Autor: CORNEL CONSTANTIN CIOMÂZGĂ
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 159

Ce mai înseamnă astăzi Învierea, dincolo de momentul „Veniţi şi luaţi lumină”? Aşa am fost întrebat public, chiar înainte de mirabila clipă pogorâtă din Veşnicie, venind, nu-i aşa, mereu şi mereu spre a reîntregi timpul vieţii ştirbit de funestele nechibzuinţe.
Ce mai înseamnă Învierea? După cum se vede, pe de-o parte, pentru o parte, înseamnă împlinirea celui mai important exerciţiu ascetic, apoi înseamnă slujbe şi rugăciuni anume, anume rânduieli bisericeşti, înseamnă pregătiri anume – spovedanie, împărtăşanie. O anume bucurie înseamnă, întregită cu ceea ce-a mai rămas din tradiţiile populare.
Pe de-o altă parte, pentru o altă parte, cea a creştinilor de hypermarket, este revelionul de primăvară!
Se schimbă porcul cu mielul, artificiile de la miezul nopţii cu lumânările, la mulţi ani-ul cu Hristos a Înviat, şi gata show-ul. Se declanşează „Acţiunea MOV”: Miel – Ouă – Vin! Începe distracţia! Distracţie… însemnând gălăgie. Multă. Mâncare. Multă. Băutură. Multă. Beţie. Multă. Dar beţie! De se pierde cu totul sensul şi scopul, ajungând de nu se mai vede omul cu plopul, sticla cu dopul şi şoferul cu stopul.
A, mai există o variantă: cea a vizitelor formale. Năşismele şi cuscrismele. Cu vorbărie, cu bancărie, cu muzicărie, cu mese întinse şi, de preferat, îmbelşugate.
Ghiduşul consumism! Ce drăcărie!

Firul roşu al acestor sărbători ar trebui să fie, însă, cu totul altul. Unul profund serios şi foarte important şi care n-ar trebui uitat sau pierdut cu nici un chip. Pentru, că fără el, sărbătorile devin, iată, o sărmană rutină, sunt serbede şi, vai, tot mai golite de conţinut. DRAGOSTEA!
Învierea, ca mesaj divin, în întreg conţinutul ei, este un apel la dragoste. Singurul sentiment uman care armonizează şi desăvârşeşte. Dragostea este esenţa vieţii! Apostolul Pavel spune asta într-o frază foarte tranşantă: „De aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă; şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte”.
Aşadar, Învierea Domnului ne creează o incomparabilă perspectivă a redobândirii dragostei care s-a împuţinat dramatic. Ne dezvăluie înţelesul adânc al iubirii. Ne reaminteşte, cu evidenţă şi detalii, că El ne-a iubit atât de mult, încât ni S-a dat drept pildă de iubire pre Sine, spre a ne arăta importanţa iubirii şi calea spre aceasta. Toată teologia, toate slujbele şi toată activitatea Bisericii, mai cu seamă în această perioadă pascală, au, sau ar trebui să aibă, un singur scop: ÎNVIEREA DRAGOSTEI. Recuperarea omului din conţinuturile răului şi reaşezarea lui în starea sa firească şi fiiască. De zidire din iubire!