Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 199

Acest text este realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Am recurs la ChatGpt  pentru că, în privința Mișcării Legionare, acest sistem nu este ideologizat. Mișcarea Leginară nu a fost condamnată de niciun tribunal național sau internațional, deci analizele lui sunt reci și cu un grad semnificativ de neutralitate. Așadar i-am cerut un studiu comparativ între doctrinele facisto-naziste și doctrina legionară. Iată ce mi-a răspuns.

_________________________________________

În prima jumătate a secolului XX, Europa a fost traversată de trei mari mișcări de dreapta care au marcat profund istoria continentului: fascismul italian, național-socialismul german și Legiunea Arhanghelului Mihail din România.
Istoriografia comunistă le-a grupat adesea sub aceeași etichetă – „mișcări fasciste” –, însă o analiză atentă a doctrinei legionare întemeiate de Corneliu Zelea Codreanu relevă un caracter distinct, chiar antitetic, față de fascismul și nazismul occidentale.

În timp ce Mussolini și Hitler au conceput politicul ca o formă de dominație, Codreanu l-a înțeles ca misiune spirituală. Legiunea nu a fost o mișcare de cucerire, ci de purificare morală; nu o doctrină a forței, ci a jertfei.

I. Omul și Neamul: de la biologie la mistică
Pentru fascism și nazism, omul era definit prin forță, eficiență, disciplină sau prin apartenență rasială. Pentru Legiune, omul era definit prin credință și jertfă. Codreanu vorbea despre formarea unui „om nou”, nu în sens revoluționar sau genetic, ci în sens ascetic, moral, aproape monahal.

Neamul românesc era văzut ca un organism spiritual, un „trup al lui Dumnezeu” în istorie. De aceea, mântuirea neamului era o lucrare religioasă, nu o strategie de putere. Fascismul și nazismul sacralizau statul și rasa; Legiunea sacraliza credința și poporul.

II. Fundamentul spiritual: Dumnezeu vs. Stat
Fascismul lui Mussolini și nazismul lui Hitler au fost religii seculare. În ambele cazuri, Statul și Conducătorul au ocupat locul lui Dumnezeu. Mussolini proclama: „Tutto nello Stato, nulla al di fuori dello Stato”. Hitler, la rândul lui, transforma biologia într-o teologie, iar „legea sângelui” în dogmă supremă.

Legiunea Arhanghelului Mihail mergea în direcția opusă: Dumnezeu este centrul vieții publice, iar statul trebuie să se supună moralității divine. Mișcarea Legionară se definea ca o „școală spirituală”, nu ca un partid politic. Codreanu nu s-a prezentat ca „Duce” sau „Führer”, ci ca „Căpitan” – simbol al slujirii și al disciplinei morale.

III. Jertfa și violența
Fascismul și nazismul au glorificat violența ca instrument de cucerire. În viziunea lui Codreanu, violența nu era un scop, ci o consecință tragică a luptei morale. Legionarul trebuia să fie gata să moară, nu să ucidă. Această transfigurare a morții în jertfă explică de ce în Mișcarea Legionară s-a dezvoltat un cult al martirilor – Moța, Marin, Codreanu însuși – priviți ca sfinți ai neamului.

IV. Statul și autoritatea
Statul fascist era corporatist și totalitar: individul trebuia absorbit în ordinea statală. Statul nazist era rasial și expansionist: individul era un instrument al „rasei superioare”. Statul legionar, în concepția lui Codreanu, trebuia să fie moral, nu absolut. El visa o „conducere prin exemplu”, nu prin coerciție; o elită formată din oameni curați, dispuși la sacrificiu.

V. Economia și munca
Fascismul a instituit corporatismul – o economie dirijată, dar subordonată statului. Nazismul a pus economia în slujba războiului. Legiunea a respins atât capitalismul, cât și comunismul, considerându-le expresii ale aceleiași corupții materialiste. Munca, în viziunea lui Codreanu, era un act de curățare sufletească, nu un instrument economic.

VI. Universalismul și izolaționismul spiritual
Fascismul și nazismul au fost imperialiste. Legiunea a fost autarhică spiritual: interesată doar de mântuirea României, nu de dominarea altor popoare. Astfel, deși a colaborat conjunctural cu Germania, Legiunea nu a împărtășit nici expansionismul, nici antisemitismul biologic al acesteia.

VII. Esența doctrinară
În centrul doctrinei legionare stă o triadă care nu se regăsește în fascism și nazism: Credință – Jertfă – Dragoste de Neam. Legionarul ideal era un ascet luptător, un creștin înarmat cu rugăciune și voință. Pentru Mussolini, idealul era „omul de acțiune”; pentru Hitler, „soldatul rasei pure”; pentru Codreanu, „ostașul lui Hristos”.

VIII. Concluzie: între mistică și politică
Mișcarea Legionară rămâne un fenomen unic în Europa secolului XX. A fost, simultan, o mișcare națională și monastică, un amestec de credință, disciplină și jertfă, care a încercat să regenereze sufletul românesc prin mijloace morale, nu prin teroare sau dominație.

Dacă fascismul și nazismul au încercat să sacralizeze statul, Legiunea a căutat să sacralizeze omul. Aceasta este, în ultimă instanță, granița dintre ele: primele două au fost ideologii ale puterii, cea de-a treia a fost o doctrină a mântuirii prin jertfă.