Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 196

Abordarea de față este inspirată de întâlnirea cu românii din Italia, la Milano, a unei delegații a Partidului S.O.S. România, din care am făcut parte. Acolo am vizitat (eu, personal, pentru prima dată) celebrul Dom din Milano, construcție monumentală începută în 1386 și terminată în 1892. M-a impresionat aici nu atât spectaculozitatea în sine a clădirii, cât pavimentul interior al catedralei, care cuprindea, încadrate radial într-un octogon, șiruri întregi, de „logo”-uri ale… Partidului S.O.S. România. M-am gândit atunci să scriu un material documentar care să explice care sunt, de fapt, originea și sensul simbolului grafic al partidului. Ceea ce voi face acum…

Acest simbol este cunoscut sub numele de cvadrilob sau quatrefoil și este un motiv geometric-simbolic, cu o lungă istorie în arta sacră, arhitectură gotică și simbolism religios. El se prezintă ca o figură geometrică formată din patru lobi circulari (arcuri de cerc) care se intersectează simetric, amintind de o floare cu patru petale. Este o formă care apare adesea în arhitectura gotică și renascentistă, în vitralii și rozete, în simboluri heraldice și în planurile catedralelor medievale.

În context religios și artistic – mai ales în biserici precum Domul din Milano, cvadrilobul are multiple straturi de semnificație, ca de pildă: reprezentarea celor patru evangheliști,simbolul celor patru colțuri ale lumii, sugerând universalitatea mesajului creștin, structura ordinii cosmice și armonioase a creației divine,simbol al ciclicității și echilibrului, al perfecțiunii în cadrul lumii materiale.

Faptul că acest simbol se repetă obsesiv, nu doar pe pavimente (cum e cazul Domului din Milano), ci și pe ferestre, uși, coloane și vitralii, creând o atmosferă de ordine divină și contemplație (adesea, în vitralii, în interiorul cvadrilobilor, pot apărea scene biblice, simboluri, sau portrete de sfinți), vine din faptul că, în arhitectura gotică și postgotică, repetiția este o formă de rugăciune vizuală. Iar Domul din Milano este o capodoperă a goticului târziu italian.

Combinația cvadrilobului cu alte forme geometrice (ex: octogonul) poate adăuga un strat și mai profund de simbolism, Octogonul fiind un simbol al renașterii spirituale, al trecerii de la lumea pătrată (materială) la cea circulară (divină). Cvadrilobul în centru sau combinat cu octogonul poate sugera o poartă către sfințenie, o fereastră către înțelepciune sau o hartă spirituală.

În concluzie, Cvadrilobul din Domul din Milano nu este doar un element decorativ, ci parte dintr-un limbaj vizual sacru, menit să comunice idei spirituale și cosmologice. Gândit în contextul catedralei, acest motiv reflectă o viziune medievală asupra ordinii divine a lumii.

Cvadrilobul are o legătură profundă și subtilă cu crucea creștină. Chiar dacă nu este o cruce în sens geometric strict, el împărtășește structura cruciformă și semnificația spirituală. Este, de fapt, o aureolă geometrică a crucii – în special a crucii grecești (cu brațe egale) – în care extremitățile celor patru brațe sunt „rotunjite”, transformate în patru lobi circulari…

Spre asta pare a face trimitere logo-ul Partidului S.O.S. România. Și totuși, nu de la Domul din Milano a fost preluată ideea cvadrilobului, nici de la bisericile gotice din Europa. A fost preluată de la cea mai veche biserică din piatră de pe teritoriul României, mai veche cu cel puțin două secole decât anul în care a început construcția Domului din Milano. Este vorba de biserica Sf. Nicolae din Densuș (județul Hunedoara), ridicată, după toate indiciile, în secolul al XII-lea, cu „materiale de construcție” aduse din ruinele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Aici, la biserica din Densuș, apare, pe o placă de marmură dintre numeroasele spolia (piese romane refolosite) încorporate în zidărie, unul dintre cele mai timpurii exemple de cvadrilob de pe teritoriul României. Este un „pod” vizual între lumea romană și arta medievală occidentală (prin forma cvadrilobului). Este uimitor cât de aproape de Domul din Milano este de ceea ce vedem pe placa de la Densuș – doar că la Milano motivul este prelucrat într-un limbaj gotic târziu, cu culori, cu simetrie perfectă și ritm repetitiv, pe când la Densuș îl avem izolat, într-o sculptură unică, integrată într-un fronton.

Ambele transmit ideea de ordine și plenitudine cosmică. La Densuș, cvadrilobul este singular și solemn – ca un sigiliu, o pecete pe zidul bisericii. La Milano, cvadrilobul devine un ritm care te conduce spre altar – aproape ca un „drum inițiatic” vizual, care te poartă spre centru.

Putem spune că Densuș păstrează o versiune primitivă, gravată în piatră, a unui simbol care în gotic va fi rafinat și multiplicat. Este o legătură vizuală și spirituală între începuturile creștinismului în Dacia romană și apogeul artei medievale apusene.

Pentru spațiul românesc, cvadrilobul de la Densuș are o valoare aparte. El atestă nu doar prezența romană în zonă, ci și perenitatea simbolurilor. Ceea ce vedem în marile catedrale gotice din Occident există, în formă mai arhaică, și aici – la poalele munților Poiana Ruscăi. Este un argument vizual pentru continuitatea culturală a Daciei în Evul Mediu.

Într-un fel, cvadrilobul devine un pod de piatră peste secole: leagă lumea antichității târzii de creștinismul medieval, Occidentul gotic de Orientul romanic transilvan, tradiția păgână de revelația evanghelică. Nu este doar o piesă de muzeu, ci un document de identitate al unei comunități care, chiar și după prăbușirea Imperiului Roman, își păstrează legătura cu moștenirea sa latină.

Cvadrilobul de la Densuș și cel de la Milano fac parte din aceeași „gramatică” a artei sacre. Primul este silaba arhaică, al doilea este fraza desăvârșită, dar ambele spun același lucru: că lumea este ordonată, că istoria are un centru și un sens, că Hristos este „Piatra din capul unghiului” care ține totul laolaltă.

Pentru noi, românii, prezența cvadrilobului pe o biserică medievală ridicată din pietre romane este o mărturie de identitate: suntem moștenitorii unei civilizații care nu a murit, ci a fost transfigurată în lumina creștinismului. Cvadrilobul de la Densuș nu este doar un ornament – este un certificat de naștere în piatră al acestei continuități.

Acesta este și sensul atribuit logo-ului care definește Partidul S.O.S. România. Nu e o „floricică” decorativă, e un simbol profund, care te trimite cu gândul la rădăcini, la valori identitare, la un trecut străvechi și eroic, care trebuie resuscitat.

E plauzibilă o „linie directă” Cucuteni – Densuș?

Cvadrilobul are rădăcini foarte vechi, poate chiar preistorice, apărând în culturi din Orientul Apropiat, în artă ceramică neolitică, pe sigilii, vase, ornamentică vegetală. Roma, Grecia și lumea elenistică preiau și adaptează motive florale și geometrice, pe care le reinterpretează în sensul culturii și civilizației lor. Când creștinismul devine dominant, acestea sunt resemnificate: cvadrilobul devine simbol creștin, dar are deja un limbaj vizual disponibil, cunoscut.

În ceea ce privește Densuș, este foarte probabil ca motivul să fie parte din acest lanț: o tradiție vizuală care a circulat în Imperiul Roman și a lăsat urme în arta locală, iar când credința creștină și arta medievală au crescut, formele s-au păstrat, mutate și reinterpretate.

Nu este exclus însă ca simbolul să fie autohton și, după o migrație istorică foarte lungă, să fi revenit la matcă. Sau să fi stat, pur și simplu, în adormire, până i-a revenit timpul. Și când spun asta mă gândesc la vestita ceramică de Cucuteni, unde poate fi, de asemenea, întâlnit, ca și în cutura chineză Yang Shao. Specialiștii spun însă că cvadrilobul „pur” (patru lobi egali) nu e un motiv frecvent în cultura Cucuteni și nu apare ca „tip canonic”, așa cum îl vedem la Densuș sau la Milano. Asta nu înseamnă că nu găsești acolo „flori cu patru petale” pe piese izolate, dar că nu există, după știința lor, o tradiție cucuteniană a cvadrilobului, comparabilă cu cea medievală. Pe de altă parte, mai spun specialiștii, există un hiatus de ~5.000 de ani între neoliticul cucutenian și Evul Mediu și nu avem o verigă documentată care să arate transmiterea continuă a unui simbol cvadrilob specific prin epoci.

Așa o fi. Eu cred însă că nu s-a făcut, până acum, o cercetare focalizată pe acest aspect în cultura cucuteniană și că, dacă am fi mai atenți, am găsi și verigile lipsă. Miracolul cvadrilobului de la Densuș ar putea inspira o cercetare mai aplicată în acest sens. Cine știe ce alte „minuni” mai descoperim?

P.S. Simbolul Cvadrilobului poate fi întâlnit în cele mai neașteptate locuri. În forme derivate, dar ușor recognoscibile, îl găsim și în Palatul Parlamentului. Bănuiesc că nu întâmplător și nu doar de dragul armoniei estetice a fost „plantat” acolo. Mai ales că-l găsim, asociat cu Octogonul, în forme de-a dreptul „polifonice”, căci pe pavimentul de la parterul Parlamentului el este prezent în trei variante suprapuse. Cred că cei care au construit Casa Poporului au dorit – dacă-mi este permisă această divagație speculativă – să protejeze clădirea de duhuri necurate cu câteva simboluri sacre. Nu cred că au reușit…