Autor: Senator DUMITRU MANEA (MIRON MANEGA)

În data de 2 noiembrie am asistat, în Parlament, la o veritabilă „hemoragie” de senatori neafiliați către gupul „părintelui” politic al tuturor vânzărilor de neam și țară – Partidul Social Democrat. Numele traseiștilor: Ionel Carp, fost S.O.S., fost PSD, fost PÎR, fost neafiliat; Cristian Bem, fost S.O.S., fost PÎR, fost neafiliat; Valentina-Mariana Aldea, fostă POT, fostă neafiliată; Liviu Sorin Robe, fost POT, fost neafiliat, și Robert Daniel Ghiță, fost POT, fost neafiliat. A fost un veritabil show al perindărilor la tribună, pentru a-și anunța noua apartenență de grup, fapt care l-a determinat pe senatorul Mircea Chelaru de la AUR să propună, tot de la tribună, o zi națională a migrației politice.

Se așteaptă, curând, a doua roire. Nu știu către care partid sau partide, dar fac pronosticul că următorii „migranți” vor fi în număr de cinci și că în Senat vor mai rămâne trei sau patru neafiliați (printre care și subsemnatul).

Faptul în sine frizează, ca spectacol, ridicolul cel mai savuros, dar efectul politic e dramatic, căci această migrație, permisă de lege, zdruncină din temelii sensul democrației și al alegerilor.

Aproape 40 de parlamentari și-au schimbat partidul sau grupul parlamentar de la alegerile din decembrie 2024 și până în prezent, modificând radical configurația Parlamentului României.

Din păcate, încercarea de a descuraja, printr-o altă inițiativă legislativă, traseismul politic, a fost obstrucționată chiar de parlamentari. În data de 9.09.2026 am fost convocat la Comisia Români de Pretutindeni a Senatului pentru a susține, ca inițiator (împreună cu colegii din Camera Deputaților), al proiectului legislativ privind măsurile de descurajare a traseismului politic al parlamentarilor aleși pe listele unui partid. Deloc surprinzător, proiectul primise aviz nefavorabil de la AEP, CES (Consiliul Economic și Social) și Consiliul Legislativ. Același aviz a primit și de la comisia la care am fost convocat.

De altfel, nici nu am fost lăsat să expun până la capăt punctul de vedere (lumea se grăbea, chipurile) fapt explicabil și prin aceea că președintele comisiei era unul din transfugii de la S.O.S. România.

Un detaliu interesant este și acela că, printre semnatarii proiectului, se afla și Andreea Petronela Cîmpian, aleasă pe listele SOS România, dar care, la momentul dezbaterii, era deja transferată la PNL – exact situația pe care proiectul viza să o sancționeze… 

Nefiind lăsat să expun până la sfârșit susținerea proiectului, am depus în scris un punct de vedere din care, întrucât el a revenit în actualitate, prezint câteva extrase.

__________________________________

Democrația nu înseamnă numai libertatea celui ales. Înseamnă în primul rând respectarea voinței celui care l-a ales

„[…] Până și avizul Consiliul Economic și Social, deși nefavorabil, admite că descurajarea migrației parlamentare și reînnoirea clasei politice sunt obiective politice legitime. Discuția începe, așadar, nu de la întrebarea dacă traseismul este sau nu o problemă, ci de la întrebarea: cum îl putem descuraja în mod constituțional, proporțional și democratic?

La alegerile parlamentare, cetățeanul votează o listă de partid sau de alianță, ori un candidat independent. Chiar expunerea de motive pornește de la această realitate: configurația politică a Parlamentului rezultă din voturile acordate candidaților propuși de formațiunile politice, iar grupurile parlamentare exprimă instituțional această configurație.

Prin urmare, fără a nega caracterul reprezentativ al mandatului parlamentar consacrat de articolul 69 din Constituție, trebuie să recunoaștem și cealaltă jumătate a realității democratice: parlamentarul ales pe listă nu a ajuns singur în Parlament. A ajuns printr-o listă. Prin voturile acordate acelei liste […].

De aici apare paradoxul actual: cetățeanul votează partidul A; în urma acelui vot, candidatul X devine parlamentar; după alegeri, X pleacă la partidul B iar mai târziu poate ajunge la C. Iar la următoarele alegeri se poate prezenta candidat al lui C, beneficiind între timp de notorietatea, poziția și experiența dobândite prin mandatul obținut pe lista lui A […].

CES formulează aici una dintre cele mai serioase obiecții și trebuie să-i răspundem, nu s-o evităm. Există situații în care parlamentarul nu pleacă din oportunism. Partidul își poate modifica radical orientarea, își poate încălca programul electoral, se poate diviza, poate fuziona, poate dispărea sau parlamentarul poate fi exclus fără voia sa. CES arată explicit că textul actual nu distinge între migrația oportunistă și asemenea situații legitime. Este o observație rezonabilă.

În această situație putem introduce excepții obiective pentru dizolvarea sau fuziunea partidului, încetarea existenței unei alianțe, excluderea parlamentarului, schimbarea juridică a formațiunii sau alte situații riguros definite.

Dar existența excepțiilor legitime nu justifică abandonarea regulii. Dacă o lege împotriva conflictului de interese trebuie să prevadă excepții, nu desființăm conflictul de interese, îmbunătățim legea.

[…]. Dacă soluția noastră este prea rigidă, să o facem mai flexibilă. Dacă este prea generală, să introducem excepții. Dacă limitarea mandatelor necesită o discuție constituțională separată, s-o separăm.

Dar să nu ajungem la concluzia paradoxală că singurul lucru pe care legea îl poate face împotriva traseismului este să nu facă nimic.

Democrația nu înseamnă numai libertatea celui ales. Înseamnă în primul rând respectarea voinței celui care l-a ales. Iar atunci când cetățeanul pune ștampila pe lista unui partid, votul său nu ar trebui să devină, a doua zi după alegeri, o monedă pe care parlamentarul ales o poate duce, odată cu propria persoană, la partidul care îi oferă perspectiva politică cea mai convenabilă […].

De aceea vă invit să nu închidem această inițiativă printr-un simplu vot de respingere, ci să o amendăm, să o facem proporțională și constituțional solidă și să păstrăm ceea ce reprezintă nucleul ei legitim: respectarea configurației politice rezultate din alegeri și descurajarea traseismului parlamentar”.

P.S.  După ce, la 21 octombrie, a fost respins la Senat cu 70 de voturi, proiectul de lege anti-traseism (înregistrat ca PLX 699/2026) se află la „dospit” la Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz. Comisia Juridică a Camerei are termen până la 11 noiembrie 2026 să depună raportul final. Timp suficient pentru finalizarea – netulburată de surpriza vreunei legi incomode – a programului de migrații politice.

Loading