Autor: MAGDA URSACHE

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 168

„O tempora, o humores, o mores, o res”, exclama hâtrul Luca Pițu. Și-mi aduc aminte de George Pruteanu care, întrebat ce vrea să se facă atunci când va fi mare, răspundea decis: „Musafir”. Bulă, în bancurile ceaușii, se voia „cap de locuitor”, doar-doar și-ar fi crescut venitul pe cap propriu.

Florentin Popescu, în volumul Vom ieși de pe hartă și vom deveni istorie?, Ed. RAWEXCOMS, București, 2024, ne spune că bine mai e în an electoral. Trai neneacă. Guwerner promite și nu face, destramă, apoi cârpește, ne amăgește cu o carboavă-două, ca să avem cu ce cumpăra pâine din grâu ucrainean, cât despre circ, avem destul. Comicii vestiți ai ecranului, cu batistuța la piept, se dau iubitori de țărișoară și de populația ei. A apărut și vocabula neo-patriotism. Zău? Patriotismul e sau nu e și punct.

Istoricul Mihail Neamțu a devenit între timp neo-patriot. Prin 2018, susținea nu altceva decât că interesul național e să renunțăm la… interesul național și să euthanasiem Miorița. Dar de ce n-am începe cu asinul? După Grigore Vieru, cei patru P care ar anula calitățile românilor sunt: Pizma, Prostia, Pâra, Ploconirea. Îi dau dreptate.

Deocamdată, e bine. An electoral. Intelocrații ies la înaintare. G. Liiceanu pro Armand și Fritz, dar mai ales pentru Drulă, chit că și-a dat demisia din USR. La președinție, ar alege-o pe Kovesi. „Ea e slujirea pură”. A cui? A României, desigur. Și eu care credeam că-l slujește pe Coldea! Nu a inventat și folosit verbul a paradi, DNA n-a paradit oameni nevinovați?

Se găsesc presari pro anaconda Coldea, care spun lucruri trăsnite: Coldea –„un pic universitar” – ar merita garoafe de Codlea pentru prestația sa în serviciu. Acuma fuge de televiziune pe scara de serviciu (secret) […].

Iohannis, în joaca lui cu verigheta (de ce n-o scoate, dacă-l deranjează?), ne asigură că alianța PSD-PNL a fost validată de vot. Hi, ho! Ăia se bat la figurat și la propriu, iar războiul nu e ieftin, toate se scumpesc. Știți vreun război ieftin? Cum spune Florica Bud: „armele sunt prea puține pe cât rău ar fi de făcut” (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de sex, eLiteratura, 2016 ). Un presar cu peniță subțirică ne spune că-i de  bine, de foarte bine  ce se întâmplă acum: războaie peste tot locul. Războaiele mici ar elimina energiile negative, așa cum fac și cutremurele în serie, care preîntâmpină un cutremur devastator […].

Limba ce-o vorbesc cei de la vârf? Fiecare cu a lui. Iohannis – iohannește, Clotilde- clotildește (memorabilă e sintagma „sexiile de votare”), Fritz – fritzește (ne-a și anunțat că are „cele 5 ani” de stat în România și că se vrea cetățean român cu cei 5 ani de acasă). Până acum, și-a tot căutat locul de „descălecare” pentru președinție. Și pentru că vorbim de aflători în treabă, de ce acceptăm ca „Elie Wiesel” să se bage în deciziile Sf. Sinod al  BOR privind canonizarea ieromonahului Arsenie Boca, de sărbătorit în 28 noiembrie, sau a teologului Pr. Dumitru Stăniloae, în 4 octombrie? Le contestă marxistul Al. Florian  martirilor „încercarea suferinței” și „darul iubirii de neam și de Dumnezeu”?

La început de an 2024, în 13 ianuarie, Sebastian Zachmann a scos, la Prima, Cultura la raport, în cadrul emisiunii Inside politic. Reprezentanta Culturii, Raluca Turcan. Zachmann a băgat-o în plasă pe ministresă, că tot purta mâneci de plasă neagră. Cu mâna pe inima lui Băsescu și a lui Bill Kill (a, nu Uma Thurman, interpreta personajului, ci Elena Udrea, pe care ex-ul Cocoș o vedea președintă; motivația sa, la postul Realitatea, în 17 iunie, 2024: Elena trebuia să fie aleasa neamului, pentru că „nu avea monturi”). Cel mai greu admirator al masterandei în teologie Udrea  a fost teologul Th. Baconschi.

Turcan ne-a promis că va da maximum maximorum ca să intrăm în normal. Cum să n-o credem?  Doar s-a culcat ministru al Muncii și s-a trezit de dimineață nu muncită, ci culturolog. Homo technicus cum este, pedista-penelistă era convinsă ca va fi  cel mai bun manager și ne asigura că va avea șanse. Cum cine? Cultura! Va rezolva tot și tot din suflet și va avea grijă de Cultură ca de coafură. Argument: „Am cap pe umeri” și „păreri personale”. Dar unde îi stă capul? Nu pe umeri?

Veți juca în filmul Parlament-UE?,  a vrut să știe Zachmann. „Oi vedea”.

 Deocamdată, e bine. Are în raniță bastonul de președintă. Doar a fost și vice-premier  în guvernul României.

Privindu-i zdrăngănelile de la gât, îți vine să întrebi: Pentru cine tragi clopotele, Madame? Pentru „profitabilitate” în cinematografie? „Am fost la Oașintăn”. Pe cale de consecință, știe cum să salveze cinema-ul. Vin americanii înarmați, să filmeze. La lansări de filme, ministresa e prezentă. I „se face pielea găină” (în exprimare turcană), când vede filmul lui Tudor Giurgiu, Libertate. Și la muzee? Și la muzee. O fi fost  la Muzeul Țăranului Român, să aplaude un film LGBTQ, sub simbolul curcubeului? Doar e în prima linie a democrației și a sexo-democrației tocmai din ’89, când avea 13 ani. Dar la festivalurile marine, concertele cu narcomani, unde se promovează alcool și droguri, o fi fost? […].

Tot în limba turcană: „Când sunt hăituită, mă aricesc”. Hăituită n-a fost. A avut șansa Băsescu, cititor de Levant. După, a mers pe cartea Cîțu, cu care a băut cafea „la interior”, apoi pe  cartea Ciucă. Cu cartea Ciolacu e mai greu, însă cățărătoarea se descurcă. Ascensiunea lui Turcan nu poate fi oprită […].

„Dar acum ce citiți?” insistă Zachmann. Shapira, despre Holocaust. Cu accent pe Chișinău. De Săptămâna roșie o fi auzit? Și sfielnică, și nesigură, nu cumva să supere vreun anti-român, șoptește: „Nu-i lucru rău să înveți Luceafărul pe de rost”. Deci cum e? Bun sau mai puțin bun să citești Eminescu? […].

Deșcolarizarea e-n toi, ca și deculturalizarea. Zice Ion Simuț: „Când școala e în declin, națiunea e în pericol. Fără exagerare”. Probă că, sub cârma  navigatoarei fără flotă, Manualul de Limba și Literatura română se numește Limbă și comunicare. Proful de română e acum profesor de comunicare. Să comunice ce? În principal, despre texte ne-literare. Putem trăi și fără Cultură. Dar, atenție! În cazul ăsta n-avem nevoie nici de ministru al Culturii, deci  rămâne Turcan fără minister.

Deocamdată e bine. An electoral. Patrimoniu? Cu ce se mănâncă? Casele memoriale se dărâmă. La Mircești, casa lui Alecsandri, la Iași, casa Teodorenilor. La Galați, sărbătoare mare în onoarea Ninei Cassian, la o sută de ani. Mai trăiește? Nu. Păcat. Glamuroasa (așa se voia) mai avea de iubit!

Suntem în deficit cultural, ca să mă înțeleagă economista de la Cultură. Sediile bibliotecilor de cartier se închid, la fel librăriile. În campusul Copou nu mai este nicio librărie-papetărie. În locul ei, o vreme, a fost un depozit de scaune (de parcă se juca acolo piesa Scaunele de Ionesco), apoi Ristretto Cafea L’Or, apoi D&M…

O sponsorizare politică e un prilej fericit, dar cu ce preț! Statul finanțează pe sărite scriitori de tradus. Pe Cărtărescu nu-l sare niciodată ICR. De vreo 15 ani, apare anual cu vreo 10 traduceri. Alt exemplu? N-am. Pe Cezar Ivănescu nu l-a finanțat statul. Albanezii l-au finanțat, se știe. Doar Cărtărescu are parte de turnee de promovare. În 3-14 aprilie, 2023, ICR New York i-a organizat un turneu de 11 zile în 5 orașe din America de Nord, cu Solenoid în engleză, tradus de Sean Cotter pentru Ed. Deep Vellum. Peste o sută de traduceri dintr-un singur autor, în defavoarea celorlalți? Or fi considerați subdezvoltați la grămadă, scriu mai prost decât confratele lor? Sau ICR, traducând și promovând discriminat, nu vrea ca imaginea literaturii române să fie polifonică? Îmi doresc ca Varujan Vosganian să propună criterii în acest sens […].

Deocamdată, e bine rău. An electoral.

Titlul original: „Deocamdată, e bine. An electoral” (extrase)

Loading