Autor: ANDREI RAȚIU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 133

Înger plutitor imaculat însă, în același timp, şi demon provocator dar fabulos al baletului italian, FABRIZIO COPPO s-a născut în oraşul Caserta din sudul Italiei, cunoscut pentru Palatul Regal baroc, simbolul oraşului.

Visul lui şi descoperirea pasiunii pentru dans a început în anii ‘90, într-o seară rece, napolitană. Bunica dinspre mamă a venit acasă entuziasmată şi i-a spus că deține două bilete pentru Opera „Madame Butterfly” la Teatrul San Carlo din Napoli. Fabrizio avea atunci doar 9 ani şi era prima dată când mergea la teatru. Bunica iubitoare l-a îndemnat să se îmbrace foarte elegant. Era emoționat şi nervos în acelaşi timp.

„Când cortina s-a deschis, am fost transportat într-o lume minunată, în care granița dintre realitate şi ficțiune s-a redus până a dispărut. Exact în acel moment am înțeles că acesta era locul meu şi că noua mea casă va fi teatrul…Aşa a fost. Într-o zi am văzut la ştiri câteva fragmente din „Romeo şi Julieta” cu Carla Facci şi Rudolf Nureyev. Am fost literalmente copleşit de frumusețea a ceea ce am văzut şi, cu siguranță, m-am îndragostit de balet. După mai bine de douăzeci de ani, pot spune că am realizat mult mai mult decât ceea ce părea un vis de neatins”.

Actualul  Mare Maestru al Baletului Internațional Fabrizio Coppo, şi-a început studiile în Caserta până când a trecut audiția la Academia din Roma în 2000, unde a studiat timp de doi ani. Ulterior, s-a mutat la Milano şi a continuat cariera academică la Şcoala de Balet a Teatrului La Scala din Milano, absolvită în 2005.

Principalii săi profesori au fost Irkin Sultanov, Leonid Nikonov şi Rafael Darder.

Teatro alla Scala (adeseori doar La Scala) din Milano este unul dintre cele mai celebre teatre de opera şi balet din lume iar în ultimii 200 de ani toți marii artişi au apărut pe această scenă. Acesta a fost proiectat de arhitectul neoclasic Giuseppe Piermarini, fiind  inaugurat pe 3 August 1778 sub auspiciile Împărătesei Maria Tereza, prin prezentarea operei „Europa riconosciuta” a compozitorului Antonio Salieri. Inițial teatrul a fost cunoscut sub numele de NUEVO REGIO DUCALE TEATRO alla Scala. Teatrul a fost construit pe locul fostei biserici Santa Maria della Scala de unde provine şi numele teatrului.

AIDA de Giuseppe Verdi, regia di Franco Zeffirelli – Teatro alla Scala 2006

Excelență din pasiune

Pentru Fabrizio Coppo întâlnirile au fost multe; de la vârsta de şaisprezece ani a avut ocazia să parcurgă etape importante şi să lucreze cu mari artişti de calibrul lui Roberto Bolle, Svetlana Zakharova, Massino Murru şi Alessandra Ferri, pe care a avut placerea să o însoțească în spectacolul de rămas bun de pe scena Teatrului alla Scala din Milano, dansând în baletul „Dama cu Cameli” de John Neumeyer.

Experienta de la Scala din Milano i-a oferit roluri principale atât de multe încât a fost distribuit şi în celebrul spectacol Aida, al marelui maestru Franco Zeffirelli.

Fabrizio Coppo era foarte tânăr, avea optsprezece ani, tocmai intrase în Compania de Balet a Teatrului Scala.

Când Franco Zeffirelli a intrat în sală și l-a văzut, în fața întregii companii a spus: „Îl vreau!”.

Astfel, Fabrizio Coppo, recunoscut de Zeffirelli ca cel mai frumos balerin din toată istoria Teatrului La Scala din Milano, a fost distribuit în rolul principal, având un succes fulminant în fața criticilor de specialitate căt şi a publicului care îl adora, fiind a doua distribuție a lui Roberto Bolle în faimoasa Aida a lui Zeffirelli. Coregrafiile au fost îngrijite de celebrul Vladimir Vassiliev, un monstru sacru al dansului, care a lăsat o amprentă de neşters în viața lui Fabrizio şi a contribuit enorm la evoluția lui profesională şi artistică.

Neobosit şi mereu in căutare de stimuli, în 2007 s-a mutat în Spania şi, până in 2010, a dansat la Teatrul Principal de Balet TGV din Valencia. Aici evoluează magistral ca prim balerin în roluri solo precum „Prințul” din „Frumoasa adormită” a lui Goyo Montero, este dansator solo în baletele lui Nacho Durato, precum „Coming together” dansează al treilea pas de deux în Jardi tancat al lui Nacho Durato, şi, ca dansator solo, în „Şase dansuri” de Jiri Kylian. În plus, are rolul principal in piesele „La sombres de un Valse” de Alicia Alonso şi  „Aman de Patrick” de Bana.

Într-una dintre aceste producții este remarcat de Maestrul Manuel Legris, directorul Baletului de Stat la WienerStaatsOper – Opera din Viena, care îi deschide lui Fabrizio porțile frumoasei Viene.

Păstrând Valencia în inima lui, marele prim balerin FABRIZIO COPPO se alătură prestigiosului balet al Operei din Viena, unde a fost regizat de maestrul Manuel Legris şi a dansat pentru cei mai mari coregrafi internaționali până în 2012. Printre cele mai semnificative producții de numără „Who cares?” de Grorge Balanchine, „Le souffle de l’esprit” de Jiri Bubenicek, „Le concours” al lui Maurice Bejart şi Ken din „La bella figura” de Jiri Kylian.

În 2012, într-o pauză dintre o producție şi alta, Fabrizio Coppo a făcut o excursie în Buenos Aires, Argentina, unde intră în contact cu splendida realitate a Teatrului Colón. A fost cuprins de o magie atât de profundă încât a decis să se mute acolo şi să petreacă cei mai intenşi patru ani din carieră, perfecționându-şi, printre altele, abilitățile de coregraf şi profesor.

Sub conducerea artistică a lui Maximiliano Guerra a interpretat roluri solo in numeroase producții: „Pas de cinq delle Pietre Precious”, în „Frumoasa adormită” de Karl Burnett, „Onegin” de John Cranko, „Before night fall” de Nils Christie, „Simfonia Entrelazada” de Mauro Bigonzetti. În aceşti ani lungi i s-au distribuit numeroase roluri principale în „Giselle” de Maximiliano Guerra, „Sylvia” de Frederick Ashton, „Cenuşăreasa” lui Renato Zanella etc.

În 2009, în urma experienței spaniole, a fost invitat ca dansator principal în spectacolul „Carmen” de Tuccio Rigano la Teatrul Verdi din Trieste, unde a avut un mare succes..

De-a lungul carierei, Fabrizio Coppo a participat la multe turnee internaționale în Tokyo, Moscova, Paris, Londra, Cuba, New York, Miami…etc. Dorința de cunoaştere, de a experimenta şi de a crea nu poate fi redusă doar la rolul de prim balerin, astfel că Fabrizio Coppo și-a descoperit sursa de maximă expresie în coregrafie. „Studiați, observați, creați!” – este deviza lui. Prima abordare concretă a creației dansului datează din 2012 când, încă la Viena, Fabrizio şi-a prezentat lucrările la evenimentul „Tineri Coregrafi ai Operei de Stat din Viena”.

Din acel moment oportunitățile de implicare au devenit din ce în ce mai dese şi căutate, obținându-se inevitabil rezultate grozave.

Născut „cu stea în frunte” pentru a ajunge cel mai bun balerin al lumii şi mânat de dorința de a concura împotriva lui însuşi, Fabrizio Coppo realizează în Buenos Aires numeroase proiecte coregrafice, precum „Festa della Republica Italiana”(2014), Gala de dans şi coregrafie „Lomas de Zamora” (2015). A fost antrenor și coregraf al concurentului Facundo Luqui din Argentina, care câștigat locul 1 (în 2015) la Prix de Lausanne Latino America, dedicându-se apoi Galei Oraşului Caserta, prin Compania de teatru Wojtyla Factory (2016).

Astazi se poate lăuda cu realizarea, în calitate de coregraf și regizor, a numeroase producții personale precum:

  • „Identity (muzică de Ennio Marricone)
  • „Entrelazodos” (muzică de Franz Schubert)
  • „Internezzo” (muzică de Pietro Mascagni)
  • „Momentum” (muzică de Georg Phillipp Teleman)
  • „Pasion de Amantes” (muzică de Ennio Marricone)
  • „Alfonsia” (muzică de Felix Luna / Ariel Raminez)
  • „Codul Leucian”. (muzică de Jean Philippe Rameau / W.A. Mozart).

De asemenea, a devenit director artistic şi coregraf al Grupului „Almos” de la Teatrul Colón din Buenos Aires.

Prin stăpânirea expresiilor folosind interpretări de mare profunzime, Fabrizio atinge cel mai înalt nivel de maturitate scenică şi conştientizare. El ne îmbogățeşte viața cu personalitatea lui carismatică. Expresia corpului lui deschide pur şi simplu noi dimensiuni în înțelegerea artei dansului.

De-a lungul anilor în străinătate a fost chemat permanent ca profesor emerit, a susținut seminar de dans clasic-academic la UNA (Universitatea Națională de Arte) din Buenos Aires, este profesor si antrenor personal pentru multe centre internaționale de dans, fiind invitat la evenimente şi masterclass-uri din Italia si străinatate.

Este fondator,  proprietar și Director Artistic al Centrului Național de Artă şi Spectacol, respectiv celebra Academie de Balet OMNIARTECASERTA în Italia.

Genialul artist de talie mondială Fabrizio Coppo este îndragostit iremediabil de România, în toate formele și detaliile pe care le cunoaște despre aceasta: frumusetea formelor de relief, tradițiile milenare, istoria războaielor dintre Decebal și Traian, talentul prim-balerinei românce Alina Cojocaru, pe care o admiră foarte mult, dar şi ciorba de vacă țărănească şi sarmalele tradiționale româneşti.

FABRIZIO COPPO se înscrie în galeria   universala a marilor valori, un exemplu de profesionalism şi dăruire totală, pentru tinerii aspiranții la statutul de artişti si balerini.

Andrei Rațiu – New York, USA

Membru de Onoare al Uniunii Artiștilor Plastici

Ark Principal din New York începand din 1997,

fashion designer & awarded winning fine artist

*

Consultant atestat în Politică Internațională

 la IBMI – Institulul Internațional de Management

al Afacerilor din Berlin, Germania

*

Consultant de Afaceri şi Drepturile Omului

atestat la USIDHR – Institutul SUA de Diplomație

şi Drepturile Omului din Washington DC

Citește și versiunea în limba engleză

 21,569 total views,  4 views today