Autor: RICHARD KNOLLES (1545 – 1610)

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 117

Richard Knolles (c. 1545 – iulie 1610) a fost un istoric și traducător englez, cunoscut pentru relatarea sa istorică despre Imperiul Otoman, prima descriere majoră în limba engleză. A fost educat la Lincoln College, Oxford, unde a absolvit cu o licență în ianuarie 1565. În 1603, Knolles a publicat „Istoria generală a turcilor de la începuturile acestei națiuni până la ascensiunea dinastiei otomane, cu toate expedițiile de seamă ale principilor creștini împotriva lor. Împreună cu viețile și cuceririle regilor și împăraților otomani, adunate cu fidelitate din cele mai bune istorii atât vechi cât și moderne și rezumate într-o istorie continuă până în anul prezent 1603”, din care au apărut mai multe ediții. A fost prima cronică a armatei și aspectele politice ale Imperiului Otoman scrisă în engleză. Istoriile anterioare au fost disponibile numai în latină și, prin urmare, nu au fost difuzate pe scară largă.

 [Sultanul] i-a promis [lui Mihai Viteazul], ca recompensă a loialității sale, să-i dea pe vecie țările Transilvania, Valahia și Moldova și pentru trebuințele sale să-i furnizeze atât trupe cât și bani; i-a oferit mai mult: să-l facă mare comandant în armata sa din Ungaria și pașă al Timișoarei, ca prieten al său, gata în orice vreme să-l ajute cu 50 de mii de călăreți și infanteriști (după cum va fi trebuința) împotriva împăratului, rezervându-și lui însuși tot ce ar cuceri în plus, pentru toată bunătatea și amabilitatea cerându-i numai să-i fie loial.

Toate aceste oferte voievodul le arătă comisarilor imperiali, continuând să declare că nu se va îndepărta niciodată, ci va sta ferm alături de împăratul creștin. Totuși, ca un bărbat doritor să-și îmbunătățească situația, a profitat de ocazie să ceară împăratului țara Transilvaniei, ocupată de el atât de recent, ca moștenire pentru totdeauna pentru el și fiul său, cu orașele de frontieră care au aparținut în timpurile trecute Transilvaniei și cu tot ce ar urma să cucerească de la turci, să fie ale sale și ale fiului său.

A cerut, de asemenea, ca toate funcțiile și demnitățile din vremile trecute acordate de maiestatea sa imperială lui Sigismund, fostul principe, să poată fi acum stăpânite de el însuși, iar pentru serviciile făcute să i se acorde bani ca să plătească soldații. Iar împăratul cu ceilalți principi ai imperiului să-l asigure că, dacă ar fi făcut prizonier de turci, ei l-ar răscumpăra, iar în cazul că prin marea putere a turcilor ar fi alungat din aceste țări, atunci prin grija împăratului să aibă un loc convenabil atribuit lui în Ungaria Superioară, pentru a trăi acolo, cu o subvenție anuală de 100 mii taleri. Dacă i se va acorda tot ce a cerut, promitea ca anul acesta să facă mai mult contra turcilor decât se făcuse în 100 de ani, cu stăruința că dacă el ar fi avut să folosească banii ce s-au cheltuit în timpul acestui război nu se îndoiește că ar fi adus toate țările de la Marea Neagră până la Buda, Alba Regală și Solnoc sub ascultarea împăratului. O promisiune mare într-adevăr, dar cu greu ar fi putut fi realizată chiar și de un principe mult mai mare decât el […].

După această victorie importantă, Mihai, ocupând restul Moldovei a chemat poporul să-i jure supunere împăratului, lui însuși și fiului său, spre marea ofensă a polonilor, dar în special a marelui cancelar, un bătrân inamic al Casei de Austria. Au urmat tulburări mai mari decât mai înainte, la frontierele acelei țări curgând mai departe sângele multor creștini, pe care îl puteau folosi mai bine contra dușmanului de moarte în apărarea comunității creștine. Totuși cele trei țări războinice și de graniță, Transilvania, Valahia și Moldova, bastioanele cele mai sigure ale acestei părți a creștinătății (the surest bulwarkes of that side of Christendome) și foarte expuse furiei inamicului comun, erau încă o dată unite sub ascultarea împăratului pentru marea binefacere (fără îndoială) a comunității creștine și spre nemulțumirea turcilor […]”

Sursă: „Istoria generală a turcilor”, via tiparituriromanesti.wordpress.com

Sursa traducerii: Mihai Viteazul în conștiința europeană. Vol. 2. Cronicari și istorici străini. Secolele XVI-XVIII. Texte alese, București, 1983

 2,478 total views,  4 views today