Odată cu înfrângerea germanilor la Stalingrad, rușii au trecut la ofensivă. La 24 martie 1944, Armata Roşie a ajuns la Nistru, iar două zile mai târziu pe cursul superior al Prutului. Armata română se afla într-o situaţie dramatică, majoritatea soldaţilor având moralul foarte scăzut. În acest context, atât liderii opoziţiei, cât şi guvernul Antonescu au purtat tratative pentru ieşirea României din război. Mareșalul a întreprins și o acţiune diplomatică personală la Ankara, însă negocierile n-au adus niciun rezultat favorabil. La Conferinţa de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943), SUA, Marea Britanie şi URSS au decis să nu poarte negocieri cu Puterile Axei şi sateliţii ei, ci să impună formula capitulării necondiţionate. 

Astfel, pe 12 aprilie, condiţia armistiţiului pentru delegaţia română a fost „capitularea necondiţionată”. Mareşalul a refuzat oferta şi a avut o discuţie cu Iuliu Maniu, declarându-i că dacă liderul PNŢ considera aceste condiţii acceptabile, el era gata să-i predea conducerea ţării. Maniu a refuzat. De asemenea, prin reprezentanţi, Antonescu purta tratative de armistiţiu la Stockholm încă din noiembrie 1943.

La Stockholm, sovieticii negociau, de fapt, cu două echipe româneşti. Una era condusă de ministrul plenipotențiar al României, Frederic Nanu, în numele mareşalului, cealaltă era coordonată de secretarul legaţiei româneşti, George Duca, în numele regelui Mihai şi al liderilor partidelor politice, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. De partea lor, sovieticii păreau să prefere un armistiţiu încheiat direct cu Ion Antonescu.

„Sovieticii nu voiau cu niciun preţ să aibă de-a face cu regele şi cu opoziţia unită, care era anglofilă, americanofilă şi francofilă, ci voiau să aibă de-a face cu mareşalul Antonescu, un militar aliat al lui Hitler, pe care sovieticii îl lua mai în serios decât pe un rege de 23 de ani” – a declarat ulterior prințul  Mihai Dimitrie Sturdza. Dar nu era vorba numai de atât. „Încheierea unui armistiţiu cu Antonescu ar fi constituit un succes de propagandă extraordinar, unul din principalii aliaţi ai lui Hitler care părăseşte coaliţia Axei şi se înţelege cu sovieticii”.
 

La 21 august, în urma tratativelor purtate la Stockholm, mareşalul a obţinut promisiunea creării unei zone neutre şi a unui termen de 15 zile pentru retragerea armatei germane.

Numai că, în noaptea de 21 august 1944 a avut loc o reuniune secretă la Palatul Regal, cu acest prilej fiind confirmată data de 26 august 1944 pentru răsturnarea lui Antonescu, dar nu a fost exclusă posibilitatea devansării acestei acţiuni, optându-se pentru 24 august. În seara zilei de 22 august 1944, Antonescu a sosit la Bucureşti de pe front.

În dimineața zilei de 23 august, la Ministerul de Externe a sosit din URSS telegrama prin care Stalin accepta condiţiile de armistiţiu propuse de mareșal. Telegrama a fost însă reţinută de Grigore Niculescu-Buzeşti care i-a a arătat-o lui Maniu. La rândul său, acesta l-a informat pe rege despre conţinutul telegramei, care le încurca toate planurile.

La ora 16:05, mareșalul a sosit la palatul regal. La întâlnire au participat: regele Mihai, Ion Antonescu, Mihai Antonescu şi generalul Constantin Sănătescu. Regele a luat cuvântul: „Am auzit că ruşii au spart frontul. Aş dori să ştiu ce măsuri intenţionaţi să luaţi”. Antonescu a recunoscut că ruşii înaintează, dar că această înaintare fusese prevăzută şi va oprită la timpul şi locul oportun. Regele a intervenit: „Situaţia este critică. Nu avem timp de pierdut şi cred că trebuie să cereţi armistiţiul imediat”. „Voi cere armistiţiul numai cu anumite condiţii. Să mi se garanteze că nu voi pierde Basarabia şi Transilvania”, a răspuns mareşalul. Mihai protestează, declarând că „nu putem începe să ne tocmim la această oră târzie şi situaţia în care ne aflăm”. Mareșalul a ripostat: „Dacă nu mi se dau garanţii, voi continua lupta. Voi retrage armata până la Carpaţi şi cu ajutorul germanilor voi organiza o fortăreaţă de rezistenţă pe care ruşii nu o vor lua niciodată”. Mihai a replicat din nou: „Ceea ce înseamnă că întreaga ţară va fi ruinată. Propunerile dumneavoastră nu au sens şi nu le pot accepta. Trebuie să cereţi armistiţiul”! Derutat pentru câteva secunde de această expresie de autoritate, Antonescu a declarat: „Niciodată!! Cum o să las ţara pe mâinile unui copil?” Atunci, Mihai a ieşit din cameră spunând că se duce să bea un pahar cu apă. După o ultimă consultare cu sfătuitorii de la palat, regele a revenit în salon: „Am ascultat expunerea dumneavostră asupra situaţiei. Nu sunt de acord cu propunerile. Consider situaţia extrem de gravă, deoarece pune în pericol existenţa ţării şi a neamului românesc. Din această cauză vă demit din funcţia de conducător al statului”! După ce a rostit aceste cuvinte, Mihai a părăsit salonul. Imediat a intrat în salon echipa de militari care avea misiunea de a-l aresta pe mareşal. Ceea ce s-a și întâmplat. Ion și Mihai Antonescu au fost duşi în camera blindată de la etajul I a Palatului Regal.  

La ora 22:12, regele Mihai a transmis la radio proclamaţia către ţară, în care declara că „Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle […]. Cu deplină încredere în viitorul neamului românesc, să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite”. Cât de „liberă, puternică şi fericită” a fost România până în 1990, am văzut…

Rezumat sintetic de Miron Manega

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.ro, digi24.ro, justitiarul.ro

 2,701 total views,  2 views today