Autor: SERGIU ANDON
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 176
Sâmbătă 9 noiembrie, seara, în plin centrul Capitalei, s-a petrecut un eveniment care mă derutează total. Creierul meu bine spălat cu detergentul democrației globale, șamponat cu sugestia că nu a existat deloc viață curată înainte de ‘89, ci doar agonie, delațiune, obtuzitate și teroare, creier vopsit în alb și negru, după moda maniheistă – ori înger, ori demon! – uită mereu că e periculos să gândești nuanțat. Să crezi că adevărul poate fi căutat și altundeva decât în alternativele nato și antinato, ue și antiue, cool și nașpa.
Sâmbăta aceea, chiar în Sala Palatului, odinioară odios Templu al ovațiilor pupincuriste, s-au confruntat două formații de muzică folk. Una condusă de Cristi Dumitrașcu, exprimând prezentul, se numește, ușor insinuant, Folk bun de azi. Cealaltă, exprimând trecutul, deci folkul rău, se numește, incitând memoria, Cenaclul Flacăra. E condusă de Andrei Păunescu, fiul încăpățânat al ultracontestatului Adrian Păunescu, adulat ori scuipat în stradă, după cum a bătut vântul.
Spectatori din toate generațiile, de la opt la optzeci de ani, i-au răsplătit cu aceeași frenezie și pe cei „buni”, și pe cei vechi. Expirase timpul de închiriere a sălii dar impresarii, cuprinși și ei de entuziasm, uitau că vor plăti din buzunarele lor și îndemnau din culise: Continuați! Continuați! Au continuat până târziu în noapte.
Asemenea extravaganțe ar trebui blocate. Sugerează că ar fi existat și înainte conștiințe, nișe de libertate, condeie în care sclipea discernământul civic. Amintirile sunt contrare ierarhiilor și verdictelor înțelepților oficioși ai zilei. Să fie clar: n-au existat valori decât acelea validate de duhul extern, nu a existat spirit critic decât cel proferat pe calea undelor de departe, n-au fost buni români decât cei înscriși pe state de plată străine!
Groparii cu buldozerul ai istoriei recente reiau, în sens invers, experiența proletcultiștilor. Modelul sovietic a urmărit cu obstinație epurarea indezirabililor. A fost perioada eroismului fără perspectivă și a martirilor fără sens. Rezistența română era strivită aprioric sub greutatea procentului mâzgălit pe un șervețel de hârtie la Ialta ori la Teheran. Fanaticii care se ascundeau în munți, naivii care ticluiau guverne prin parcuri, țăranii care se opuneau cu coasa colhozurilor erau fraierii geopoliticii. Înțelegerea cinică dintre mai marii lumii nu a fost cunoscută, dar populația a priceput treptat că soarta ei a fost pecetluită. Așa că a primit resemnată începutul de relaxare de după 1960. Raportul Tismăneanu, binecuvântat de Președintele Petrov, a amestecat perioadele. Pentru puiul de bolșevic și turnătorul vulgar n-a avut importanță că teza dură a luptei de clasă tot mai ascuțite a fost înlocuită cu mitul calp al unității întregului popor, că în 1964 au fost puși în libertate toți cei 14.500 deținuți politici, că ștreangul dictaturii direct represive a fost înlocuit cu lesa oportunismului bine dirijat.
E o nerozie să crezi că figuranții care umpleau Sala Palatului, ca să-și exercite rolișorul în democrația unanimității nepuse la îndoială, interpretau fără o jenă interioară rolul de hopa-mitică ai aplauzelor prelungite. Tasaseră scaunele și propriile funduri ridicându-se pentru ovații și așezându-se iar. Era normal ca în sinea lor să dospească oportunismul.
S-a înfiripat un tip de rezistență subtilă, o solidaritate nemărturisită a libertăților interioare. Dacă recunoaștem existența revoluțiilor de catifea, cu atât mai mult putem accepta că au existat și dizidențe de catifea, mai puțin iritante pentru regim decât opoziția gălăgioasă, sporadică, puțin eficientă. Era un tip de rezistență ce nu viza răsturnarea regimului – imposibilă geopolitic – ci adaptarea personalității individuale la realitatea implacabilă.
Îmi amintesc de un spectacol montat de Alexandru Tocilescu la Teatrul Bulandra, cu trei piese într-un act, recuperate din preistoria dramaturgiei românești. Textul era arhaic, bizar, temele adecvate politicii de cu vreo două secole în urmă, dar regizorul și spectatorii se răzbunau telepatic pe năduful lipsei de perspectivă. Momentul de vârf era o replică din „Barbu Văcărescul vânzătorul Țării” de Iordache Golescu. Replica era benignă (Lasă, lasă, c-om vide!”), dar actorii o repetau sacadat, rotindu-se într-un dans apăsat, amenințător, ce antrena publicul în delir și umplea sala spectacol după spectacol. Niciun vigilent de la partid nu avea cum să consemneze acea complicitate inefabilă în vreun raport.
Această complicitate greu cenzurabilă generase în limbaj un termen comun: șopârlă. Exprima metaforic capacitatea de a se strecura și de a scăpa de eventualii urmăritori lepădându-și doar coada.
Una dintre șopârle a devenit crocodil, apoi vertiginos brontozaur. Cenaclul Flacăra. Caracterul de fenomen și amploarea acestuia rezultă din cifre. A început într-o sală de bibliotecă locală cu vreo 25 de persoane, ca o serată literară obișnuită, și a ajuns în cele mai cuprinzătoare săli și chiar pe stadioane cu zeci de mii de participanți (ca la Craiova ori Galați). S-au ținut 1615 manifestări timp de 11 ani și 9 luni fără 2 zile.
Cum de a tolerat regimul o asemenea dezlănțuire? Pe lângă principiul supapei există și alte explicații, publice sau de culise, care și-ar merita istoricul. Oricum, în ziua de 22 decembrie 1989, când, asaltați, își așteptau elicopterul în Comitetul Central, Elena Ceaușescu ar fi dondănit: Vezi, Nicule? Ăștia (de afară – nota ns.) sunt nebunii lui Păunescu. Ți-am zis eu … Nu erau numai nebunii lui Păunescu, dar nu lipseau nici ei.
Cenaclul fusese interzis după un accident de amploare. Natura dezlănțuită pe măsura evenimentului a oferit pretextul. O ploaie torențială a provocat prăbușirea copertinei sub care se adăpostea evenimentul.
Fenomenul socio-cultural a fost posibil datorită temperamentului vulcanic, suculenței lirice și vocației de tribun a poetului Adrian Păunescu, adevărat lider al generației sale. Nu ar fi fost însă posibil fără un la fel de extraordinar talent al ambiguității cu care a dus de nas stăpânirea, aparent cântându-i în strună, dar în esență întreținând instinctul libertății. Însăși familia dictatorului avea păreri diferite: Nicu îl susținea, Elena îl ura, Nicolae se lăsa tămâiat dar îl supraveghea vigilent. Necazul de la Ploiești a tranșat lucrurile. Confrații literari abia așteptau să-l îngroape.
Are profesorul Ștefan Borbely un articol în revista Apostrof cu următorul pasaj despre intelighenția literară autohtonă: „Fire nevrotică, frustrată, cu priviri piezișe, scriitorul român are o mare plăcere de a da cu confrații de pământ . Nicăieri o laudă, un cuvânt încurajator, o admirație: peste tot numai otrăvuri, denunțuri făcute posterității, rugină”
Păunescu a ales să plătească prețul apologeticii ca să întrețină – în cadrul acelei culturi a subtilității – instinctul de libertate a gândirii și speranței. Era ajutat de vocea-i tunătoare, de statura impozantă și foarte mult de gestică. Sloganul Cenaclului, Lumină! Luptă! Libertate! era clamat fortissimo, cu mâna dreaptă întinsă și degetele mare și arătător în unghi drept, ca litera L. La fiecare zvâcnire a brațului cu împunsătura literei magice, sutele și miile de voci scandau din tot pieptul cuvintele dezrobitoare. Puteai reproșa ceva? Echivocul era monumental.
Toți demagogii invocă lăcrimoși Revoluția tinerilor. Oare cum s-a însămânțat simțul solidarității protestatoare izbucnit subit și fără frică în Decembrie? În școlile de Karate, cum s-a colportat ridicul într-o perioadă? Nu se pune întrebarea pentru că nu se dorește răspunsul. Mai mult, falsificatorii și vânătorii de merite închipuite palmează detalii certe ale legăturii dintre Cenaclu și ce a urmat la 4 ani după interzicerea lui. Cântecul „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!” e considerat drept imnul Revoluției . Ei, bine, tulburătoarea elegie a fost compusă și interpretată de Vali Sterian la Cenaclul Flacăra încă de prin 1974. Sau ideea imnului național propriu zis, cu textul vopsit pe zidurile ce mărginesc Piața Universității, a prins aripi într-o noapte de Cenaclu, parcă la Râmeți, când Păunescu a început să recite, umplând văile din jur: „Fiecare munte/ știe-aici să cânte/ Imnul Deșteptați-vă români!”. Era o sugestie eretică pe atunci.
Căzut în dizgrația așteptată de mulți nomenklaturiști, Păunescu profețea în 1988, adresându-se peste timp sinucigașului Maiakovski: „N-ai de ales, puterea delirează/ și vremuri noi grozave vor urma”.
A intrat oarecum jenat în libertatea pe care o propovăduise. În viitura de veleitari și renegați, orice partid nou încropit i-ar fi iertat trecutul de sicofant. Dar tocmai pentru că în esența lui nu era sicofant, a preferat să-și lase barbă ca Marx și să activeze în anacronicul Partid Socialist al Muncii, dovedind că nu era cameleonic.
Despre asemenea oameni, fenomene și realități spiritual, istoricii nu și-au găsit timp să se ocupe. Izvoarele de cercetat sunt în mare parte orale și seacă odată cu cei care mai știu adevărurile. O fi mai bine. Contravine ștanțelor geopolitice, ofensează globaliștii, periclitează cazemata de poncife și prejudecăți din care neodogmaticii mitraliază vechii dogmatici, în aceeași logică a nihilismului.
4,046 total views, 8 views today
Frumos articol !
Acest articol m-a facut sa caut in ,,fishierele’’ cu amintiri traite si sa-mi amintesc de Paunescu cel care a facut ani de zile emisiunea televizata ,,Antena va apartine’’.
Din cate imi amintesc vag, era un spectacol televizat asemeni Cenaclului Flacara, dar Parunescu era moderator si creator in acelasi timp. Desi nu era actor, recita din poeziile sale si din poeziile altor poeti, acompaniat de talentele descoperite de el care ulterior au devenit vedete cunoscute si apreciate de marele public si dupa Cenaclul Flacara.
Asadar, Cenaclul Flacara a inceput intr-o sala cu 25 de persoane dar il avea pe déjà cunoscutul A.Paunescu, realizator de emisiune tv si cautator de talente.
Stiu ca la un moment dat emisiunea nu s-a mai difuzat din motive de… Paunescu, cel devenit incomod pentru tovarasii bolshevici ca Ilici Bolshevilici si alti spurcati ca el, care il consiliau pe Primul Cizmar al tarii, si daca nu reuseau sa-l influenteze pe el, o ,,consiliau’’ pe CODOI, Savanta de renume mondial, membra a CaCademiei Romane, etc si etc.
Cand au vazut consilierii ca este mai usor de manipulat Savanta CODOI, nu se mai oboseau sa-l consilieze pe el in mod direct, pentru ca ce spunea Savanta era litera de lege pentru Cizmar.
O fi un blestem pentru Romania sa avem acum pe locul doi in alegeri o Lenutza, tot un fel de Savanta dar de alt gen, gen LGBT ?…
Un banc relevant in ceea ce priveste nivelul celor doi mascarici, Nicu si Lenutza :
Se intoarce ,,marele’’ cosmo naut Prunariu din spatiu si Cizmarul ofera o receptie tovaraseasca in onoarea Intorsului. Cu un pahar in mana, Ceasca se apropie de Intors si il intreaba : -Si cum a fost tovarase Prunariu in cosmos ?
Prunariu : – Bine, tovarase Presedinte…Mai greu a fost cu legea gravitatiei, dar m-am descurcat…
Dupa incheierea receptiei, Nicu si Leana in pat.
Nicu o intraba ganditor : – Ma tot gandesc si nu reusesc sa-mi amintesc… Stii tu cand am dat eu Legea Gravitatiei ?…
Savanta Leana CODOI: – Nu stiu, Nicule… Tu esti cu legile, eu sunt cu stiinta !…
La asemenea specimene era usor sa gasesti puncte slabe de care sa le legi sfori cu care sa-i manipulezi fara ca ei sa-si dea seama.
Asadar, orice actiune de mai mare amploare ce punea in umbra imaginea celor doi conducatori iubiti,
bla bla bla, bla bla bla, era vazuta de consilierii sforari ca un bun motiv de a baga batzul prin gard ca sa-i agite somnul linistit al celui mai iubit conducator.
La inceput zvonerii si raspandacii au apelat la a-l lua in deradere pe Paunescu cu modul lui de a recita ca in teatrul antic, el nefiind actor, si romanii superficiali se amuzau de parca tot romanul este cunoscator in arta actorului pe lanaga faptul ca este si poet. Cand au vazut ca gluma se ingroasa a fost oprita emisiunea.
Acelasi lucru s-a facut cu Cenaclul Flacara, numai ca acum dintr-o manifestare artistica Cenaclul Flacara tindea sa devina un spectacol manifest antisistem, care ingrijora serios organele de partid si de stat, si cu toate astea Cenaclul a continuat sa existe si sa se dezvolte, de parca Ceasca avea mainile legate si nu putea lua nicio masura.
Ceausescu ar fi putut lua orice masura dorea dar aceiasi consilieri, TRADATORI desigur, aveau interesul sa existe o forma de revolta pe care romanii s-o perceapa ca fiind o supapa de refulare a nemultumirilor lor. Acest lucru a alimentat nemultumirea romanilor IDIOTI atunci ca si acum, resort care i-a ajutat pe satanisti sa faca Lovitura de stat din ’89, in care poporul a fost atras fara sa-si dea seama, aruncandu-se toata vina pe Cizmar si pe Odioasa CODOI, iar adevarratii artizani ai distrugerii Romaniei au aparut la balcon ca salvatorii Romaniei ,,Libere’’. Unii s-au dus la seful lor Satana Yehova, ca Brucan si Ilici Bolshevilici, dar unii inca sunt printre noi, si Dumnezeu stie ce sfori trag pe ascuns.
Din aceeasi categorie de ,,supa de refulare a nemultumirilor’’ faceau parte si concursurile studentesti de umor, in care studentii imaginau tot felul de scheciuri si monologuri cu tenta socio-politica, dar spuse si jucate in mod subversiv in complicitate tacita cu publicul care gusta umorul ascuns ca tinerii de astazi care merg pe strada cu castile in urechi, sunt atenti la lumea din jur dar ei asculta muzica fara ca cei din jur sa o auda.
La semenea concursuri studentesti sala era in delir cand se spuneau sau se jucau astfel de momente pe care Cenzura nu le putea elimina oricat de mult se straduia. Un exemplu elocvent este cel relatat de cei din Divertis, care au avut de jucat un moment umoristic de acest gen brodat pe o poveste cu Ileana Cosanzeana, si Cenzura a inlocuit Ileana cu Maria, dar fara sa participe la repetitii.
La spectacol, cand studentul interpret ajunge sa pronunte ,,Ileana Cosanzeana’’ se opreste, si dupa o scurta ezitare arata cu privirea in sus, adica la Lenutza Codoi. Sala a izbucnit in ras.
Studentul se poticneste din nou si nu pronunta numele Savantei, dar repeta gestul si sala rade si aplauda. La a treia incercare studentul spune ,,Maria Cosanzeana’’ si sala este in delir…
Dupa acel moment Cenzura a fost prezenta si la repetitii, adica la Vizionare, lucru care s-a intamplat si in teatrele profesioniste inainte de premira, pentru ca nu cumva actorii sa spuna sau sa joace ceva care sa aduca atingere Conducatorilor iubiti, bla bla bla si etc.
Aceste lucruri nu pot fi intelese de noile generatii, care nici nu prea stiu ce s-a intamplat in ’89, iar in scoli se invata istoria khazarilor ucigasi de copii nu istoria romanilor si a Romaniei.
Este adevarat ca si istoricii adevarati au cam disparut, iar facultatile de istorie scot absolventi care devin vanzatori la chioscul de inghetata. Cu sau fara voia romanilor, Romania va exista impotriva tuturo atacurilor pe toate planurile din partea spurcatilor poaduchiosi. Istoria adevarata a romanilor este vasta si bogata, de aceea a fost ascunsa sau/si macelarita, insa mult a fost putin mai este si planeta albastra va fi din nou stralucitoare !
Stiu ce spun si cred cu tarie ca Sfanta Fecioara Maica Domnului Iisus Cristos nu-si va lasa Gradina Sa in paragina !
Acest razboi biblic se va incheia cu izbanda Lui Dumnezeu, iar Satana, Fiara si Prorocul Mincinos vor fi aruncati pentru totdeauna in iezerul de foc !
Nu toata lumea isi aduce aminte la fel despre trecutul regim „comunist”. Unii cu nostalgie, parca, dar altii cu imensa scarba. Ultimii vedeau in „Flacara” o supapa pentru prosti, care sa creada ca „libertatea” e surogatul acela in care tot „Traiasca Ceausescu, traiasca Pacea in Lume” se striga, ca si cand comunistii, ca si acum (vezi sloganele chinezesti si al candidatilor sprijiniti de China in Romania), ar fi cei cu pacea si doar restul lumii cu razboiul.
Ai ,,rupt” o bucatica dintr-o poza si vrei sa ne spui ce ? Dezvolta ideea ! Ascultam !
Eu cred ca exista un set de regrete pentru acea perioada, formaat din cateva elemente care nu pot fi combatute de niciun traitor al Coloniei Romanica.
Faptul ca atunci Romania era o Tara si nu o clolonie ca acum, conform legii 28/15 Marie 1991, arata decaderea clasei politice de dupa ’90, mai jos decat erau tovarasii acelor vremuri; Romania avea o armata proprie si scutul antiracheta amplasat in trei divizioane in jurul Brasovului, nu ca acum la granitza ca sa atzatzam focul razboiului cu Rusia;
Romania avea o industrie proprie care in unele domenii facea performanta, motiv pentru care a si fost distrusa ca sa devenim doar o colonie care importa;
Romania era producatoare de cereale si exportatoare de grane si animale in multe din tarile care acum sunt in BRICS:
Poporul roman era mult mai solidar si mai omenos fata de acum cand si-a alterat vizibil gena; In Romania hrana era simpla dar sanatoasa fara otravuri !
Pentru aceste cateva lucruri foarte importante exista regrete, nu nostalgie !
Regret acea Romanie distrusa de romani prin inconstienta !
Dar se pare ca poporul roman este intr-un vartej din care poate scapa doar daca nu intra in panica si asteapta ca raul sa se consume si vartejul sa-l arunce la suprafata.
Sunt semne clare ca pana pe 20 Ianuarie lucrurile se vor misca in sensul bun si omenirea se va descatusa de spurcaciunile care au tinut-o in scalvie.
Acest razboi se duce si la alt nivel greu de explicat multora si mai ales majoritatii din familia Cicaceilor analfabetus functionalis.
Astept sa-ti expui pe larg opinia fata de acea perioada !
Asa putem continua sa traim in unitate fara sa repetam greselile trecutului.
Iarna-i grea, omatul mare, semne bune anul are !
Fiind un diliu smucit, faci sustineri laudative fara acoperire in realitate privind perioada „comunista”, desprinse din propaganda parsiva lupucorvinsita probabil, care isi spune singur „savant”, desi nu e nici la nivelul unui student mediu la economie, dar care vrea sa valideze prin minciuni propagandistice si regimul comunist din China, spre a-l importa in Europa. Daca tu ai timp sa bati campii, calomniind si amenintand totodata romanii, nimeni nu e obligat sa-ti faca conversatie, ca te-ai plictisit sa o zgudui singur bezmetic!
Va deveni imaginea Certitudinii anormalul deraiat care interpelează deplasat şi agresiv comentatorii şi oamenii, în general, promiţându-le logoreic neîncetat românilor necorespunzători pentru el spânzurătoarea sau alte pedepse cu nenorociri?