Autor: MAGDA URSACHE

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 114

„Mie nu mi-a plăcut niciodată Eminescu”, declară ritos Nora Iuga.

Eu m-am săturat de înlocuitori, încă din stalinism. Atunci, pe Eminescu îl înlocuia Al. Toma sau Naș Deșliu. Acum, înlocuitorul e Tzara sau Fundoianu. Nu mai vreau alții noi. Borges voia să ajungă mai repede bătrân ca să nu mai treacă prin „încercări neonorabile”. Eu am ajuns deja.

Cei care cred în forța modelatoare a operelor de valoare estetică, educativă în sens etic, activ, creator, sunt etichetați învechiți, epuizați. Dar o cultură neperformantă, neformatoare, cui prodest? Scriitorul, sub dictatură, doar sugera adevăruri, mereu ambiguu, cu fereală. Acum, cei căzuți în doaga corectitudinii politice, oportuniștii care gândesc doar pentru sine și-și caută sinea atacând valoarea, sporesc fără istov confuzia nefirească privind valorile mari.

 „Reacționarii” antiprogresiști (ca Eminescu) trebuie negați. Imaginarul conservator trebuie eliminat. La fel, cei încremeniți în canonul conservator, în  tiparul „tradiției” (pusă în  ghilimele). Și P.P. Carp, și Maiorescu au reprezentat liberalismul conservator al junimiștilor, gândind evoluționist cu măsură, însă  rezerva junimistă la „forme fără fond” e combătută ca reacțiune. Decupez dintr-un discurs parlamentar al lui Carp: „cu toată imitațiunea noastră servilă, nu putem ajunge la nicio înflorire”. Pentru că, mai zice Carp, „nu libertatea poate crea civilizațiunea, ci civilizațiunea o creează”. 

Nu-i o variantă la lupta de clasă opoziția reacțiune- progres?

A scrie despre marii exilați, ca Eliade, Cioran, Vintilă Horia, Horia Stamatu, Ștefan Baciu, Aron Cotruș, Leonid Mămăligă reprezintă factor de risc. La fel, despre cei victimizați în închisori: Gyr, Crainic, Andrei Ciurunga, I. D. Sîrbu, Ion Vinea, Vladimir Streinu, Ernest Bernea, Sergiu Al-George, Ovidiu Papadima, Dinu Pillat, Traian Chelariu, Constant Tonegaru, Arșavir Acterian, Păstorel Teodoreanu, Marcel Petrișor, Alexandru Ivasiuc, Florin Constantin Pavlovici au fost supuși unor torturi inimaginabile, dar au așezat Peceți în cartea țării  (e titlul lui Ciurunga). Vasile Voiculescu, arestat la 74 de ani, închis la Jilava (Fort 13), Aiud (Zarca), s-a îmbolnăvit de TBC la coloana vertebrală. La dorința sa, a fost îmbrăcat cu hainele cu care ieșise din închisoare și înhumat la Bellu. Demnitate fără rest: „Ionică, mor, nu le dau nimic.” Se referea la manuscrise. În ce mă privește, aș introduce în manualele de română biografia doctorului. Biografia martirului ortodox ar trebui pusă sub ochii fiecărui elev, fiecărui student la Litere și nu numai. Fiecărui tânăr. Oare bulaii și florienii (iată, numele proprii au devenit substantive comune) știu că prin abatoarele numite Jilava, Sighet, Pitești, Aiud, Gherla, Periprava, Salcia, Capul Midia, etc., etc. au trecut (după numărătoarea lui Ion Lazu) 403 condeieri, că 53 au decedat în pușcării, că 28 au suferit câte două detenții?

Să-ți stea lângă inimă „estimea noastră”, cum o numește mult blamatul Noica, este atitudine etichetată depășită, conservatoare. Aud bulaii și florienii vocile disperate ale martirilor de subpământ: Gheorghe I. Brătianu, Monseniorul Ghika, Mircea Vulcănescu, Vasile Militaru, Barbu Slătineanu, Sandu Tudor? Ale martirilor care s-au sacrificat pentru demnitatea de a fi român, dar și pentru recunoașterea „părții noastre de cer”, cum îi spune tot Noica, printre popoarele lumii civilizate? Avem sfinți („cerul s-a umplut de sfinți”: Valeriu Gafencu, Arsenie Boca, Anton Golopenția, Dumitru Stăniloae,  avem și profeți (Iustin Pârvu, ca și alt deținut profet, Ioan Ianolide), de ce n-am fi popor ales? Ca și cum ar exista nații perfecte, numai a noastră nefiind una. Și nu, n-am fost în acord cu Ana Selejan (care ortografiază Stăniloaie, cu un i în plus), pusă pe acuze la adresa Părintelui, că a semnat în „Glasul Patriei” (publicația anilor 1955 -1972, organ al Comitetului român pentru repatriere, a apărut în 1955 în Berlinul de Est, apoi, din ’65-’72, când a devenit „Tribuna României” ). Exilații știau bine ce se întâmpla într-o Românie FND (fără neam și Dumnezeu) și n-aș crede că s-a întors cineva în țară după ce a citit chemarea din  „Glasul Patriei”. Respect numai cenzura profesională și-mi pasă că sunt supuși iarăși cenzurii cărți semnate, chipurile, de hitleriști și de fasciști. Nu-i deloc o cenzură soft, dacă e vorba de  MirceaEliadeoriMirceaVulcănescu, de Țuțea ori Ernest Bernea. Și se mai folosește o  armă grea: „presupusul antisemitism al lui Goma” (mulțumesc, Flori Bălănescu!). Ne cam ronțăie conștiințele atitudinea corect politică. Din programa școlară (curriculă!) sunt eliminate adevăratele valori, o pulbere și nu de aur se așterne peste nume cu adevărat mari, dar încă ne putem recăpăta stima de sine. O dorește ministrul Învățământului? Nu mi se pare.

Titlul original: „Cultura fără cultură?” (fragment)

 3,067 total views,  2 views today