Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 135

M A N I F E S T U L

Revistei CERTITUDINEA

privind așa-zisa  PRIVATIZARE

a ultimelor așa-zise

ÎNTREPRINDERI DE STAT:

regii autonome și companii naționale

Spre știința tuturor cetățenilor români!

Spre maxima atenție a cetățenilor români foști și actuali: consilieri locali, primari, deputați și senatori, membri ai guvernului, magistrați, președinți ai României, cu o atenționare specială pentru avocatul poporului!

Spre informarea președintelui și a membrilor Comisiei Europene și a membrilor Parlamentului European!

Spre informarea șefilor de stat sau de guvern, a membrilor guvernelor și (după caz) a membrilor parlamentelor țărilor cu care România întreține relații de colaborare!

1. Câteva lămuriri preliminare despre principalele trei minciuni folosite de cei care conduc pentru a ține bocancul pe jugulara celor conduși

A. Despre așa-zisa „privatizare”

După data de 7 august 1990 – dată la care președintele Ion Iliescu a promulgat Legea 15/1990 – în România nu a mai avut loc nici o privatizare. Motivul fiind acela că, prin Decizia Curții Contituționale nr. 1/07.09.1993, a fost stabilit faptul că patrimoniul societăților comerciale și al regiilor autonome, înființate ca urmare a promulgării mai sus menționatei legi, este PROPRIETATE PRIVATĂ a statului. Proprietate privată a statului care, potrivit Constituției, se bucură de exact același tratament ca și orice altă proprietate privată, aparținând oricui altcuiva.

Drept urmare, o proprietate deja privată (inclusiv a statului) nu poate fi privatizată. De unde rezultă că folosirea conceptului/termenului de privatizare pentru a desemna înstrăinarea de către stat a proprietăților sale private este o MINCIUNĂ.  În cazul României, deci, pentru procesul în mod fals denumit „privatizare”,  denumirea corectă este aceea de DEZETATIZARE.

B. Despre așa-zisa „vânzare”

Actul de vânzare-cumpărare – ar trebui să o știe orice economist – este un schimb de valori economice echivalente. Sau, pe românește: „De câți bani, atâta pește”. În acest sens, a vorbi despre vânzare sub valoare este, în cel mai bun caz, un nonsens. De fapt, tot o MINCIUNĂ. De aceea,  pentru a vorbi de vânzare – inclusiv, sau mai ales în cazul unui proces de privatizare – este obligatoriu nevoie de o piață. Adică de mai mulți vânzători și, simultan, de mai mulți cumpărători. Condiție care, după cum bine știm, nu a fost și nu este îndeplinită în cazul așa zisei „privatizări” din România deoarece –  admițând că uneori au fost mai mulți potențiali cumpărători – întotdeauna singurul vânzător a fost și este statul. Ceea ce a făcut și face ca întreprinderile românești să fi intrat în proprietatea unor particulari la prețuri absolut ridicole. Cum a fost cazul cu: IMGB, SIDERCA, PETROMIDIA, COMBINATUL SIDERURGIC GALAȚI, ca și cu nenumărat de multe alte întreprinderi care, practic, au fost donate, nicidecum vândute.

De aceea, deoarece – în situația inexistenței pieței care să reglementeze așa zisa „privatizare” din România – nu se poate vorbi despre acte de vânzare/cumpărare reală, singurul concept/termen ce poate fi folosit pentru transferul de bunuri din autodeclarata proprietate privată a statului, în proprietatea unor terți este acela de ÎNSTRĂINARE.

C. Despre așa-zisa „democrație”

Democrația înseamnă – știm cu toții – puterea poporului. Aceasta însemnând că majoritatea cetățenilor ar trebui (să poată) să ia hotărâri în ceea ce privește problemele comunității. Însă în acea parte a lumii, unde începând cu  ultimele două sute de ani, se pretinde a exista democrație, nu cetățenii sunt cei care hotărăsc, ci reprezentanții lor. Mai mult sau mai puțin aleși. Or, din momentul în care cetățenii nu mai sunt cei care iau hotărâri, ci aleg un număr determinat de reprezentanți care să ia hotărâri în locul lor și pentru ei, puterea NU se mai află la popor, la majoritatea cetățenilor, ci la reprezentanți. Nu mai avem deci de a face cu o DEMOCRAȚIE, ci cu o minciună, a cărei denumire reală este: ARISTOCRAȚIE ELECTIVĂ. Sistem politic astfel gândit încă de la începuturi de către inventatorii lui: Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii. Sistem politic care a degenerat, în mod implacabil,  într-o OLIGARHIE OCULTĂ  care domină Occidentul spre care noi ne îndreptăm. Ca în Parabola orbilor .

2. Poporul român este proprietarul întreprinderilor pe care statul le înstrăinează

Având în vedere cele de mai sus, referitoare la înstrăinarea de active, pretinse a se afla în proprietatea privată a statului, precum și la cadrul politic în care are loc respectivul proces:

a. aducem, încă o dată, la cunoștința tuturor cetățenilor români

b. atragem, încă o dată, atenția cetățenilor români foști și actuali: consilieri locali, primari, deputați și  senatori, membri ai guvernului, magistrați, președinți ai României, cu o atenționare specială pentru avocatul poporului și

c. informăm pepreședintele, pe membrii Comisiei Europene și pe membrii Parlamentului European, precum și pe șefii de stat sau de guvern, pe membrii guvernelor și (după caz) pe membrii parlamentelor țărilor cu care România întreține relații de colaborare, despre două aspecte fundamentale privind:

A. Proprietatea socialistă

În Republica Socialistă România, mijloacele de producție – inclusiv aceste ultime active dorite a fi acum „privatizate” sub denumirile schimbate de: Hidroelectrica, Portul Constanța, CEC-Bank, Transgaz etc. – s-au aflat în proprietatea socialistă, adică în proprietatea comună a întregului popor.

Astfel, din textul articolelelor 5, 6, 7 și 13 din Constituția Republicii Socialiste România adoptată în 1965 și revizuită în 1986, mai jos citate:

Art. 5. – Economia națională a României este o economie socialistă, bazată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție …

Art. 6. – Proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție este fie proprietate de stat – asupra bunurilor aparținînd întregului popor, fie proprietate cooperatistă – asupra bunurilor aparținînd fiecărei organizații cooperatiste.

Art. 7. – Bogățiile de orice natură ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, fabricile și uzinele, băncile, întreprinderile agricole de stat, stațiunile pentru mecanizarea agriculturii, căile de comunicație, mijloacele de transport și telecomunicații de stat, fondul de stat de clădiri și locuințe, baza materială a instituțiilor social-culturale de stat, aparțin întregului popor, sînt proprietate de stat.

Art. 13. – În Republica Socialistă România, întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea orînduirii și înflorirea națiunii socialiste, creșterea continuă a bunăstării materiale și culturale a poporului, asigurarea libertății și demnității omului, afirmarea multilaterală a personalității umane. Pentru aceasta, statul socialist român:

– Organizeaza, planifică și conduce economia națională;

– Apără proprietatea socialistă”,   

reiese cu claritate că întregul popor, toți cetățenii, erau proprietarii în comun ai bunurilor mijloace de producție, în vreme ce statul socialist – „ca organizație a puterii politice a clasei muncitoare aliată cu țărănimea colectivistă și intelectualitatea progresistă” – era doar administratorul bunurilor respective.

În felul acesta, și numai în felul acesta, putea fi respectată PRINCIPALA dogmă marxistă/comunistă potrivit căreia: „Ceea ce caracterizează comunismul nu este desființarea proprietății în general, ci desființarea proprietății burgheze […]. În acest sens, comuniștii pot rezuma teoria lor la desființarea proprietății private”.

 Faptul că statul socialist, în loc să-și respecte statutul de administrator – asumat/atribuit prin Constituția care a respectat dogma marxistă/comunistă – și l-a depășit în mod abuziv, comportându-se tiranic, nu este de natură să-i valideze o postură de pretins proprietar. Statut de proprietar pe care, de altfel, statul socialist nici nu și l-a asumat vreodată explicit juridic. Ci, dimpotrivă, justifică revolta populară împotriva nomenclaturii comuniste care nu și-a respectat angajamentele luate față de cetățenii proprietari.

B.  „Transferul” proprietății socialiste în proprietate publică și privată a statului

În acest sensul celor arătate mai sus, trebuie subliniat faptul că, urmare a evenimentelor din 22 Decembrie 1989, nu s-a adus nici o atingere proprietății socialiste, deoarece la punctul 4 din Programul Frontului Salvării Naționale se preciza doar că va avea loc: „Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice”

Drept urmare, proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, consfințită prin articolele 5, 6, 7 și 13, mai sus citate din Constituția RSR din 1965, republicată în 1986, a continuat să existe și să (își) producă efectele juridice, economice, sociale și politice și după această dată. Inclusiv după (8) decembrie 1991, atunci când, prin referendum, a fost adoptată noua Constituție.

Cu toate acestea, încălcând prevederile privitoare la proprietatea socialistă stipulate în Constituția din 1965 și aflate în vigoare – ca urmare a inițiativei legislative a Guvernului Roman, votată de Parlamentul, ales la 20 Mai 1990 – a fost promulgată, de către președintele Ion Iliescu, la  7 august, Legea 15/1990.

Astfel, FĂRĂ DREPT, proprietatea socialistă a întregului popor asupra bunurilor mijloace de producție a fost transferată, în temeiul articolelor 5, 20 și 21 din lege, în patrimoniul întreprinderilor socialiste. Care astfel au încetat să mai fie socialiste. Fiind rebotezate regii autonome și societăți comerciale, la care unic acționar/proprietar a fost declarat statul român.

Transferul FĂRĂ DREPT al unui bun, din proprietatea cuiva în proprietatea altcuiva, nu șterge însă dreptul de proprietate al proprietarului asupra bunului în speță. Și nici nu înzestrează cu drept de proprietate pe cel care a comis (unilateral) transferul ilegal. Drept urmare, bunurile mijloace de producție, care au făcut obiectul Legii 15/1990, se află și în prezent în proprietatea comună/socialistă a întregului popor.

3. Ce-i de făcut?

A. Ce au de făcut „simplii” cetățeni români?

1. În primul rând, au OBLIGAȚIA față de viitorul lor și al copiilor lor de a lua cunoștință și de a-și însuși textul acestui MANIFEST,  pentru a se dezbăra de frica atavică provocată de opresiunea la care sunt supuși. Opresiune venită din partea străinilor, dar cauzată mai ales de propria clasă politică trădătoare, aservită intereselor alogene.

2. În al doilea rând, au OBLIGAȚIA ca, odată edificați asupra dreptului de proprietate INALIENABIL și IMPRESCRIPTIBIL asupra averii lor comune, să coaguleze și să susțină o forță politică aptă să-și asume sarcina recuperării, respectivei averi în proprietatea lor efectivă.

3. În al treilea rând, au OBLIGAȚIA ca, după recuperarea averii lor comune, să găsească modalitatea prin care bunurile ce o alcătuiesc să lucreze exclusiv în favoarea marii lor majorități. Astfel încât actuala economie și societate oligarhică să devină o economie și o societate autentic democratice.

B.  Ce au de făcut cetățenii, foști și actuali: consilieri locali, primari, deputați și senatori, membri ai guvernului, magistrați, președinți ai României, mai ales avocatul poporului

1. În primul rând au obligația să renunțe definitiv la înstrăinarea (indiferent sub ce formă) de active pe care statul, ca urmare a promulgării și punerii în aplicare, ilegitime și ilegale a legii 15/1990 și a legislației subsecvente, le gestionează în prezent FĂRĂ DREPT.

2. În al doilea rând, au obligația să recunoască faptul că statul român deține FĂRĂ DREPT bunurile mijloace de producție/activele pe care și le-a însușit cu încălcarea prevederilor constituționale aflate în vigoare. Și, pe cale de consecință să  recunoască că statul român a înstrăinat FĂRĂ DREPT o foarte mare parte din respectivele bunuri 

3. În al treilea rând, au obligația să se retragă din viața politică sau, după caz, publică și să ceară iertare poporului român pentru gravele prejudicii pe care i le-au adus.

C. Ce au de făcut președintele,membrii Comisiei Europene și membrii Parlamentului European, precum și șefii de stat sau de guvern, membrii guvernelor și (după caz) membrii parlamentelor țărilor cu care România întreține relații de colaborare?

Au obligația să înțeleagă că, dacă acum România este „sat fără câini”, va veni o vreme când îi va dobândi. Și atunci românii își vor lua înapoi, cu dobândă tot ceea ce li s-a furat, fără ca cei vinovați de jaf să poată pretinde că n-au știut ce fac!

P.S.  Atunci când fostul premier Florin Cîțu a anunțat că intenționează să „privatizeze” ultimele regii autonome și companii naționale, „Certitudinea” a adresat Guvernului o petiție prin care îl soma să renunțe, având în vedere faptul că respectivele active NU se află în proprietatea statului, ci au rămas și sunt în continuare în proprietatea comună a tuturor cetățenilor români.

Din păcate, însă, cetățenii proprietari nu au reacționat la semnalul de alarmă tras de „Certitudinea” și nu s-au solidarizat într-o acțiune care să-i determine pe guvernanți să renunțe la planurile lor aflate în totală contradicție cu interesele poporului român.

Nădăjduim că acum, când văd că se apropie funia de par și simt că le ajunge cuțitul la os, respectivii cetățeni proprietari o vor face.

Demers inițiat de ȘERBAN POPA, asumat de revista  CERTITUDINEA și susținut de următorii:

Liliana Bălan, Silvestru Bălan Rădăuți, Nicolae

Băciuț, George Bănulescu, Mariana Berechet,

Cătălin Berenghi, George Coandă, Ion Coja,

Florian Colceag, Dan Culcer, Zeno Fodor,

Daniela Gîfu, Iuliean Horneț, Dumitru Ioncică,

Miron Manega, Vasilică Militaru, Adrian Naidin,

Laurențiu Primo, Ioan Roșca, Diana Șoșoacă,

Silvestru Șoșoacă, Radu Theodoru, Iulia

Tilvescu, Luiza Volf, Florin Zamfirescu,

Ovidiu Zanfir, Ovidiu Zară, Vasile Zărnescu

 2,449 total views,  2 views today