Autor: ADRIANA STOICESCU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 105

Îmi reprim cu greu cuvintele de ocară, ştiind că mă expun, din nou, «şansei» de a fi declarată duşman al independenţei diverşilor eroi. Dar, citind cartea doamnei avocet Rodica Constantinovici, fost JUDECĂTOR (n.r. cartea se numește „AICI NU SUNTEM LA ONĂLEȘTI”, în care Rodica Constantinovici își povestește calvarul îndurat în dosarul DNA, în care a fost arestată nevinovată și nelegal) nu mă pot opri să nu urlu:

Cum a fost posibil aşa ceva? Cum am permis noi, judecătorii, acest cataclism ruşinos, acest derapaj total al puterii care distruge şi corupe umanitatea, normalitatea şi cele mai elementare drepturi? Cum a fost posibil ca într-o ţară europeană, apparent democrată, să asistăm nepăsători la un fenomen Piteşti, de rit nou, în care, în numele unei minciuni, au fost sacrificaţi, cu seninătate şi plăcere perversă, oameni absolut NEVINOVAŢI?

Cum am pututsătăcem? Săîntoarcemcapul? Săpreluăm,purşisimplu, minciunile,  doarpentru a fi noiînşine la adăpost? Pentru a fi peplaculmulţimiiîndelir, care strigă «la puşcărie», fărăsăinteresezepecineva, peoricine, dacăoameniiaceiaerauvinovaţi?”

Am fost ameninţată, somată, sfătuită să tac. M-am gândit de nenumărate ori săplec, pentru că pot, liniştită, să pun roba în cui. Am trecut pe lângă iad şi am fost salvată de un infractor – da, recunosc – ce nu a vrut să mintă pentru a-şi salva pielea. Altfel, acum aşteptam, probabil inutil, liberarea condiţionată. Dar, pentru numele Lui Dumnezeu, cum vă puteţi privy în oglindă, autori şi complici, artizani ai acestor minciuni care au omorât oameni? Cum puteţi dormi? Cum puteţi mânca? Vă duceţi liniştiţi copiii la şcoală, ştiind că oameni nevinovaţi au murit din cauza însăilărilor voastre?

Din cauza dorinței de a vă vedea numele pe prima pagină a ziarelor? De a fi lăudați? De a vedea oamenii cum tremură în fața voastră, cerșind milă, știind că aveți drept absolut de viață și de moarte asupra lor? Au fost condamnați oameni în numele unei iluzii bine ticluite, transformată în armă politică. Au puterzit la propriu, în celule mizere, pline de gândaci, în mijlocul cărora trona câte un WC turcesc, în tip ceașteptau, inutil, dreptatea.

Dreptateanoastră era strâmbă, pentrueacontaudoarurleteleteleviziunilor, satisfacția unor personaje care nu aveau ce căuta în magistratură, dornice de preamărire și mânate de satisfacția meschină a omului mic care doboară un om, poate, mult mai mare. Doar pentru că poate.
Am asistat neputincioși la pervertirea ideii de justiție penală, devenită slogan de campanie, în timp ce marii și adevărații hoți erau bine mersi la adăpost de brațul lung al legii, furând liniștiți în continuare.

Da, știu, cu o floare nu se face primăvară.
Da, știu, vocea mea nu contează.
Nu am în spate pe nimeni și nici nu am „spate”.
Da, știu, nu voi putea schimba nimic, iar absența mea nu va conta.
Dar nu am dreptul să tac, pentru că am fost la un milimetru de dezastrul care a ucis oameni și a aruncat dreptatea la gunoi.
Mi-e rușine că nu am văzut totul, că nu am urlat mai devreme și că nu pot să îndrept nimic.
Dar pot încă să vorbesc.
Și să spun:
Iertați-ne… dacă puteți…

Sursă: Facebook