Autor: MIHAI EMINESCU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 129

Vor trece veacuri şi nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de ruşine de câte ori va răsfoi istoria neamului sau la pagina lui 11 februarie şi stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururea în memoria generaţiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn. C-un cuvânt crima de la 2 mai a fost un act de curaj, cea de la 11 fevruarie un act de laşitate. Și istoria scuză cinismul, scuză crimele cari au sinceritatea de-a fi cum sunt, scuză oamenii cari au curajul caracterului şi înclinărilor lor, căci ei sunt din lemnul din care se cioplesc oamenii mari. Dar ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vrodată e laşitatea. Şi oamenii cari conduceau pe soldat la ruşine o ştiau aceasta, le era frică de soldatul de rând, le era frică de ţăranul acesta onest care, cu pumnul lui vârtos, i-ar fi strivit să fi ştiut unde-l duce […]. 

Să se ţină bine minte că Vodă Cuza a iertat prin viu grai şi în scris tuturor… absolut tuturor, numai colonelului Leca [n.r. colonelul George Lecca, șeful gărzilor de la Palat, complice în complotul „Monstruoasei Coaliții”] şi altor câtorva nu; nu pentru el personal, ci pentru pata pe care acesta a pus-o pentru vecii vecilor pe steagul ţării. E unicul caz în istoria românilor. Au căzut Domni prin rebeliune făţişă a poporului sau a armatei, au căzut prin amicii lor faţarnici; nici un Domn român, absolut nici unul, n-a căzut prin trădarea strajei domneşti […].

În decursul istoriei noastre s-au întâmplat ceva analog, nu asemănător, în zilele fiului lui Ştefan-Vodă, Petru, pronumit Rareş.

Petru Vodă fusese scos din domnie prin trei armate de invazie intrate în acelaşi timp în Moldova: polonă, tătară şi turcească. Întâmplările sale, în vremea fugii în Ardeal, a petrecerii în cetatea Ciceului, a mergerii la Ţarigrad, formează un roman întreg în cronicele noastre. În timpul lipsei sale domnişori ilegitimi ocupară tronul, până ce fiul leului se arătă din nou la marginea ţării. Unii boieri, pentru a câştiga favoarea lui Petru Vodă, auzind că soseşte, uciseră pe domnişorul ilegitim după vremuri şi alergară înaintea lui Petru să i se închine, espunându-şi meritele ce le aveau în a lor părere. Petru Vodă era de felul lui un om blând, precum se ştie. Mulţumitu-le-au el trădătorilor pentru fapta lor? Da… a pus să le mulţumească călăul.

El n-a primit coroana sa proprie din mâni de ucigaşi şi bine a făcut. Dar acei colonei sau generali de pe atunci înlăturaseră o piedecă din calea lui? El s-a folosit în adevăr de această înlăturare, dar n-a aprobat-o nicicând.

Aşadar nu credem că e loc de mirare dacă […] unii membri influenţi, mai ales din cei bătrâni ai partidului conservator, deşi au aclamat cu bucurie principiul regalităţii, au evitat totuşi de-a se‘ntâlni faţă  în faţă cu cel care a căutat, în ciuda lumei, de-a fi iniţiatorul acelei idei.

TIMPUL, 18 martie 1881

 1,709 total views,  2 views today