5. Restituirea vechii prăzi… in integrum

5.8a Situaţia proprietăţilor evreieşti în 1939

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 130

Secretizarea restituirilor operate de mafia tranziţiei împiedică limpezirea traseului averilor evreieşti: înstrăinări datorate persecuţiilor antisemite de după 1940/ recuperări după 1944/  înstrăinări datorate etatizării comuniste sau condiţiilor impuse emigrării în Israel, recuperări realizate după/prin „revoluţia” din 1989.  Arhivele relevante nefiind accesibile (decît mafiei revendicatoare şi mafiei distribuitoare), să facem acum un pas înapoi, stabilind ce acumulaseră/acaparaseră evreii din România anterior (prin procedee ce vor fi repertoriate în segmentul 6). 

O dată lămurit nivelul de înavuţire atins în 1939, dacă am sparge cifrul restituirilor, am putea răspunde la întrebările:

1. Li s-a „retrocedat” după 1990  evreilor (mult) mai puţin decît ce acumulaseră, sau grosul restituirii a fost ascuns publicului? 

2. Dacă li s-a restituit (mult) mai puţin, din ce cauze? (a. Pentru că, în timpul prigoanei, se debarasaseră masiv de active, în forme rămase valide.  b. Pentru că nu au solicitat restituiri după 1944 şi 1989. c. Pentru că şi-au convertit averea, prin instrăinari creatoare de capital convertibil/ mobil, după recuperarea din anii 1944-48 d. Pentru că s-a făcut un aranjament, rămas secret pînă azi, la plecarea în Israel,  mediat de evreii ce dominau atunci aparatul de stat.)

    Ocultarea acestui subiect e nefirească. Dacă o parte semnificativă din capitalul de start al Israelului  este rodul unui secol de parazitare/ exploatare speculativă a românilor, convertit/ transferat spre Ţara Sfîntă, ar trebui să primim mulţumiri – nu insulte, ameninţări şi noi pretenţii.

    Problema situaţiei proprietăţilor lor în 1939 este crucială şi pentru încadrarea adecvată a chestiunii „antisemitismului”. Dacă se constată faptul că musafirii (nepoftiţi) au reuşit să acapareze complet economia românească, valorificînd munca băştinaşilor, ca într-o colonie, atunci sînt revoltătoare/ umilitoare tezele pe care moştenitorii ocupanţilor vor să le introducă acum în manualele de istorie. Frustrarea spoliaţilor legitimează  „antisemitismul” ce a răbufnit în 1940 în mod similar urii comuniştilor pe capitaliştii „exploatatori”- cu un spor de mînie naţională, manifestat faţă de o ocupaţie. Prevenirile/temerile celor care semnalaseră pericolul trecerii controlului economic în mîinile năvălitorilor […] erau fireşti, chiar dacă nu ar fi fost confirmate de istorie. Cu atît mai mult nu pot fi denunţate/ incriminate (de noi, la comandă!) aceste alerte – ca „ură iraţională” – în cazul că s-au dovedit juste (aşa cum au fost şi prezicerile că intruşii nu se vor asimila poporului peste care au năpădit parazitar, ci vor pleca cu sacii în spate; sau cea complementară: că partea nesătulă ne va instala comunismul).

    Am mai semnalat, în eseul  „Independenţa arhivistică a României” şi într-un capitol anterior (dedicat afacerii  „Conference Claims”) că am fost martor la pregătirea delegaţiei de istorici români trimise prin 1986 la Tel Aviv de Nicolae Ceaușescu, pentru a susţine poziţia românescă faţă de acuzaţiile privind  „antisemitismul” din România – excesive ca amploare şi falsificatoare ca sens. Atunci am avut de reprezentat grafic situaţia proprietăţilor evreieşti (financiare, industriale, comerciale) prin 1938, raportată la ce avea restul populatiei. Datele ce mi-au fost livrate întru afişare expresivă arătând o elocventă/zdrobitoare disparitate: o comunitate extrem de activă, orientată către comerţ/speculaţie/acaparare, recent intrată în ţară şi ne-asimilabilă (lucru dovedit şi de modul cum a părăsit în final teritoriul), care reprezenta 4% din populaţie, ocupase oraşele şi comerţul şi pusese mîna pe majoritatea avuţiei romaneşti. În nodurile critice pentru echilibrul puterii (economice), procentul atingea 60-80%; de peste zece ori mai mult, pentru un evreu mediu,  decît media avuţiei unui român;  şi chiar mai rău- în Basarabia, Bucovina, Moldova. Era deci explicabilă ostilitatea celor deposedaţi de venetici acţionînd solidar/ perseverent. Erau ameni care trăiseră conform vechilor reguli/tradiţii şi care s-au pomenit modernizaţi/exploataţi capitalist, mulşi/folosiţi colonial – de intruşii abili/rapaci care acaparasera puterea economică, întinzînd  în corpul naţiunii o reţea comercială cu bază internaţională, cu care nu s-a putut concura.

    În fond, de ură faţă de rapacitatea profitoare e vorba şi în Capitalul lui Marx; doar că la noi, în fruntea clasei proletare revoltate s-au pus… evreii militanţi de stînga, care au urmărit şi reuşit răsturnarea/înlocuirea clasei îmbogăţite, în care erau majoritari… alţi evrei. „Self-hating jews” sau joc secund, mai pur? Ar fi trebuit ca aceste două categorii, o dată ajunse în Israel, să se sfîşie… Dar nu am auzit decît de o vagă animozitate ce nu a împiedicat conlucrarea în clădirea, pe oasele palestinienilor, a  ţării comune… Ciudată dez-ideologizare a internaţionaliştilor ce şi-au făcut cămin naţional… Ne duce gîndul la un fragment din Paulescu: („Cele patru patimi și remediile lor” – 1921): „Într-adevăr, şiretlicul există şi iată în ce constă el: MARX, vrând să-i scoată nevinovaţi pe coreligionarii săi, s-a agăţat de industriaşii producători, care, în realitate, nu au luat decât o parte relativ mică la spolierea lumii. El însă nu le impută acestora nici că au înşelat publicul falsificând producţia, nici că l-au dezbrăcat prin preţuri exorbitante, vânzându-i mardale, cum au făcut şi fac zilnic jidanii. El îi acuză că i-au furat pe lucrători şi a dat, astfel, cu o piatră, două lovituri: prima este că a abătut atenţia de la gheşefturile criminale ale negoţului jidănesc; a doua este că şi-a creat printre lucrători o sumedenie nenumărată de partizani, care îl cred orbeşte, deoarece el le gâdilă patima cupidităţii”.

    Nu veţi găsi informaţii privind acapararea economică evreiască, urmată invaziei demografice lansate în jurul lui 1800, nici în actualele manuale de istorie; vă daţi seama ce va fi în cele noi… Şi nici în lucrarile cercetătorilor intimidaţi nu sunt decît „şopîrliţe”. Cenzură amplă şi longitudinală, în slujba agendei filosemite întru tratatarea „antisemitismului” istoric românesc ca o izbucire iraţională de ură etnică. Ascunderea postdecembristă a adevărului, încă mai sfidătoare ca formele de falsificare din trecut,  se face din/ prin corectitudine politică (de tip neo-orwelian), prelungind epurarea practicată de regimul comunist. Cine vrea să se informeze la surse, depăşind reflectările deformante – sau camuflante – din carţile bazate pe compilaţii (care au un pronunţat carcater partizan), trebuie să pătrundă în arhive, ceea ce nu e uşor decît pentru tabară adversă. Sau să studieze (folosind rezulatul muncii de scanare şi difuzare online) lucrările publicate înainte de 1944, cînd evreimea interesată să-si camufleze/cosmetizeze „realizările comerciale” nu dispunea încă de atîta putere culturală/ mediatică.

    S-a publicat consistent, înainte de „eliberarea” din 1944, mai ales în scurta perioadă în care evreii au pierdut puterea politică. Voi reveni în segmentul 6 cu o bibliografie structurată tematic. Aici voi extrage mierea din cîţiva stupi.  Sau mai curînd otrava, căci sîntem puşi în faţa unui spectacol sinistru (din perspectivă românească), prea amplu/coerent/documentat pentru a fi rodul imaginaţiei. Care să fie cauza tăcerii absolute care încojoară acest tip de lucrări, ce atacă un subiect de interes capital pentru români? Că autorul avea motivaţii/porniri „antisemite”? O fi avînd, şi ce? Nu le explică chiar prin cartea respectivă? Nefiind evrei, nu asta ne interesează pe noi, ci dacă ceea ce se arată despre destinul nostru este adevărat şi intervenţia din trecut apăra interesul nostru. Nu trăim ca să nu-i supărăm/deranjăm pe evrei, aşa cum nici ei nu trăiesc întru menajarea/satisfacerea noastră. Ne vedem de interesele proprii, prioritare, dacă mai sîntem suverani/demni. „Restituirea” de azi ne apare ca o recidivă, o completare/continuare a unei uriaşe crime, o manevră de spoliere a românilor care recurge, întru eliminarea obstacolelor potenţiale, la legi de criminalizare a „antisemitismului”. Nu există loc de terţ, la aserţiunea că evreimea s-a aşezat peste noi întru parazitare: ori e adevărată global, ori e falsă global, fiind confecţionată răuvoitor, prin combinarea falsificatoare a unor informaţii neadevărate. Dar nimeni nu a arătat ce nu ar fi adevărat din susţinerile care îi deranjează pe evrei. Dimpotrivă (vezi extrasele din raportul comisiei Wiesel şi altele în segmentul 6), chiar evreii revendicatori confirmă amploarea avuţiei de care au fost deposedaţi după 1940. E drept că o refac pe bucăţi, evitînd agregarea imaginii globale. Iar cînd se trag concluziile ce se impun, neconvenabile celor îmbogăţiţi prin parazitarea economică a poporului român, mesajul este pus la index. Cum (de ce) să ne lepădăm de concluziile juste?  Şi chiar dacă nu ar fi valide,  contra-argumentele ar fi de folos, nu cenzura. Ordinul de a întoarce spatele la istorie nu indică decît hotărîrea de a fi menţinuţi în ascultarea/obedienţa la care , din păcate, actualii paraziţi culturali/academici se supun cu dezgustatoare usurinţă […].

    Voi face ulterior o analiză bibliografică a temei. Semnalez acum doar un text (care poate l-a inspirat şi pe Hâciu) ce demască subtilitatea propagandei ce ascunde adevărata faţă a realităţii, răsturnînd faptele, întru a opera rocade de diversiune. M-a determinat la aceasta alegere şi faptul că tînărul om de ştiinţă Eugen I. Ionică şi-a plătit scump dreptul la opinie/cercetare, fiind printre cei asasinaţi la 22 septembrie 1938 numai pentru că erau legionari.  Ce arată Ionică în  studiul „Industria din România” publicat în revista „Rînduiala” în martie 1935, în urma stupefacţiei create de o vizită la «Expoziţia-târg a industriei româneşti» din parcul Carol? Că industria „din România”… nu este românească. Și că a încaput integral pe mâinile străinilor care ne-au colonizat economic (prin capital), cu sprijinul evreilor irezistibil de întreprinzători. Clasica strategie a organismului invadator ce a pătruns în sînul gazdei (victimă lăsată să producă) răstoarnă sensul/rostul „protecţionismului”. Implementarea măsurilor în favoarea „industriei din România” (dar ne-româneşti) au dus la umplerea buzunarelor alogenilor ce ne-au acaparat pe dinăuntru,  golindu-le pe ale românilor de rînd (în primul rînd ţăranii), consumatori captivi, siliţi să suporte preţuri artificiale (faţă de cele din afara spaţiului „protejat”), continuînd să producă hrană ieftin şi alegîndu-se cu fabricarea artizanală/ tradiţională/ suverană distrusă. Sclavie modernă, în numele progresului! Ceea ce un Paulescu a perceput ca medic: dacă laşi parazitul să te penetreze, să-ţi controleze lanţurile fiziologice, te va devora… aservindu-te.

    Dar să-l lasam pe  Ionică să conchidă (într-un mod perfect valabil si azi, cînd Romania a fost iar penetrată): Industria câştigă un loc tot mai mare. Dar cu cât acesta se desvoltă, cu atât partea noastră de adevărată bogăţie romanească scade […]. Străinismul sub forma unui capitalism colonial al unor „specialişti” aroganţi şi al egoismului economic minoritar, a invadat ţara[…]. Decadenţa morală a cuprins aproape întreg aparatul nostru de stat după război, sub forma corupţiei şi a freneziei materialiste […].Importul strein a scăzut mult, dar în proporţie mult mai mare a crescut în mijlocul ţării noastre forţa minorităţilor organizate şi întărite ale capitalismului iudaic-strein […]. După cincizeci de ani de politică industrială pentru propăşirea economică a neamului nostru, totul este de reluat aproape de la capăt, căci bilanţul se încheie azi, prin trădarea politicienilor, cu îngenuncherea noastră economică în faţa străinului  «cetăţean român»”.

    Vă spune ceva fraza asta… despre tranziţia postdecembristă? Recunoşteţi mecanimsul livrării ţării (părăsite sau trădate de o bună parte din fii ei), de către mafia internă, cuplată la căpuşa mondială, recolonizare susţinută de indivizii internaţionalizaţi – inclusiv mercenarii – ce se consideră „tehnicieni”?

    Ca să vedem limpede noua conquistă, avem nevoie de mintea/mesajele celor din trecut, ce nu decăzuseră ca noi. De lucrările unor români „retrograzi” care au înţeles că are importanţă CINE prosperă în Romania, ridicindu-se împotriva  cosmopolitismului colonialist. Azi, corul slugoilor locali ai binefăcătorilor externi domină scena. Dar, odinioară, piele roşii mioritice au cîrtit, arătînd duşmănie faţă de succesul cuceritorilor lor, care i-au emancipat până la os. Să vedem, de exemplu, cum apare situaţia într-o lucrare de referinţă (e drept tot din scurta perioadă de revoluţie antisemită), cum ar fi Enciclopedia Romaniei, în care găsim, pe lîngă informaţii intersante (repartiţia etnică a demografiei, în sate şi oraşe, la recensămîntul din 1930 – Sabin Manuilă vol.1, pag.148; naţionalismul economic – Ion Veverca, vol.3 pag 275 pag etc. ) şi consideraţii  cum ar fi (din volumul IV fiind scos, în timpul lui Antonescu, POLITICA COMERŢULUI INTERIOR – I Veverca; D. M. Israil pag. 357):    

    „ Situaţia nefirească în care se afla, pe drept, întreaga economie românească deriva în cea mai mare parte din condiţiile şi urmările celor două drumuri în politica comercială: în afară, neputinţa acoperirii neegalităţii de schimb şi dominarea, în bună parte, a monopolului industrial, cu import industrial şi export agricol; iar înăuntru, stăpânirea pieţii de negustorii străini, îndeosebi evrei, de preţurile industriei carteliste şi de anarhia circulaţiei şi organizării distribuţiei […]. Situaţia existentă în comerţul intern românesc era de-a dreptul îngrijorătoare. Mai mult de 50% din capitalul şi din numărul întreprinderilor în funcţiune erau în mâinile străinilor de sânge. Pentru personalul acestor întreprinderi – în special cel de conducere – această proporţie era şi mai defavorabilă pentru elementul autohton […]. De aci se mai desprinde şi o altă constatare, tot atât de importantă, şi anume că elementul românesc era majoritar, mai cu seamă în ramurile comerciale mai puţin rentabile, în timp ce evreii izbutiseră să-i primeze pe români în acelea care erau cele mai remuneratorii […]. Iată, înfăţişată pe provincii, situaţia firmelor individuale comerciale şi industriale la 22 Iulie 1938, repartizate după originea etnică:

 Firmele individuale comerciale şi industriale din România la 22 Iunie 1938

TOTAL                                                        ROMÂNEȘTI                         EVREIEȘTI                               Alte origini

România                 229.042                      111.055 (48,49%)                 71.336 (31,14%)        46.651 (20,37%)

Oltenia                    14.787                        13.685 (92,55%)                  550 (3,7%)                                  552 (3,72%)

Muntenia             64.641               49.743 (76.95%)                               9.636 (14,91%)               5.262 (8,114%)

Dobrogea                12.020                     5.660 (47,09%)              630 (5%)                      5.730 (47,67%)

Moldova                  28.476                        11.575 (40,65%)                   15.979 (56,12%)                      922 (3,23%)

Basarabia        29.576                   5.209 (17,61%)                        18.663 (63,17%)                                5.684 (19,22%)

Bucovina             10.600                   1.553 (14,65%)                     8.163 (77%)                                    884 (8,34%)

Transi1vania   33.238                       12.014 (36,15%)                      8.901 (26,78%)                   12.323 (37 ,07%)

Banat               15.453                      7.319 (47.36%)                          3.043 (19,69%)                 5.091 (32,95 %)

Crişana şi Maramureş :    

20.251         4.297 (21,22%)             5.751 (28,40%)               10.203 (50,38%)

    Chiar și acest tabel, în care situaţia pare mult mai bună decît cele alcătuite de alţii (Hâciu, de exemplu) lasă să se întrevadă sumbra realitate spre care ne retrimite acel „restitutio in integrum„. (cel puțin pentru unul ca mine, născut în Bucovina, din părinţi moldoveni şi basarabeni…)

    De altfel, autorii articolului semnalează faptul că, dacă s-ar considera adevărata deţinere a capitalului (mai ales cel mare, atît de anonim…) ar ieşi în lumină realitatea devastatoare a statutului de colonie a României:  „Într’ adevăr, coeficientul de 49% este reprezentat  în majoritate de negustori români de la ţară şi periferia oraşelor având cele mai multe ca obiect principal cârciuma şi băcănia, pe când coeficientul de 51%, pe lângă marele avantaj ce îl are numericeşte (ţinând seama de proporţia elementului românesc de 14,5 milioane locuitori, faţă de 4 milioane a străinilor) ele reprezintă aproape întreaga activitate economică şi financiară a ţării, căci aproape întreg comerţul mare de la oraşe este exercitat de întreprinzători de origină etnică străină ”[dintr-o situaţie alcatuită de Uniunea Camerelor de Comerţ şi Industrie]

    Nu lipesc din enciclopedie (VECHIUL NEGOŢ ROMÂNESC de ANASTASE N. HÂCIU şi N. C. ANGELESCCU- pag. 362) nici explicaţiile privind modul cum s-a ajuns la acea situaţie:„Încetul cu încetul, suditul cu apelul la protecţiune, Evreul cu mita, corupţiunea şi ciupeala, reuşiră, prin coruperea Domnilor fanarioţi pe cari nimic nu-i lega de soarta negustorilor români, să desăvârşească procesul de năruire a aşezămintelor noastre precapitaliste. Zi de zi, numărul supuşilor străini statorniciţi în Principate devine mai mare, iar autoritatea consulilor străini mai considerabilă […]. Din acest moment, situaţia se schimbă cu desăvârşire. Calitatea de Român nu numai că nu conferă nici un privilegiu, dar ea constitue chiar un desavantaj serios în exeriţiul comerţului. Într’adevăr, în vreme ce negustorii sudiţi plăteau o vamă mai mică, aplicându-li-se tariful din convenţiile comerciale ale Turciei, negustorii români erau supuşi la toate birurile şi angaralele pe cari Fanarioţii, dornici să dobândească în cel mai scurt timp o avere cât mai mare din exploatarea României, le acumulau asupra negustorilor noştri. Şi astfel s’au văzut cazuri în cari «negustori de origine neaoş românească, împinşi fiind de disperare, alergară pe la diferiţi consuli, cerându-le să-i facă sudiţi străini”. [Când situatia s-a schimbat, a început presiunea ca invadatorii să fie încetăţeniţi. Sprijinită de aceleaşi cercuri externe care ne băgaseră pe gît si sudiţii. Atît de consecvent şi de obraznic s-a ocupat Europa cu transplantarea evreilor la noi, încît te întrebi dacă a făcut-o ca urmare a presiunilor irezistibile ale evreimii urcate peste ei,  sau ca să scape de ea…]

    Ştiu că românului „practic/decurcăreţ” nu-i pasă de principii, de adevăruri istorice, de trecut. Dar problema întinderii avuţiei evreieşti în 1938 nu poate fi eludată, căci ameninţă viitorul – prin mecanismul „restituirii” către străinii plecaţi din România, deveniţi, între timp, şi mai puternici. Invitaţi şi reînavuţiţi, îl vor face pe românaşul nesimţit (pe care nu-l interesează  cine deţinea puterea economică şi avuţiile ţării în 1938) să retrăiască povestea la care stă cu spatele. Dacă ar înţelege ce se întîmplă, dacă ar avea contabilitea ţării în ochi, ar putea măcar sesiza manevrele spoliatoare.

    Este ceea ce l-a animat pe economistul din Bacău, Constantin Bulibaşa, un cercetător real (ne-academic) care şi-a dedicat viaţa studierii contabile a jefuirii României, rămânînd – desigur – necunoscut publicului capturat de mercenarii culturali ai sistemului. Eu i-am întilnit din întîmplare rapoartele, depuse la procuratură, întru provocarea unei cercetări penale privind devalizarea sistematică a statului român uzurpat – anchetare care, evident, nu poate avea loc. Semnalez, fără speranţa că l-aş putea aduce în circuitul atenţiei publice contribuţia sa la perceperea aserviri/prădării României de către „elitele” cocoţate la cîrmă, pe longitidinea a 150 de ani de jefuire a ţării – în cartea sa, „Deşteaptă-te române”, publicată în anul 2011 la editura Vicovia. Găsim aici un lung şir de chestiuni ocultate de autorităţi, semnalîndu-se documente ce au rămas până azi ascunse unui public silit să traverseze istoria pilotat de bandiţi ce pretind a-l călăuzi/ sluji/reprezenta – o ticăloşie care emană ideologii de acoperire şi îşi acoperă perseverent urmele. Arătînd continuitatea uzurpării mafiote/colonialiste a statului, în lanţul diferitelor regimuri, de la domnia lui Cuza pînă la contrarevoluţia postdecebristă, autorul ne provoacă la restabilirea adevărului (că de dreptate, nu poate fi vorba, într-o astfel de lume).

    Evident că eu nu fac faţă problemei pe care o pun, care ar justifica munca unui institut de cercetări – cu mandat mai mult decit justificat, într-o ţară care s-a apucat sa-si risipeasca avuția, în numele dreptului la moştenirea prăzii de odinioară şi a „terapiei de şoc” – prin care străinii sînt invitaţi să acapareze pe nimic avuţia naţională, cu condiţia sa plăteasca partea cuvenită mijlocitorilor locali…

Un astfel de institut nu va apărea însă în interiorul unui sistem fanariot. Si nici civismul nostru, total incapabil de acţiune colectivă/eficientă nu va duce la formarea unei reţele colaborative de cercetatori liberi. Iar nu va fi să fie…

    Asta în ce priveşte uriaşul sistem al detaliilor. Imaginea de ansamblu e însă clară – şi pe aceasta încerc să o reflect. Dominaţia economică a străinilor asupra românilor, atinsă în interbelic, este atît de zdrobitoare, încît trebuie să ne întrebăm cum de nu a rămas în conştiinţa colectivă a generaţiei care a urmat? Cum de nu ştiu nimic nepoţii despre lumea strîmbă în care au trăit bunicii, înainte ca părinţii să se bălăcească în mocirla comunistă? Nu putem explica o asemenea amnezie colectivă decît ca efect al unui proces masiv de manipulare/degradare.

    Ciocoimea străină asimilată nu a transmis urmaşilor ura pentru parazitism. Comuniştii au compromis aspiraţia pentru dreptate.  Iar victimele au tăcut, ca să nu-şi recunoască înfrîngerea/căderea. Vai de capul adevărului istoric, care ar naviga împotriva unui astfel de consens. 

    Am insistat în zvîrcolirile mele investigative, conştient că frizeaza penibilul/zădărnicia, din lipsă de ieşire. 

    Şi am ales ca pildă/reazem un autor practic necunoscut, de care mă voi ocupa în capitolul următor.

VA URMA

Citește și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVI)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)

(Dă CLICK pe imagine, dacă vrei să vezi)

 4,013 total views,  4 views today