Articol preluat din CERTITUDINEA Nr. 81
Autor: Dr. Ioan Roșca
Avînd în vedere:
– interesul vital al naţionalismului românesc de a îndepărta obstacolele din calea apărării neamului nostru,
– misiunea pretinsă de politicienii AUR, raportată la tradiţia farselor electorale, pe „culoarele politice”,
se impune, ca test al bunei credinţe (autenticităţii) misiunii AUR, ca parlamentarii/senatorii acestei formaţiuni să avanseze imediat o iniţiativă legislativă de genul celei date mai jos ca exemplu:
Legea legitimităţii apărării intereselor româneşti:
1. Folosirea libertăţii de conştiinţă, exprimare, informare, asociere – întru apărarea intereselor neamului românesc este recunoscută ca fundamental legitimă şi nu poate fi restricţionată pe nici o cale.
2. Ca atare, se abrogă legile 107/2006 (şi O.U.G. nr. 31/2002), 217/ 2015 şi 157/02.07.2018, care:
– în plan individual, încalcă flagrant Constituţia (art. 1.3, 20, 23.1 , 29, 30, 31, 40, 53 ) şi îi surpă legitimitatea, căci neagă libertăţi naturale, fără de care acordul constituţional nu mai poate fi prezumat;
– în plan colectiv, încălcînd Constituţia (art 2, 3.4, 54.1, 55.1), stînjeneşte apărarea intereselor naţionale, provocînd intimidarea anticorpilor neamului, deci corodînd suveranitatea României;
– în plan istoric, reprezintă o trădare a strădaniilor înaintaşilor noştri, care au întărit ţara, faţă de orice tip de acţiuni păgubitoare (ceea ce incălcă art 33.2/3 din Constituţie);
– în planul echităţii, reprezintă o favorizare selectivă pe criteriu etnic, încalcînd principiile de nediscriminare între cetăţenii de orice etnie, asumate constituţional (art. 4, 6.2, 16.1 din Constituţie);
– în plan justiţiar, prin formulări imprecise, oferă posibilităţi de interpretare arbitrară/ imprevizibilă/ abuzivă/ tendenţioasă unui aparat administrativ şi juridic de notorie incorectitudine; – în plan logic, reprezintă o circularitate absurdă, căci protejarea exclusivă a intereselor evreieşti prin aceste legi denotă un exces de influenţă/putere… a cărui denunţare pare a putea fi incriminată pe baza lor.
Excelent! Complementar, formulați și necesitatea promovării legii antiromânismului, care a fost respinsă de lefegiii de la C.C.R. ca neconstituțională!
În schimb, legile anriromânești indicate mai sus au fost declarate „constituționale”, deși sunt evident anticontituționale și antiromânești!
Cine sa ia atitudine? Eu nu am incredere in nimeni.metodele de diversiune sunt fantastice si enorm ds multe.Cine stie daca vom afla
vreodata ,ca la noi se afla peste 100 de ani cand e prea tarziu