Autor: Col.(r) Dr. MIRCEA DOGARU

NOTĂ. Colonelul Mircea Dogaru i se adresează generalului Nicolae Ciucă cu apelativul „Domnule locotenent”, grad pe care generalul îl avea în decembrie 1989. La vremea aceea, Mircea Dogaru avea gradul de căpitan. Deci, adresabilitatea este ca de la căpitan la locotenent…

Domnule locotenent,

În Mesajul nr. 400/17.12.2020, abordați comemorativ, ca amator, evenimentele din Decembrie 1989, înscrise în Constituția României spunând că „Revoluția din decembrie 1989” (Art. 1, al. 3). Precizez că, la 31 de ani de la acele evenimente, cu tot bagajul de FAPTE ȘI IMPLICAȚII REALE, acestea sunt de competență mea, ca cercetător științific abilitat să investigheze Trecutul! Cerebral, pe bază de izvoare certe, necontrafacute, și nu emoțional! Pentru că, după 31 de ani de manipulare în dauna intereselor naționale, românii, în frunte cu cei rămăși „cu răni deschise, lacrimi neuscate, suferințe nealinate”, ca să văcitez, vor și merită ADEVĂRUL! Or, ca prim sfat pe care îmi îngădui să vi-l dau, tinere domn, este acela de a accepta că un recurs la Istorie și la Adevăr, motivat emoțional, în scop politicianist, nu va putea niciodată tăia „Nodul Gordian”.

Vedeți dvs., cercetarea istorică are regulile ei iar istoricul niște arme cumplite, în fața cărora eșuează și cel mai diabolic plan politic – întrebări de tipul „Cine?De ce?”, „În ce scop?”, „Cum?” etc. Sunt de acord că „fiecare instituție” implicată în evenimente trebuie investigată, dar nu pentru perioada 16-22 decembrie 1989, pentru că este neprofesionist să afirmi că Revoluția s-a terminat pe 22 Decembrie, la orele 12.10 „trecute fix”, ci pentru perioada 16 decembrie 1989 – 8 decembrie 1991, ziua intrării în vigoare a noii Constituții. Pentru că o revoluție se termină atunci când un sistem juridic lamentabil este înlocuit cu altul, poate și mai lamentabil! Cât despre instituții, până la cele românești – complice, de mâna a șaptea, ar trebui investigate cele direct implicate, care dețin Adevărul: KGB, CIA, FBI, BND, MI-6, MOSSAD, AVO, KEOD etc.

Cine erau cei peste 100.000 de „turiști”, luptători profesioniști, strecurați în România, la recunoaștere de obiectiv, al căror ultim eșalon ar fi părăsit-o, după declarațiile lui Petre Român, abia în decembrie 1990 (Cazul „Air Antares”)? Aceștia chiar aparțineau – 57.000 dintre ei – exclusiv SPETZNATZ și OMON, potrivit declarației televizate a șefului contrainformațiilor militare de atunci? Cine au fost acei „eroi” căzuți „în revoluția din România” cărora li s-a ridicat un monument în curtea unei unități militare din Seghedin?

Cine erau cei antrenați și instruiți la Debrețin pe macheta Transilvaniei, cine cei conduși de un transfug român, ulterior activist civic, de-a lungul fostei frontiere româno-austro-ungare și ce armate NATO aveau și au în dotare așa-zisa muniție cu cap vidia? Cine au fost răniții lichidați/răpiți din spitalele Timișoarei pentru că delirau în limba lui Petofi sau cei extrași de la Balș, proveniți din cele 72 de mașini LADA, spulberate de tunurile lt. col. Dumitru Cioflină și care aiurau în limba lui Pușkin? Cine erau „ziariștii fără frontiere” duși de mine, căpitanul Dogaru Mircea, la ordin, de la Otopeni la Hotelul Flora și care, fără să se cazeze, au plecat imediat, în seara zilei de 22 decembrie, să ocupe poziții în toate locurile din Capitală în care avea să se tragă? Ce căuta, pe 19 decembrie 1989, locotenent-colonelul Vladimir Putin la Hotelul Athénée Palace și George Soros, la brațetă cu Silviu Brucan (Saul Brukner) la Universitate, în fața Facultății de Istorie, păstorită atunci, în numele PCR, de regretata Zoe Petre și „demitizatorul” Lucian Boia, pe atunci specialist în Programul PCR? De ce tip erau cele 10 elicoptere ridicate „de pe Dunăre, de pe vase inscripționate RSS Ucraina” (Gheorghe Trosca dixit) care și-au bătut joc de noi la Alexeni, Boteni și Otopeni? Cui aparțin sutele de cruci fără nume, apărute atunci în cimitirele Patriei? Etc., etc., etc… Sunt întrebări ridicate în presa vremii și rămase fără răspuns.

Numai după investigarea „instituțiilor” menționate ne vom putea apropia de Adevăr! Altfel, vom căuta acari Păun, bătând apa în piuă, prin restrângerea cercetării doar la „fiecare dintre acțiunile personalului M.Ap.N. (De ce nu și ale Miliției și Direcțiilor Securității statului? – nn), soldate, în decembrie 1989, cu pierderi de vieți sau în urmă cărora au fost răniți oameni”. Pentru că, altfel, excluzând decisiva implicație externă și adevăratele personalități cu „rol determinant”, gen George Bush și Mihail Gorbaciov, vom oferi viitoarelor generații de români imaginea unei armate de idioți care s-au împușcat singuri între ei (dar profesionist, între ochi, pe sub cască), deoarece afirmați că vorbiți „în numele celor peste 1.000 de oameni căzuți din sete de libertate”, între care „cei aproximativ 275 de militari și salariați civili ai ministerului”!

De acord, domnule locotenent, că trebuie să ne cerem iertare victimelor, militari și civili, dar nu pentru vina de de a-i fi ucis, ci pentru vina de a nu-i fi aparat! Și de a fi lăsat Țara pe mâna profitorilor străini și a trădătorilor! Pentru că, loviți și noi, profesionist, în stomac, în anii, 1985-1989, ai „pregătirii de artilerie” a „revoluției spontane”, mai rău decât civilii (fiindcă nu aveam voie nici măcar să ne așezăm la cozi, în uniformă), am fost suficient de naivi să țopăim în stradă, alături de frații noștri civili, strigând „Libertate!”, în timp ce România ni se scurgea printre degete!

Iar eu, ca istoric militar, am avut o vină majoră, pentru că trebuia să recurg la arma noastră secretă, întrebarea „Cui prodest?”. Mi-e și frică să mă întreb astăzi, după 31 de ani, cui a folosit, în condițiile în care: 65% din pământul țării, cu ape cu tot, e proprietate străină; industria concurențială ne-a fost făcută praf iar cea de astăzi își trimite, ca și comerțul și băncile, profiturile în străinătate; pădurile noastre au luat tot drumul străinătății, bogățiile subsolului și toate domeniile strategice sunt în mâna străinilor, noi devenind simpli consumatori de mâna a două, plătiți la subzistență, obligați să cumpărăm, inclusiv în domeniul militar, la preț de speculă, gunoaiele altora și să ne prefacem că ne alegem „democratic” liderii!

Să nu disperăm, însă, pentru că există o ciclicitate în Istorie. Bunicii noștri au fost ostași liberi ai Țării, inrosind cu sângele lor, pentru Țară, harta Europei, între Stalingrad și Viena. Părinții noștri au ajuns slugile ocupantului sovietic, dar s-au eliberat în, mod inteligent, în anii 1958-1968, când au construit Armata, poliția și serviciile naționale. Noi am fost, până în deceniul trecut, ostași liberi ai Țării, pentru care am renunțat, prin jurământ, la aproape toate drepturile omului și cetățeanului. În ceea ce-i privește pe urmașii noștri, însă… numai Istoria va putea să-i definească pe cei ce-și lasă oasele pentru „freedom and democracy” pe niște coclauri pe unde numai strămoșul nostru trac Alexandru Macedon și ostașii săi și le-au lăsat! Dar ceea ce știm cu certitudine este că nicăieri și niciodată un militar nu și-a cerut și nu-și cere scuze pentru executarea ordinului, a cărui ignorare, în stare de război declarată, se pedepsește cu glonțul. Politicienii, însă, adică cei vinovați și de starea respectivă, și de apariția ordinului… DA! Într-o singură situație, noi, militarii, suntem moral, obligați, să ne cerem iertare poporului: atunci când nu ne-am făcut datoria față de Neam și Țară! Cu sau fără voia noastră! Ca mine și ca toți cei care v-am păstorit în urmă cu trei decenii, ca dascăli sau comandanți!

Ca o ultimă observație… Și noi, și revoluționarii, am fost bătuți pe umăr, ovaționati, gâdilați sub barbă și lăudați: noi până când am fost disponibilizați, iar civilii până când au fost trecuți în șomaj, prin distrugerea industriei, civilii. Ne-au promis, prin legi organice, marea cu sarea, apoi, considerând că ne-am boșorogi,t și unii, și alții, și nu mai suntem apți de riposta, ne-au retras – insultandu-ne și supunându-ne oprobiului public – toate drepturile. Mai nou, ne-am trezit și cu COVID-19, apărut, parcă, pentru ca generația noastră să părăsească mai repede, „pe cale naturală, sistemul”! Atenție, însă, că Istoria se repetă, atunci când aceleași condiții se reîntrunesc și aceleași interese extern-interne își dau mâna!

Honor et Patria! Vae victis!

Dr. Mircea DOGARU, istoric militar,

Astăzi col. (r) și președintele S.C.M.D.  

Titlul original: „Trecutul către prezent sau căpitanul Dogaru Mircea, istoric militar, către locotenentul de infanterie Nicolae Ionel Ciucă”

 14,650 total views,  6 views today