Autor: Col (rtg) MARIN NEACȘU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 133

Sper din toată inima ca cei care citesc să nu creadă că fac referire la cele la care făcea și Năstase, adică la ferma de la Cornu, în primul rând pentru că Iohannis nu are. Nu are fermă la Cornu!… Ceea ce va urma se referă la ouăle din coșul prezidențial. Am dat exemplele de mai sus pentru a arăta că totuși România a avut și lideri, formali sau informali, de valoare, care au știut să fie și diplomați, și mână de fier atunci când a trebuit, chiar dacă poziția României ca stat în lume, la vremea lor, a fost la fel ca și acuma, adică o remorcă la caleașca „imperială”. Au fost și sunt țări mari cu oameni pe măsura lor la conducere,  țări mici cu oameni mari, țări mari cu oameni mici, dar și țări mici cu pitici la putere sau în creierul celor de la putere.

Nu știu cum se consideră cei aflați astăzi la conducerea României, dar în mod cert nu se ridică la valoarea exemplelor înaintașilor.

Situația României în ziua de azi este poate mai joasă decât era, nu pe vremea fanarioților, ci pe vremea atacurilor succesive ale popoarelor migratoare, când [locuitorii] își băgau capul între urechi și coada între picioare și se ascundeau prin păduri, peșteri, fântâni, minele de aur sau argint, sau bordeie, până trecea valul.

După câte văd eu acuma, dacă va veni cineva peste România, ca pretin sau dușman, cam tot atâta putem face și asta, din cauza și nu datorită actualei conduceri și sentimentelor de patriotism cu care se împăunează scumpii conducători.  Cam la fel vom face și acuma, numai că acuma, dacă vrem să ne ascundem  în păduri, trebuie să mergem în Austria, că acolo au migrat ale noastre, dacă vrem să ne ascundem în mine trebuie să ne adresăm canadienilor sau americanilor, dacă vrem să ne ascundem în peșteri trebuie să cerem voie celor cărora le-au fost retrocedate odată cu munții (poate lui Paul, poate Buzeștilor), dacă vrem să ne ascundem în bordeie trebuie să le facem și nu mai are cine să le facă.

Oricum, cert este că, dacă vine un eventual popor migrator, cazac, Khazar, cazarmar, afgan, sau mai știu eu din ce stepe sau munți, noi suntem fiii ploii […].

În aceste condiții, în conjunctura asta extrem de periculoasă,  toate  ouăle românilor au fost puse în „coșul cu numarul 5”, iar  dacă se rupe coșul sau îl fură cineva, sau pur și simplu nu se ține cont de el,  ne trezim fără ouă. Eu, să fiu sincer, nici nu cred că mai avem vreun ou măcar în coșul ăla,  cred că am rămas  toți românii fără ouă, că prea stăm așa, fără să vedem ce mai e pe acolo, prin lume, prin țară.

Mă uit la polonezi. Băi, frate, strâng ăia la ouă de te doare capul. Au și ei un coș numărul 5, că a devenit un număr de poveste, ca „Mambo nr. 5”, dar pe ei nu îi interesează coșul ăla, ei își pregătesc ouăle în diferite coșuri, ale lor, numai ale lor, nou-nouțe, proaspete, nu din alea trăzvite, care put când le spargi. Și nu știu de unde le iau, dar sunt toate mari ca de pterodactil și tari parcă ar fi de bibilică. Eu nu știu ce i-a apucat, parcă se termină găinile.

Noi de ce nu facem așa? Nouă nu ne trebuie? Noi nu avem nevoie de nimic? Avem coșul nr 5 și gata? Se sperie cineva de noi numai când aude sau ne vede? Nu, noi avem cocoși cât munții, cu creier cât oul de bibilică.

Recent, cocoșul șef al cuibarelor din România a fost în vizită în Țara Soarelui Răsare. Nici Napoleon de la Austerlitz nu s-a întors atât de mândru și cu pieptul atât de umflat, deși câștigase „bătălia celor trei imperii”. Ce vorbești, domnule, citiți jurnalul de călătorie al plimbărețului și veți ajunge la concluzia că în România curge lapte și miere, că vizita asta este exact bomboana pe coliva prezidențială, la crème de la crème, că asta îi mai lipsea României pentru a fi proclamată buricul Pământului, că nici extratereștrii, dacă ne atacă, nu ne pot mișca din loc. Doamne, Dumnezeule, nici lemn pentru cozi la furci nu mai avem. Cu ce ne luptăm?

Plimbărețul se dă mare cocoș și consideră că fiecare plimbare a sa,  mai ales cele făcute când se cerea prezența, decizia sau măcar opinia sa în țară, sunt dovezi de mare patriotism, pentru că „a reprezentat țara”. Nu vreau să știu ce impresie o fi lăsat pe unde a fost, dar se cam cunoaște, după cum suntem tratați ca nație: o țară ocupată, suptă, mulsă și… și… nu mai spun. România, dacă va intra în război, va intra târâtă de „patrioții” actuali, nu pentru apărarea idealurilor neamului, nu pentru apărarea teritoriului, ci pentru apărarea intereselor celor care le-au asigurat lor ascensiunea, accederea la putere și averile.

Sursă art-emis.ro

Titlul original: „Patrioți cu ghilimele și fără” (extras)

 1,579 total views,  2 views today