Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 187

Viktor Orbán voia ca Ungaria să devină, din punct de vedere geopolitic și economic, un stat important. În particular, el avea însă și scopul nedeclarat de a concura România în acest sens. În prezent, importanța geostrategică a României e mult peste cea a Ungariei, care e nesemnificativă. De aici și frustrarea naționaliștilor maghiari, mai ales pe fondul psihic al traumei Trianonului.

De aceea Viktor Orbán, prin miza geopolitică a Ungariei, vrea să compenseze eșecul Trianonului. El vrea să demonstreze că, chiar dacă teritorial Ungaria e mică, ea e mare din punct de vedere geopolitic.

De fapt, eșecul Dualismului megaloman se compensează cu o nouă megalomanie, prin care Viktor Orbán vrea să construiască un alt „imperiu” maghiar, peste granițele cu vecinii, el numind aceasta „unificarea națiunii”. Este tot un revizionism, dar fără granițe teritoriale.

Orbán are un plan economic pentru Ungaria, pornind de la ideea că interesele economice ale Vestului și Estului, ale Chinei, de pildă, se pot întâlni în Ungaria, completându-se una pe alta. El vrea – și deja s-a pus în practică – să se construiască fabrici de baterii pentru automobile, Ungaria devenind astfel un mare producător mondial, care ar atrage după sine pe investitorii din Vest, cei care produc automobile electrice. Cu această mare industrializare, el încearcă, de fapt, să imite parcă megalomania lui Ceaușescu.

Are și critici aspre pentru acest proiect, unele venind chiar din rândul naționaliștilor, care-l acuză că servește interesele capitalului străin, aducând masiv și muncitori străini în Ungaria. Acești critici naționaliști spun că evoluția capitalului străin din Ungaria aduce după sine involuția capitalului maghiar și că sistemul acesta este unul mafiot.

Viktor Orbán vrea să devină, ca om politic, un mare jucător și asta intenționează să facă și cu Ungaria. În spatele intențiilor conștiente ale lui Orbán stau complexele ascunse, inconștiente. El este adesea surprins de camere cu un comportament neadecvat, caraghios, care trădează un om cu complexul inferiorității, complex care stă la baza oricărei forme de megalomanie.

Nu de mult a fost luat în râs pentru că, la o întâlnire cu Iohannis, îi strângea mâna președintelui român aplecând capul în semn de respect. Intenția lui Orbán în sine era bună, dar, din cauza diferenței mari de înălțime între ei, a ieșit ceva comic. Eu am comparat gestul cu aplecarea găinii în fața cocoșului. Așa este când cineva rămas țăran în suflet nu-și dă seama de context și vrea să joace rolul aristocratului, al grofului.

Să vedem însă care e explicația acestui complex de inferioritate. Vremurile aleg conducătorii potrivit psihicului maselor, problemelor psihice dominante. Revanșa este întotdeauna o compensare a eșecului, prin alegerea unui lider care întruchipează cumulul acestor frustrări. Eșecul germanilor în Primul Război Mondial a produs complexul inferiorității unei nații, care avea nevoie tot de un complexat care să o „vindece”. Și acela a fost Hitler, cu complexul propriei sale inferiorități. Liderii se aleg pe fondul complexelor proprii. Așa alege mulțimea și așa l-au ales ungurii pe Viktor Orbán. Complexul inferiorității nației maghiare după Trianon, urmat de insignifianța Ungariei pe plan geopolitic, a făcut-o să aleagă tot un nemulțumit de sine, un complexat. Aceasta e explicația succesului lui Viktor Orbán în Ungaria și asta e explicația jocului său geopolitic și economic, în Europa.