţionalizate în timpul regimului Comunist [Păi cum să le restituie, dacă deveniseră „bunuri ale întregului popor”, conform legalităţii pe care se baza noul regim… susţinut puternic de evreii comunişti?]. După reunificarea Germaniei, în Octombrie 1990, RFG a emis Actul Problemelor Proprietăţii [Iată un rost al neverosimilei căderi a regimurilor comuniste], care funcţiona ca lege de re-privatizare pentru cetăţenii din fostul RDG, cărora regimul comunist le naţionalizase proprietăţile. Aceste legi au inclus prevederi pentru proprietarii evrei şi moştenitorii lor [Şi pentru cei plecaţi, care nu mai erau cetăţeni? Ce spirit justiţiar universalist… sfidînd interesele celor din cetate, pseudo-reprezentaţi!] să ceară bunurile localizate în fostul RDG, pierdute sau confiscate în timpul erei naziste. Data limită pentru cereri a fost 31 Decembrie 1992, pentru imobile, şi 30 iunie 1993, pentru proprietatea mobilă [astfel încît iniţiaţii să apuce a-şi lua partea, lăsînd plevuşca pe dinafară, ca să nu sporească prea tare costurile operaţiei. Dar la noi nici pavăza asta nu a funcţionat.]. Organizaţia Succesoare Claims Conference a fost desemnată prin lege [Germană!] ca succesoare legală a proprietăţilor nereclamate individual, pierdute datorită persecuţiilor naziste. [Pradă suficientă pentru a-i mulţumi şi pe nelegiuitorii ce au operat din interiorul instituţiilor uzurpate ale statului.] Claims Conference a folosit sumele obţinute prin vînzarea proprietăţilor nereclamate personal din fostul RDG pentru servicii sociale către supravieţuitorii Holocaustului în nevoie, pentru subvenţionarea educaţiei Holocaustice şi proiectele devotate preservării memoriei si lecţiilor Holocaustului [Deci, nu pentru dezdăunarea nominală a victimelor, ci pentru susţinerea schemei spoliatoare].

Din 1990, autorităţile Germane au făcut restituiri şi compensaţii totalizînd aproximativ € 2.5 miliarde (approximativ $ 2.8 miliarde) pentru proprietăţi pierdute ca rezultat al persecuţiei naziste [Saltul magic peste ultima expropriere, cea comunistă, fiind greu de de-legitmat explicit…], în primul rînd către foştii proprietari şi urmaşii lor . La mijlocul anului 2019, Oficiul Federal pentru Servicii Centrale şi Probleme de Proprietate Nerezolvate avea acumulate 5.000 de plîngeri [Asemenea cangrenă supurează mult… la noi – pînă cînd va fi oprită de profitorii sătui].

Pe lîngă aceste eforturi de restituire a proprietăţilor, guvernul German furnizează peste 50 % din costurile de întreţinere a cimitirelor evreieşti, incluzînd $1.1 milioane anual pentru protecţia cimitirelor evreieşti în Europa Centrală. [Şi la noi a reuşit sifonarea bugetelor centrale/locale. Başca refacerea unor sinagogi goale. Deşi nu se poate pretinde că în gropile respective ar fi evrei ucişi de români, ci mai curînd evrei care au prosperat pe spatele lor. Morminte de care nu mai are cine îngriji, pentru că urmaşii au părăsit în masă ţara exploatată un timp.] În 2006, Claims Conference s-a asociat cu Conferinţa Rabinilor Europeni pentru a stabili Iniţiativa Cimitirelor Evreieşti Europene – Lo Tishkach („Nu uita”) [Românii ar trebui să îngrijească de mormintele alor lor, nu ale unor musafiri temporari plecaţi aiurea, ai căror ultimi urmaşi fac acum afaceri cu suprafeţele nefolosite din cimitire, smulse din pămînt românesc, în condiţii juridice obscure]. Iniţiativa menţine o bază exhaustivă de date a mai mult de 11.000 de cimitire evreieşti, gropi comune, locuri de îngropare din Europa şi facilitează întreţinerea şi îmbunătăţirea lor [ Şi cum de cimitirele româneşti şi de gropile comune unde zac nenorociţii cazuţi pentru patrie nu se îngrijeşte nimeni, viitorimea se va afla în faţa unui teritoriu populat mai degrabă de evrei].

[…] Compensarea și restituirea obiectelor de artă acaparate rămîne în lucru. Se estimează că naziştii au jefuit 600.000 de picturi de la evreii din Europa in timpul WWII, din care mai lipsesc 100.000 [Dacă evreii au pierdut atunci 600.000 de picturi valoroase şi situaţia e similară cu alte valori mobile – aur, diamante, timbre etc. – atunci nu au dreptate cei ce susţin că restul europenilor nu mai deţinea mare lucru? ]. În 1998, guvernul German a semnat Principiile Conferinţei de la Washington privind arta confiscată de nazişti […]. În 2015 [Nu se mai termină extracţia holocaustică, dimpotrivă, se extinde], guvernul German a stabilit Fundaţia Germană a Artei Pierdute (DZK) în Magdeburg, ca să promoveze cercetări privind provenienţa. [Vor fi şi la noi. Nu însă şi cercetări privind provenienţa averilor îmbogăţiţilor tranziţiei]. DZK a devenit partenerul German de contact naţional şi international pentru toate chestiunile legate de acapararea ilegală a bunurilor culturale în Germania, din 1933 [De ce nu din anul 0 – ca dreptul de retur în Palestina?], cu focus [Evident, evident!] pe preluările naziste de la proprietarii evrei. Guvernul fundează DZK, care avea un buget de $6.86 milioane în 2018 și $8.95 milioane în 2019. Între 2008 şi 2018, DZK şi predecesorul său, Centrul pentru Cercetarea Provenienţei din Berlin, a susţinut 273 de proiecte cu fonduri totalizînd $27.3 millioane [Se găsesc totdeauna paraziţi care să sugă din buget prin proiecte nocive pentru plătitorii de taxe]. Aceste proiecte au examinat mai mult de 113.000 obiecte păstrate în muzee pentru a le determina provenienţa […].

Arhivele Federale Germane oferă acces la documentele privind bunurile culturale furate în timpul erei naziste. În principiu, orice persoană are dreptul să folosească arhivele federale, la cerere. Arhivele federale digitizează o tot mai mare porţiune din fondurile depozitate şi, în limitele legale, le face accesibile online. Ministerul Federal de finanţe (BMF) a lansat un proiect, în August 2018, pentru crearea unui portal digital central interconectat pentru găsirea documentelor din arhivele de stat ale Germaniei, legate în mod specific de compensaţii şi restituiri pentru Holocaust[Nu se deschid însă şi arhivele care ar forţa diminuarea celor 6 milioane de victime… Ce priorităţi arhivistice stranii are statul german!… Ce să ne mai mirăm de situaţia arhivelor din România aservită?] […] Divizia Programelor Internaţionale de arhivare a Muzeului Memorial al Holocaustului din USA (USHMM) e activă în Germania de 25 de ani. S-a bucurat de o excelentă cooperare cu arhivele Federale germane şi arhivele politice ale „German Foreign Office”, de la care USHMM a obţinut recent cîteva milioane de pagini privind documentaţia Holocaustului – microfilme şi scanări” [Cine poate verifica modul în care evreii epurează/folosesc aceste date?].

„Restituiri” și „compensări” pentru nepoți și nepoții nepoților…

Comentarii ale fragentului citat (inevitabile, dacă nu vrei să te faci că nu înţelegi):

1. Uzurpatorii statului german au fost pionieri în a servi interesele unor evrei de aiurea în defavoarea cetăţenilor ordinari ai Germaniei. Ei au inaugurat proceduri de „restituire” şi „compensare” care sfidează regulile dreptului şi bunul simţ, escamotînd şi exproprierea comunistă, pentru a umfla buzunarele mafiei regrupate în spatele Claims Conference; pradă din care părtaşii/agenţii germani au probabil partea lor, pe lîngă ce o fi cumpărat Germania, prin aceste plăţi.

2. Un astfel de proces, care întăreşte grupurile parazitare experimentate în deturnarea instituţiilor, nu se mai poate opri/stinge de la sine, ci se dezvoltă canceros, în toate direcţiile. Soluţia specială aplicată în RDG (spolierea prin RFG, după reunificare) nu putea fi folosită şi în alte ţări din Europa de Est – dar ţinta, fiind similară (anularea expropierii comuniste… în numele reparării crimelor nazismului), se puteau găsi justificări pentru „reconstituiri” şi „reparaţii”. Cu condiţia ca regimurile comuniste să cadă, fiind declarate nule, pentru a opera racordarea prădalnică la epoca dinaintea lor.

3. La noi, operaţia (care se auto-întreţine din pradă) abia a început. Dar a capturat deja viitorul. Vom plăti şi noi despăgubiri pentru tablouri, inele, suferinţe, neîmpliniri, asigurări, munci la gară şi contribuţii băneşti la efortul de război (în loc de trimitere pe front) etc. Am şi început a da birul (cu „reconstituirile” la un capăt şi cu „pensiile” pentru persecuţii – la celălalt). Numai că, spre deosebire de Germania, nu cîştigăm nimic din „eliberarea de comunism”, dimpotrivă.

4. Formele jecmănelii pot fi subtile, absconse, adaptate situaţiei. Cum nu prea avem cu ce plăti pe loc, vom fi împrumutaţi (chiar de băncile reclamanţilor „nevoiaşi”), astfel încît vor deveni datori – cu dobînzile aferente – nepoţii nepoţilor celor ce ar fi produs daunele, reale sau inventate, între 1940 şi 1944 (după un secol de jefuire a înaintaşilor lor şi, înainte de a fi nimiciţi, cîteva decenii). Cînd treaba nu se va mai putea face suficient de discret, vor fi invocate legile de combatere a „antisemitismului”, întru intimidarea/paralizarea/penalizarea openenţilor.

De ce şi-a plătit Germania emanciparea… Israelului?

Nu vă vine să credeţi? Atunci să continuăm citatul din textul de la https://www.state.gov :

„Deşi posibilitatea compensaţiilor sub legislaţia BEG a expirat în 1969, FRG a furnizat fonduri catre Claims Conference în 1980, pentru crearea unui „Fond de Suferinţe” adiţional. Fondul face plăţi într-o singură livrare către evreii victime ai nazismului, forţaţi să emigreze din fostele ţări ale blocului Sovietic. În ultima decadă fondul s-a extins dramatic către plăţi spre victimele eligibile cu rezidenţă in Europa Centrală şi Răsăriteană sau în fosta URSS . Fondul a recunoscut persecutarea evreilor din Tunisia, Algeria și Maroc. În iulie 2019, mai mult de 521.500 de victime ale persecuţiilor naziste au primit o plată unică de la Fondul Suferinţelor.

Tratatatul de unificare a Germaniei din 1990 [În „spirit Balfour” – ca şi tratatele impuse nouă – de la Berlin, de la Buftea, sau de la Versailles …] obliga guvernul german să negocieze cu Claims Conference stabilirea de noi fonduri pentru victimele în nevoie ale naziştilor, care au primit compensaţii minimale sau nu au primit de loc. În Octombrie 1992, Germania a acceptat furnizarea de fonduri via legatul cunoscut ulterior ca „Fondul Articolului 2”. În 1998, ţara […bună gluma asta!] a stabilit un program pereche, fondul Eropei Centrale și de Est (CEEF), pentru victimele locuind în aceste zone. Din 1990, aceste fonduri au livrat pensiii pentru mai mult de 130.000 de supravieţuitori ai Holocaustului.[Cu majusculă, ca orice concept mitologizat].

„În Iulie 2000, o echipă interagenţie consusă de Stuart Eizenstat, reprezentant special al Preşedintului şi Secretar de Stat în problemele Erei-Holocaustului, a perfectat, în numele guvernului SUA, un acord cu industria Germană şi guvernul german pentru 10 miliarde DM (approximativ 5 miliarde $) pentru a rezolva acţiunile colective împotriva companiilor Germane la curţile din SUA [Tot mai creativi procedural de aceea ne putem aştepta la cele mai imaginative „stornări”, fără a mai putea sesiza cînd/cum/cît plătim]. Acest acord include fonduri pentru anumiţi muncitori-sclavi (majoritatea evrei ce au muncit forţat pînă la deces); muncitori forţaţi (reprezentînd cele mai extensive plăţi Germane către cetăţeni ne-evrei în ţări ca Polonia, Cehia, Ucraina, Belarus, şi Rusia) [Nu vom auzi de plăţi pentru legionarii închişi în lagărele germane…]; poliţe de asigurare neplătite, trecute prin Comisia Internaţională de Asigurare în Era Holocaustului (ICHEIC) condusă de fostul secretar de stat U.S. Lawrence Eagleburger [Să nu uităm pe cine reprezintă aceşti „aleşi”, de fapt…]; şi o nouă fundaţie creată cu suportul industriei Germane [Ce colaborativă administraţie! E clar că nu se mai pot face afaceri împotriva sistemului/curentului mondial].

Pentru a implementa acordul din iulie 2000, Bundestag-ul German a stablit EVZ. După plata a $4.9 miliarde într-un singură livrare către 1.66 milioane de foşti lucrători forţaţi, în cursul a şapte ani, EVZ şi-a încetat activităţile de compensare directă în 2007. În 2002, EVZ a plătit 550 milioane DM (aproximativ 248 milioane $, folosind ratele de conversie ale anului 2002). ICHEIC oferă compensaţii pentru poliţe de asigurare neachitate emise de companiile Germane. ICHEIC primeşte fonduri din reglaje cu anumite companii de asigurare ne-germane [Iată unde curg primele de asigurare plătite azi… Tot mai interesantă această privire în spatele cortinei aparenţelor jocului economic]. Supravieţuitorii holocaustului şi moştenitorii lor au completat aproximativ 90.000 de cereri de asigurare cu ICHEIC, şi 48,000 de reclamanţi şi-au primit banii. Mulţi reclamanţi nu ştiau numele companiei care emisese poliţa de asigurare. Totuşi ICHEIC a folosit cercetări arhivistice și protocoale de potrivire [„Cloud”- ul tehnic, în slujba celui mafio-politic….] pentru a identifica peste 16.000 din aceste ţinte nenumite[…].

Astăzi, cu fondurile de la guvernul german, Claims Conference continuă să administreze circa 50.000 pensii pe Articolul 2 și CEEF, care însumează cîteva sute de milioane de dolari, către supraveţuitori ai Holocaustului din 80 de ţări. Din 2009 în 2019, Claims Conference a negociat mai mult de $9 miliarde compensaţii adiţionale cu guvernul german. Negocierile regulate între Claims Conference şi guvernul German au extins programele existente şi au introdus altele noi, incluzind un fond pentru copiii supravieţuitori, altul de transport şi furnizare de servicii la domiciliu pentru supravieţuitorii în vîrstă. […] Ultimul program fiind extins de mai multe ori: în 2018, Claims Conference şi guvernul German au negociat o creştere de 83 milioane $ , de la 452 milioane $ la 535 milioane. În negocierile din 2019, guvernul german a acceptat creşterea care a urcat fondul pe 2020 la $587 milioane, incluzînd, pentru prima dată, plăţi către văduvele recipienţilor de pensii de supravieţuitor al holocaustului” [Ş.a.m.d… până la plăţile pentru văduvele nepoţilor nevoiaşi ai supravieţuitorilor…].

E clar că nu mai are cine-i opri. Şi nici de ruşine nu suferă. Aşa cum arată un semnal, din 2.03.2022 (https://www.mediafax.ro):

„Organizaţia care se ocupă de cererile de despăgubiri în numele evreilor care au suferit în timpul nazismului a declarat miercuri că Germania a fost de acord să acorde încă 720 de milioane de dolari pentru a oferi îngrijire la domiciliu şi servicii de sprijin pentru supravieţuitorii vulnerabili ai Holocaustului […], banii vor fi distribuiţi către peste 300 de organizaţii de asistenţă socială la nivel mondial. „Suntem mândri să anunţăm această alocare semnificativă într-un moment în care aceste fonduri sunt critice, din cauza vârstei, sărăciei şi handicapului din ce în ce mai mare în rândul supravieţuitorilor” – a declarat Gideon Taylor, preşedintele organizaţiei. Fondurile suplimentare constituie cea mai mare sumă alocată vreodată pentru Claims Conference pentru servicii de asistenţă socială într-un singur an, a precizat organizaţia într-un comunicat. Aceasta estimează că fondurile vor plăti servicii pentru aproximativ 120.000 de supravieţuitori săraci ai Holocaustului. Din 1952, guvernul german a plătit aproximativ 90 de miliarde de dolari persoanelor fizice pentru suferinţele şi pierderile rezultate în urma persecuţiilor naziste. Având în vedere că sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a avut loc acum mai bine de 76 de ani, toţi supravieţuitorii Holocaustului în viaţă sunt vârstnici, iar mulţi dintre ei suferă de numeroase probleme medicale, deoarece au fost privaţi de o alimentaţie adecvată când erau tineri. [Cine crede într-o propagandă atît de deşănţată? Dar toţi se fac că cred, din interes sau laşitate.] De asemenea, mulţi trăiesc izolaţi, deoarece şi-au pierdut familiile în război. Mulţi supravieţuitori ai Holocaustului au ieşit din război fără nimic şi sunt şi astăzi săraci”. [Mai ales dacă au trăit doar din pensiile de ilegalişti…].

Pentru a explica prăbuşirea miraculoasă a regimurilor comuniste, analiştii îşi îndreaptă privirile către întîlnirea de la Malta, care ar fi actualizat-o pe cea de la Yalta. Ar fi vorba de o înţelegere de reîmpărţire a lumii, între cele două imperii care duceau războiul rece. Dar nimeni nu poate arăta de ce şi-ar fi sacrificat ruşii interesele, pentru a elibera Europa de Est, permiţînd reunificarea/refacerea puterii germane – astfel că chestiunea rămîne… clar tenebroasă. Nu putem evita întrebarea: de ce şi-a plătit Germania emanciparea… Israelului? (ca şi cum ar fi fost învinsă de evrei, în WWII, prin intermediul unor „Aliaţi” aflaţi în slujba lor) . Pare un indiciu (o dovadă?) că în spatele marilor imperii, puse să se înfrunte, stă puterea evreiască – aşa cum cred unii „antisemiţi”. Suspiciunea adîncindu-se, pe măsură ce observăm (aşa cum vom face în capitolul următor) modul stupefiant în care Germania plăteşte, fără să crîcnească, orice notă de plată i se pune pe masă, în contul ţărilor pe care le-a ocupat sau i-au fost aliaţi. Bănuim ce cumpără Germania procedînd astfel: putere în Europa. Dar cum să explici… de la cine o cumpără?

VA URMA

NOTĂ. Ilustrația și intertitlurile aparțin redacției

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)