Autor: SERGHEI LAVROV

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 109

Extras din interviul ministrului de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, acordat postului de televiziune Al-Jazeera – miercuri, 2 martie 2022

Povestea războiului din Ucraina îşi are începutul în anii 1990, atunci când URSS a încetat să mai existe. Liderilor sovietici (mai târziu ruși) Boris N. Elțîn și Eduard A. Şevardnadze li s-a promis de către colegii occidentali că nu va exista niciun punct de cotitură geopolitică, că NATO nu va profita de noua situație și nu-și va muta infrastructura spre est. Mai mult decât atât, nu va accepta noi membri. Arhivele Marii Britanii au publicat înregistrările corespunzătoare ale negocierilor. Încă o dată, acest lucru a devenit limpede.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit, de nenumărate ori, pe această temă în discursurile sale publice. În loc să își îndeplinească promisiunea de a aduce stabilitate în Europa, NATO a întreprins cinci valuri de extindere spre est. Mai mult, toate au fost însoțite de desfășurarea forțelor armate ale membrilor alianței în aceste teritorii. Ei au spus că a fost „pe o bază temporară”, dar s-a transformat rapid într-unul permanent – au creat tot timpul infrastructură militară. Acum, se încearcă inclusiv împlicarea statelor membre ale UE neutre sau state precum Elveția, în satisfacerea nevoilor NATO. Proiectul „Mobilitate militară” obligă Austria, Suedia, Finlanda să ofere capacități de transport, astfel încât NATO să-și poată transfera forțele armate. „Natocentrismul” devine atotcuprinzător. Uniunea Europeană, cu toate sloganurile sale despre necesitatea „autonomiei strategice pentru Europa”, nu este deloc inspirată în privinţa acestui subiect și acceptă perfect să fie o „anexă” obedientă a Alianței Nord-Atlantice.

Această perioadă a fost însoțită de o provocare sinceră a statelor post-sovietice (în primul rând Ucraina): i se spune, trebuie să vă decideţi cu cine sunteţi – cu Rusia sau cu Occidentul. Au spus-o direct, începând de la primul „Maidan” din 2003. Așa a fost şi în etapa următoare, când Ucraina, sub V. F. Ianukovici, a decis să mai aştepte cu semnarea acordului de asociere cu UE, deoarece acesta era contrar acordului existent privind zona de liber schimb cu CSI. V. Ianukovici a înţeles că este necesară armonizarea regimului comercial cu Rusia, cu alte țări CSI și cu Europa. Acesta este singurul motiv pentru care Bruxelles a organizat „Maidanul” și protestele, care s-au transformat în confruntări sângeroase în februarie 2014.

Atunci „pacea” fusese deja atinsă. Cu V. F. Ianukovici a fost semnat un acord privind reglementarea. A renunţat la toate puterile și a organizat alegeri anticipate (pe care nu le-ar fi câștigat). Polonia, Franţa şi Germania, care au garantat acest acord, imediat ce opoziţia a dat o lovitură de stat şi le-a călcat în picioare garanţiile, au tăcut. Ele au început chiar să salute forțele care au ajuns la putere, marea majoritate puciști. Acești puciști au anunțat primul lucru că anulează statutul special al limbii ruse în Ucraina, că nu vor să vadă ruși în Crimeea şi au trimis bande înarmate acolo. Crimeenii au refuzat să se supună celor care au dat lovitura de stat.

Totul a început în acel moment. La putere au venit oameni care au încurajat, în mod deschis, sentimentele neonaziste în societate, crearea de organizații adecvate, care defilau în procesiuni la lumina torțelor cu portrete ale criminalilor hitlerişti, cu sloganuri deschis neonaziste și rusofobe. Occidentul a acceptat toate acestea cu blândețe. Mulți chiar au susținut și încurajat, în toate modurile posibile.

Apoi a început subiectul aderării Ucrainei la NATO. Volodimir A. Zelenski a ajuns la putere sub sloganurile păcii și nevoia de a salva vieți omenești, de a împiedica moartea atât a ucrainenilor, cât şi a rușilor. În cele din urmă, a devenit şi el rusofob, ca și guvernul lui Poroșenko. Volodimir A. Zelenski a numit oamenii din Donbas „specii”. Iar sub președintele anterior, premierul A. P. Iaţeniuk i-a numit „neoameni”.

Volodimir Zelenski nu a făcut nimic în privinţa războiuui sângeros în curs împotriva propriului popor. El, de fapt, a mințit, promițând că va restabili ordinea atunci când au fost semnate numeroase acorduri cu reprezentanții Donbas. Le-a încălcat fără să clipească din ochi.

În toți acești opt ani, am încercat să facem apel la conștiința Occidentului și să convingem acest regim, care a căpătat toate contururile unuia ultraradical și neo-nazist. Occidentul nu putea face nimic. Cred că nici nu voia să facă nimic, deoarece chiar și atunci Ucraina (și până în 2014) a fost folosită ca instrument pentru a limita Rusia. Întreaga situație actuală s-a dezvoltat datorită faptului că Occidentul a refuzat să recunoască drepturi egale ale Federației Ruse în organizarea arhitecturii securității europene. Acest lucru este confirmat de reacția principalelor țări NATO, în primul rând a Statelor Unite ale Americii, la inițiativele pe care președintele Vladimir Putin le-a înaintat în decembrie 2021 privind necesitatea îndeplinirii cu onestitate a ceea ce s-a convenit. Nimeni nu ar trebui, chiar și atunci când își alege posibilele alianțe militare, să facă nimic care ar încălca securitatea oricărei alte țări. Acest angajament la cel mai înalt nivel a fost aprobat și semnat de președinții și șefii de guverne ai țărilor OSCE, în cadrul Consiliului Rusia-NATO. Occidentul refuză categoric să-l îndeplinească. Volodimir Zelenski a declarat că, dacă Rusia nu încetează să ceară Ucrainei să-și îndeplinească obligațiile, atunci se va gândi la reîntoarcerea armelor nucleare pe teritoriul ucrainean. Era deja un pic prea mult […].

Sunt picături care umplu paharul răbdării. Aș sugera să analizăm tot ceea ce am enumerat drept argumente de zi cu zi, manifestări care ne-au convins zi de zi că Occidentul a luat calea folosirii Ucrainei pentru descurajarea Rusiei, pentru a crea „anti-Rusia”, o „centură ostilă”. De câțiva ani, Ucraina a fost dotată cu arme, iar în ultima vreme deosebit de activ. Americanii, britanicii au construit acolo baze militare și navale, de exemplu, în Marea Azov. Pe linia Pentagonului au fost create laboratoare biologice militare pentru a continua experimentele pe bacterii. Acest program american este clasificat. Există și în alte țări din fosta Uniune Sovietică, chiar de-a lungul perimetrului Federației Ruse. Dotarea Ucrainei cu o componentă militară ostilă nouă a fost foarte activă. Vă reamintesc că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit despre acest lucru de mai multe ori. În 2014, probabil, nu s-ar fi întâmplat nimic, nu ar fi fost tulburări în estul Ucrainei, nu ar fi fost niciun referendum în Crimeea, dacă ar fi fost îndeplinit acordul garantat de germani, francezi și polonezi. Dar ei și-au arătat incapacitatea de a forța Kievul să respecte semnăturile așa-numitelor „eurogranzi”. Acum se poartă o discuție în ce măsură Uniunea Europeană poate juca un rol independent în eforturile de asigurare a securității europene. Cred că Uniunea Europeană și-a jucat „rolul” principal în 2014, când nu a reușit să forțeze respectarea garanțiilor sale. A avut loc un puci, puciștii au mutat bande de militanți înarmați în Crimeea, atunci când Crimeea a organizat un referendum, deci, i-a respins pe puciști și s-a reunit cu Federația Rusă. Aceasta este cea mai mare contribuție a Uniunii Europene la securitatea europeană. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat în Crimeea, ea ar fi rămas ucraineană, iar acolo ar fi existat acum baze militare NATO, ceea ce este categoric inacceptabil pentru Rusia.

Există un potențial tehnic și tehnologic [al Ucrainei de a crea arme nucleare]. Pot să declar în mod responsabil că nu vom permite acest lucru. Scopul operațiunii, care a fost anunțată de președintele Rusiei, Vladimir Putin, și care este în desfășurare, este de a proteja oamenii, în primul rând pe cei din Donbas, care au fost bombardați și uciși timp de opt ani, cu o lipsă totală de atenție și compasiune din partea societăților, mass-media occidentale. În general, ei au încercat să evite să spună telespectatorilor și ascultătorilor lor ceea ce se întâmplă „pe teren” și au căutat să înlocuiască reportajele obiective cu acuzații nefondate la adresa Rusiei cum că, spun ei, nu respectă acordurile de la Minsk.

În cadrul acestei operațiuni militare speciale s-a stabilit o sarcină clară, ținând cont de experiența ultimelor decenii, după prăbușirea Uniunii Sovietice, de a asigura demilitarizarea Ucrainei. Trebuie identificate tipuri specifice de armament de lovitură, care nu vor fi niciodată dislocate în Ucraina și nu vor fi create.

Concomitent cu aceasta – denazificarea. Să privim pasiv cum participanții la procesiunile cu torțe mărșăluiesc sub bannere fasciste, neonaziste în Europa modernă, cum strigă (la fel ca în timpul „Maidanului” din 2013 – 2014): „Moskaliaku na ghiliaku”, „ucideți rușii, ucideți moscoviții”? Noi nu putem.

Ascult cu uimire comentariile politicienilor europeni, în special germani. Colega mea, Annalena Baerbock, a declarat că, având în vedere responsabilitatea istorică de care este conștientă Germania, țara ei este pur și simplu obligată să furnizeze arme Ucrainei. Cum ar trebui să înțeleg asta? Că vinovăția istorică și conștientizarea vinovăției istorice impun Germaniei să-i sprijine pe neo-nazişti? Acest lucru creează niște asociații cam ciudate. Șeful Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că astăzi UE și Ucraina sunt deja mai aproape ca niciodată. La ce este această aluzie? Probabil, acesta este un semnal că, atâta timp cât ești rusofob, cât ești fascist, cât timp ești neo-nazist, ți se permite totul.

Vă amintiţi măcar o reacție asemănătoare la ceea ce Rusia face acum în Ucraina, restabilind justiția? Când sute de mii de irakieni, libieni, sirieni au murit în alte țări, unde Statele Unite ale Americii, aliații lor „luminați” din tabăra democratică și-au îndreptat privirea la mii de kilometri de propriile granițe. SUA, ca să-şi justifice invadarea Irakului, a fost suficientă o eprubetă mică și afirmația că aceasta amenință interesele de securitate ale SUA. Unde este Irak și unde sunt Statele Unite ale Americii? Unde sunt Libia și unde sunt Statele Unite ale Americii? Nu, ei se consideră îndreptățiți să facă acest lucru. Nicio structură internațională nu și-a ridicat vocea cu privire la faptul că aceasta este o încălcare a dreptului internațional, o lansare absolut neîntemeiată a ostilităților […]”.

(Agenția de Presă RADOR)

Sursă: anonimus.ro

 2,233 total views,  2 views today