Autor: G-ral MARIAN V. URECHE

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 93

Întâlnirea [de împăcare a lui Mihai Viteazu] cu generalul Basta are loc în ziua de 18 mai 1601 în palatul lui Gonzaga de la Caşovia […]. Planul de luptă fiind stabilit după mai multe întrevederi la care participă şi Gonzaga, Basta porneşte spre Debreţin iar Mihai spre Satu Mare, spre a-şi aduna trupele. Mihai adună o nouă oştire alcătuită din cazaci, sârbi, mercenari, silezieni etc. După aceasta, potrivit indicaţiilor arhiducelui Mathias, oştile lui Mihai şi Basta se întâlnesc la Maitiu, lângă Satu Mare. Pentru a dezbina forţele care se uneau împotriva sa, în cursul lunii mai 1601, Sigismund Báthory trimite în tabăra imperială a lui Ferrante Gonzaga şi a generalului Basta, mai multe scrisori false care erau ticluite în acest scop la curtea sa.

Aspecte preliminare

Din aceste scrisori rezulta că Mihai îl trădase pe împărat, trecând de partea turcilor. Rezulta că scrisorile false erau adresate de Mihai unor boieri ai săi foarte devotaţi: banului Udrea, clucerului Negrea şi postelnicului Stoichiţă. O altă scrisoare era adresată marelui vizir Ibrahim paşa. Pentru ticluirea acestei din urmă scrisori, Ieremia Movilă pusese pe un diac de la curtea sa să alcătuiască o scrisoare în slavoneşte cu pecetea şi iscălitura lui Mihai, scrisoare de trădare adresată lui Ibrahim paşa. Această scrisoare, păstrată azi la Viena, a fost dovedită, fără chip de îndoială, ca un fals.

Din „scrisorile” adresate boierilor rezulta că Mihai s-a decis să primească supremaţia turcească întrucât îi devenise clar acum că niciodată împăratul nu va renunţa la Ardeal şi vrea să-l utilizeze pe el ca mijloc pentru atingerea scopurilor austriece. În această scrisoare „domnitorul” arăta că „a văzut cu ochii săi proprii ţara împăratului şi oamenii lui, oştirile, generalii şi cetăţile lui şi poate adeveri fără sfială că sunt oameni slabi, neomenoşi, lipsiţi de energie şi de orice putere, care nu-s în stare să apere propria lor împărăţie şi cu atât mai puţin destoinici de a ocroti ţările lui. El jura pe capul fiului său şi pe al soţiei sale a supune Ardealul supremaţiei Porţii după ce-l va cuceri şi a-i fi dat sultanului statornic credincios”.

În continuare, se preciza în cuprinsul aceleiaşi scrisori, împăratul l-a primit foarte favorabil, i s-au dat moşii, o armată pentru cucerirea Transilvaniei, dar, explica „Mihai”, el nu poate rămâne „între atâţia oameni tonţi şi tâmpiţi, care mă înconjoară şi nu sunt buni de nicio treabă. Bărbaţii de aici sunt adevărate femei, moleşiţi, stricaţi, decăzuţi, netrebnici şi blegi. Nici împăratul nu face excepţie, şi-n afară de asta este mărginit din cale-afară, nu mai puţin fraţii săi cu toate trupele lor. Am înţeles toate cele ce se petrec aici, m-am dumirit asupra planurilor lor, asupra împrejurărilor şi moravurilor, am vizitat castele şi fortăreţe, am primit însă numai convingerea că oamenii aceştia, cu mijloacele de care dispun, nu sunt în stare să înţeleagă tocmai ceea ce nevoia cere mai mult”.

Prin formularea „am înţeles toate cele ce se petrec aici” se inducea ideea că scrisorile au fost expediate de Mihai în perioada în care se afla la Viena, după audienţa la împărat sau înainte de a fi părăsit Imperiul Habsburgic. Data menţionată în scrisori era ziua de 1 mai, timp în care Mihai străbătea distanţa dintre Viena şi Caşovia. Scrisorile cu această dată purtau ca loc de expediere Caşovia, unde Mihai avea să ajungă în ziua de 11 mai. Caşovia este un detaliu inclus tocmai pentru a da credibilitate scrisorilor. S-a dovedit, de asemenea, că iscălitura lui Mihai era falsificată. „Dacă primiţi dar ştiri despre apropierea noastră – se menţiona în aceeaşi scrisoare – puneţi-vă în înţelegere cu toţi boierii ce ne-au rămas credincioşi, pregătiţi o oaste pe cât se poate de puternică şi năvăliţi şi voi din partea aceea în Ardeal. (…) Pentru eliberarea fiului meu şi a soţiei mele am scris atât lui Ibrahim paşa, cât şi marelui vizir, sultanului şi hanului tătărăsc, cazacilor, polonezilor şi moldovenilor, pentru ca scrisoarea mea să-i vie padişahului pe deosebite căi. Scrieţi-i dar şi voi marelui vizir ca prin el să-l determinaţi pe sultan a face ca oştirile turceşti să nu dea nimănui ajutor până ce nu voi fi supus eu cu arma în Ardeal şi celelalte două ţări”.

Rudolf al II-lea

Circula ştirea că scrisorile respective ar fi fost trimise de „Mihai” destinatarilor prin Polonia fiind capturate la hotarele Moldovei şi predate lui Sigismund. Originalele acestora au fost trimise de Sigismund împăratului prin generalul Gonzaga. Còpii ale lor erau expediate şi generalului Basta. Ca urmare a acestor falsuri, banul Udrea şi clucerul Negrea sunt executaţi iar capul boierului Udrea este trimis la Poartă. Aceste falsuri nu-şi ating, însă, peste tot unde se dorea, efectul sperat. Astfel, de pildă, arhiducele Mathias, care primise aceste scrisori de la marchizul de Gonzaga, arăta că, în discuţiile cu Mihai, domnitorul român prevăzuse asemenea intrigi, rugând să nu fie luate în seamă.

În legătură cu aceste probleme, domnitorul îi informa şi pe comisarii imperiali. La Viena se aprecia de la bun început că aceste înscrisuri sunt false. Chiar şi Basta se îndoia că scrisorile ar fi fost redactate şi trimise de domnitorul român. Să reţinem faptul că acele scrisori au fost trimise lui Basta în luna mai. Curtea imperială, conform celor precizate mai sus, cunoştea conţinutul acestui denunţ. Scrisorile false nu l-au împiedicat pe Rudolf să-i încredinţeze o armată numeroasă. În consecinţă, Mihai a rămas neatins în poziţia lui şi a fost doar supravegheat.

Spre jumătatea lunii iulie, Sigismund strânsese oaste de peste 30.000 de oameni, în timp ce Mihai şi Basta aveau circa 20.000 de oameni. Oastea lor era însă mai bine înarmată. Pentru a se asigura că turcii nu vor interveni în război de partea lui Sigismund, Mihai dispune, la rândul său, colaboratorilor săi apropiaţi să întocmească scrisori false ca din partea lui Sigismund Báthory. Trimite aceste scrisori ale lui „Sigismund” paşei din Timişoara, precizând că renunţă la ajutorul cerut anterior, pe care îl va solicita mai târziu. „Sigismund” preciza că dispune pe moment de trupe suficiente şi, drept mulţumire, îi trimitea dregătorului otoman mai multe daruri. Pe cât de primitive fuseseră scrisorile expediate de Sigismund imperialilor, pentru a-l compromite pe Mihai, pe atât de bine imaginate au fost cele alcătuite de domnitorul român care a reuşit să împiedice prin ele sosirea efectivelor turceşti aşteptate de principe.

Demn de toată atenţia este faptul că, în această confruntare militară ce va urma în foarte scurt timp, debutul l-a reprezentat acest război informativ al falsurilor care se impune a fi evaluat succint. În acest sens, se poate sesiza faptul că falsurile produse de Sigismund s-au axat pe vizita efectuată de Mihai la Viena şi la Praga. Falsurile au fost lipsite de credibilitate, întrucât conţinutul lor nu era verosimil. Pe fondul realului succes înregistrat de Mihai în această deplasare, al primirii făcute şi al sprijinului efectiv acordat de împărat, Mihai nu putea fi caustic la adresa habsburgilor, aşa cum l-au prezentat respectivele scrisori. În acelaşi timp, se cuvine să observăm că falsurile produse de Mihai s-au axat pe informaţii reale, deţinute deja, din care reieşea ajutorul pe care paşa de la Timişoara urma să-l dea principelui transilvan. Este detaliul ce face diferenţa, asigurând deplina verosimilitate şi credibilitate a înscrisului respective […].

Gorăslău. Consecinţe militare şi politice

Drept urmare a scrisorilor false primite de la Sigismund, generalul Basta îi răspunde acestuia că decizia în legătură cu conţinutul scrisorilor respective îi aparţine împăratului Rudolf, dacă, într-adevăr, se va dovedi că ele aparţin domnitorului român. Totodată generalul îl somează pe Sigismund să părăsească Transilvania. Basta, într-o scrisoare din 9 iulie 1601, adresată lui Leonardo Donato, bailul Veneţiei la Constantinopol, referindu-se la campania ce se pregătea pentru ocuparea Transilvaniei, menţiona, între altele, că: „Noi suntem ceva mai puţin de 10.000 de oameni şi având cele mai bune corespondenţe cu valahul, suntem, după cum cred, uniţi. Va urma de aici un bun efect şi sper că Dumnezeu va favoriza dreapta cauză a Majestăţii Sale”. Această scrisoare este importantă în contextul evoluţiilor de după primirea lui Mihai de către împărat. Sesizăm, în acest context, că efectivele imperiale, de 10.000 de oameni, erau considerate de Basta a fi „puţine” faţă d e cele ale lui Sigismund (30.000 de oameni). În al doilea rând, este de remarcat că, în condiţiile date, Basta arăta că restabilindu-se relaţiile cu „valahul”, speră să fie unit cu Mihai pentru a-l învinge pe principele transilvan. În concluzie, sesizăm că, racordat firesc „tonusului” Curţii de la Praga, generalul imperial nu deborda de optimism. Deci generalul şi decidenţii lui politici îşi legau speranţa de prestaţia şi loialitatea lui Mihai. Este, dacă mai era nevoie, cheia care ne confirmă motivele reale pentru care Mihai a fost acceptat şi sprijinit, în aceste momente de cumpănă, de către Curtea de la Praga. Reiese, totodată, că relaţiile domnitorului cu generalul Basta redeveniseră normale. Că nu mai existau tensiuni şi adversităţi.

 Acelaşi lucru rezultă şi din mărturiile lui Cavriolo Bresciano Tommaso, căpitan în armata lui Basta, care, în două scrisori expediate în zilele de 9 şi 16 iulie 1601 aceluiaşi ambasador veneţian Donato, consemna faptul că Basta şi domnitorul român, după unirea armatelor lor, se vizitau. Acelaşi căpitan îşi exprima părerea că domnitorul român părea a se supune „în toate, la prudenţa şi experienţa în această materie [n. n. de strategie militară] domnului Basta”. Într-adevăr, împăratul îi încredinţase lui Basta răspunderea recâştigării Transilvaniei. Mihai era chemat să-l sprijine pe general care avea, deci, comanda operaţiunilor. La data de 19 iulie Mihai trimitea mai multe scrisori în secuime unor persoane bine cunoscute şi apreciate, îndemnându-le ca, în momentul intrării sale în Transilvania, să se ridice la arme. Domnitorul făcea acelaşi lucru pe care îl mai făcuse în anul 1599. Atunci, ca urmare a unor măsuri mai ample, întreprinse prin persoane trimise în secuime, precum şi prin căpitani secui din armata sa, reuşise să determine să i se alăture în acţiunea sa de scoatere din domnie a cardinalului Andrei Bathory, un număr de 12.000 de secui din care, pentru confruntările militare care au urmat, şi-a ales 6.000. Prin aceste scrisori domnitorul le cerea să taie drumurile, să ceară sprijin de la boierii munteni Stoichiţă şi Radu Buzescu, clucerul, şi, de astă dată, să-i ucidă cu foc şi arme pe nemeşii ardeleni. Scrisorile lui Mihai aduse de spionii lui străbătuseră în satele româneşti şi secuieşti. Aceşti spioni cunoşteau bine secuimea şi persoanele cărora a trebuit să li se adreseze […].

Lupta are loc la 3 august 1601. Basta şi Mihai atacă pe flancuri. Bătălia se dă de la ora cinci după amiază până seara. Acţionând pe flancul drept, domnitorul este cel care începe lupta şi care are rolul cel mai important în obţinerea victoriei, poziţiile deţinute de Sigismund pe aceste dealuri fiind cucerite în totalitate. Marea oaste a lui Sigismund, învinsă, o ia la fugă. Principele, trădat de nemeşi, nu se opreşte până în Moldova, la Mănăstirea Neamţului. Sunt capturate 54 de tunuri ale principelui şi peste 130 de steaguri.

Mihai Viteazu și generalul Gheorghe Basta

În ziua următoare, la 4 august, Mihai îi trimitea steagurile capturate (62 la număr) arhiducelui Mathias, înştiinţându-l în legătură cu victoria obţinută. Cere pentru el artileria capturată pentru a o folosi în alte întreprinderi. Să notăm faptul că Mihai îi trimite acele steaguri arhiducelui, deşi Basta, în calitate de comandant suprem, i le solicitase spre a le trimite el, împreună cu ale sale, împăratului. Mihai refuză. În post-scriptumul unei scrisori către arhiduce, domnitorul se adresa şi împăratului Rudolf ,menţionând următoarele: „Rog pe Majestatea Voastră să binevoiască a mă avea în vedere, cum se cuvinte, şi să-şi recheme în amintire că, a treia oară, mi-am vărsat sângele pentru recăpătarea Ţării Ardealului şi că mi-am pierdut toată averea, numai să fiu slugă de folos a Majestăţii Voastre şi a toată creştinătatea şi nu voi înceta, cât voi trăi, ci cu toată virtutea şi truda mea voi căuta să fac a înainta lucrurile Majestăţii Voastre şi ale creştinătăţii. (…) Iar Ţara Românească, toată pustiită de tătari şi de turci, nu mai are decât munţii şi apele; să binevoiască a mă îngriji şi ajuta cu vreo milă din dărnicia sa înnăscută, ca să am cum să mă ţin şi să rămân sub aripile Majestăţii Voastre”. Răspunsul lui Rudolf este măgulitor, Mihai fiind tratat „ca un prinţ care-şi poate urma calea”. I se recomandă, totodată, să nu atace Moldova, pentru a nu-i provoca pe poloni. Pentru redobândirea Ţării Româneşti – se preciza în acelaşi răspuns al împăratului – s-a dat ordin lui Basta să îl ajute cu oaste şi cu tunuri, imediat după cucerirea Transilvaniei. Deci, practic, misiunea lui Mihai în Ardeal înceta, sarcina recâştigării acestei ţări pentru împărat revenind numai lui Basta, în această situaţie Mihai fiind doar un sprijin temporar. Practic, prin calitatea sa de comandant suprem, împuternicit special de împărat în preluarea Transilvaniei, Basta prelua toate responsabilităţile militare şi civile. Mihai se poartă însă, în această perioadă, ca un real stăpân al Transilvaniei, înțelegând să-şi conserve vechea situaţie şi luând măsuri ca atare. Astfel, domnitorul îl trimitea înaintea sa la Alba Iulia pe un căpitan, pentru a-i pregăti reşedinţa domnească, în timp ce Basta a făcut tot posibilul ca puterea supremă în stat să-i rămână lui, socotindu-se adevăratul reprezentant al împăratului […].

La 7 august 1601 se răspândi la Praga vestea despre numirea lui Basta ca guvernator al Ardealului. Câteva zile mai târziu, generalul Basta îi scria marchizului Ferrante Gonzaga că avea, după luptele purtate pentru luarea Clujului, gânduri negre întrucât descoperise la domnitorul român „planuri foarte noi contra serviciului Majestăţii Sale şi a arhiducelui Mathias”. Acest enunţ atestă faptul că Basta urmărea activitatea şi preocupările domnitorului […]. Domnitorul, la rândul său, era informat despre unele acţiuni urzite de duşmani, precum şi despre existenţa multor răuvoitori. În acest sens reţine atenţia o scrisoare din 4 august în care, adresându-se lui Rudolf, domnitorul sublinia că mulţi dintre aceşti răuvoitori „doresc nimicirea lui”. Cât timp oastea lui Mihai era împreună cu cea a lui Basta, generalul îl putea supraveghea pe Mihai, dar la Turda domnitorul s-a decis să se despartă de imperiali şi să urmeze drumul spre Făgăraş, unde se afla închisă familia sa. Se lăsase convins de către Basta să-şi trimită oştile înainte, spre Ţara Românească, şi să rămână el şi Curtea sa aici, câteva zile, până când generalul va fi în măsură să-i fie sprijin – aşa cum promisese anterior împăratul. Promisiunea lui Basta de a-l sprijini pe domn, potrivit asigurării lui Rudolf, s-a dovedit a fi doar o amăgire care să-l determine pe Mihai să-şi trimită înainte oastea în Muntenia iar el să mai rămână acolo câteva zile. S-a dovedit, totodată, că promisiunea împăratului de a-l întări pe Mihai era fără acoperire întrucât, din august 1600, era cunoscută decizia fermă a lui Rudolf de a-l scoate pe Mihai din Transilvania, decizie cunoscută şi de papa Clement al VIII-lea. La 16/6 august Basta a sosit pe neașteptate la Turda. La 18/8 august, în preziua plecării domnitorului spre Ţara Românească, în tabăra lui Basta are loc o discuţie la nivelul factorilor de comandă, stabilindu-se ca în ziua următoare Mihai să fie chemat aici la un consiliu pentru a fi arestat. Era exact momentul în care Mihai decisese să se despartă de oastea lui Basta. A doua zi, 19/9 august, este trimis la Mihai căpitanul Iacob de Beauri însoţit de 20 de oameni, urmaţi de vreo 300 de infanterişti şi 100 de călăreţi, care s-au apropiat pe ascuns de cortul domnitorului, spre a-l invita să participe la consiliul în care urma să se discute probleme grave legate de plecarea sa către Ţara Românească.

Domnitorul a refuzat invitaţia, motivând că nu-şi putea întârzia plecarea spre Muntenia. Atunci căpitanul i-a comunicat că este arestat din porunca împăratului. Echipa lui Basta avea voie să-l ucidă pe domnitor dacă se opune. Mihai, înţelegând rostul acestei chemări matinale, „a strigat la oamenii săi care erau devotaţi ca să-i taie pe nemţi şi pe valoni şi el însuşi s-a pregătit de apărare punând mâna pe jungher. Un căpitan valon văzând însă cum stau lucrurile, l-a împins pe vodă cu halebarda lui, iar un pedestraş german i-a tăiat pe dată capul în două. Iar după aceea şi alţi români au fost tăiaţi” (A.D. Xenopol). Basta rămânea, astfel, singur în posesia Transilvaniei. Fără intermediari nedoriţi şi nesiguri. Era exact ce-şi dorea, de ani buni, împăratul Rudolf, singurul om în care Mihai Viteazul a crezut cu adevărat […].

Sursă: MARIAN V. URECHE „Istoria serviciilor secrete româneşti până la 1944”, Vol. III, „Mihai Viteazul şi Ţările Române între anii 1593 – 1601” (fragment)

 1,480 total views,  8 views today