COMUNICAT S.O.S. ROMÂNIA

La 7 mai 2026 se împlinesc 88 de ani de la moartea, în condiții niciodată pe deplin lămurite și despre care contemporanii au vorbit adesea ca despre o otrăvire, a lui Octavian Goga – poetul pătimirii noastre, tribunul Ardealului, una dintre cele mai dramatice și mai mari conștiințe ale românismului modern.

Într-o țară normală, această zi ar fi trebuit să fie una de reculegere națională. Ar fi trebuit să fie un moment de evocare a celui care a dat glas durerii istorice a românilor transilvăneni, a celui care a transformat poezia într-o armă de redeșteptare națională și literatura într-o formă de rezistență împotriva deznaționalizării. Ar fi trebuit să fie o zi în care România să-și amintească faptul că înainte de a exista România Mare în hotarele sale politice, a existat România Mare în conștiință, în limbă, în poezie și în lacrimă – iar unul dintre cei care au făurit această conștiință a fost Octavian Goga.

În schimb, suntem obligați astăzi nu doar să-l comemorăm, ci să-l apărăm.

Să apărăm memoria unui om care a suferit pentru neamul său și opera unui poet care a ridicat țărănimea română la rang de destin istoric. Să apărăm numele unui militant care a luptat neobosit pentru unitatea națională și care a fost una dintre vocile decisive ale intrării României în războiul de întregire alături de Antantă.

În celebrul său discurs de recepție din Aula Academiei Române, rostit în 1920, după împlinirea Marii Uniri, Goga descria drama românilor ardeleni sub stăpânirea austro-ungară ca pe o lungă operă programatică de deznaționalizare. El vorbea despre „țăranii, singura rațiune de existență a neamului nostru”, despre suferința unei lumi românești ținute în întuneric și despre literatura care a devenit „trâmbița fermecată menită să răscolească energiile și să le înșiruie în linie de bătaie”. Aceasta a fost misiunea lui Octavian Goga: să transforme suferința colectivă într-o conștiință națională activă.

Puțini oameni ai culturii române au iubit atât de profund poporul român. Și puțini au înțeles atât de limpede că fără rădăcina țărănească, fără continuitatea organică a satului românesc și fără memoria istorică, România riscă să devină o simplă expresie administrativă fără suflet.

Tocmai de aceea, atacurile recente împotriva memoriei sale nu reprezintă simple dispute culturale sau juridice. Ele reprezintă o operațiune simbolică de amputare a memoriei naționale.

Îndepărtarea bustului lui Octavian Goga din zona Copou a municipiului Iași și tentativa de schimbare a denumirii Biblioteca Județeană Octavian Goga din Cluj nu sunt gesturi administrative neutre. Ele exprimă voința de a evacua din spațiul public o personalitate fundamentală a culturii și istoriei românești.

Cu atât mai grav este faptul că aceste acțiuni sunt justificate prin etichete simplificatoare, abuzive și profund nedrepte, aplicate retroactiv unei personalități complexe, care trebuie judecată în contextul epocii sale și în integralitatea operei sale.

Discursul lui Goga despre operațiunea „Anschluss” (anexarea Austriei de către Adolf Hitler), rostit în Aula Academiei Române la 1 aprilie 1938, demonstrează limpede că el nu era un propagandist hitlerist, ci un observator geopolitic lucid, preocupat de echilibrul european și de interesele României într-o lume aflată în pragul catastrofei. Textul său nu este unul de exaltare ideologică, ci de analiză rece, prudentă și realistă a raporturilor de forță internaționale.

Mai mult, este de notorietate istorică faptul că Octavian Goga a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai intrării României în război alături de Antantă, împotriva Puterilor Centrale, considerând neutralitatea un abandon al idealului național. A reduce întreaga sa biografie la clișee ideologice fabricate retrospectiv înseamnă nu doar falsificare istorică, ci și o insultă adusă memoriei generației Marii Uniri.

Astăzi, la 88 de ani de la moartea sa, Octavian Goga rămâne incomod tocmai pentru că vorbește încă despre rădăcini, identitate, continuitate și destin național. Într-o epocă a memoriei lichide și a dezrădăcinării programatice, asemenea figuri trebuie compromise, eliminate sau reduse la tăcere.

Dar istoria nu poate fi administrată prin demolări simbolice și nici cultura unui popor nu poate fi epurată prin sentințe ideologice conjuncturale.

Busturile pot fi mutate, plăcile pot fi smulse, numele pot fi contestate în instanțe. Dar un popor care își izgonește marii creatori din memoria publică începe, fără să-și dea seama, să se izgonească pe sine din propria sa istorie.

Astăzi, când îl comemorăm pe Octavian Goga, nu apărăm doar memoria unui poet. Apărăm dreptul poporului român de a-și păstra continuitatea spirituală și de a-și cinsti, fără frică și fără reeducare ideologică, personalitățile fundamentale.

Memoria lui Octavian Goga nu aparține nici unei organizații conjuncturale și nici unei mode ideologice trecătoare. Ea aparține patrimoniului profund al națiunii române.

Biroul de presă

Partidul S.O.S. România