Autor: NAGY ATTILA-MIHAI
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 112
La Campionatul Mondial de Hochei din Slovenia, după meciul cu Ungaria, membrii echipei României, împreună cu jucătorii echipei maghiare, au cântat imnul secuiesc. Reacția românilor nu a întârziat, considerând această o insultă la adresa lor. Ziarul maghiar Krónika, scriind despre reacția domnului Grindeanu, consideră reacția românilor un „naționalism sălbatic”!
Cazul trebuie judecat în două contexte. Primul este cel al prezenței oficiale la meci, cu mețiunea că un diplomat, oriunde s-ar află, reprezintă statul căruia îi aparține. Atâta timp cât te afli în acel spațiu oficial, reprezinți statul român și ești subordonat acestui context. Secuilor, în schimb, le place să sfideze și refuză această subordonare oficială.
Când e vorba de sfidarea apartenenței la statul român, nu consider deloc exagerată reacția domnului Grindeanu și în niciun caz o reacție „sălbatică”, așa cum o califică ziarul Kronika. Mai ales că în imnul secuiesc, există un vers în care se spune: „Dumnezeule al nostru, nu îngădui să pierdem Ardealul!”. Când tu reprezinți România la Liubliana și cânți așa ceva, e o jignire la adresa națiunii române! E ceva inadmisibil și incompatibil cu funcția de reprezentant al statului român. Dar e și o contestare a apartenenței la statul român. Să reprezinți oficial un stat și să contestesti apartenența la acel stat, e ceva de neconceput și de neîngăduit.
Al doilea context este raportarea interetnică a secuilor la români, care este încărcată, în plan simbolic, cu refuzul acestora față de români. Putem vorbi aici de un „revizionism simbolic”, căci acest refuz al secuilor este motivat de refuzul, încă imediat după Trianon, la apartenența la statul român!
Așa se explică și comportamentul ministrul mediului Tánczos Barna, aflat între suporterii maghiari, comportament care se rezumă la faptul că el trăiește fizic în România, în fotoliul de ministru al medului, iar cu inima și cu mintea, în Ungaria. În declarațîi, Barna a venit cu „abureala” că erau acolo și suporteri români, dar asta nu poate masca adevărul și, de altfel, nu-l crede nimeni.
Putem califică gestul jucătorilor secui din Națională României, ca un gest arogant al sfidării ieftine, mai ales că pierduseră toate meciurile. Să ți se întâmple asta și să te bați apoi în piept că ești secui, e ceva nu doar ieftin, ci și ridicol. Și denotă mai degrabă un complex psihologic, nicidecum o mândrie națională sănătoasă.
Eu nu înțeleg următorul lucru: de ce trebuie sfidată mereu, în spațiul public, apartenența la statul român, cu niște inscripții exclusiv maghiare, sau cu textul maghiar pus pe primul loc, când ai dreptul să-l folosești? În al doilea rând: de ce trebuie să sfidezi apartenența la statul român, cântând ostentativ, în spațiul public, imnul secuiesc, când tu ai dreptul să-l cânți la evenimente culturale?…
În orice caz, e „interesantă” reacția ziarului maghiari Krónika: românii sunt provocați cu gest arogant, sfidător, jignitor, după ce echipa a pierdut toate meciurile, iar la urmă vine ziarul maghiar care-i acuză pe români de „naționalism sălbatic”!
1,270 total views, 2 views today