Autor: CĂTĂLIN AVRAMESCU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 211

În România, numele lui Mircea Eliade este pe numeroase străzi și scoli. În cartierul Primăverii din Capitală există bulevardul Mircea Eliade. Tot pe acolo există și un bloc de lux, One Mircea Eliade. Tot în București există Colegiul Național „Mircea Eliade”. În provincie, de asemenea, o mulțime.

Este normal? Nu.

Unii își imaginează că dacă Eliade a fost un remarcabil istoric al religiilor – fără îndoială că a fost – asta îl califică pentru stima publică. Ar fi așa, dacă păcatele sale politice nu ar fi fost atât de grave.

Să nu uităm: Mircea Eliade a fost un susținător feroce al Gărzii de Fier. A scris numeroase articole în Cuvântul și în Buna Vestire, ziarele Mișcării Legionare. A refuzat să se dezică de Garda de Fier, preferând să fie internat în lagărul de la Miercurea Ciuc în timpul represiunii carliste.

Unul dintre cele mai demente texte publicate de Eliade a fost „De ce cred în victoria Mișcării Legionare” (1937). Acolo el afirma: „Cred în victoria Mișcării Legionare pentru că cred în dragoste, în jertfă și în moarte”.

În Germania nimeni nu neagă că Martin Heidegger a fost un filozof important. Cărțile sale se găsesc în librării și în biblioteci. Heidegger este studiat în facultăți. Nimic nu împiedică studiul lui Heidegger și el este, pe bună dreptate, recunoscut în comunitatea oamenilor de cultură ca un reper de seamă.

Dar una-i una, alta alta… Heidegger, datorită colaborării lui cu naziștii, nu este omagiat în spațiul public. Germania are de patru ori mai mulți locuitori decât România. Însă în toată Germania – am verificat – există doar trei străzi care poartă numele lui Martin Heidegger. Una este chiar în orășelul său natal. Celelalte două sunt tot în orășele foarte mici. Nici un oraș mare nu se compromite cu numele lui Martin Heidegger, care a devenit radioactiv din punct de vedere politic. Nu există nici piețe și nici monumente publice dedicate lui Martin Heidegger.

Argumentul că Mircea Eliade ar fi un mare om de cultură care trebuie onorat nu se susține. Da, el a fost un istoric al religiilor remarcabil (deși trebuie spus, nicidecum în aceeași clasă ca Heidegger). El merită citit și – ca istoric al religiilor – apreciat. Însă o stradă, o școală sau o clădire care să îi poarte numele? Nu. Această cinste se cuvine celor care au făcut ceva important pentru țara lor. Nu cuiva care a sărit în căruța extremismului criminal și care apoi nici nu a avut decența – așa cum a făcut, printre alții, Emil Cioran – să își recunoască greșeala și să se distanțeze de acea perioadă.

NOTA ISPRAVNICULUI. Textul lui Cătălin Avramescu (director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale) este ilustrat cu o fotografie perversă, manipulatorie, cu următoarea explicație:  „Fotografie de la «Defilarea Cămășilor Verzi», 6 Octombrie 1940, prin care Garda marca proclamarea statului național-legionar. Nu, Eliade nu apare în această fotografie, însă apar alții care, asemenea lui, au avut mai târziu probleme cu memoria”…

Ce-o fi vrut să spună și la cine s-o fi referit? La Regele Mihai și Regina Ana? La Ion Antonescu? Și care-i legătura cu Mircea Eliade?… O umplutură fără relevanță, fără gust, fără sens. N-a găsit altă rimă…