Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 88

Întrucât pe 27 mai se împlinesc 421 de ani de la înfăptuirea Primei Mari Uniri, realizată de Mihai Viteazu, readucem în actualitate informații pe care le-am mai prezentat. Considerăm că este chiar o datorie morală și patriotică să facem ca aceste lucruri să se știe, în condițiile în care există un veritabil asediu asupra modelelor și reperelor identitare. Așa cum am mai spus, există mulți istorici „de carton” care fac eforturi demne de o cauză mai bună pentru a ne convinge că Mihai Viteazul nu a fost nici pe departe eroul național pe care îl știm, marele luptător anti-otoman, ci un aventurier fără conștiință de neam, mânat în acțiunile lui de motivații mercantile, că nu prea i-a bătut pe turci și că nu prea a fost înfăptuitorul Unirii de la 1600… E o aversiune meschină și vulgară în comparație cu cea a dușmanilor săi de moarte care, în epocă, l-au numit cu ură, dar și cu respect, MALUS DACUS – Dacul cel Rău… Republicăm așadar, câteva fragmente din opiniile contemporanilor EUROPENI ai lui Mihai Viteazu, pentru a evita prezumția de subiectivism a cronicarilor autohtoni. (Miron Manega)

„Mihai, de al cărui curaj cunoscut s-au speriat într-atât turcii”

„În ceea ce-l privește pe Mihai, voievodul de aici, din Valahia, nu pot decât să îi aduc laudă cu adevărat, căci el este un militar excelent, bun și viteaz, ceea ce a dovedit cu fapta sa; el este cu credință față de creștinătate, nu aparent, ci din convingere, cu tot zelul. Alteța Voastră princiară îi datorează laudă dreaptă și cinstire”. (Scrisoare din 24 august 1595 a căpitanului Albert Kiraly către Sigismund Bathory, despre bătălia de la Călugăreni).

 „Cu siguranță, prea onorate, că este un lucru demn de cea mai mare considerație și de glorie eternă că ceea ce n-au putut realiza cei mai mari împărați, regi și prinți, a izbutit Mihai, cel mai neînsemnat și mai sărac dintre duci, anume să învingă oștirile marelui sultan”. (Scrisoare din 7 noiembrie 1595 a lui Edward Barton, agent englez la Constantinopol, către Sir Thomas Heneage, despre înfrângerea lui Sinan Pașa de către Mihai Viteazul)

 „Din Valahia se aude că Mihai ar fi luat Nicopolul, oraș situat dincoace de Dunăre și foarte aproape de aceste maluri. Se aude că oastea transilvană ar fi coborât în Valahia pentru a se uni cu cea condusă de Mihai, de al cărui curaj cunoscut s-au speriat într-atât turcii, încât când constată tot ce au pierdut armatele lor, lucrul acesta îl fac cu mare frică”. (Raport din 7 decembrie 1596 al franciscanului Eustachio Fontana către cardinalul Cinzio Aldobrandini, despre succesele lui Mihai Viteazul obținute în luptele cu turcii)

„Multe din acțiunile sale trecute au fost puse pe seama transilvănenului Sigismund Bathory, dar în realitate au fost înfăptuite de Mihai”

 „Cât privește persoana acestui principe, el este un domn cu inima deschisă, viteaz, fără șovăire, doritor de isprăvi și care nu s-ar lăsa oprit în cale de nimic”. (Raport din 31 iulie 1597 al lui Eich Lassota, șeful recrutorilor de lefegii, către împăratul Rudof al II-lea, despre Mihai Viteazul)

 „Alteța Sa a simțit în toate privințele sinceritatea, vitejia, și credința lui Mihai Voievod față de Maiestatea Sa imperială și a găsit că în acțiunile trecute multe au fost puse pe seama transilvănenului Sigismund Bathory, care în realitate au fost înfăptuite de el, Mihai; de aceea Alteța Sa va pune chestiunea la Maiestatea Sa care nu va lăsa nepdepsită fapta”. (Scrisoare din 25 septembrie 1598 a arhiducele Maximilian către Rudolf al II-lea, în care îl înștiințează pe împărat că Sigismund de Bathory și-a însușit fraudulos faptele de vitejie săvârșite de Mihai)

 „Răsună atât de puternic armele sale încât despre aceasta informează și știrile cadiilor din Filipol, Sofia, Adrianopol, că dacă nu se vor trimite în grabă ajutoare acelui oraș (Adrianopol – n.n.), el va cădea repede în mâna lui Mihai, ceea ce ar constitui un pericol real pentru Constantinopol […].  Se pare că acesta provoacă o groază generală […].  Confuzia și teama sunt atât de mari că din oră în oră se fac schimbări, împreună cu aga ienicerilor, în ceea ce privește conducătorii acestei armate îndreptată către Adrianopol, pentru a stăvili furia lui Mihai”. (Relatare din 17 octombrie 1598 a lui Eustachio către cardinalului Cinzio Aldobrandini).

 „Înfrângerea despre care s-a spus că a pricinuit-o Mihai Voievod pașalelor turcului a fost confirmată și înfățișată pe larg; anume că a luat Vidinul și Filipo și Nicopole, care este la două sau trei zile de Adrianopole și nu mai mult de șase zile de Constantinopol[…],  din care pricină s-a răspândit o spaimă de necrezut în Constantinopol, încât turcii se cred aproape pierduți”. (Scrisoare din 21 noiembrie 1598 a ambasadorului Spaniei la Veneția, Inigo de Mendosa, prin care acesta îi confirmă regelui Filip al III-lea știrile despre victoriile obținute de Mihai la sud de Dunăre)

„Nobilii transilvăneni tremură în fața lui și se tem și de umbra lui”

 „Despre Mihai Voievod se cunoaște că este foarte puternic în Valahia. Și se bucură de atât de mare faimă, încât turcii se tem să nu fie bătuți, ca în trecut”. (Scrisoare din 24 iulie 1599 a lui Eustachio Fontana către cardinalul Cinzio Aldobrandini):

 „Ne-a sosit și de la Alteța Voastră cele ce au raportat Bocsai și Basta despre cele săvârșite de Mihai Vodă și despre urmărirea cardinalului Bathory. Am aflat despre aceasta cu deosebită plăcere și sperăm și așteptăm cât mai multe amănunte. Noi nu vom neglija, atunci când voievodul însuși ne va scrie, să îl slăvim așa cum se cuvine”. (Scrisoare din 5 noiembrie 1599 a împăratului Rudolf al II-lea cătrea arhiducele Mathias despre expediția lui Mihai în Ardeal).

 „Gheorghe Racz (solul lui Mihai – n.m.) ne dă de înțeles sincer și deschis că stăpânul său, voievodul, a luat Transilvania cu sabia și nici nu se gândește să se lase îndepărat de acolo, că vrea să își încerce norocul și în Moldova – fie că Maiaestatea Voastră imperială aprobă sau nu; mai aduce la cunoștință că după ce va aduce cele trei provincii sub stăpânirea sa, va apuca de barbă cum se cuvine pe turc și va arăta încă și mai mult serviciile aduse creștinătății”. (Scrisoarea din 11 ianuarie 1600 a lui B. Pezzen către împăratul Rudolf al II-lea).

 „Ca generalissim, în problemele militare ale acestor locuri (Transilvania – n.m.), voievodul este cum nu se poate mai bun[…] și n-ar exista o biciușcă mai bună pentru nobilii transilvăneni decât el; ei tremură în fața lui și se tem și de umbra lui”. (Raport din 12 februarie 1600 al comisarilor imperiali Mihail Szekely și David Ungnad către împăratul Rudolf al II-lea despre Mihai).

„Acest nou Alexandru, căruia îi spun Mihai Voievod”

 „Căci despre el nu se poate spune nimic altceva decât că este hărăzit succesului în război, este iute, este hotărât, viteaz și preocupat de planuri războinice”. (Scrisoarea din 7 martie 1600 a lui Mihai Szekely către Ioan Barvitius, consilier imperial).

 „Deocamdată pot să o informez pe excelența voastră că principele Mihai și-a mărit stăpânirea prin luarea Moldovei, adăugând-o la Transilvania și Valahia, el rămânând acum singur stăpânitor al celor trei provincii”. (Raport din 29 mai 1600 al agentului englez la Constantinopol, Henry Lelo, către Sir Robert Cecil, despre victoria lui Mihai în Moldova).

 „Pentru început nu pot să comunic decât că din zi în zi crește teama în sufletul și pieptul fiecăruia, datorită marii valori pe care o demonstrează în aceste părți ale Europei acest nou Alexandru, căruia îi spun Mihai Voievod”. (Scrisoare din din 1 iulie 1600 a lui Eustachio Fontana către cardinalul Cinzio Aldobrandini, despre teama otomanilor față de Mihai Vodă):

 „Turcii afirmă că este un mare căpitan și îi dau titluri ca oricărui alt prinț. Nu-l mai cheamă cu numele dezonorant pe care obișnuiau să i-l atribuie cu dispreț, mai nainte. Acum, numindu-l, îl ridică și îi acordă multă stimă și atât de mult se tem de el, încât nu știu să găsească modul în care l-ar putea prețui și s-ar putea opune curajului său. Și spun că Dumnezeu luptă alături de el și atât de mult cred acest lucru, încât cedează totul în favoarea lui”. (Raport din 12 august 1600 al lui Eustachio Fontana către cardinalul Cinzio Aldobrandini despre aprecierile turcilor la adresa lui Mihai Viteazul).

 „Furios, lat în spate, înfăţişare şi statură de uriaş, ochi mari, fruntea netedă, păr cârlionţat, nas lung ascuţit, încruntat, cu barba măruntă, oacheş la faţă, bun de picior, straşnic vorbăreţ, iar în atacurile ce le dă cel dintâi se repede şi mai adânc în vălmăşag pătrunde. Nu se rade şi nici nu se sulemeneşte. Nu cunoaşte ce-i olanda, nici parfumurile, iasomie ori vraier, nu caută patul moale. Nici nu mănâncă  numai fazan”  (Lope de Vega, 1562-1635)

 1,878 total views,  47 views today