Autor: SERGIU ANDON

Ziua Unirii ne găsește mai dezbinați ca oricând. Nu mai e mult până când se va pune problema dacă o mai celebrăm sau nu. Însăși ideea de unire este tot mai rar evocată. O explicație ar fi devalorizarea ei prin folosirea exagerată de propaganda lui Ceaușescu, dar nu e singura. Declinul e legat și de estomparea treptată a identității naționale. Forța coezivă a comunității etnice e întreținută artificial prin câteva elemente etnografice la ocazii sau printr-o duioșie gastronomică intens mediatizată. Ajungi să crezi că suntem un popor de nesătui și nimic mai mult. Până și muzica populară e înlocuită cu manele.

            Acum 166 de ani înfăptuirea Unirii Principatelor avea o tentă oarecum bucolică. Făceam hora, sorbeam Milcovul, smulgeam iarba rea și alungam dușmanii. După un veac şi jumătate, răstimp în care s-a petrecut și Marea Unire, păstrarea unității pare mai dificilă decât coagularea ei. În loc să plece dușmanii, pleacă românii, iar cei care rămân în țară se dușmănesc crâncen între ei. Se și zice Războiul româno-român.  

Iarna aceasta duhul dezbinării a fost alimentat de cauze noi  și a căpătat o amploare rău prevestitoare. Balamucul electoral dirijat de ex-Președintele Iohannis a generat, pe lângă încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, pe lângă tăpălăgirea embrionilor statului de drept, tot mai multă dihonie.Tertipul cu eliminarea unei candidate din cursa pentru președinție n-a avut efectul scontat de păpușari, ci efectul invers.

Rezultatul primului tur de scrutin a fost și mai umilitor pentru guvernanți. În  închipuirea lor, aceștia s-au dovedit incapabili să accepte că votul antisistem reflectă insuportabila dezamăgire pe care au provocat-o în timp. În cap cu ex-Președintele, au început să apese bezmetic pe butoanele puterii, creând o harababură instituțională ce a sporit precaritatea statului.

După cum se știe, au anulat alegerile președințiale și au acceptat ca Iohannis să rămână Președinte al României fără mandat constituțional, dictator impus printr-o lovitură de stat de catifea. În batjocură, au recurs la pedagogia aplicată pisoiului (dezvățarea puiului de mâță să-și facă nevoile pe unde vrea el, ținându-l cu botul în propriile dejecte). Concret, în conivență cu ex-Președintele, au impus pe repede înainte ca noul guvern să fie alcătuit exact de cei mototoliți în alegeri. Ca să se-nvețe minte pisoii.

            Tripla sfidare (anularea-uzurparea-perpetuarea) a scos lumea în stradă. Demonstrațiile fac parte din democrație în măsura în care exprimă diferențe de opinii. De data aceasta protestele reflectă nu diferențe de opinii, ci dezbinare. Nesocotind cu obstinație exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale, călcând în picioare ostentativ prevederile constituționale și principiile statului de drept, jucând baba-oarba prin labirintul puterii, umblând cu pâra la porțile străine, inducând impresia că sunt de neînlocuit, guvernanții au creat o falie adâncă între ei și populație, subminând temeliile statului.

Or fi fost și atacuri de război hibrid în desfășurarea evenimentelor, că asta se practică în lumea de azi  – minciuna și manipularea  – dar atunci trebuie să admitem că intervenția ocultă și-a atins scopul cu supramăsură prin contribuția iresponsabilă a decidenților români.

            „Înnoirea” Guvernului cu aceiași miniștri și același premier tufliți în alegeri nu putea reuși fără susținere din partea unei formațiuni dintre cele care juraseră opoziție până la moarte. Istoria oportunismului endemic oferea un exemplu celebru legat chiar de anii bucuriei Unirii Principatelor. I s-a spus Monstruoasa Coaliție. Suna ca Dracu. Cineva, meșter în arta învârtirii covrigului și a limbii în gură, poate chiar creatorul de dinastie Ciolacu al II-lea, a lansat denumirea Coaliția pro-europeană. Atac mai obraznic la adresa identității naționale nici că se putea.

            Aderarea țării noastre la Uniunea Europeană s-a petrecut într-un entuziasm național unanim. Până și clasa politică a fost în consens. Ani la rând după aderare românii se aflau în topul sondajelor ce măsurau optimismul comunitar. Dacă situația statistică s-a mai schimbat între timp, nu înseamnă că noile păreri reflectă mutații în conștiința identității europene, complementară identității naționale. Ele sunt expresia unor insatisfacții privind funcționarea mecanismelor de administrare, continentale sau naționale, nu identitatea însăși.

            Crearea unei Coaliții pro-europene presupune că aceia ce rămân în afara făcăturii sunt mai puțin pro sau chiar antieuropeni. E adevărat că se folosesc termeni de euro-pesimiști și euro-optimiști, înseamnă însă altceva, legat de mecanismele administrative, nu de spiritul european, nu de profilul moral, religios, psiho-social, de tradiția și contribuția magnificului continent la civilizația și progresul omenirii. A captura mândria europeană a tuturor românilor pentru interesele unei șlehte de politruci constituie un act de dezbinare națională ce nu poate fi trecut cu vederea.

            Difuz, raptul de identitate a contribuit și el la protestele de stradă începute pe 10 ianuarie, extinse pe 12 și previzibile ca și mai ample în viitorul apropiat. Au dovedit vigoarea crescândă a conștiinței civice, mai ales că – vorba Sorinei Matei – au fost primele nesusținute de corporațiile multinaționale sau de securitate. Totuși, poate din neștiință, poate din patimă, aceste mărețe acțiuni de solidaritate civică au și ele o nedorită contribuție la dezbinare. Înfierarea abuzurilor iremediabile n-ar trebui amestecată cu solicitarea unor rezolvări nepermise de lege, adică a unor alte abuzuri. Nemulțumirile au fost focalizate pe căi de rezolvare inadmisibile legal. În drept, ca și în medicină, survine un moment în care mortul de la groapă nu se mai întoarce.

Abuzul de drept nu poate fi corectat prin alte abuzuri de drept. Bunăoară, se clama revizuirea Deciziei CCR de anulare a alegerilor. E un termen preluat aiurea, după ureche. Ca procedură juridică, revizuirea are reguli stricte, instanțe stricte, condiții stricte, termene stricte. A o invoca într-o astfel de situație ar fi ca și cum un arbitru nebun ar înlocui în pauza meciului de fotbal porțile cu coșuri de baschet.

            Grav pentru unitatea națională e că, scandându-se cereri imposibil de aplicat, se consolidează părerea deja extinsă că justiția română e ticăloasă în totalitatea ei, fatală pentru ordinea de drept.

            Problema cea mai gravă a momentului este că România e singura țară din lume ce nu are în prezent șef de stat. Mandatul lui K.W.I. a încetat, Constituția nu permite prelungirea lui iar regulile de asigurare a interimatului nu sunt aplicate. Nicăieri funcția supremă nu rămâne vacantă, nici o secundă. Populația vituperează, însă Parlamentul și Guvernul își pun palma la ochi și acceptă o viclean disimulată lovitură de stat.

            Fostul Președinte, Iohannis Klaus, suspect de a fi regizat anularea alegerilor, spune că legea fundamentală a statului ar permite ca el să rămână în funcție, datorită încurcăturii pe care tot el a creat-o. Completamente fals! Constituția prevede așa: „Mandatul președintelui României este de 5 ani (…)”.  „Mandatul poate fi prelungit (…) în caz de război sau catastrofă”. N-avem război, n-avem altă catastrofă decât pe Iohannis și Guvernul său. Începând din 22 decembrie 2024 ora zero, postul de Președinte e vacant.

Imediat (dar imediat!) Parlamentul „organul reprezentativ suprem al poporului român”(art. 61 alin. (1) ) din Constituție trebuia să se întrunească și să constate că a survenit „Vacanța funcției de președinte al României” în ipoteza „imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor”. Imposibilitate mai mare decât faptul că nu mai există ca Președinte ce poate să fie ?! (Toate actele pe care le-ar emite, legile pe care le-ar promulga, tratatele internaționale pe care le-ar iscăli sunt nule de drept

Urma instantaneu aplicarea art. 98, constatându-se interimatul funcției și preluarea acestuia de către Președintele Senatului. Iar ca să nu se ajungă la situația penibilă să-l evacueze Poliția locală a sectorului 6, Hotărârea Camerelor reunite putea prevede că, în mod provizoriu, sediul Președintelui interimar este în așa numita Casă a Poporului. Hotărârea putea cuprinde și sesizarea Parchetului  (oricum Parchetul trebuie să se sesizeze din oficiu) pentru comiterea de către cetățeanul K.W.I. a infracțiunii de uzurpare de calități oficiale ( art. 258 alin. (2) din Codul penal) în formă continuată, precum și a RAPPS, ca să se constituie parte civilă pentru recuperarea cheltuielilor făcute în răstimp de chiriașul clandestin al Palatului Cotroceni. În caz de nesimțire prelungită, i se poate tăia accesul la toate utilitățile, să se încălzească la primus.

            Aspectul că uzurpatorul și-a pregătit uzurparea tot prin Decizia CCR de Moș Nicolae nu e un impediment. Punctul 22 din Decizie nu face decât să reproducă textul și înțelesul art. 83 alin. (2) din Constituție, aplicabil până la miezul nopții de 21 spre 22 decembrie. Curtea nu putea adăuga la lege, și încă la legea fundamentală pe care e chemată să o apere. Oricum, Hotărârea Parlamentului s-ar întemeia pe alt text (art. 83 alin. (3)), deci nu încalcă puterea de lucru judecat, iar cui nu-i place n-are decât să se adreseze Curții Constituționale. Care acum chiar că n-ar mai avea ce spune.

            În loc de o asemenea rezolvare promptă și sigură, ce ar satisface și da eficiență protestelor populare, se bat câmpii cu o așa-zisă procedură de suspendare, de lungă durată, costisitoare, ușor de combătut și în mod sigur fără rezultat. Ar  dura tot anul și ar necesita și un referendum, după ce s-au irosit pe Turul unu anulat sume cât pentru bugetul culturii. Optându-se pentru căi fantasmagorice în locul celor accesibile, se alege eșecul. Iar eșecul duce la dezbinare. Cei care au împărțit deja societatea în pro-europeni și pretins anti-europeni vor constata că Ziua Unirii rămâne fără obiect, iar Vasile Alecsandri a fost omul lui Putin. Altminteri cum ar fi scris „Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română”, scoțând-i din joc pe cei cu inima luxemburgheză și să limităm Hora frăției doar „pe pământul României”, tocmai acum, când am intrat în Schengen?

Loading