Autor: MIHAI EMINESCU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 160

Nu scrutăm cestiunea de principiu a regalităţii. Ceea ce putem afirma însă, cu istoria în mână, este că Domnii pământeni erau Domnii rasei române, erau duci ai neamului românesc. Ca atari ei erau solidari cu rasa română şi pururea gata a-şi pune capul la mijloc pentru drepturile acestei individualităţi etnice.

Nouă ni se pare însă că în otelul actual intitulat „România” espresia etnologică e prea mult deconsiderată în favorul espresiei geografice, fie aceasta locuită de orişicine. Aceasta e atât de adevărat pentru trecut încât pururea se deosibea rasa pământeană de rasele străine, din care unele (bunăoară armenii) erau mai vechi în ţară decât românii înşişi. Nu doar că românii ar fi fost vreodată netoleranţi. Dar ceea ce voiau să păstreze aci era caracterul lor naţional, esprimat în limbă, în datini, în legi.

Ni se pare deci că, în această privire, în privirea protectoratului firesc ce Domnii pământeni îl esercitau asupra elementului românesc faţă cu orice alte elemente, d. Stătescu degeaba protestează. Era nouă a României este aceea în care elementele vechi şi naţionale ale ţării au fost în parte suplantate de elemente, nu zicem stricăcioase, dar în orice caz de o ocultă noutate. Nu voim să urmărim până la estrem această problemă, observăm însă că noi am fost cei dentăi cari am relevat-o, statornicind totodată că coroana română cată să fie solidară cu rasa română mai cu seamă.

Nu zicem că sub cerul acestei ţări să nu trăiască şi să nu înflorească oricâţi oameni de altă origine. Dar ceea ce credem, întemeiaţi pe vorbele bătrânului Matei Basarab, e că ţara este, în linia întâia, elementul naţional şi că e scris în cartea veacurilor ca acest element să determineze soarta şi caracterul acestui stat.

Avantaje trecătoare ale producţiunii, cauze economice şi politice pot în adevăr să grămădească înlăuntrul espresiei geografice elemente străine şi cu drept cuvânt împăratul Emanoil Paleologul zice că oameni mai toleranţi, mai primitori de străini ca românii nu mai sunt pe faţa pământului, deci în această privire nici noi nu dorim să fie altfel… dar până aci şi nu mai departe.

Cel care respectă caracterul propriu şi libertatea de manifestare a oricărui alt geniu naţional contractează prin aceasta el însuşi dreptul de a fi respectat în toate ale sale şi când Vasile Vodă Lupul porunceşte ca ,,Cel ce-şi vicleneşte moşia şi neamul, mai rău decât ucigaşii de părinţi să se certe” el stabileşte prin aceasta solidaritatea între români, făcând din fiecare un ostaş deştept al naţionalităţii sale.

[TIMPUL, 26 ianuarie 1882]