Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 200

Am afirmat de nenumărate ori în spațiul public, o repet și acum, că 90% din ziariștii contemporani sunt fie mercenari, fie idioți utili, fie idioți inutili. Cu precizarea că 10% (adică cei care sunt cu adevărat ziariști) este încă un procent bun.

Mi-am ridicat în cap, prin această afirmație, majoritatea colegilor din conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (unde eram vicepeședinte), care m-au convocat la Juriul de Onoare și Disciplină, ca să mă dea afară din Consiliul Director. N-au reușit, pentru că nu permitea statutul (pe care nu-l cunoșteau sau se făceau că nu-l cunosc)…

Jurnalismul este (sau ar trebui să fie) una din profesiile de excepție umană, alături de cea de dascăl, medic, preot sau magistrat. De aceea am pledat – și am acționat – în cariera mea de jurnalist pentru instituirea, inclusiv prin lege, a modelului Mihai Eminescu, ca simbol tutelar al breslei. Am explicat în numărul trecut de ce, așa că nu mai insist. Dar voi reveni asupra subiectului…

Din păcate, jurnalismul a devenit focar de infecție pentru societate – o haită de maidanezi erijați în câini de pază ai democrației, care sunt plătiți de tâlhari ca să-i apere de victime. Am constatat-o încă o dată, de curând, prin două momente de o relevanță strigătoare la cer.

Primul a fost pe 26 octombrie, cu ocazia sfințirii Catedralei, când jandarmii au reținut un bărbat care distribuia (gratis) pe spațiul public „ziare fasciste”, conform raportului întocmit și preluat de toată presa. „Ziarul fascist” era CERTITUDINEA…

Pe jandarmi îi înțeleg, ei gândesc cu casca, dar jurnaliștii cu ce gândesc? Tot cu casca jandarmilor?… Sau cu kippa d-lui Vexler?  Peste 50 de publicații online și aproape toate televiziunile au bombardat spațiul media cu știrea senzațională că la Catedrală s-au distribuit ziare fasciste.

Mă întreb cu groază: chiar niciun ziarist de la publicațiile respective nu știe ce înseamnă fascist sau fascism? Mă gândesc foarte serios să le cer tuturor daune și să mi le plătească în șecheli…

Senatorul Paul Gheorghe, „hoțul de ghiozdane”, așa cum l-a prezentat pseudo-presa

Al doilea moment s-a petrecut recent la Piatra Neamț, unde am fost în calitate de senator și membru al Comisiei de Cercetare a Abuzurilor din Senat, pentru clarificarea unor situații foarte grave din județ. Sesizările vizau Serviciul de Ambulanță Județean și fabrica de ciment de la Tașca.

Constatările au fost mai mult decât grave, dar pseudo-presa a fost interesată doar de un eveniment aproape comic, devenit grotesc prin amploarea care i s-a dat. Înainte de a pleca spre Tașca, la recepția hotelului, în timp ce eu plăteam cazarea, colegul meu, senatorul Paul Gheorghe, s-a oferit să mă ajute să duc bagajul. Numai că, în loc să ia rucsacul meu, a luat un altul (crezând că e al meu) și l-a dus la microbuz. Eu, la rândul meu, am gândit că e al lui și m-am întrebat de ce s-o mai fi oferit să mă ajute… Deci eu am crezut că e al lui iar el a crezut că e al meu.

Pe drum am avut parte de mai multe peripeții care mai de care mai neverosimile, care nu exclud varianta unei înscenări sau a unei ambuscade, mai ales că, de când am ajuns în Piatra Neamț și până am plecat, am fost tot timpul urmăriți și filmați. La jumătatea drumului microbuzul a rămas în pană și a fost dus într-un service, unde s-a constatat că avea șpan în pompa de ulei. Ne-am continuat drumul până la Tașca, cu o mașină a pompierilor trimisă după noi. După câteva ore, cât am audiat punctele de vedere ale reclamanților și reclamaților, microbuzul, între timp reparat, a venit să ne ia.

La întoarcere, a rămas însă iarăși în pană, de data asta definitiv. S-a trimis după noi un alt microbuz, cu care, în final, aveam să ajungem la București. Șoferul nostru a mutat bagajele în noul microbuz. Numai că pe drum – surpriză! Ne-a oprit poliția care venise după noi, întrucât se raportase furtul unui rucsac aparținând unui elev de liceu iar suspect era unul dintre senatori. Rucsacul era, într-adevăr, în mașină. S-a făcut un proces verbal de constatare, rucsacul a fost verificat (avea în el rechizite, o tabletă, alte câteva mărunțișuri și suma de 1.500 de lei) și a fost returnat păgubașului.

Între timp pseudo-presa a început să urle (de s-a auzit până la Iași și București) că un senator al României a furat rucsacul unui elev. La conferința de presă de la Prefectură, întârziată mult din cauza incidentelor, jurnaliștii s-au interest tot de „cazul rucsacul”, nu de problemele grave din județ. O singură publicație, Mesagerul de Neamț, a sugerat, vag, și o altă posibilă explicație a întregii tevaturi, prin articolul: „Nesimțire parlamentară sau atentat la viața senatorilor din Comisia de Abuzuri?”.

Stimați colegi jurnaliști (pentru că sunt eu însumi jurnalist, înainte de orice), genul de presă pe care l-am constatat și la Piatra Neamț, și în cazul incidentului de la Patriarhie, și în nenumărate alte mii de cazuri, se numește jurnalism de haită! Jurnalism de maidanezi înfometați, nu de câini de pază ai democrației! Din care categorie faceți parte? Din cei 90% (mercenari, idioți utili și idioți inutili) sau din cei puțini (10%) care se extrag, profesional, din jurnalismul practicat de Mihai Eminescu? Alegeți! Sau lăsați-vă de meserie!

P.S. Și încă o observație: or fi ei parlamentarii hoți, dar chiar credeți că ar fi în stare să fure ghiozdanul unui elev de liceu? Un minim de gândire logică sau contextuală s-ar impune, totuși…