Autor: MIHAI EMINESCU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 155

Pînă la epoca fanarioţilor ideea de stat a fost democratică şi ne este destul să cităm că tronul nu era de drept divin, adică nu era expresiunea unei idei absolute, ci se alegea de boieri şi fruntaşii ţării. Cu alte cuvinte, voinţa naţională ca factor principal în alcătuirea şi conducerea statului.

Sistemul electiv, care este o manifestare a ideei democratice, esista la noi chiar în timpul pe cînd aiurea domina ideea absolută şi pe cînd Ludovic al XIV[-lea] zicea: „L’état c’est moi!”. Sîmburele ideilor democratice ce a esistat la noi istoriceşte se poate proba […]. Dezvoltarea acestui sîmbure însă s-a făcut cu succes într-o epocă prielnică, ca cea de astăzi, universal liberală […].

Şi noi sîntem liberali în marginile pe cari ni le permite armonia intereselor naţionale şi existenţa statului român ca individualitate deosebită; şi noi sîntem democraţi întru cît ajung a se esprima şi a stăpîni interesele demosului român. Ceea ce nu admitem e ca, în socoteala fiinţei noastre naţionale şi a intereselor deosebitelor clase, libertatea să fie o libertate de esploatare şi democraţia să fie domnia unei populaţii flotante şi improductive, prin sufragiul stors de la aceste clase în contra a chiar intereselor lor bine înţelese. […].

Alături deci cu libertatea individuală, alături şi deasupra instinctelor unei generaţii întregi chiar, trebuie să existe, pentru ideea statului, pentru mîntuirea individualităţii sale naţionale, putinţa de-a se lupta în contra chiar a curenturilor nesocotite ale opiniei publice. Căci opinia publică nu se formează pe alte căi decît cea individuală. Precum individul poate fi amăgit prin raţionamente cu premise false şi necontrolate, astfel şi opinia publică poate fi produsă în mod artificial şi viciată prin fraze a căror cuprins nu s-au supus unei amănunţite critice. De nu prin fraze şi sofisme, cel puţin prin erori de bună-credinţă […].

[TIMPUL, 2 martie 1883]