Autor: MIRON MANEGA
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 204
Viața politică, natională și internațională, e pândită, se pare, de pericolul diabetului politic. De o bună bucată de vreme parcă a dat patiseria-n toți! În aprilie 2022, politicianul naționalist Vladimir Jirinovski, fost vicepreședinte al Dumei de Stat (Parlamentul Rusiei), a primit, de ziua lui, de la gazdele unei emisiuni, un tort având forma hărții Ucrainei, glazurat în culorile naționale ale acesteia – galben și albastru. Jirinovski a tăiat tortul cu mare păcere și a făcut public gestul său. În decembrie 2021, el a prezis evoluția tensiunilor cu Ucraina și a anunțat când va începe războiul: 22 februarie 2022, ora 4 dimineața. Predicția lui s-a dovedit a fi aproape exactă: Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei pe 24 februarie, la 5 dimineața, ora Moscovei.
Recent, George Simion l-a copiat, cât se poate de neinspirat, pe Jirinovski. La o ceremonie republicană din Statele Unite, el a tăiat un tort în forma Groenlandei, decorat în culorile steagului SUA. Reacțiile publice n-au întârziat să apară: „George Simion, am un mesaj pentru tine: Să-ți stea în gât tortul ăla! Când tai tortul ăla, gândește-te că poate era Dobrogea în locul Groenlandei și cineva îți cerea acel teritoriu” – îi scrie un cititor. Iar Adela Mîrza, președinta Partidului Alternativa Dreaptă, a comentat ironic: „George, am și eu o întrebare pentru tine, așa ca de la conservator la suveranist: Dacă Viktor Orban ar avea un tort cu Ungaria Mare și ar tăia o felie cam cât Ardealul, oare ce-ai spune?”.
Dându-și seama că a cam zbârcit-o, liderul AUR a dat-o pe glumă, mâncând prăjituri decorate cu steagul României și comentând ironic: „Prăjiturile sunt bune și noi, românii, cu siguranță nu vrem să fim în meniu, ci vrem să fim la masă”.
Dar iată că a venit și cireașa de pe tort, adusă, la fel de neinspirat, de Lidia Vadim Tudor (deputat AUR), care a turnat gaz peste foc, crezând că e de bonton lsă-și imite șeful. Fiica Tribunului a apărut într-o poză creată cu AI în care taie un tort glazurat cu steagul Ungariei. Pe fundalul imaginii, se poate vedea un tablou înfățișându-l pe premierul ungar Viktor Orban, cu lacrimile curgându-i pe față. „Desigur, este o glumă – și-a justficat ea gestul. Vă rog să o tratați ca atare. Mai trebuie să și zâmbim în viața asta, nu orice gest e un capăt de lume”.
Există momente în politică în care un gest aparent banal – o glumă, o replică aruncată „în joacă”, o imagine menită să stârnească râsul – ajunge să spună mai mult decât zece discursuri oficiale.
Episodul Vladimir Jirinovski este relevant tocmai pentru că arată cât de serios poate fi un gest aparent frivol. Tăierea tortului având forma Ucrainei nu a fost o glumă nevinovată, ci o metaforă politică dură. Faptul că Jirinovski a anticipat aproape la minut declanșarea războiului spune ceva despre funcția acestor „jocuri”: ele testează, normalizează și pregătesc mental agresiunea. Simbolul precede fapta.
În acest registru trebuie citit și gestul lui George Simion din SUA: tăierea unui tort în forma Groenlandei, glazurat în culorile steagului american, la un eveniment republican. Dincolo de ambalajul ludic, mesajul transmis îl fixează pe George Simion într-o postură previzibilă: alinierea reflexă la politica expansionistă a Statelor Unite.
Iar recrearea „episodului tortului” de către Lidia Vadim Tudor duce superficialitatea într-o zonă periculoasă. Imaginea (chiar dacă realizată cu AI) în care taie un tort glazurat cu steagul Ungariei, dublată de un fundal batjocoritor la adresa lui Viktor Orbán, nu este doar o glumă proastă. Este un mesaj jignitor transmis într-un context regional sensibil.
Indiferent de opiniile personale, este un fapt că în spațiul public maghiar există discursuri și acțiuni percepute în România ca revizioniste, inclusiv presiuni simbolice și politice legate de Transilvania. În acest cadru, „joaca” Lidiei Vadim Tudor nu e curaj, ci inconștiență. Ea oferă muniție retorică exact celor care așteaptă orice pretext pentru a acuza România de ostilitate sau derapaj.
Există o linie clară pe care mulți par s-o ignore deliberat: glumele se fac la o petrecere, la o șuetă, la o bere cu prietenii. Nu în agora.
Spațiul public este un spațiu al responsabilității. Acolo, fiecare simbol devine poziționare, fiecare ironie – mesaj diplomatic, fiecare „tort” – declarație politică. Cine nu înțelege asta nu este „nonconformist”, ci nepregătit.
Toţi „taie“, cu temei sau fără, din ţările „artificiale“, iar evreul rus „putinist“ Vladimir Jirinovski (Zhirinovsky) ar fi tăiat şi un tort cu România, căci e cel care în ’90 a spus că „România este un stat artificial“.
Halucinanta componentă iudaică a „naţionalismului rusesc postsovietic“, etnică şi ideologică, a început chiar cu acest Vladimir Jirinovski (Zhirinovsky), cel care în ’90 a spus că „România este un stat artificial format de tigani italieni care au luat teritorii de la Rusia, Ungaria şi Bulgaria” (peste ani, o definire asemănătoare avea să fie dată Ucrainei de către preşedintele rus Vladimir Putin, dar neţigănească şi cu teritorii furate de la România, Ungaria şi alţii).
Majoritatea componenţei etnice a acestor politicieni „naţionalişti ruşi“ dar cu sânge amestecat, fabricaţi de serviciile secrete sovietice muribunde sau transformate, este jumătate evreiască, jumătate rusă. Ultimul pe listă este Serghei Karaganov (etnic mai mult evreu decât rus), liderul de la Valdai Club al lui Putin, care spune că „rusul“ naţionalist de azi nu mai este un slav, ci un multi etnic cosmopolit, inclusiv evreu, cazul său: „Mama mea este evreică, tatăl meu este slav nordic… Acesta este un rus“. Karaganov s-a postat în prezent în fruntea „naţionalismului rus“ euroasianist, maginalizându-l astfel pe rusul adevărat A. Dughin.
Alţi asemenea politicieni „ruşi“ cu origini evreieşti, care şi-au adus contribuţia la „naţionalismul rus“ al euroasianismului, au fost KGB-istul Evgheni Primakov, Anatoly Chubais, Yevgeny Prigozhin (Prigojin, fondatorul grupului privat de mercenari Wagner), Mikhail Fradkov sau Boris Nemtsov.
Proiectul „naţionalismului rusesc postsovietic“ (Post-Soviet Russian Nationalism) a fost pus la cale de KGB împreună cu Jirinovski atunci când se prăbuşea Uniunea Sovietică.
Astfel, în aprilie 1991 apărea „al doilea partid politic“ înregistrat oficial în Uniunea Sovietică, în afară de Partidul Comunist țară, partidul ruso-evreului Jirinovski numit benign Partidul Liberal Democrat al Uniunii Sovietice (LDPSU, ulterior LDPR).
Fostul general KGB Filipp Bobkov avea să spună mai târziu despre această apariţie politică că „în conformitate cu ideile lui Zubatov”, Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice „a propus crearea unui pseudo-partid controlat de KGB” pentru a dirija interesele și sentimentele anumitor grupuri sociale. Fostul membru al Politburo, Alexander Iakovlev, a descris cum directorul KGB Vladimir Kriuchkov i-a propus crearea acestui partid liderului sovietic Mihail Gorbaciov la o întâlnire. De asemenea, el a afirmat că Comitetul Central a preluat conducerea, ceea ce a dus la crearea Partidului Liberal Democrat (LDPR). Iakovlev a numit crearea partidului un efort comun al Comitetului Central și al KGB-ului.
La începutul anilor 1990, primarul orașului Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak, a susținut că liderul partidului, Vladimir Jirinovski, era căpitan „în rezervă” al KGB, iar o serie de susținători cheie din conducerea LDPR au părăsit partidul, acuzându-l pe Jirinovski de legături cu KGB.
https://en.wikipedia.org/wiki/Liberal_Democratic_Party_of_Russia
Partidul este condus şi în prezent tot de un evreu, Leonid Slutsky, facând parte dintre partidele „putiniste“ din Rusia, LDPR votând propunerile guvernamentale deși folosește adesea o retorică radicală a opoziției ultra-naţionaliste, cerând „o renaștere a Rusiei ca mare putere“. Leonid Slutsky a şi primit funcţii de stat de la preşedintele Vladimir Putin.
Şi actualul premier al Rusiei ar fi pe jumătate evreu nedeclarat. Iată câteva repere privind această iudaitate a tatălui premierului Mişustin, toate dinainte de războiul ruso-ucrainean:
– „Meet Mikhail Mishustin, Russia’s new Prime Minister”, articol în Modern Diplomacy din 16 ianuarie 2020.
– „Mikhail Vladimirovich Mishustin“, articol biografic pe GlobalSecurity.org din 2020.
– „Why did Putin appoint Jewish-born Mikhail Mishustin as the Prime Minister…“, articol de Leonid Rachman în Quora.
–
În ceea ce priveşte „ţiganizarea moldo-valahilor“ în viziunea ruşilor, ea are o uluitoare tradiţie trecută, care pleacă de la momentul când Ţarul îl trimite pe Alexander Puşkin la Chişinău. Astfel apare poemul „Ţiganii“ al lui Puşkin, poetul naţional al Rusiei, unde sunt descrişi ca atare „urmaşii Romei la Dunarea de Jos“. Pe scurt, „românii sunt ţigani“. Totuşi, Puşkin sau alţi adepţi ruşi ai teoriei, îi includ şi pe moldoveni. Apoi Uniunea Sovietică promoveaza filmele moldoveneşti ale lui Emil Loteanu “O şatră urcă spre cer” şi “Lăutarii”, în care ţiganii cântă româneşte („moldoveneşte“). Rezultatul ulterior îl ştim: România este “un stat artificial locuit de ţigani italieni” (Vladimir Jirinovski);.politrucul modovean filo-rus Vladimir Voronin, spune la rândul lui tranşant că “Românii sunt ţigani“. Dar se găsesc şi moldoveni de dincoace de Prut care să spună asta pe la colţuri (prin comentarii pe ici pe acolo), chiar dacă pe faţă unul din ei e vrednic „colaborator“ la revista Certitudinea, ca trambulină politică a sa.