4. Despăgubiri pentru cei care au militat împotriva României

4.9. Sinteza segmentului 4

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 115

Autorul a arătat, în episoadele anterioare ale segmentului 4, cum a fost clădit eşfodajul juridic pentru a extrage „pensii holocaustice” (şi) din bugetul românilor pseudo-reprezentaţi democratic; plus privilegiile conexe: gratuitate medicală, balneară, de transport, scutiri fiscale etc. Cum s-au lărgit sumele acordate: întîi celor din lagărele din Transnistria sau din ţară (și urmașilor lor), apoi şi celor din „ghetourile deschise” (categorie inventată cu complicitatea jefuitorilor Germaniei), celor care au prestat muncă forţată în timpul războiului (de care au fost scutiţi) sau care au fost siliţi să-şi schimbe domiciliul, etc. Adică, practic, oricărui evreu care a trăit în România între 1940 şi 1944, dar și, după cum s-a văzut, urmașilor celor care au condus România în perioada stalinistă. În ultimele două episoade (subsegmentul 4.8, expus în două episoade) Ioan Roșca a făcut o scurtă selecție din imensa listă a beneficiarilor pensiei de holocaust și a privilegiilor conexe. Era nevoie, deci de o sinteză a întregului segment 8, ca să putem merge mai departe. (M. M.)

1. Exploatatorii holocaustului au ocupat fără jenă (ca şi cum nu ar fi vorba de situaţii de sens contrar) legea despăgubirii foştilor deţinuţi politici, din 1991; aceasta crease un precedent apetisant: să primeşti, în loc de despăgubire (într-o singură tranşă, în funcţie de valoarea pagubelor morale, materiale şi existenţiale) „pensie” – care se acumulează, dicriminînd victimile… după longevitate. Cu avantajul că eliminarea acestor plăţi privilegiate se poate lovi de pretinse încălcări constituţionale ale drepturilor cîştigate… de cetăţeni străini.

    2. România nu a fost somată de vreo instanţă internaţională (şi nici măcar din partea statului israelian) să plătească urmaşilor evreimii „persecutate” acum opt decenii sume care pot/vor creşte oricît, împotmolind viitorimea în datorii. Aşa a decis parlamentul „reprezentativ”, confirmînd eficacitatea mecanismelor de „lobby” (capacitatea nestăvilibilă a decidenţilor uzurpatori de a lua măsuri cras antinaţionale/antipopulare – evident neprezentate în vreun program electoral).  Infiltrîndu-se în acelaşi cadru legal cu deţinutii politici, evreimea s-a sigurat că urmaşii acestora vor face presiuni pentru sporirea punctelor de pensii (şi altor privilegii). Urmaşii victimelor comunismului nu au ştiut de ce se arăta puterea tot mai generoasă cu ei (cu condiţia de a nu face demersuri în instanţe – blocaj de care m-am ciocnit) . După fiecare creştere de punct de pensie pentru foştii deţinuţi politici… urma o intervenţie pentru a se creşte şi punctul acordat evreilor persecutaţi, invocîndu-se o „similitudine” falsă.

    3. Numărul evreilor ce puteau dovedi a fi fost închişi în lagare (deşi e revoltătoare şi păgubitoare echivalarea cu detenţia din puşcăriile comuniste) era pea mic. De aceea a fost remorcată acoperitor şi categoria „deportaţilor”/refugiaţilor, care ar avea şi ei dreptul la pensii speciale (cine să mai explice de ce?). Pentru ca, în spatele demersurilor, să umfle, cine trebuie, nota de plată.  

    4.  Întru extinderea jafului, a fost nevoie şi de lărgirea temeiurilor de despăgubire (de aceea am rezumat istoria legislativă) la evreii „hăituiţi” oricum: obligaţi să-şi părăsească domiciliul, să muncească forţat etc. Asta lărgea spaţiul pretenţiilor la orice evreu care a trăit în acele vremuri neprielnice. Un alt front revendicativ, împletit cu măiestrie caracteristică, ducînd la depăgubirile obţinute în paralel de la germani; cu efectul că aceştia ne-au declarat oraşele „ghettouri deschise”. Ca să se uşureze aceşti paşi, s-a dat legea 221/2009 pentru victimele comunismului care nu au făcut puşcărie pe temeiuri politice (atunci m-am repezit eu în capcană, în dosarele Vatamaniuc şi Rovenţu…). O dată făcută breşa necesară, s-a emis imediat OUG 62/2010,  urmat de o decizie a oficinei operînd ca „Curte Constituţională” (cacofonie dorită) – stabilindu-se că victimele represiunii comuniste, neîncarcerate politic, chiar dacă li se recunoaşte statutul, nu au dreptul la despăgubiri. În schimb, s-au lărgit nestăvilit temeiurile de plată pentru evrei…

    5. Progresiv, s-au mărit sumele (700 lei pe lună, pentru un an de suferinţă, deci pentru cei 4 ani… vreo 5.000 de euro de pensie anuală), s-au eliminat termenele depunerii dosarelor, s-a trecut la neveste si apoi la copiii celor persecutaţi.  Presiunea bugetară fiind atît de mare, s-a amînat plata (gaşca folosită ocult contra poporului păstorit preferînd să împingă nota spre administraţiile/ generaţiile viitoare). Cît priveşte uşa filoanelor revendicative româneşti, folosite ca justificare, amintesc o întîmplare semnificativă. Cînd preşedintele AFDPR, demnul Octavian Bjoza, a protestat faţă de teza că urmaşii foştilor deţinuţi politici cu iz de legionari nu trebuie să primească pensia (acordată însă urmaşilor evreilor comunişti, care nu au făcut o zi de puşcărie)… a fost dat afară, dintr-un guvern condus de comisia Wiesel.  Poate că meritau această palmă „luptătorii anticomunişti” care au boicotat procesul comunismului… pentru a obţine privilegii… care netezeau calea pentru evreii ce i-au distrus. Căci, aşa cum am amintit, printre benficiarii „generozităţii” regimului de la Bucureşti sînt în primnul rînd ilegaliştii şi activiştii comunişti, vizaţi prioritar de măsurile lui Antonescu.

    6. Au evoluat şi condiţiile/procedurile de acordare. Întîi se cerea domiciliu şi cetăţenie. Re-colonizarea intensă (prin „retrocedarea” cetăţeniei… la care evreii renunţaseră, plecînd în patria lor) dovedindu-se greoaie, condiţia respectivă a fost eliminată. Actele doveditoare ale persecutării trebuiau iniţial obţinute de la instituţiile/arhivele româneşti; apoi s-a admis proba cu martori. În final s-a legiferat că nu mai trebuie adusă altă dovadă decît o adeverinţă de victimitate… emisă de autorităţile din Israel – deci pe baza datelor strînse de Claims Conference.

    7. Am arătat cum s-a alcătuit această bază de date (folosind şi site-ul unde a fost expusă public). Fiecare semnalare (fişă din lista Claims) se bazează pe o înregistrare găsită de evrei în arhivele româneşti (care le-au fost deschise în acest scop); sau pe o declaraţie de victimă. Deci, dacă s-ar întreba cineva (nu se va întîmpla, nu are cine/cum) de ce este trecut un evreu în baza Claims (şi ca atare, urmaşii îşi pot cere banii), ei vor preciza unde a apărut itemul (catalog de lagăr, listă de munci impuse, liste de strămutări, cu trenurile de la Iaşi etc), potrivit temeiurilor introduse în legea de reparaţie. De aceea, contrapunerea listei Claims cu acele ale foştilor ilegalişti sau activişti are legitimitate/pertinenţă. Oricare dintre urmaşii celor 1.884 de ilegalişti/ antisacişti/ filo-sovietici/ activişti selectaţi de mine pot depune, oricînd, cerere de pensie. Final apoteotic pentru „procesul comunismului”… la care mă bucur că Vatamaniuc, Ioniţoiu, Parsachiv, Caraza, Goma, Calciu, Jijie etc. (care m-au mandat ca reprezentant CRVC – Comitetul pentru Reprezentarea Victimelor Comunismului) nu au asistat.

    8. Probabilitatea ca nici unul dintre cei semnalaţi pe lista mea să nu apară pe listele de pensii speciale pare infimă; dar cine va face astfel de verificări? Lista celor cadorisiţi cu pensii speciale ar trebui să fie publică, încît oricine să poată repera persoane din categoriile semnalate. Trebuind scoşi din „drepturi” ilegaliştii (mulţi cu condamnări nerevizuite şi nerevizuibile). Apoi activiştii, din aparatul politic, represiv, economic şi cultural. Apoi „antifasciştii” şi cei ce au cerut repatrierea în URSS… E atît de mult de făcut, încît mai simplu este ca aceste legi scelerate să fie abrogate, căci sub nici o formă nu reprezintă interesele/voinţa românilor, exprimată democratic.

    9. Părerile despre legitimitatea/oportunitatea acestor măsuri reparatorii, sînt o perdea de fum. Nimic nu împiedică susţinătorii unor astfel de reparaţii să plătească, din buzunarul lor. Nu din al unei populaţii sărăcite/jefuite, căreia nimeni nu-i  compensează imensele suferinţe din ultimele opt decenii. Discuţiile, desfăşurate sub cnutul legilor de criminalizare a antisemitismului putînd şi spurca manualele de istorie, instilînd orwellian falsificarea faptelor şi intepretărilor într-o generaţie supusă curei de cosmopolitism antinaţional

    10. Avem aici o poveste atît de necredibilă şi de adevărată, încît se ridică problema: cum de este posibil aşa ceva? Ce justifică/explică tratamentul preferenţial, după optzeci de ani, al evreilor – astfel încît de această „reparaţie” să poată profita urmaşii criminalilor comunişti, rămaşi pe teren sau plecaţi? Categorie de răufăcători pentru care am putea să cerem noi despăgubiri uriaşe Israelului. Dar, dacă ne-am pune în gînd să susţinem această pretenţie, am descoperi că nu avem nici un levier, nici un instrument, nici o pîrghie, prin care să determinăm populaţia din Israel să înceapă a ne plăti pensii speciale pentru persecuţiile comuniste, la care ne-au supus unii dintre părinţii lor. Atunci am putea aprecia cum se cuvine aparatul nostru politic fanariot, prin intermediul căruia am fost lucraţi. Şi astfel ar putea descoperi, cei ce încă nu înţeleg clar cum merge lumea, ce înseamnă stat/instituţii/drept, într-o civilizatie putredă.

    Un singur lucru am putea considera drept justificare (circumstanţă atenuantă) a activităţii comuniştilor – şi ei îl invocă: năzuinţa de a deparazita (şi România) de „exploatatori”. Numai pentru asta le-am putea fi recunoscători, chiar daca ne-au ucis ouăle, făcînd omleta sovietică. Meritul fiind sporit de faptul că o bună parte a exploatatorilor expropriaţi… au fost evrei, care acumulaseră pînă în 1939, prin mijloace specifice, majoritatea capitalului din România. Dar dacă expropierea dorită/realizată de evreii comunişti a fost justă, de ce se retrocează acum „in integrum” averile interbelice? Operaţia asta, care are loc în paralel, în numele dreptăţii, transformă acţiunea socială a evreilor comunişti într-o circumstanţă agravantă .   

    Vom vedea, în segmentul următor, dedicat jafului „retrocedărilor” (care a servit altă categorie de evrei plecaţi din România) că pentru poporul care s-a ales, vântul bate tot mai favorabil, din orice direcţie.

VA URMA

Citiți și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)

 3,004 total views,  2 views today