Autor: Șerban Popa
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 112
Voi încerca, în cele ce urmează, să fac, cu bună credință, o succintă analiză a situației create de intenția declarată a Rusiei de a reocupa Moldova de la răsărit de Prut, pornind de la premisa că actualul conflict de pe teritoriul Ucrainei, dintre Occident și Rusia este unul „pe bune”.
Nicidecum unul în care s-a bătut, mai înainte, palma pe sub masă, așa după cum am motive să cred că s-a întâmplat. Motive pe care le-am făcut publice în CERTITUDINEA încă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina.
Or, dacă războiul din Ucraina este unul „de-adevăratelea”, atât pentru NATO, cât și pentru Rusia, miza geopolitică a Moldovei de la răsărit de Prut a fost de la început, este și va rămâne una fundamentală.
Căci, fără răsăritul Moldovei, Rusia nu poate ajunge și (mai ales) nu se poate menține la Gurile Dunării. În vreme ce, tot fără Moldova de la răsărit de Prut, NATO, chiar dacă se va menține la Gurile Dunării, se va afla în situația de a constata că sud – estul Europei – pentru al cărui control Gurile Dunării sunt vitale – va risca să devină, practic, nefuncțional: economic, politic și militar. Motivația afirmației anterioare e dată de binecunoscuta teorie geopolitică a lui Halford Mackinder care ne comunică: „Cine conduce Europa de est, comandă Heartland-ul (de la Hamburg, la Vladivostok n.n). Cine comandă Heartland-ul, conduce Insulele Mondiale. Cine conduce Insulele Mondiale, stăpâneşte Lumea”.
Este deci EVIDENT că, într-o logică politico-militară elementară, subsumată unui conflict real (nu doar simulat) dintre NATO și Rusia, NATO trebuie să controleze teritoriul dintre Prut și Nistru.
Drept urmare, profitând de incapacitatea actuală/posibil doar temporară a Rusiei de a înainta la nord de Marea Neagră, NATO va trebui să ocupe NEÎNTÂRZIAT teritoriul de la răsărit de Prut. Folosindu-se în acest scop (și) de DREPTUL INALIENABIL ȘI IMPRESCRIPTIBIL al României de a stăpâni între granițele sale atât respectivul PĂMÂNT, pe care, în mod ilegal și ilegitim, îl deține actuala Republică Moldova, cât și PĂMÂNTUL nordului Moldovei, adică Bucovina, precum și PĂMÂNTUL sud-estului Moldovei, adică Bugeacul. Ambele aceste PĂMÂNTURI deținute, la fel de ilegal și de ilegitim de către Ucraina.
Ele fiind pământuri ale acelei Moldove și ale acelei Bucovine care, în 1918 și în condiții de accentuată instabilitate, similare celor actuale, au cerut, ambele, Armatei Române să restabilească ordinea în proaspăta republică independentă a Moldovei, ca și în fosta provincie austriacă a Bucovinei. Cerere care, satisfăcută, a făcut ca, pentru Sfatul Țării (Moldovei) și, deopotrivă, pentru Congresul General (al Bucovinei), Hotărârea de Unire cu România să devină de neevitat.
Atunci, nici Rusia și nici Ucraina nu au putut să reacționeze.
Și nu o vor (putea) face nici acum, pentru că, într-un astfel de scenariu, teritoriul de dincolo de Prut, reînglobat în România, va deveni teritoriu NATO.
Iar Rusia, în pofida tuturor gesturilor sale de fațadă, a potemkiadelor televizate și a cacialmalelor de felul celor cu valiza cu butoane, nu va ataca un teritoriu (devenit teritoriu) NATO și, cu atât mai mult, nu va declara război Americii, câtă vreme nu și-a permis să declare război Ucrainei.
Ca să nu mai vorbim de faptul că Rusia s-a făcut că plouă atunci când a avut un autentic casus belli: declarația lui Biden făcută la Varșovia, privitor la înlăturarea lui Putin. Și se face că plouă și acum, când Occidentul furnizează, la greu, echipament și asistență militară Ucrainei. Așa că cine își imaginează că Rusia va deveni mai prietenoasă, dacă i se lasă Moldova, și mai puțin prietenoasă dacă rămâne fără ea este un „idiot util”.
Desigur, nici NATO, cu atât mai puțin Uniunea Europeană, NU vrea reunificarea României. Iar cine își imaginează contrariul este un „idiot și mai util.”
Pe, de altă parte, din păcate, nici locuitorii României în majoritatea lor, nici locuitorii Moldovei de dincolo de Prut, în (marea lor) majoritate, nu vor Unirea. Fiindcă, pentru toți, Sindromul Stockholm, favorizat atât de neocolonialismul occidental, cât și de megalomania țaristo-bolșevică (a piticului sovietic, cel mai mare pitic din lume) funcționează și va funcționa și de acum înainte pe ambele maluri ale Prutului. Și asta se va întâmpla câtă vreme efectele Pactului Ribbentrop-Molotov nu vor fi extirpate.
De aceea, pragmatic vorbind, NATO are la îndemână doar alternativele hârtiei de turnesol:
– fie, în pofida intereselor sale de culise, NATO va da undă verde scenariului reunificării României, alternativă ce este, din punct de vedere politico-militar, SINGURA corectă, în condițiile în care conflictul dintre Rusia și Occident este unul sută la sută adevărat. Și va dura.
– fie, în acord (și) cu interesele sale de culise, NATO va ceda Rusiei Moldova de dincolo de Prut – sau o va lăsa ca zonă tampon – în baza unei înțelegeri ascunse pe care o presupun între Rusia și NATO. Chiar dacă, de multe ori, respectiva înțelegere este nerespectată de către ambele părți, așa cum stă bine unor „parteneri” autentici.
Și, în această a doua alternativă, care înclin să cred că este cea reală (în pofida ipotezei de la care am plecat la începutul articolului), mă gândesc că versurile din cântecul Mariei Gheorghiu:
„Prutule coboară-ți malul
Ca să treacă Mareșalul”
ar trebui înlocuite astfel:
„Nistrule ridică-ți malul
Ca să nu treacă muscalul!”
1,509 total views, 2 views today