Autor: MIRON MANEGA

În ajunul Sfintei Marii, pe 14 august, Adrian Barbu Naidin, tatăl marelui violoncelist Adrian Naidin (îmi asum calificativul!) l-a părăsit și ne-a părăsit definitiv…

A fost, presupun. cel mai greu an din viața artistului. În 18 martie a murit mătușa sa, scriitoarea Georgeta Dimisianu (sora tatălui), iar în 16 aprilie – mama sa, Rodica Naidin..

Adrian nu mai are acum pe nimeni, în față. Nu mai este fiul nimănui. Nu mai poate merge de Paști sau de Crăciun la părinți în vizită. Doar la cimitir… L-am întrebat cum este, cum face față situației. Mi-a răspuns: „Sunt bine. Mă bucur că am avut timp să-i spun cât de mult îl iubesc”…

Tot anul, Adrian s-a dedicat îngrijirii părinților, amândoi grav bolnavi. Făcea din când în când naveta de la Cluj la București, pentru câte un concert sau pentru a rezolva unele probleme administrative. În 16 aprilie, când a murit mama sa, într-un spital, tatăl său era și el internat. N-a aflat, până în clipa morții, că soția lui nu mai este.

Am avut privilegiul de a-l avea pe Adrian Barbu Naidin colaborator al revistei Certitudinea. Am avut chiar norocul de a-l debuta. În urmă cu un an, Adrian mi-a dat, într-o doară, să citesc un text, intitulat „Totul despre mama”. I-am spus că este emoționant și l-am întrebat al cui este, căci vreau să-l public… Așa am aflat că e scris de tatăl lui, care fusese descurajat în tinerețe de sora sa, Georgeta Dimisianu… Îi spusese că n-are vocație pentru scris. A continuat totuși să scrie, dar n-a mai publicat nicăieri. În schimb a pictat mult și chiar a expus: portrete, natură moartă, replici ale unor tablouri celebre, dar mai ales icoane pe lemn și pe sticlă. A revenit la literatură în iulie 2022, când a devenit colaborator al revistei Certitudinea. A fost bucuros, ba chiar fericit, după cum mi-a spus Adrian. Dacă nu cumva o fi exagerat. De altfel, am și vorbit cu el, la telefon, de mai multe ori, de fiecare dată având grijă să elogieze revista în care publica…

„Aveți mare grijă de Rodi!” – scria Adrian Barbu Naidin, în preambulul unui poem publicat în Certitudinea, neștiind că soția lui plecase. „A apărut în viața mea ca o lumină și ca o promisiune că tot ce se va întâmpla va fi sub semnul frumosului și al adorației nesfârșite. A fost întotdeauna în sfera sacralității, fiindcă în altă parte nu putea să existe”. Era o rugămintea către cei în viață, devenită, între timp, rugăciune către Dumnezeu…

Am avut așadar bucuria de a reda unui om, în ultimul segment de viață, o împlinire pe care n-o mai aștepta. Ultimul text apărut în Certitudinea n-a mai apucat să-l vadă, căci Adrian Barbu Naidin a plecat dintre noi exact când ziarul era sub tipar. N-a mai apucat să vadă nici cartea care i se pregătea, „Noaptea florilor de vișin” – o antologie a textelor apărute în Certitudinea, bogat ilustrată cu picturile sale. Cartea va apărea în această toamnă…

Așadar, Adrian Barbu Naidin nu mai este printre noi. S-a mutat și el „în sfera sacralității”, alături de Rodi, „fiindcă în altă parte nu putea să existe”. A fost, probabil, ultima vamă a despărțirilor esențiale, pentru cel rămas să ducă mai departe ceea ce i-au dat părinții și Dumnezeu: Adrian Naidin.

Cel plecat, odihnească-se în pace! Celui rămas, destinul i-a eliberat, dureros, calea spre propria împlinire. Sau spre propria crucificare. Nu-i da, Doamne, cât poate duce!

 7,560 total views,  4 views today