Autor: Preot. Dr. Ing. DUMITRU GRIGORE

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 152

Într-o societate bulversată de accesul suprasaturat la informație, cu impact major în formarea conștiințelor, generațiile tinere par să cadă pradă mimetismului seducător indus de trend-uri care nu-și pot afla „ADN-ul cultural” pe meleagurile noastre și nu produc nici vreun efect miraculos de progres, pe care ar trebui neapărat să fim capabili să-l înțelegem, să-l consimțim și să-l acceptăm.

Evenimentele prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la realizarea Marii Uniri au relevat deopotrivă atitudini de pietate și venerație, dar și de vinovată si revoltătoare desconsiderare a tot ceea ce s-a realizat în țara aceasta prin jerfă.

Fără a insista pe vreun studiu de caz în acest sens, prin prezenta analiză ne-am propus să trecem în revistă, în cheie sistemică, mecanismele psihofiziologice și spirituale ale manifestărilor atitudinale în fața jertfei eroice care, prin forța ei transfiguratoare, poate să nască elite autentice și caractere morale înalte.

Exemple şi evenimente de referinţă

Pentru generaţia tânără actuală ideea de jertfă de sânge pentru apărarea gliei strămoşeşti ar părea ceva de resortul unor ştiri  „pe surse”, ceva care doreşte să scoată în evidenţă un comportament deja caduc pentru omul modern, patriotismul – o atitudine  „incorectă politic” pentru vremurile pe care le trăim.  Pentru generaţia părinţilor noştri şi, sperăm, nu numai, jertfa de sânge şi dragostea de ţară reprezintă indiscutabil cele mai de preţ valori, în cultura cărora trebuie edificată personalitatea oricărui fiu al naţiunii. Pentru ei, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, ca de altfel mulţimea enormă a locurilor stropite cu sânge eroic pentru eliberarea ţării noastre, nu mai sunt simple localităţi sau repere geografice, ele sunt borne de hotar la nivelul conştiinţei de neam.

Dacă ar fi să ne oprim numai la exemplul extrem de curaj şi dăruire jertfelnică pe câmpul de luptă, pe care eroina de la Jiu – Ecaterina Teodoroiu (n. 15 Ianuarie 1894)ni l-a oferit spre neştearsă aducere aminte, ar trebui să pătrundem profund în sensibilitatea mecanismelor interioare ale minţii şi sufletului omenesc şi să înţelegem ce anume activează şi dă măsura necesară, manifestă prin curaj eroic, unei persoane tinere care, în faţa tirului de mitralieră inamică, în fruntea plutonului său de luptători, îi îmbărbăta pe aceştia prin cuvintele, deja memorabile: „Înainte! După mine, băieţi! Nu va lăsaţi! Sînteţi cu mine, înainte! Înainte!”.

Despre tânăra Cătălina, aşa cum o alintau camarazii, Ordinul de Zi al Comandantului Regimentului 43/59 Infanterie, în 23 august 1917, proclama: „Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai țării sale, pe care i-a întrecut prin puterea cu care își înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț și plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preț”. Eroina de la Jiu căzuse întru glorie eternă, în noaptea de 22/23 august 1917, fiind  lovită de o mitralieră ce trăgea de pe cota 407.

            În esenţă, generaţia tânără de azi ar trebui să reţină şi să nu uite că, în 1916, România a mobilizat 750.000 de bărbaţi, dintre care 535.706 au fost ucişi, răniţi, luaţi prizonieri sau au dispărut.

            Calvarul jertfelniciei care lasă urme de neşters în conştiinţa neamului românesc a continuat. Pentru relevanţa studiului de faţă ne oprim doar la două zile negre din istoria Ardealului de nord cotropit de trupele hortyste, anume: 10 septembrie 1940, Ip și Trăznea – o sută cincizeci și șapte de jertfe; 14 octombrie 1940, Moisei – douăzeci și nouă de jertfe. De la supravieţuitorii de la Moisei ne rămâne marturia cutremurătoare, care poate fi o cale spre a înţelege, desigur departe de realitatea în sine, ce au trăit-o acolo acei oameni jertfiţi cu atâta ură şi ferocitate: „Când ești între viață și moarte, timpul nu mai are dimensiuni, clipele și minutele și orele aparțin altor legi și cei ce au pășit prin vama asta nu pot spune decât că a fost, a trecut…”.

            Deşi „Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34), pare de necrezut că ura aceasta somatizată zvâcneşte încă, semănând pe mai departe neîncredere, discordie şi dezbinare. Doar două exemple vom da aici, anume: Târgu-Mureș, martie 1990, când scenarii străine de atitudinea şi comportamentul firesc al poporului român au fost puse în scenă, din păcate, cu mult prea multe victime nevinovate, şi Miercurea Ciuc, martie 2011, locul şi ziua în care un tânăr greşit informat şi rău intenţionat a batjocorit în public personalitatea lui Avram Iancu.

Atitudinea – abordarea psihologică

Noţiuni de dicţionar

            Înainte de a trata tema propusă în cheie sistemică, este bine să evidenţiem ce anume reţin dicţionarele în legătură cu terminologia utilizată:

• EROÍSM s. n. comportare deosebită care se manifestă prin săvârșirea de fapte mari în împrejurări grele (în război); atitudine, faptă de erou; vitejie. (< fr. héroïsme)
• JÉRTFĂ, jertfe, s. f.  1. Persoană care suferă din cauza unor circumstanțe sau factori neprielnici; victimă. 2. Sacrificiu, jertfire. ◊ A cădea ~ a fi sacrificat; a muri.
• VENERÁȚIE s. f.  1. Respect profund, stimă deosebită, prețuire adânc respectuoasă pentru cineva sau ceva. 2. Respect pios pentru ceea ce este considerat sacru.  Din fr. vénération, lat. veneratio, -onis.
• BLASFEMÍE f. livr. 1. Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pângărire, hulă.  /<lat. Blasphemia.

În latura psihologică a acestei teme, G. Allport definește atitudinea ca fiind o stare de pregătire mentală și neurală, cristalizată prin experiență, care exercită o influenţă diriguitoare şi dinamizatoare asupra răspunsului individului la toate obiectele şi situaţiile cu care el este în relaţie.

A. Campbell vede atitudinea socială individuală ca pe „un sindrom al consecvenței răspunsului, care priveşte spre un obiect social” considerând că atitudinea este un concept indispensabil, atât în psihologia socială,cât şi în psihologia personalităţii.

K. Linton, referitor la sistemul de atitudini-valori consideră că: „o atitudine poate fi definită ca răspunsul implicitdeterminat de un asemenea element (valoarea). Conţinutul acestor răspunsuri pare să fie în mare măsură emoţional, dar poate să includă şi alte tipuri de răspuns, cum ar fi anticipările”. Pot fi sugerate cele patru niveluri ale personalităţii umane ale căror acţiuni integrate vor exprima atitudinea. Le vom numi nivelul neural, mental, emoţional şi volitiv (integrarea experienţială).

De asemenea Linton observă că „odată, fixate în individ, sistemele atitudine-valoare acţionează automat şi, în cea mai mare parte, la un nivel inconştient”, respectiv că „importanţa funcţională a sistemelor valoare-atitudine derivă iniţial din conţinutul lor emoţional”.

            Precizările lui Linton aduc în dezbatere aspectele inconştiente care participă deci, la formarea şi instalarea în comportament a atitudinii.

      Krech (1962), avansează şi mai mult în nuanţarea acestui raport, subliniind conţinutul valoric şi funcţia evaluativă a atitudinii, pe care o defineşte drept „un sistem de valori pozitive sau negative, simţăminte emoţionalecu acţiuni tendenţioase, pro şi contra care privesc obiectul social”. În accepţiunea sa, atitudinea exercită o funcţie reglatorieasupra comportamentului în care se exprimă prin acţiuni corespunzătoare.

Foarte important însă, pentru înţelegerea atitudinii, este punctul de vedere al lui J. Stoetzel. Acesta menţionează caracterul de variabilă inferată al atitudinii, întrucât nu este direct observabilă, ci rezultă din comportamentele pe care le suscită. Atitudinea determină o preparaţie pentru acţiune mai durabilă şi mai generică decât motivaţia. Autorul remarcă și bipolaritatea încărcată de afectivitate a atitudinii.  Această ultimă precizare reaşează structura psihofiziologică în manifestarea atitudinală.

Dicţionarul de psihologie avut aici în vedere reţine că atitudinea este

1. modalitate relativ constantă de raportare a individului sau grupului față de anumite laturi ale vieții sociale și față de propria persoană;

2. structură orientativ reglatorie proprie sistemului persoanei;

3. invariant vectorial al conduitei, exercitând o funcție direcțională și evaluativă și nu una instrumental-lucrativă; atitudinile sunt predispoziții de a reacționa într-un anumit mod, independent de situații, pe această bază persoana manifestându-și independența.  

            Totodată, atitudinea mai este văzută ca:

1. manieră de a fi într-o situaţie;

2. desemnează orientarea gândirii, dispoziţiile profunde ale fiinţei noastre, starea de spirit proprie nouă în faţa anumitor valori  etc.   

            La modul cel mai abstract, putem înţelege că atitudinea implică două componente esenţiale: sistemul de valori şi starea de spirit.

Concluzii la abordările psihologice

Nu s-a căzut de acord asupra definirii atitudinii dar, din toate încercările, rezultă că aceasta este:

• o predispoziţie spre răspuns; caracteristică a reacţiei;
• un fapt de exprimarea unei opinii;
• un mod elaborat conştientîn exercitarea unui rol, care poate fi, de ex., conştiincios, degajat, tolerant, sever etc.;
• o caracteristică constantă şi involuntarăa exercitării rolului, care poate să fie de tip critic, ameninţător, autoritar, democratic, comprehensiv, cu efecte deprimante sau încurajatoare;
• o predispoziţie generalăde a adopta anumite poziţii şi a judeca într-un anumit fel etc.
• atitudinile au caracter bipolar(negative sau pozitive; favorabile, defavorabile etc.);
• atitudinile au o anumită intensitate(de la ură la dragoste; de la indiferență la pasiune etc);
• atitudinile pot fi ordonate pe scale și pot fi măsurate;

Din prezentarea acestor puncte de vedere, se poate desprinde:

Corolarul 1: Cu cât Eul este mai puternic, cu atât atitudinile sunt mai independente, mai deschise şi mai suple, respectiv cu cât Eul este mai slab, cu atât atitudinile sunt mai rigide.

Atitudinea – abordarea sistemică

            Diagrama din Figura 9 reprezintă părţile componente aflate în relaţie, pe care se poate constitui o viziune sistemică suficientă pentru înţelegerea atitudinii.

            Descriere pe scurt a unei viziuni sistemice asupra conceptului de atitudine va cuprinde sistemul de valori, sistemul psihofiziologic (uman) şi ansamblul de elemente ale realităţii respectiv de atitudini bipolare exprimate prin gest/opinie/rol faţă de elementele realităţii.

Pentru a putea face o analiză corectă în ceea ce ne-am propus, mai considerăm, de asemenea, că atitudinile se constituie pe etajele sinergice ale personalității.

Vom aborda pe rând următoarele patru tipuri de atitudini:

                        – atitudini preponderent instinctual-emoționale;

                        – atitudini de conștiință  (guvernate de o conștiință înaltă, bine structurată);

                        – atitudini intelectualiste;

                        – atitudini intelectualiste vulgare;

Atitudinile preponderent instinctual-emoționale – caracterizare

• au grad redus de elaborare;
• au timp redus de manifestare;
• de regulă se constituie în structuri ce integrează instinctele primare și afectele, de la reacții de foarte scurtă durată până la stări, dispoziții și conduite ce pot fi considerate chiar trăsături caracteriale;

În această categorie se pot identifica în exemplele de mai sus, acţiunile violente motivate de ură.  

Mecanismul violenţei şi al urii

Formarea atitudinii bazate pe violenţă şi ură poate fi aracterizată astfel:

• Ofertă educațională eronată;
• Cogniție viciată, instincte primare nereprimate;
• Sistem de valori alterat;
• Analiza valorică alterată prin false modele,  mimetism social și experimentarea unor emoții gregare;
• Lipsește cu desăvârșire educația spiritual-morală;
• Conștiința de sine rămâne la un prag limitat;
• Discernământul moral este absent;

Curaj sau frică? Mecanismul atitudinii curajoase.

Curajul eroic

Înţelegerea corectă a acestor două trăsături caracteriale (ciraj/frică) ne va ajuta să operăm corect cu diferenţa dintre curaj în general şi curajul eroic, al cărui exemplu l-am prezentat în partea de început.

Conform definiţiei de dicţionar,  curajuleste trăsătură caracterială de ordin volițional, capacitatea de înfruntare conștientă a pericolelor și de acțiune consecventă în situații de risc, iar fricaeste oreacție emoțională de tipul afectului, manifestă în situații primejdioase.

Caracterizarea curajului:

• Ofertă educațională adecvată ;
• Sistem de valori autentic;
• Conștiința morală atinge un nivel înalt, constituind un spațiu de conștiință;
• Discernământ moral înalt;

Corolarul 2: prin curajul eroic se manifestă o atitudine de conştiinţă. 

            În acest moment al analizei problema curajului eroic readuce în discuţie relaţia: conştiinţă morală – spaţiu de conştiinţă, teme abordate şi în lucrările precedente, „Normalitate şi patologie spirituală”, respectiv „Cunoaştere şi iniţiere, între sacru şi profan”.

În rezumat, reluăm definirea acestor elemente din relaţie şi ale celor ce decurg din ea.

 Conştiinţa morală:

• acțiunea de cenzură valorică, orientată către viitor, a „intențiilor” si „acțiunilor” noastre pe care le proiectează, le determină și le evaluează;
• dimensiune a conștiinței umane având funcție de cenzură a actelor noastre puse sub semnul valorilor morale;
• facultatea de a emite o judecată asupra valorii morale a acțiunilor umane;
• vocea sufletului, după cum pasiunile sunt vocea trupului;
• „instinctul” sufletului;
• răspunde la întrebarea „ce fac?”; conștiința psihologică răspunde la întrebarea „ce sunt?”.

Spaţiul de conştiinţă:

• este arealul evenimentelor de conștiință;
• se constituie prin discernământ moral;

Discernământul moral:

• formă manifestă a conştiinţei morale;
• aplicație înalt spirituală care conferă ființei umane conștiința existenței sacrului;
• în baza acestei facultăți profunde a spiritului este posibilă evaluarea evenimentelor de viață prin prisma sistemului de valori morale;
• în virtutea conștiinței existenței sacrului,  discernământul moral se manifestă prin jertfă, ca forță transfiguratoare asupra timpului și spațiului;

Curajul eroic, rod al discernământului moral

Corolarul 3: Curajul eroic până la jerfa de sine, conferă sacralitate unui teritoriu; acesta este motivul care ne îndreptățește să considerăm PATRIA un loc sacru;

Corolarul 4: Curajul eroic conferă timpului jertfei, nimbul veșniciei; acesta este motivul care ne îndreptățește să cinstim gloria eroilor, drept glorie eternă;

Patriot, nu patriotard

Definiţii de dicţionar:

PATRIÓT, –Ă s.m. și f. Cel care își iubește patria și este devotat poporului său, fiind gata să lupte pentru interesele țării sale. [Pron. -tri-ot. / <gr. patriotes, cf. fr. patriote, germ. Patriot].

PATRIOTÁRD, –Ă, patriotarzi, -de, adj. Care face paradă de patriotism, care manifestă, exprimă un fals patriotism. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. patriotard.

Corolarul 4: patriotismul este formă manifestă a discernământului moral;

Corolarul 5: educația în spiritul dragostei de patrie este o dovadă a maturității unei națiuni.

Mecanismul atitudinii intelectualiste

Caracterizarea atitudinilor intelectualiste:

• grad ridicat de elaborare (educaţie elaborată);
• timp îndelungat de manifestare;
• se constituie pe fondul unui volum mare de cunoștințe, integrând abilități intelectuale rafinate manifeste într-un anumit nivel de erudiție (nivel înalt de integrare intelectuală);
• reduce însemnătatea actului moral, uneori doar la datele cronologice ale evenimentului, căruia i se face de regulă o analiză doctă, cu pretenția de exhaustivitate;
• Sistem de valori selectiv; modele intelectuale;
• Nivel limitat al conștiinței morale;
• Discernământul moral este înlocuit de aroganța intelectuală manifestă prin prețiozitate (stil căutat, artificial, afectat; cultivare excesivă a exprimării rafinate, grațioase, sofisticate sau pedante; afectare, înfumurare);

Exemplu:

Sorin Antohi despre celebrarea României Mari: „Am o reacție destul de stoică la carnavalul în care suntem de aproximativ un an în țara noastră, după o interminabilă serie de parastase, vesele de cele mai multe ori…” (Conferința „România Mare: idee, istorie, memorie”, 7 nov. 2018, Fac. de Litere, București)

Notă: Un exemplu elocvent de atitudine intelectualistă (chiar tendențioasă) este acela în care, pe parcursul  a aproximativ două ore de discurs, un autor care vorbește despre istoria Marii Uniri nu face nici cea mai mică referire la cei peste o jumătate de milion de români căzuți pe front, răniţi, luaţi prizonieri sau dispăruți în Primul Război Mondial, o jerfă enormă căreia îi datorăm făurirea României Mari!

Atitudinile intelectualiste vulgare

Atitudinea intelectualistă vulgară este identificabilă într-un scris greu de parcurs, abundând în invective și expresii suburbane referitoare, de exemplu, la un popor, la teritoriul, limba și istoria sa. Aceste alcătuiri de text, greu de expus public și de acceptat la nivel  intelectual-afectiv, de regulă sunt creațiile unor autori cu pretenții intelectuale, oameni de cultură care, din păcate, datorită neînțelegerii corecte a adevăratelor lor caractere, pot fi învestiți cu încredere și girați politic pentru a ocupa chiar poziții înalte în instituțiile culturale și administrative ale statului.

Mecanismul atitudinii intelectualiste vulgare

Caracterizare:

• Educație incertă;
• Sistem de valori viciat; modele de tip idol „intelectual”;
• Prețiozitate intelectualistă denaturată;
• Absența totală a conștiinței morale;
• Analiza valorică vulgară;
• Violență de limbaj, experimentarea unor emoții gregare;

Exemplu:

H.R.Patapievici despre limba română:

„Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături”

Notă: Din respect pentru cititor şi pentru nivelul etic-moral al discursului, nu dorim să cităm şi alte exemple din sursa indicată.

Concluzii

„Mai mult decât talentele, caracterele hotărăsc soarta popoarelor şi doar forţa morală le poate feri de învingere şi nimicire”, spunea genialul Constantin Rădulescu-Motru (1868 – 1957).  În acest sens, ţinând cont de cele prezentate, se poate înţelege că știința de carte nu are întâietate în raport cu conștiința morală, acestea două neavând menirea de a se exclude reciproc. Dimpotrivă, nu poți fi un autentic om de cultură, dacă nu ai discernământ moral; respectul pios față de eroii țării tale este un angajament moral profund care te onorează și te legitimează ca om liber și responsabil între semeni.

Şi, la final, o axiomă: părinţii şi ţara nu se vorbesc de rău!

NOTA ISPRAVNICULUI. Cercetătorul și inventatorul DUMITRU GRIGORE este licențiat în fizică tehnologică, teologie și psihologie și doctor în mecatronică, pe o temă de cercetare din neuroștiințe: „Contribuții privind comanda și controlul de la distanță al mișcării în sistemele tehnice militare” (este vorba de controlul de la distanță nu prin telecomandă, ci prin puterea gândului). În urmă cu câțiva ani, a obținut Medalia de Aur la Salonul de Inventică de la Geneva (cu invenția „Sistem psihometric de evaluare psihologică rapidă”). Este membru titular  al  Comisiei  de  Cibernetică  a  Academiei  Române. Pe lângă acestea, Dumitru Grigore este și preot paroh în satul Găujani județul Argeș.

 4,080 total views,  4 views today