Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 137

După ce copilul-minune Rareș Prisacariu a câștigat finala „Românii au Talent 2023”, foarte multe voci s-au năpustit asupra lui (de fapt, asupra părinților), mergând până la a-l considera „un copil abuzat”, întrucât textul ar fi fost ales de părinți și că ar fi avut la bază o propaganda cu iz politic.

„Propagandă”? Dar de ce nu propovăduire? Propovăduirea unor idei, a unor adevăruri sau a unor mesaje luminoase, abolite de „minunata lume nouă” în care trăim! Deranjează pe cineva? Se pare că da.

Se zice că lângă fiecare iesle în care se naște un Mântuitor, se află și un bou care rumegă. Așa este. Și nu doar unul, ci mulți, foarte mulți. Și când spun bou/boi care rumegă, nu mă refer la procesul natural al hrănirii specifice bovinelor (ceea ce nu le poate fi imputat), ci la incompatibilitatea boului cu ideea de transcendență, specifică exclusiv oamenilor. Dar nu a speciei umane în integralitatea ei, ci a unei părți, de regulă restrânse, din oameni, care și-au păstrat deschis acel ochi interior, capabil să vadă dincolo de suprafața lucrurilor. Ceilalți nu știu decât să rumege lângă iesle. Le lipsește ceea ce unii oameni de știință numesc „indicele de transcendență”. Dar nici această lipsă nu e imputabilă, cum nu e imputabil găinii faptul că nu e vultur. Imputabilă devine însă ridicarea „rumegatului” la rang de normă universală și negarea transcendenței, uneori cu armele științei.

Iată un exemplu întâlnit pe site-ul fanatik.ro, aparținând „expertului în Securitate” Hari Bucur-Marcu: „Copiii de șapte ani nu au discernământ. Nici natural și nici legal. Desigur, la vârsta lor de șapte ani, întâlnim copii superdotați, precoci, uneori cu trei-patru ba chiar cu cinci ani înaintea leatului, cu inteligență superioară vârstei, dar fără discernământ. Adică, chiar dacă pot citi și scrie cu câțiva ani înaintea altora de aceeași vârstă cu ei, copiii de șapte ani nu își pot alege lecturile sau domeniile de studiu, în urma vreunui proces intelectual deliberat, ci pot face doar la fel cu ceilalți copii de aceeași vârstă, care nu știu să citească și să scrie decât idei simple, pe alte subiecte: fie că citesc cuminți exact ce li se spune, fie că au ei chef să facă ceva anume, fără să știe de ce”.

Nu știu dacă dl. Hari Bucur-Marcu are copii și nici cum i-a educat. La vârsta de șapte ani un copil ARE discernământ (mai ales când este un copil supradotat, ca Rareș Prisacariu), dar în marginile educației pe care a primit-o. Ceea ce este valabil pentru orice categorie de vârstă. Este, oare, imputabil ca un copil născut într-un mediu patriotic să trăiască și să se exprime în spiritul ideilor în care a fost educat și ca lecturile sale (cele 200 de cărți pe care le-a citit) să fie preponderant în spiritul valorilor identitare ale poporului său? Este imputabil faptul de a fi patriot și de a-ți crește copiii în același spirit?

Cred că problema a lămurit-o demult Eminescu, într-un articol despre educație și cultură: „E multă diferenţă între educaţiune şi cultură. Educaţiunea străină implică spirit străin, cultura străină ba. Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii. Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrîns de cunoştinţe, pe cînd, din contra, cultura, cunoştinţele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă. Astfel fiind, cultura străină ca atare nu poate strica pe om pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educaţiunea, creşterea, cade, însă, în pericolul acela al vieţii omeneşti cînd inima încă neformată a omului seamănă unei bucăţi de ceară în care poţi imprima ce vrei, iar cînd inima, cu vîrsta, se-mpietreşte, n-o mai poţi îndrepta, o poţi numai rupe”. (Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, pg. 446).

Și pentru că a venit vorba de Eminescu, editorialul său de pe această pagină este acel monolog din „Geniu pustiu”, pe care Rareș l-a rostit, la 1 Decembrie 2022, la emisiunea „Copiii spun” a lui Virgil Ianțu. Recomand tuturor să-l caute pe internet și să-l asculte, sau să-l mai asculte o dată, dacă l-au ascultat. Este atâta expresivitate în acea rostire, atâta durere și atâta înălțare, încât trezește până și pietrele! Și cred că chiar o parte din boii care rumegă lângă iesle. A răvășit sentimente pe care unii nici nu știau că le au.

Cât privește câștigarea concursului „Românii au talent”, aceasta s-a produs de la sine, firesc, ca mersul pe ape al Mântuitorului. Rareș nu a făcut acrobații sau magii, nu a exhibat performanțe muzicale, nu a epatat prin nimic artificial. A învins prin simpla rostire a unui text, redând cuvintelor sensul și substanța pierdută. A repus logosul în drepturi…

Harul este superlativul talentului. Al oricărui talent. Iar Rareș Prisacariu e un copil curat, cu har primit de la Dumnezeu, pentru a-l împărtăși cu noi. A făcut-o și o va mai face, dacă nu va fi strivit de tăvălugul regresismului progresist. Datoria noastră, a tuturor, este să nu lăsăm să se întâmple asta. Fiți înțelepți ca șerpii și curați la suflet ca Rareș Prisacariu!

 5,283 total views,  2 views today