Autor: ȘERBAN POPA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 158

„Poporul care votează corupți, impostori,

hoți și trădători nu e victimă, ci complice”

George Orwell

Domnule Manega,

Cu regret, am constatat că, prin cele scrise în răspunsul dumneavoastră la Scrisoarea deschisă adresată membrilor GpR, precum tuturor celorlalți care afirmă că sunt preocupați de soarta poporului român, nu ați răspuns la problemele ridicate de mine.

Sau, dacă ați răspuns, eu nu am înțeles. Mai bine zis, nu sunt sigur că am înțeles. Așa că, pentru a risipi orice fel de dubii, neclarități, sau interpretări, vă rog să răspundeți încă o dată.

Vă promit că, de data aceasta, mă voi strădui cât voi putea de mult să înțeleg.

Revin așadar: ce am vrut eu să aflu făcând publică respectiva scrisoare?

Eu, ca simplu cetățean și român, am vrut și vreau să aflu de la membrii (sau/și nemembrii) Grupului pentru România, dar care, cu toții, se pretind a fi preocupați de soarta României, răspunsul la următoarele întrebări/probleme, aproximativ la fel formulate anterior:

1. Sunteți de acord că legea 15/1990 și legislația subsecventă ei este cauza primordială/generatoare a crizei deosebit de grave în care a ajuns să se afle Țara ?

2. Sunteți de acord că legea 15/1990  reprezintă /este un cumul de infracțiuni prin care statul român  post decembrist a FURAT de la poporul român și și-a însușit în mod ILEGITIM, ILEGAL, INFRACȚIONAL întreaga avere comună pe care poporul român  a creat-o prin muncă și sacrificii și o deținea în PROPRIETATE, în baza prevederilor articolelor 5, 6 și 7 ale Constituției RSR din 1965, republicată în 1986 ?

3. Sunteți de acord că – în condțiile în care furtul/infracțiunea nu dă naștere la drept de proprietate – poporul român este, și în prezent, proprietarul în comun al bunurilor furate  de statul român și al bunurilor provenite din exploatarea infracțională a bunurilor furate?

Și, odată lămurită poziția domniilor lor privitoare la cauza/cauzele care ne-au adus în sapă de lemn, am vrut și vreau să aflu răspunsul la următoarele întrebări/probleme și ele aproximativ la fel formulate anterior:

1. Sunteți de acord că, în situația în care suntem, este necesară/obligatorie anularea legii 15/1990 și a legislației subsecventă ei?

2. Sunteți de acord ca bunurile furate de statul român, precum și bunurile provenite din exploatarea bunurilor furate să fie CONFISCATE – indiferent în posesia cui s-ar afla în prezent – și să se reconstituie în fapt proprietatea comună a întregului popor, proprietate care nu a încetat să existe în drept ?

3. Sunteți de acord ca proprietatea comună a întregului popor să fie distribuită gratuit în proprietatea privată a fiecărui cetățean, conform principiilor și modalităților cuprinse în versiunea din 1990/1992 a VARIANTEI COJOCARU, procedură care să fie actualizată potrivit realităților actuale?

Și, întrucât întrebările sunt precise, clare, la obiect, le cer celor chestionați să răspundă precis, clar, la obiect:

– sunt de acord (cu următoarele amendamente, precizări, observații)

– nu sunt de acord (din următoarele motive, am următoarea altă propunere)

– nu știu, nu mă pronunț, nu mă interesează

Cred că mai limpede de atât nu am cum să-mi exprim solicitarea.

Oricum, în afara răspunsului dumneavoastră (dacă veți avea bunăvoința să mi-l reacordați), aștept ȘI răspunsurile din partea tuturor celor cărora m-am adresat.

Răspunsurile (sau lipsa lor) la întrebările mele sunt hârtia de turnesol care devoalează adevărata postură a celui care le dă în raport cu faptele și intențiile sale față de națiunea română.

P.S. A-mi cere – așa cum îmi cereți dumeavoastră – să mă autodenunț ca infractor, este ca și cum i-ai cere unei persoane de 100 de ani să recunoască că este „babă bătrână”, sau „moș bătrân”.

Fiindcă este evident că, din moment ce sunt român care trăiește în România, SUNT infractor.

Indiferent dacă mă autodenunț sau nu.

Iar autodenunțul meu nu face altceva decât să certifice că și dumneavoastră, împreună cu ceilalți români, SUNTEȚI infractori, care:

– achizționează și folosesc bunuri furate din averea lor comună,

– nu-i denunță pe cei care comit efectiv infracțiunile împotriva averii lor comune

– lucrează în beneficiul infractorilor care au furat și risipit averea lor comună.

În consecință, încercarea  de a demonstra că dumneavoastră, împreună cu ceilalți români sunteți doar victime – așa cum este ea formulată –  nu poate convinge pe nimeni. Nici măcar pe dumneavoastră, ori pe cei pe care vreți să-i mângâiați pe creștet.

Diferența dintre subsemnatul și ceilalți (români) nu este doar aceea că eu îmi asum vina, în vreme ce ceilalți bagă capul nisip, acceptându-și condiția mizerabilă. Diferența constă mai ales în faptul că eu, denunțându-mi condiția mizerabilă în care sunt, vreau să redevin CETĂȚEAN !

Și îi chem pe români, oricât de căzuți ar fi, să vrea împreună cu mine!

NOTA ISPRAVNICULUI. Deși dezavuez orice fel de rechizitoriu, care-mi amintește de vremea când am fost „interpelat” cam în aceiași termeni la  Securitate, răspund cât pot de succint provocării dumneavoastră.

1. N-am mandat din partea GpR, așa că voi răspunde în nume personal.
2. Răspunsul meu la toate cele 6 întrebări este afirmativ, cu precizarea că aș înlocui „cauza primordială/generatoare” cu „cauza determinantă”. „Cauza primordială” este o formulare care implică rădăcini mult mai adânci în istorie și o abordare mai complexă.
3. Realizarea dezideratelor formulate de dumneavoastră presupune materialul uman care să le realizeze. Aceasta impune necesitatea coagulării unor grupuri de reflecție responsabile, care să polarizeze consensul public în direcția unei acțiuni comune. Ceea ce încearcă Grupul pentru România.
4. Pe câmpul de luptă nu se fac negocieri. Noi suntem acum într-o tranșee de luptă, în care prevalează urgențele. Adică nu te apuci să-ți faci casă în timp de război, dacă nu ai făcut-o înainte. Iar noi suntem, la propriu, într-un război în care nu avem ce căuta, iar la figurat într-un război „electoral”, căci urmează alegerile. Urgențele sunt dictate de acest context.
5. Procesul de intenție sau acuzațiile aduse unui grup care tocmai încearcă să facă ceva, într-un moment în care „infractorii” au nevoie mai mult ca oricând de o minima orientare, este cel puțin inadecvat. E ca și când ai încerca să culegi recolta primăvara. Corolar: Când cineva îți dă foc la casă, primul lucru care trebuie făcut e să stingi focul, nu să fugi după incendiator.
6. Justețea unui verdict nu legitimează pretenția de a impune cuiva asumarea lui. Legitimează doar dreptul de a constitui o falangă proprie de luptă în acest sens.
7. Spuneți: „Diferența dintre subsemnatul și ceilalți (români) nu este doar aceea că eu îmi asum vina, în vreme ce ceilalți bagă capul nisip, acceptându-și condiția mizerabilă”. Afirmația este cel puțin excesivă, căci include și poziția subsemnatului, prin CERTITUDINEA. Ceea ce nu e nici adevărat, nici corect.
8. GpR este, totuși, o inițiativă privată. E ca o locuință privată. Nu poți impune legile tale în casa altuia. Poți doar să le propui. O „locuință privată” este, de pildă, și CERTITUDINEA. Aici, „legile casei” le impun eu, nu musafirii, chiar dacă aceste legi sunt greșite. Accept sugestii, dar nu și ordine.
9. Ca să te constitui într-o autoritate publică (etică, morală sau juridică), pentru invoca dreptul de a clama propriile adevăruri, trebuie să îndeplinești condiția preliminară de a fi urcat puțin pe cruce.
10. Concluzie finală: tonul face muzica!

P.S. Pentru a înțelege pe deplin acest articol, citiți și „POLEMICI PRIPITE. Miron Manega versus Șerban Popa despre Grupul pentru România”