Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 140

Când eram preot unitarian aveam sentimentul imposturii. E adevărat că nici nu era ușor să mă adaptez la o nouă biserică, pentru că eu nu eram născut unitarian, ci catolic. După cinci ani de teologie catolică am intrat în biserica unitariană! Unitarieni sunt și în  Brașov, iar biserica lor e lângă Spitalul Mărgescu, colț cu Victor Babeș! (ca o paranteză, la Margescu aveam să fiu, peste ani, portar! Nu știi niciodată unde te duce ața vieții)…

Avusesem prea puțin timp pentru acomodare, căci teologia propriu-zisă începea abia în anul patru, primii trei fiind echivalați cu cei cinci de la catolici!

Era greu și în privința multor obiceiuri cu care trebuia să te obișnuiești. De fapt, de aici a început criza. Uneori mă bloca complexul inferiorității, ceea ce mă împingea spre alcool. Nu puteam ține o predică importantă fără să beau ceva! Totul începuse însă mult înainte de preoția unitariană…

Evident, am fost judecat pentru aceasta. Am simțit pe pielea mea câtă dreptate avea teologul și psihanalistul german Eugen Drewermann când zicea că, înainte să judeci pe cineva, ar trebui să-l cunoști pe cel judecat, ce se ascunde în psihicul lui, ce-l motivează în mod inconștient.

În cazul meu aveam de prelucrat trei factori psihici: complexul inferiorități, înconjurat de niște traume din copilărie, persoana afectată de acest complex (adică eu) și rolul social ale preotului, rol pe care trebuia să-l joc.

Sentimentul neputinței mă făcea să mă simt un impostor! Ceea ce m-a salvat a fost faptul că, după trei ani, am renunțat la preoție, iar după aceea la alcool și la fumat. Așa mi-am dat seama că nu numai complexele și traumele sunt de vină, ci și nepotrivrea rolului jucat! Evident, nu s-a rezolvat totul imediat, ci după multe căutări…

Mi-am dat seama ce caut eu, de fapt: realizarea de sine prin scris, ceea ce n-am putut s-o fac prin predici, căci biserica impunea prea multe limite simțirii și gândirii de sine.

Datorită exprimării prin scris spontan, prin asocieri libere de idei, am scăpat de acel sentiment al imposturii. Un text reușit îți dă sentimentul bucuriei interioare, sufletești. Iar confirmarea reușitei este a ta, vine de la tine, de la nimeni altcineva! Numai așa, prin realizarea totalității personalității, poți scăpa de starea de impostor și de sentimentul care o însoțește.

Între profesorii de teologie unitarieni aveam unul care fusese și el catolic, dar trecuse la unitarieni și se făcuse preot, ca să aibă timp pentru scrisul literar. Idealul lui s-a pierdut însă în favoarea preoției. Fuma extraordinar de mult și mereu rămânea în urmă cu sarcinile, deseori nu se trezea la timp dimineață…

Idealul netrăit, psihicul nerealizat prin această trăire, se întoarce împotriva ta! Am fost și eu aproape de eșec, dar nu am renunțat. E adevărat, nerenunțarea te costă și ai de suferit mult, dar merită! „Cine își pierde viață pentru Mine, o va câștigă!”. Logosul este măsura, ca să nu te simți impostor!

 4,138 total views,  2 views today