Autor: Prof. Univ. FLORIN CRISTIAN GHEORGHE

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 164

Ioan Slavici și Ecaterina Szoke Magyarosy, gazdele poetului, au fost turnătorii lui

Că Eminescu a intrat în vizorul serviciilor secrete austro-ungare, încă din 1870, când a publicat în revista FEDERAȚIUNEA de la Pesta trei articole incendiare („Equilibrul”, „În Unire e tăria” și „Să facem un Congres”) este deja un fapt cunoscut. Că a fost urmărit și de serviciile secrete țariste, se știe de asemenea.

Înainte de a da citire listei cu informatorii și urmăritorii care l-au spionat pe Eminescu și au trimis rapoarte despre activitatea lui, mai mult sau mai puțin publică, e bine de știut că „părintele” sau tartorul acestor delatori a fost nimeni altul decât Ioan Maiorescu, tatăl fondatorului Societății Junimea (1860).

Avem mai multe referințe despre activitatea de informator a lui Ioan Maiorescu. Una se află în Memoriile lui Ioan Eliade Rădulescu (publicate în 1890), care îl considera pe Ioan Maiorescu trădătorul Revoluției de la 1848 din Țara Românească. Alte referințe similare găsim în scrisorile  lui Gheorghe Magheru, a cărui corespondență se află la Arhivele Naționale din Craiova. În ele se arată cum Ioan Maiorescu, trimis de guvernul revoluționar condus de I.H. Rădulescu, la parlamentul de la Frankfurt în vara lui 1848, pentru a reprezenta interesele României, a apărat, de fapt, interesele Austriei (vezi și Ioan Lupaș, „Istoria Unirii Românilor”, 1937).

În privința lui Titu Maiorescu, e important de știut că, influențat de ideile tatălui său, el a fost inițiat, la 26 noiembrie 1866, în Loja masonică „Steaua României” (al cărei Venerabil era George Suțu și care era finanțată de bancherul evreu austriac Adolf Hennig), iar după câteva luni, la 11 februarie 1867, a primit gradele de Companion și Maestru, în această lojă. Rămâne o enigma motivul pentru care Titu Maiorescu a fost recompensat de curtea austro-ungară (conform unei note biografice înaintată de el Academiei Române în august 1879) cu Marea Cruce a Ordinului Franz Joseph I (înființat în 1849).

Revenind la „cazul Eminescu”, amintim că, în toamna anului 1875, conform informațiilor furnizate de Dragoș Olaru în Ziaristionline, procuratura din Cernăuţi raporta aproape zilnic despre confiscarea gazetelor venite din România, care conţineau articole referitoare la Bucovina. La 13 octombrie au fost interzise Curierul de Iaşi pentru articolele „Bucovina”, „La jubileul Bucovinei” şi „La Bucovina”, Românul – pentru articolul „Răpirea Bucovinei”, Reforma – pentru informaţia „În zilele de 21, 22 şi 23 septembrie curentu…”, Alegătorul liber – pentru articolul „Răpirea Bucovinei”, Curierul – pentru apelul „Fraţi români…”. La 19 octombrie sunt interzise Apărătorul legii – pentru articolul „Fraţi români din Bucovina”, Trompeta Carpaţilor – pentru „Programul comemorării lui Grigore Ghica Voievod”, Curierul de Iaşi – pentru articolele „La mormântul gloriosului martir Grigore Ghica Voievod” şi „Unirea de la Putna”. O adevărată goană se declanşase în Bucovina după faimoasa broşură Răpirea Bucovinei scrisă după documente autentice şi tipărită în limbile română şi franceză („Rapte de la Bukowine d’apres des documents autenthiques, Guillaumin et Co libraires, rue Richelieu, 14. 1875”) şi adusă la Cernăuţi, clandestin, de Mihai Eminescu, în mai multe sute de exemplare. Tribunalul din Cernăuţi, prin ordinul nr. 1174 din 16 octombrie 1875, interzicea răspândirea broşurii şi cerea confiscarea imediată a ei. Administraţiile judeţene transmit cu regularitate despre măsurile întreprinse în scopul de a descoperi broşura. În rapoartele administraţiilor judeţene Câmpulung (27 octombrie), Rădăuţi (30 octombrie), Chiţmani (3 noiembrie), Vijniţa (5 noiembrie), Siret (6 noiembrie) se dezvăluie excepţionala însemnătate a broşurii care, prin documente din arhiva lui Eudoxiu Hurmuzachi (la care lucrase şi Eminescu), demasca târgul infam al celor trei imperii, prin care a fost ocupată şi anexată „partea cea mai frumoasă” din nordul Moldovei.

Ne vom referi acum doar la lista informatorilor și urmăritorilor marelui poet din perioada 1877-1883, perioadă în care a apărut și a funcționat Societatea „Carpații”, din care marele nostru poet și gânditor făcea parte. Putem identifica în această listă, pe următorii: Hans Wenzl, consulul Imperiului Austro-Ungar la Iaşi, baronul Ernst von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la București, Friedrich Lachmann, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt”, un foarte activ spion austriac, Ladislau Hoyos, şeful Legaţiei Austro-Ungare la Bucureşti până la începutul anului 1882, baronul Emanuel von Salzberg, funcționar al legației și, nu lipsit de importanță, familia Ioan și Ecaterina Slavici (Ecaterina Szoke Magyarosy, după numele de fată), la care Eminescu se afla în gazdă la momentul 28 iunie 1883, când a fost băgat în cămașa de forță. Din păcate atât Ioan Slavici, cât și soția sa erau spioni austrieci, care aveau misiunea de a-l „monitoriza” pe Eminescu și de a trasnsmite zilnic rapoarte scrise despre ceea ce făcea sau spunea.

Ilustrăm cele de mai sus cu câteva rapoarte și scrisori pe care le considerăm relevante

Raportul Nr. 3 al lui Hans Wenzl către Andrássy

Notă. Hans Wenzl a fost consulul Imperiului Austro-Ungar la Iaşi, iar contele Gyula Andrássy, între 1871 şi 1879, a fost ministrul de externe al monarhiei dualiste.

„Jassi, 5 Ianuarie 1877

         Spre sfârşitul lunii noiembrie 1876 profesorul de la universitate şi totodată redactor al buletinului oficial „Curierul de Jassi“ Mihai Eminescu şi-a inaugurat seria de conferinţe publice organizate. Tema aleasă de Eminescu s-a referit la starea românilor în Austro-Ungaria. Numerosul public reunit a urmărit expunerea cu curioasă luare-aminte şi a gratulat conferenţiarul cu aplauze zgomotoase. Actuala rezolvare pregătită problemei orientale în peninsula Balcanică i-a dat oratorului ocazia să trateze acest subiect. În introducerea discursului său, el este de părere că rezolvarea nu poate fi alta decât o Confederaţie a tuturor popoarelor locale, în care egalitatea tuturor naţiunilor şi limbilor să fie primordială – pe când constituirea de state nu trebuie să fie altceva decât un accesoriu, şi că această reformă va avea succes sub patronajul Rusiei şi Austro-Ungariei care, cea din urmă, reprezintă politica occidentală. El plasează după aceea întrebarea ce atitudine trebuie să ia România. Ca să se parvină la o decizie, el crede că politica pe care o exercită Austro-Ungaria faţă de naţionalităţi în general, dar în special faţă de cea română, este discutabilă. Această cuvântare a apărut în ziarul redactat de el, iar eu îmi iau îngăduinţa să prezint aici prea-binevoitoarei Dv. Excelenţe, pentru luare la cunoştinţă traducerea în germană a punctelor esenţiale […]”.

În legătură cu Societatea „Carpaţii”, amintim că ea a a fost înfiinţată la 24 ianuarie 1882, iar până la data fatidică de 28 iunie 1883 avea 20.000 de membri plătitori de cotizație. Eminescu, ca membru fondator al ei, spera „să producă o schimbare radicală în politica României faţă de românii din teritoriile aflate sub administraţie străină”. 

Activitatea societăţii a fost urmărită cu mare atenţie de conducerea de la Viena, care ştia prea bine că românii, veniţi din provinciile aflate sub ocupaţie străină, intenţionau să schimbe soarta istorică a ţării, prin unirea tuturor pământurilor româneşti.

Astfel, Ministerul de Interne austriac trimitea la Cernăuţi, spre cunoştinţă, copia următorului document primit din Bucureşti:

„Notă, dată în Bucureşti, 16 mai 1883

Ieri Societatea „Carpaţilor” a sărbătorit în sala Orfeu cea de-a 35-a aniversare a revoluţiei din Transilvania, la care au participat 77 de persoane… Sala era împodobită, ca şi la ultimul bal al Societăţii, cu stemele tuturor provinciilor româneşti, numai că de astă dată în locul tricolorului flutura drapelul roşu al revoluţiei. 

Pe pereţi se puteau vedea transparante cu numele conducătorilor revoluţiei şi cu apeluri care cereau unirea provinciilor ungureşti cu patria-mamă. La banchet nu a participat nimeni din activiştii importanţi, afară de Laurean, proprietarul „României libere”, mulţi redactori, secretarul Academiei Bariţ, 4 ofiţeri în termen şi o grupă de români din Transilvania care erau ca oaspeţi. 

Laurean a ţinut un toast despre unirea românilor din Transilvania cu românii din regat. Bariţ a vorbit despre regimentele militare române, despre dorobanţi şi despre muzica de regiment.

Până aproape de ora două s-au interpretat cântece naţionale ca „Deşteaptă-te, române”, „La arme” ş. a. 

Azi „România liberă” a publicat un articol consacrat special acestei comemorări care s-a terminat cu următoarea frază: „Înainte! Victoria definitivă şi viitorul aparţine cauzei naţionale”. 

Corespondenţa ambasadorului Ernst von Mayr

Notă. Contele Gustav Kàlnoky, născut în 1832, a fost ministrul afacerilor externe al Imperiului Austro-Ungar între 1881 şi 1895. În anul 1883 a fost cel care a încheiat tratatul cu România, după ce în anul anterior se crease „tripla alianţă“ Germania – Austro-Ungaria – Italia.

„Bucureşti, 7 Iunie 1882

Excelenţei sale contele Kàlnoky

Prea stimate conte,

„Societatea Carpaţilor“ a ţinut în data de 4 luna trecută o şedinţă publică, care a premers unei consfături secrete.

Despre aceasta am aflat din surse confidenţiale următoarele informaţii: subiectul consfăturii a fost situaţia politică. I-a unit acolo lupta contra monarhiei austro-ungare // (care) se va continua, totuşi nu în sensul ca să se permită existenţa unei „Romania irridenta“. Membrilor li s-a recomandat prudenţă mai mare.

Eminescu, redactor principal la „Timpul“ a făcut propunerea ca studenţilor ardeleni de naţionalitate română care pentru perfecţionarea lor frecventează şcolile preoţeşti, pe durata vacanţelor lor în patrie să li se încredinţeze sarcina de a prelucra opinia publică pentru o Dacie Mare.

Laurian redactorul adjunct // al „României libere“ se bizuie pe judecata mai multora din Ardeal în virtutea cărora românii localnici îi aşteaptă pe fraţii lor cu braţele deschise.

O scrisoare a lui Bădescu, inspector şcolar judeţean în Neamţ, către un ziarist Miron (din Braşov) spune că treburile în ţinutul Năsăudului merg bine.

Consimţiţi Excelenţa Voastră expresia adâncii mele …        

(ss) Mayer

Raportul Prefectului Comitatului Braşov

         „Preaonorate Domnule Ministru,

Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român din Transilvania intenţionează să ţină adunarea generală în luna august curent la Braşov. Anul trecut aceasta s-a ţinut la Dej.

S-a format un comitet de 60 de membri pentru primirea oaspeţilor şi organizarea festivităţii şi se pare că vor să acorde o amploare mai mare întregii acţiuni.

Până în prezent au raportat Poliţiei totul în mod regulamentar şi comitetul a chemat populaţia română, printr-un apel, să primească oaspeţii cordial.

Am șansa să fac domniei voastre, prea-onorate, acest raport, deoarece populația română din țară este mai agitată ca de obicei din cauza atmosferei din România.

Ocazia adunarii generale poate fi folosită pentru manifestații și consfătuiri. Ca să pot controla acțiunile, vă rog, prea-onorate, să-mi notificați pe acei români care se ocupă preponderent de agitarea românilor din Ardeal.

Primiți prea-onorate…

Brasov, 9/7 882”

Adresa primului-ministru austriac, Eduard Franz Joseph von Taaffe, către guvernatorul Bucovinei

3351/M.I.

„Domniei-voastre (domnule) Baron!

Conform comunicărilor confidenţiale care au parvenit legaţiei chesaro-crăieşti din Bucureşti, există nu numai în Ploieşti ci şi în alte părţi ale României, şi fără îndoială în oraşele mari care sunt situate aproape de graniţa noastră, ramuri-fiice ale Societăţii Carpaţilor.

Membrii efectivi sunt în cea mai mare parte foşti cetăţeni austro-ungari din Transilvania, Banat şi Bucovina.

Ceea ce surprinde în mod special la asociaţia ploieşteană este că aceasta are peste tot, în orăşelele de graniţă Câmpina, Urlaţi, Mizil, Vălenii de Munte, oamenii săi, care la nevoie să fie întrebuinţaţi pentru favorizarea intereselor caracteristice şi să stea la dispoziţie.

Această agentură se concentrează spre şi dinspre Ploieşti, de unde, în întruniri, îşi obţine însărcinări, ordine şi se supune orbeşte cauzei.

Dar întrunirile au loc în tăcere deplină şi sunt păzite, şi ele se ţin de asemenea întotdeauna într-un oraş fierbinte, aşa ca totul să facă vâlvă foarte restrânsă.

Asociaţiile dispun de sume de bani, pe care ele le obţin din ţinuturile noastre, unde pretutindeni se pregătesc colecte şi de asemenea membrii îşi dau periodic cotizaţiile lor.

Toată corespondenţa reciprocă este expediată cu excluderea poştei, doar prin intermediul unor membri de totală încredere ai asociaţiei.

Tocmai am onoarea, Domnia Voastră, să vă comunic alăturat, cu privire la cele de mai sus, decretul din 26 Mai anul curent, cu numărul 2753/M.I., la care anexez o listă (întocmită) ca urmare a unor informaţii confidenţiale, a membrilor pe care acea societate îi are în capitala României şi în oraşele de provincie.

Primiţi, Domnia Voastră, a mea asigurare deplină a înaltei stime.

Viena, 25 Iunie 1883

            (ss. Taaffe*)

Domniei Sale Domnului Preşedinte al ţinutului chesaro-crăiesc în Principatul Bucovinei, Ieronim baron de Alexani

Societatea „Carpații” a fost desfiinţată la 28 iunie 1883 din ordinul guvernului. În aceeași, zi Petre Carp transmitea de la Viena telegrama cu ordinul: „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu odată!”…

Și l-au potolit, la baia Mitrașevschi, băgândul în cămașa de forță. Ca o ironie a sorții, ultimul articol semnat de Eminescu la TIMPUL vorbea despre libertatea presei și a jurnalistului…

Bibliografie: Arhiva Biroului de Informații al Imperiului Austro-Ungar, Ioan Lupaș, „Istoria Unirii Românilor”, I.H-Rădulescu, „Memorii”, „Cugetarea Europeană”, „Certitudinea” nr. 16, Ziaristionline.ro