Autor: ALDOUS HUXLEY
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 108
Romanul Minunata lume nouă / Brave New World al lui Aldous Huxley, scris în 1932, pornește de la ideea unei societăți distopice în care toți cetățenii sunt controlați, prin toate metodele posibile și imposibile, începând cu transformarea rasei umane și manipularea ei genetică, până la „convertirea” minciunii în adevăr absolut. Rezultatul este o combinație de realități orwelliene și scene din cel mai pur SF horror, în care cărțile sunt arse și singura cultură acceptată constă în preceptele unui conducător megaloman. În această lume distopică, apariția unei ediții de Opere complete de William Shakespeare, de pildă, poate duce la răsturnarea unui regim absurd, în care oamenii sunt concepuți în imense incubatoare, iar cei neatinși încă de morbul acestei „civilizații“ sunt izolați în rezervații. Prezentăm, începând cu acest număr, mai multe fragmente din celebrul roman, de o înspăimântătoare actualitate.
O clădire cenușie, scundă, de numai treizeci și patru de etaje. Deasupra intrării, firma CENTRUL DE INCUBAȚIE ȘI CONDIȚIONARE PENTRU LONDRA CENTRALĂ, iar pe stemă, în formă de scut, deviza Statelor Unite ale Lumii: COMUNITATE, IDENTITATE, STABILITATE.
Sala imensă de la parter dădea către nord. Rece, în pofida verii de afară și a căldurii tropicale din încăpere, prin geamuri pătrundea o lumină subțire și aspră, căutînd avidă, parcă, vreun manechin drapat, ori vreo jucărie, vreo formă academică palidă, dar negăsind decît sticla, nichelul și porțelanul cu luciu sec, tipice pentru un laborator […]. Cînd intră Directorul Centrului de Incubație și Condiționare, trei sute de fertilizatori, aplecați asupra instrumentelor lor, erau adînciți în muncă într-o tăcere prin care li se putea auzi și respirația ca o frîntură de melodie fredonată pentru sine ori un fluierat, atît de concentrați și absorbiți erau cu toții. O trupă întreagă de studenți nou-veniți, foarte tineri, cu fețele trandafirii și cu caș la gură se ținea foarte aproape de Director, urmîndu-l cu oarecare spaimă și supunere slugarnică. Fiecare dintre ei avea un carnet de notițe în care însemna cu sîrg și disperare tot ce spunea marele savant. Direct din gura celebrității. Era un adevărat privilegiu. Directorul Centrului de Incubație și Condiționare (DCIC) pentru Londra Centrală ținea morțiș să-și conducă personal fiecare serie de boboci, făcînd turul diferitelor secții ale Centrului […].
– Voi începe cu începutul, spuse DCIC și studenții mai zeloși înregistrară în carnete și această intenție: Vom începe cu începutul. Acestea – spuse el, cuprinzînd cu un gest larg toată aparatura – sînt incubatoarele. Și, deschizînd o ușă bine izolată, le arătă nenumăratele stelaje cu eprubete numerotate. Le explică:
– Aceasta este cota săptă mînală de ovule. Ținute la temperatura sîngelui. În timp ce gameții masculini (și deschise o altă ușă) trebuie păstrați la o temperatură cu două grade mai mică, 35° în loc de 37°. Căldura normală a sîngelui duce la sterilitate. Berbecii ținuți în vată termogenă nu mai zămislesc miei. Sprijinindu-se cu umărul de un stelaj cu incubatoare, în timp ce creioanele studenților mîzgăleau ilizibil pagini întregi, Directorul le prezentă o scurtă descriere a proceselor moderne de fertilizare; firește, mai întîi le vorbi despre realizarea ei pe cale chirurgicală: – Operația e suportată voluntar pentru binele Societății, ca să nu mai vorbim că este răsplătită cu o primă echivalentă cu salariul pe șase luni. Apoi continuă cu o descriere a tehnologiei folosite pentru conservarea și menținerea în viață a ovarului excizat pentru a se dezvolta în mod active […]. De asemenea, le arătă cum ovulele fecundate revin în incubator. Cele de tip Alfa și Beta rămîn acolo, pînă la îmbutelierea lor definitivă; în schimb, cele de tip Gama, Delta și Epsilon sînt scoase din nou afară după numai treizeci și șase de ore, spre a fi supuse procesului Bokanovski.
– Procesul Bokanovski, repetă Directorul și studenții subliniară aceste cuvinte în însemnările de pe carnete. Un ovul, un embrion, un adult, aceasta este evoluția normală. Dar un ovul supus bokanovskificării va germina, va prolifera, se va diviza. Va da opt pînă la nouăzeci și șase de noi muguri, iar fiecare mugur se va dezvolta într-un embrion perfect format, și fiecare embrion va da un adult de talie normală. Se obțin deci nouăzeci și șase de ființe umane, acolo unde înainte creștea doar una. Deci un mare progres.
– În esență, conchise DCIC, bokanovskificarea constă într-o serie de opriri ale dezvoltării […]. Mugurii dau la rîndul lor doi, patru sau opt muguri; după ce-au înmugurit, sînt tratați cu alcool pînă aproape de distrugere; ulterior dau din nou semne de înmugurire, iar apoi mugurii din mugurul de muguri sînt lăsați să se dezvolte în pace, o nouă întrerupere dovedindu-se în general fatală. În acest răstimp, ovulul inițial a avut posibilitatea de a se transforma în opt pînă la nouăzeci și șase de embrioni.
– Veți recunoaște, deci, că este un progres remarcabil față de ceea ce se petrece în natură. Dar nu e vorba de niște gemeni identici, nu doar de niște gemeni, dubleți sau tripleți prăpădiți ca în vremurile de demult ale viviparității, cînd se întîmpla uneori ca vreun ovul să se dividă accidental. Aici e vorba de zeci sau chiar sute de produse noi. Sute, repetă Directorul și-și deschise larg brațele de parcă ar fi împărțit cu generozitate pomeni. Sute!
Dar unul dintre studenți făcu prostia de a întreba în ce constă avantajul.
– Vai, dragă băiete! se întoarse cu asprime Directorul împotriva lui. Dar ce, nu vezi? Chiar nu-ți dai seama? Și ridică mîna, adoptînd o expresie maiestuoasă:
– Metoda Bokanovski reprezintă unul dintre instrumentele majore ale stabilității sociale! Instrumentele majore ale stabilității sociale. Bărbați standardizați, femei standardizare; în loturi uniforme. Întregul personal al unei fabrici alcătuit din produsele unui singur ovul bokanovskificat. Nouăzeci și șase de gemeni identici lucrînd la nouăzeci și șase de mașini identice! Glasul îi vibra de entuziasm:
– Acuma știți cum stăm. Pentru prima dată în istorie avem Comunitate, Identitate, Stabilitate. Citase deci deviza întregii planete. Cuvinte mărețe […].
– Iar în cazuri excepționale, izbutim să obținem dintr-un singur ovar peste cincisprezece mii de indivizi adulți! Făcîndu-i semn cu degetul unui tînăr blond și rumen la față, care tocmai trecea pe acolo, îl strigă:
– Domnule Foster! Tînărul rumen se apropie. Ne poți spune care a fost recordul atins pentru un singur ovar?
– În cadrul Centrului nostru, șaisprezece mii doisprezece, răspunse domnul Foster fără să șovăie măcar o clipă. Vorbea foarte iute, avea o mare vioiciune în ochii lui albaștri și îi făcea o plăcere evidentă să citeze cifre:
– Șaisprezece mii doisprezece din o sută optzeci și nouă loturi de embrioni identici. Dar bineînțeles că unele centre tropicale au avut realizări și mai mari. Cel din Singapore a produs adeseori peste șaisprezece mii cinci sute; iar cel din Mombassa a atins efectiv cifra de șaptesprezece mii. Însă realitatea este că se bucură de niște avantaje speciale. Ar trebui să vedeți ce puternic reacționează un ovar de negresă la stimulii glandei pituitare! E de-a dreptul uimitor, cînd ești deprins să lucrezi doar cu material european. Și totuși, adăugă el rîzînd (dar în ochi îi sticlea flacăra luptei, iar bărbia i se înălța sfidător), totuși, ne-am pus în gînd să-i batem dacă putem. Chiar în momentul de față lucrez la un minunat ovar Delta-Minus. Are doar optsprezece luni. Încă de pe acum a dat peste douăsprezece mii șapte sute de copii, fie deja decantați, fie în embrion. Și încă mai produce din plin. Cred că o să-i batem în cele din urmă.
– Îmi place cum gîndești! strigă Directorul și-l bătu prietenește pe umăr. Vino cu noi și împărtășește-le băieților ăstora experiența și priceperea dumitale de specialist […].
Îi însoți în Sala de Îmbuteliere unde activitatea intensă se desfășura ordonat, într-un fel de zarvă armonioasă […].
Alături de Operatorii de la Îmbuteliere se aflau Normatorii. Procesiunea înainta; unul cîte unul,
ovulele erau transferate din eprubetele lor în containerele mai mari; operatorii despicau cu abilitate căptușeala peritoneului, lăsau să cadă unde trebuie ovulele în fază de morulă, turnau soluția de ser fiziologic… și flaconul trecea deja mai departe, printr-o deschizătură din perete către Sala de Predestinare Socială.
– Predestinatorii le trimit Fertilizatorilor toate cifrele – spuse domnul Foster. Iar aceștia le furnizează embrionii ceruți. Și flacoanele vin aici pentru a fi predestinate în tot amănuntul, după care sînt trimise la Banca de Embrioni de la subsol, unde vom merge și noi chiar acum […]. Noi recurgem și la predestinarea și condiționarea lor. Ne decantăm pruncii ca ființe umane socializate, Alfa sau Epsilon, ca viitori vidanjori sau ca viitori… (era cît pe-aci să spună „viitori Controlori Mondiali”, dar luînd seama, spuse:) viitori Directori de incubatoare […].
Apoi intră în detalii tehnice foarte specializate: vorbi despre coordonarea anormală între glandele endocrine care îi făcea pe oameni să crească atît de încet; postulă ca o explicație o mutație biologică. Dar oare efectele acesteia nu puteau fi inversate? Oare printr-o tehnică adecvată nu se putea modifica în sens invers embrionul individual Epsilon, pentru a atinge același nivel al normalului ca la cîini și la vaci? Tocmai asta era problema, și era pe cale de rezolvare. La Mombassa, Pilkinton produsese indivizi maturi din punct de vedere sexual la vîrsta de patru ani și din punct de vedere fizic la șase ani și jumătate. Un adevărat triumf al științei, însă inutil din punct de vedere social. Femeile și bărbații de șase ani nu manifestau destulă deșteptăciune pentru a îndeplini măcar treburile de nivelul Epsilon. Iar procesul era guvernat de principiul „totul sau nimic”: ori eșuai total în modificare, ori împingeai modificarea pînă la capăt. Se mai făceau încă eforturi pentru a găsi compromisul ideal între adulții de douăzeci de ani și cei de șase ani […].
– Noi îi condiționăm în așa fel încît să se simtă bine la căldură, încheie domnul Foster. Colegii noștri de la etaj îi vor învăța s-o iubească pe deplin.
– Iar acesta – interveni sentențios Directorul – acesta este secretul fericirii și al virtuții: să-ți placă ceea ce ești obligat să faci. Acesta este țelul întregii condiționări: să-i facă pe oameni să-și îndrăgească destinul social implacabil […].
Sursă: Aldous Huxley, „Minunata lume nouă”, Editura Polirom, 2011 (fragment)
