Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 111

4. Despăgubiri pentru cei care au militat împotriva României

4.6. Asaltul nu mai poate fi oprit şi, cu spijinul cozilor de topor, devine bir

Am văzut că spargerea gheţii prin ORDONANŢA 105/1999 (Legea nr.189/2000) a amestecat firul despăgubirilor către evrei cu altele, pentru a se crea confuzii la nivelul justificărilor şi a se pune în funcţie presiunea altor categorii de pretendenţi (foştii deţinuţi politici, deportaţii, refugiaţii) în direcţia urmărită de manipulatori. Au urmat cîrpeli în cascadă, în direcţia lărgirii temeiurilor, sporirii sumelor acordate, prelungirii termenelor şi slăbirii pretenţiilor de probă:

            Ord. 242/2000: „Art. 2 – (1) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevazute la art. 1 lit. a), b) şi c) au dreptul, începând cu luna noiembrie 2000, la o indemnizaţie lunară de 300.000 lei pentru fiecare an de detenţie, de deportare sau de strămutare în alte localităţi. […].

            L. 367/10.07.2001:c) […] în cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titular acesta poate oferi gratuitatea călătoriei şi pentru o persoană care să îl însoţească şi să îl ajute pe timpul călătoriei;” [De exemplu, un agent nevoiaş al FCER, Caritatea, WJC, Bnai Brith, etc….]

            H.G. 127/14.02.2002: „Art. 2. – Prin persoana care a fost stramutată în altă localitate,[…] se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată [clasica exprimare nedeterminată, la care recurg nelegiutorii români] să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat [Deci şi dacă au plecat nesiliţi; aici intrînd şi marea majoritate a celor care au trecut Prutul şi Nistrul spre URSS – ca să scape de România…] precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral. [Astfel au fost momiţi, ca să susţină dezdăunarea celor vizaţi, urmaşii refugiaţilor din teritoriile cedate – în Ardeal, Moldova, Dobrogea; deşi e cumva forţat să vorbeşti aici de „motive etnice”].

    Art. 3. – Pentru perioadele în care s-au comis acte de persecuţie etnică persoanele care fac obiectul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 beneficiază de indemnizaţie în cuantumul prevăzut la art. 2[…] [Atenţie la micul viraj semantic: deşi se cer încă acte doveditoare pentru persecuţii individualizate, pregătitor, nu se mai vorbeşte de o persecuţie efectivă, ci de una prezumabil suportată de orice evreu ce a trăit in România].

    Art. 4. – […] (2) În lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.” [Deci clientela legii îşi poate susţine pretenţiile/interesele prin reciprocitate, fără stavile; şi, evident, nu mai sîntem în epoca lui „more judaico”…]. […].

            L. 586/29.10.2002: „Art. II. – Cererile prevăzute la alin. (2) al art. 7 […]se depun până la data de 31 decembrie 2003” [Prelungirea termenelor este semn că s-a mai luat o comandă, s-a mai format un lot. Ea va fi reprelungită… pînă la… indefinit.]

            L. 323/6.07.2004: „1. La articolul 1, litera f) va avea următorul cuprins: „f) este soţul sau soţia persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit; [Pare un moft acest „sau”.  Dar una e să fii ucis de o administraţie şi alta să pieri „în urma” acţiunilor ei…] 2. La articolul 1, după litera f) se introduce o literă nouă, litera g), cu următorul cuprins:„g) a fost evacuată din locuinţa pe care o deţinea.” [Deci nu ajunge „restitutio in integrum” (la valoarea de piaţă actuală,  supraevaluată şi fără reţinerea pasivelor/ipotecilor. Plătim şi pensie celui scos din casă… În schimb, românii evacuaţi de pe linia frontului nu vor primi nimic, căci măsurile militare au caracter etnic… mai ales cînd e vorba de evrei.)] […] (12) Avizul organizaţiilor minorităţilor naţionale se va elibera în 30 de zile de la solicitare” [Ne putem imagina ce înseamnă acest „aviz”…]

            L. 148/17.05.2005: „[…](2) Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se depun la casa judeţeană de pensii sau, după caz, la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.” [Şi pentru atîta s-a dat o lege? Parcă nu se vine cu nimic nou. Ehe… dar ia uitaţi-vă cum suna articolul abrogat: „Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se depun la direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială până la data de 31 martie 2001”. Trebuia să apară o nouă limită, dacă s-ar fi făcut o repunere în termen explicită. Dar nu mai apare nici una. Deci, după ce au prelungit termenele… le-au eliminat. Evreimea „nevoiaşă” care se aruncă pe aceste pensii nu decade din termen niciodată… A se compara cu severele termene aplicate revendicărilor reparatorii ale românilor. Ce să-i faci, nu  e discriminare, ci favorizare (implicit etnică), dacă „asta e voinţa legiuitorului” – cum revelează (celor ce fac plîngeri de ne-constituţionalitate) o Curte Constituţională al cărui singur rol e să acopere farsa…]

            L. 204/2.07.2007 [O nouă creştere… salută intrarea în UE]: „Art. 2. -(1) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 lit. a)-d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 100 lei [noi] pentru fiecare an de detenţie, de deportare, de strămutare în alte localităţi sau de muncă forţată”.

            L.176/10.10.2008: „Art. 2 […]. (2) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 lit. e) şi f) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 100 lei.” [Şi aici legea nouă pare superfluă. O înţelegi însă dacă observi atent diferenţa faţă de fosta formulare  („pentru fiecare an în care au făcut parte din detaşamentele de muncă forţată sau au fost în trenul morţii)- prevedere pe baza căreia, pentru câteva zile de suferinţe în 1941, deci cam 1% dintr-un an… aveai drept cam la un leu); nefiind vorba aici numai de urmaşii celor decedaţi în trenul morţii (ce mai fuseseră despăgubiţi şi de comunişti – vezi Cornel Dan Nicolae)] ci şi de cei care au supravieţuit atunci; care între timp, au soţi supravieţuitori… şi urmaşi].

            Aşa cum semnalează REALITATEA EVREIASCĂ – Nr. 322-323 – iulie 2009, s-a încercat o derobare, justificată prin sărăcia bugetară (de teama atacului urmaşilor românilor refugiaţi în 1940; dar nu cred că aceştia vor mai vedea mult timp banii […]. „… Dr. A. Vainer a explicat necesitatea modificării Ordonanţei, cerând ca sumele să fie cuprinse în bugetul din 2010. Guvernul şi-a argumentat poziţia prin lipsa de resurse şi numărul mare al celor îndreptăţiţi –peste 100.000 de persoane, aici incluzându-se nu numai evrei, ci şi refugiaţi din Basarabia, Cadrilater şi Ardealul de Nord”.

            Dar avînd în vedere cine scrie presa, veştile nu puteau fi decît bune (completîndu-le pe cele ce veneau dinspre Claims Conference):  

REALITATEA EVREIASCĂ – Nr. 326-327 – septembrie – octombrie 2009: Persoanele persecutate din motive etnice între 1940 şi 1945 ar putea primi 200 de lei lunar […].Iniţiatori ai acestei propuneri legislative sunt trei deputaţi aparţinând Grupului minorităţilor naţionaledin Camera Deputaţilor, Miron Ignat, Niculae Mircovici şi Aurel Vainer. [Deci nu şi reprezentanţii refugiaţilor români.] […] Guvernul informase Parlamentul că […], potrivit estimărilor, în condiţiile anului 2009, ar fi determinat influenţe financiare lunare suplimentare de circa 34,95 milioane de lei. (MEDIAFAX))” [Estimare care nu ţine cont de dosarele ce urmau a fi depuse, după deschiderea cutiei Pandorei].

            L. 296/28.09.2009: „(2) De aceleaşi drepturi beneficiază, la cerere, şi persoanele care aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile româneşti vremelnic ocupate de către alte state, indiferent dacă localitatea în care au fost refugiate, expulzate sau strămutate se afla sub administraţie românească ori sub administraţia acelor state […]”. [Bucurie mare pe urmaşii refugiaţilor români ahtiaţi după pomeni. Puţin le pasă lor că pe uşa asta se strecura despăgubirea evreilor persecutaţi de administraţia maghiară din Ardealul de Nord – potlogărie semnalată de Nicolae (eu nu am reuşit să verific pista, pe siturile caselor de Pensii)… Se pare că e mai greu cu Budapesta, chiar după ce au plătit nemţii o parte, aşa că s-a folosit faptul că de la București se poate obţine orice ].

            Reacţia „lobiştilor” (în interesul strict al evreilor din România şi de aiurea) nu întîrzie, reluîndu-se presiunile, calendarul lor fiind reflectat de REALITATEA EVREIASCĂ:

Nr. 330-331 – decembrie 2009: Deputatul F.C.E.R. a susţinut, la Comisia pentru Muncă a Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind majorarea indemnizaţiilor persecutaţilor pe criterii etnice în perioada 1940 – 1944, ca să nu existe o discriminare faţă de persecutaţii politici de după 1945, ale căror indemnizaţii au fost majorate […]”.

Nr. 342-343- iunie 2010 : „Deputatul F.C.E.R. a solicitat menţinerea indemnizaţiilor persoanelor persecutate pe motive etnice în perioada 1940 – 1944 […]. S-au primit asigurări că aceste indemnizaţii nu intră în prevederile legislaţiei referitoare la reducerea salariilor bugetarilor şi a pensiilor)” [Cum să fie afectate „pensiile” atît  de speciale…care nu provin din contribuţii? Numai salariile/pensiile contributive trec prin curbe de sacrificiu].

Nr. 384-385 – mai 2012: „Legea privind creşterea indemnizaţiei pentru persoanele persecutate, aprobată tacit de Senat […] are un caracter reparator, aducând la un nivel apropiat indemnizaţiile de compensare din partea statului român pentru persoanele care au suferit în perioada antonesciană cu indemnizaţiile primite de persoanele care au suferit în perioada comunistă”.[Nu mai discutăm echivalarea respectivelor suferinţe – în speranţa că românii ştiu ce s-a întîmplat după 1944; căci problema e pusă nefiresc: parlamentarii români apără interesele cetăţenilor români, pe care îi reprezintă şi nu au de ce aduce „la acelaşi nivel” dezdăunarea victimelor româneşti cu cele ale presupuselor vitime… ale românilor ].

Nr. 402-403- martie 2013: „La şedinţa de vot final privind Legea 189, deputatul F.C.E.R. a obţinut retrimiterea la Camera Deputaţilor a propunerii de modificare a acesteia: respectiv, majorarea compensaţiilor pentru persecutaţii pe criterii etnice între anii 1940 – 1944” […].

Nr. 436-437 – octombrie 2014: „Parlamentul aprobă creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele persecutate din motive etnice […]. A mai fost nevoie de mai bine de doi ani pentru ca şi deputaţii să ajungă să îşi dea votul. [Merită văzut cine a fost la putere în această perioadă, în care au fost apărate şi interese româneşti]. Remarcabil este faptul că în ultima zi din septembrie 2014, când proiectul de lege a fost inclus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, toate grupurile parlamentare (PSD, PNL, PDL, PC-PLR, UDMR, PP-DD, minorităţi şi independenţi) au votat la fel, legea fiind adoptată cu unanimitate de voturi […]”. [Iată la ce foloseşte „democraţia” ce împrospătează parlamentul cu escroci: orice rezistenţă a încetat…]. Conform noului document legislativ, indemnizaţia lunară creşte de la 100 de lei la 250 de lei pentru fiecare an de deportare sau de detenţie, respectiv la 200 de lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţată, evacuare din propria locuinţă etc. În cazul în care beneficiarul de drept al indemnizaţiilor menţionate a decedat, soţul supravieţuitor poate primi o indemnizaţie lunară neimpozabilă de 150 de lei, dacă nu s-a recăsătorit între timp. Conform Legii aprobate de Parlament, promulgată de preşedintele Traian Băsescu în 20 octombrie, indemnizaţiile menţionate mai sus se acordă începând de la 1 ianuarie 2015,  inclusiv beneficiarilor din străinătate.” [Fără precizări despre cetăţenie, deocamdată; pare încă necesară „retrocedarea” ei – vezi segmentul 1]

            Iată deci rezultatul: încă o creştere, de 250%: L. 143/21.10.2014: „Art. 2. – (1) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 250 lei pentru fiecare an de deportare ori de detenţie. (2) [….s.a.m.d]

            Dar lucrarea s-a împotmolit iar, ghişeftarii români urmaşi de refugiaţi, folosiţi ca acoperire – de unii şi de alţii – încărcînd probabil stînjenitor nota de plată (un protest mai recent al lor a fost publicat nu demult în Certitudinea, arătînd că jocul justificator/discriminator continuă):

REALITATEA EVREIASCĂ – ianuarie 2015: „Protestul unui grup de nedreptăţiţi. În 1999, prin Ordonanţa de Guvern nr.105/din 30 august, conducerea României a dorit să repare două nedreptăţi istorice şi să compenseze (cu nişte sume modice) anii de suferinţă a două categorii de populaţie: pe de o parte, persoane care în timpul celui de-al doilea război mondial, din cauza unor modificări teritoriale impuse României, au fost obligate să-şi părăsească locurile de baştină, devenind refugiaţi (Ardealul de nord, Basarabia, Bucovina de nord, sudul Dobrogei), pe de altă parte, persoane care au devenit victime ale legilor rasiale introduse în perioada 1938-1944. S-a decis ca persoanele incluse în aceste categorii să primească, pentru fiecare an de suferinţă – pe care a trebuit să-l dovedească fie cu acte, fie cu martori – câte 100 de lei. În acelaşi timp, persecutaţii politici [ce sintagmă falsificatoare, mascînd 16 ani de detenţie exterminantă!] din perioada comunistă (printre care figurau şi foşti legionari) [Vă daţi seama? Să primească mai mult anticomuniştii întemniţaţi letal decît supuşii docili ai comunismului?], au primit dublul acestei sume, care pe parcurs a fost şi majorată, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul deportaţilor şi refugiaţilor […]. În aceste condiţii, Asociaţia judeţeană Satu Mare a refugiaţilor, expulzaţilor şi deportaţilor din Ardealul de nord, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, şi Asociaţia Holocaustului din Ardealul de nord 1940-1945 [Monstruoasă coaliţie! ] au formulat „un protest energic„împotriva acestei decizii pe care o consideră neconstituţională, nelegală şi imorală” […]. Într-o declaraţie, preşedintele Asociaţiei, prof. dr. Ioan Corneanu, a amintit că această măsură a fost luată în acest an când se vor împlini 75 de ani de la Dictatul de la Viena. Se ştie că acest act nedrept a avut consecinţe tragice atât asupra populaţiei româneşti, cât şi asupra evreilor din Ardealul de nord. (E.G.)” […].

Nr. 448-449 – aprilie 2015:După ce Legea privind punerea în aplicare a majorării indemnizaţiilor celor persecutaţi pe criterii etnice între 1940-1945, începând cu 1 iulie 2015, anulându-se, astfel, prorogarea pentru 1 ianuarie 2017, a fost publicată în „Monitorul Oficial”, deputatul F.C.E.R. a primit mulţumiri speciale din partea refugiaţilor neevrei din Transilvania de Nord, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa pentru demersurile făcute de a intra în drepturi” [Ăştia sînt românii, sau aşa sînt oamenii?].

Nr. 454-455- iulie – august 2015: „Parlamentul României a adoptat, la 21 octombrie 2014, Legea nr. 143/ 2014 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/ 1999 […]. Vigilenţa neostoită a guvernului pentru cheltuirea eficientă a banului public a sunat însă alarma. Deviza „nu sunt bani” a intrat în funcţiune. De data aceasta, guvernul s-a gândit şi a acţionat rapid: a emis OUG nr. 83/2014, art. 43, prin care amână cu 2 ani aplicarea legii 143/2014 […]. Pregătirea noastră în domeniu nu ne permite să ne pronunţăm dacă OUG nr. 83/2014, art. 43 este sau nu este constituţională. Dar putem afirma cu certitudine că este imorală. [De-abia Legea nr. 143 este imorală, antinaţională şi abuzivă, chiar dacă se pretinde legitimată democratic. Dar în civilizaţia amăgirii, toate porcăriile se fac în numele moralităţii]. […].

Nr. 470-471 – aprilie 2016: „Dr. Aurel Vainer, deputat, a prezentat, în cadrul G.P.M.N., sesizarea mai multor beneficiari ai Legii 189/2000 privind persoanele care au suferit, din motive etnice, în perioada 1940-1945. Sesizarea se referea la faptul că prin noul Cod Fiscal au fost eliminatescutirile de impozit şi alte facilităţi prevăzute în Legea 189/2000. În unanimitate, membrii G.P.M.N. au hotărât invitarea ministrului Finanţelor, Anca Dana Dragu, la o întrunire a G.P.M.N. După discuţii, s-a convenit identificarea unei soluţii de rectificare, în consecinţă, a Codului Fiscal. Beneficiind de înţelegerea şi bunăvoinţa ministrului Finanţelor, la Comisia de Buget-Finanţe s-a decis introducerea Amendamentului Deputaţilor Minorităţilor Naţionale, adăugându-se facilităţile sus menţionate pentru beneficiarii Legii nr. 189/2000. Amendamentul a fost acceptat şi în plenul Camerei, urmând a fi supus la vot.”[A se observa tupeul nestăvilit generat de poziţia privilegiată a clientelei acestor legi, inclusiv în faţa organelor fiscale].

Nr. 472-473 – mai 2016: […] „Propunerile au fost votate în plen cu o mare susţinere din partea întregului arc politic. [Aşa au votat şi legea 217/2015… după care nu au mai avut scăpare; puteau comite „antisemitism” legislativ?] În documentele aprobate de Camera Deputaţilor se prevede că persoanele persecutate din motive etnice […], dar şi refugiaţii din teritoriile cedate în urma Dictatului de la Viena şi Pactului Ribbentrop-Molotov [Dar nu şi ceilalţi români, refugiaţi sau supuşi la muncă forţată], sunt scutite de impozite şi taxe pe teren, pe un mijloc de transport, de taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor. Aceleaşi categorii de persoane pot beneficia de scutiri de la plata unor taxe speciale [Iată cum poate fi valorificată de alţii goana românilor „intreprinzători” „după chilipiruri şi favoritisme].

Nr. 474-475 – iunie 2016: „Din nou despre legislaţia reparatorie pentru supravieţuitori […] Modificările legislative au fost necesare deoarece, de la 1 ianuarie 2016, victimele şi supravieţuitorii Holocaustului nu mai beneficiau de scutirile de taxe şi impozite prevăzute în Codul Fiscal precedent […]. Din acest motiv a fost necesară Legea 112/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare, publicată recent în M.O. nr. 408/30.05.2016.

            Dar lupta evreilor rămaşi la datorie nu se limitează la a-şi asigura o bătrîneţe mai confortabilă decît a restului populaţiei, ci vizează şi înzestrarea fraţilor lor plecaţi. Care sprijină şi salută aceste împliniri în  „Ziarul Nostru” nr. 7/2015; Interviu cu Zeev Schwartz pentru „Jurnalul Săptămânii”: „Fără a neglija activitatea susţinută contra oricăror forme de antisemitism în ţara noastră de origine, România, preşedintele HOR şi-a concentrat în ultima perioadă eforturile, alături de avocatul HOR-ului domnul Haim Ianai şi de organizaţia Keren Le Zaken, împotriva legii discriminatorii şi ruşinoase în vigoare în Israel, lege care prevede că supravieţuitorii Holocaustului care au venit în ţară după 1953 nu pot beneficia de aceleaşi despăgubiri din Germania, ca cei veniţi înaintea acestui an, de parcă e migranţii din România şi celelate ţări din fostul bloc comunist n-ar fi făcut toate sacrificiile posibile pentru a veni în ţara noastră, pe care o considerau adevărata lor patrie. Ei au fost ani de-a rândul prizonierii „raiului comunist”. În acest sens, la data de 13.04.2015 s-a dezbătut la Curtea Supremă a Israelului, în dosarul BAGATZ Nr. 6312/14, procesul intentat de «KEN LA ZAKEN», H.O.R. şi de alte 5 persoane particulare, originari din România […] O altă problemă pe care noi vrem să o rezolvăm este ca despăgubirile acordate de Statul Român supravieţuitorilor Holocaustului din România să nu mai fie condiţionate de cetăţenia română. Foarte mulţi originari din ţara noastră natală au supravieţuit Holocaustului, dar cu ocazia emigrării au pierdut cetăţenia […]”

            Reuşita operaţiei supra-democratice e confirmată de REALITATEA EVREIASCĂ Nr. 480-481- octombrie 2016: „Persoanele persecutate din motive etnice de regimurile politice care au condus România în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 pot beneficia de efectele Legii 189/2000, chiar dacă nu mai au cetăţenie română, indiferent de ţara în care îşi au în prezent domiciliul. În Monitorul Oficial nr. 808/13.10.2016, a apărut Legea 173/2016,adoptată în urma eforturilor depuse de preşedintele F.C.E.R., deputatul Aurel Vainer, cu sprijinul şi contribuţia substanţială a consilierului său, Silviu Vexler.

            Presiunea clienţilor externi s-a dovedit irezistibilă. Moara încetăţenirii mergea prea greoi, pentru ca masa evreimii plecată din România să primească oriunde pensioara din colonie. Ca atare s-a operat mişcarea hotărîtoare: atribuirea sumelor sustrase din contribuţiile românilor (din fondul de pensii sau din buget) către cetăţenii altor state. Respectarea Constituţiei, cînd se atribuie „pensii” străinilor, ca un bir către noua Poartă? Chiar şi în avizul negativ 1665/6.09.2016, dat de guvernul Cioloş, se pomeneşte de această încălcare: „considerăm că, prin prevederile sale, prezenta iniţiativă legislativă ar putea crea aparenţa unui viciu de neconstituţionalitatesugerîndu-se delicat faptul că  instituţiile statului român lucrează în folosul cetăţenilor săi şi nu al unora care au renunţat benevol la cetăţenie – care, de altfel, pot reobţine cetăţenia română (tot în condiţii privilegiate abuziv – aşa cum am arătat la segmentul 1).  Se mai arată în acest document respectabil (e dovadă de curaj/demnitate să spui lucrurilor pe nume în timpuri dictatoriale) că ar fi trebuit stabilit un termen limită de depunere a cererilor, precizată încărcarea bugetară şi stabilite sursele plăţilor suplimentare – aşa cum o cere legea. Se mai semnalează aici anormalitatea emiterii unei legi separate pentru ceva ce este de fapt o modificare/completare a ord. 105/1999. Dar dacă nu procedau aşa, nu ar mai fi putut ascunde publicului apariţia scandaloasei legi 173/2016, căci ea ar fi apărut automat în istoricul legislaţiei prezentat pe situl CDEP: http://www.cdep.ro [!!], nemaiputînd urmări pertinent efectul modificărilor ulterioare – deci e vorba de o „eroare” de tehică legislativă atent premeditată.  Şi nimeni nu poate şti către cîţi străini pleacă aceste pensii – informaţii „personale” ce trebuie protejate/clasificate pe un veac. 

            Înţelegerea făcăturii sistemice presupune urmărirea longitudinală a procesului de deturnare a statalităţii, oblăduită cu premeditată complexitate. De altfel, populimea nici nu vrea să ştie. Vom face totuşi şi ultimii paşi.

NOTĂ. Parantezele drepte care semnalează comentariile autorului aparțin autorului. Parantezele drepte care semnalează eliminarea unui fragment de text aparțin redacției. Ilustrația aparține, de asemenea, redacției.

VA URMA

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)

 4,446 total views,  8 views today