Autor: IULIA BRÎNZĂ MIHĂILEANU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 126

La cumpăna dintre secolul al XII-lea şi al XIII-lea, în Europa exista Țaratul Vlaho-Bulgar. Era o mare forţă condusă de dacul Ioniţă Asan, zis „Caloianul” (Ioan cel Frumos). Papa Inocențiu al III-lea i-a trimis câteva scrisori, cerându-i să recunoască public descendenţa daco-românilor din etnia romanică a Romei. Scopul acestei ,,înrudiri” era convertirea la catolicism. Ioniţă Asan a refuzat politicos. Asta l-a costat viaţa. Dar, datorită lui și altor domnitori tari în credință, noi suntem şi astăzi ortodocşi.

Și totuși ideea romanizării a fost implementată. Cum? Simplu. Scrisorile papei Inocenţiu al III-lea au rămas. Și cum Vaticanul n-a renunţat niciodată la ideea catolicizării dacilor (dovadă sunt ardelenii care au fost siliţi de ocupanţii austro-ungari să devină greco-catolici) s-au gândit măcar să-i ,,romanizeze”. Urmaşii dacilor erau foarte tari în credinţa lor. Dar dacă reuşeau să-i îmbrobodească cu ideea că „se trag de la Roma”, românii s-ar fi simţit obligaţi să treacă cu toţii la catolicism. Pe de altă parte, teoria romanizării era o armă cu care se puteau obține multe lucruri. Teritorii, de exemplu. Și atunci a fost preluată de legaţii papali și de ,,turiştii” cu misiuni de recunoaştere în Principatele Valahe. Ideea că românii vorbesc latina lăsată de legionari revenea, ca un refren, în discursurile lor.

Prin urmare, teoria romanizării nu s-a născut în Țările Române. Ea a venit din exterior.

În articolul Cercul vicios al jongleriilor ,,științifice” am arătat, invocând spusele lui Carlo Tagliavini, că Traian nu şi-a pus scopul să impună limba latină. Făcând paralele cu fenomene similare din istoria altor popoare, am demonstrat că legionarii nu puteau să romanizeze dacii chiar dacă ar fi vrut. I-au ,,romanizat”, în schimb, pe oamenii de ştiinţă.

Firește, nu prin rugăciuni. Ei, papii, au continuat să scrie hârtii. Cum se apropiau turcii de porţile Europei, se și apucau să ,,corespondeze” cu ciobanii din Carpaţi, convingându-i că sunt ,,urmașii Romei”. Noul nostru ,,naş” de botez se numea papa Pius al II-lea. Era pe la jumătatea secolului al XV-lea. În timp ce Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare se luptau cu Mahomed al II-lea la Târgoviște și Vaslui, apărând cu paloșul Europa de invazia otomană, părintele Vaticanului ne ,,romaniza” cu ajutorul condeiului. Ideile sale au fost preluate de cei intereseați ca dacii să dispară.

S-a mizat, aici, pe insuficienţa istoricilor. Când cineva foarte inteligent, ca papa Inocenţiu al III-lea, strecoară o idee falsă în spaţiul spiritual al unui popor, el ştie că şi acel popor are oameni de geniu, care i-ar putea dezavua minciuna. Dar de aceştia nu se temea. De obicei, inşii geniali sunt reduşi la tăcere de hoarda mediocră. Când Hașdeu a publicat „Perit-au dacii?” adepţii romanizării au declanşat atacuri violente nu numai asupra ideii daciste, ci şi asupra personalităţii scriitorului. Ministerul Instrucţiunii Publice și-a pus în plan: ,,refutarea nenaţionalelor şi pernicioaselor teorii” ale lui Hașdeu. Iar unul dintre fanaticii latinismului – Gheorghe Hrisoscoleo – l-a ameninţat cu lichidarea morală şi intelectuală (,,vom face cu d-ta cum am făcut cu barbarismele furişate în frumoasa noastră limbă”). În loc să i se recunoască meritul de a fi un deschizător de drumuri, i se pun în cârcă cele mai neverosimile păcate: e învinuit de propagandă filo-rusă, de porniri antinaţionale; e comparat cu nebunul ce a dat foc templului zeiței Artemis din Efes…

Aşa s-a făcut romanizarea dacilor. Nu de către legiunile lui Traian, ci de penele şi cerneala papilor de la Roma.

Sursă: limbaromana.org

Titlul original: „Romanizare cu pene și cerneală” (fragment)

 2,605 total views,  2 views today