Autor: MIHAI EMINESCU
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 165
O repetăm cumcă nu înțeleg nici ungurii măcar cât bine ne-au făcut și ne fac prin apăsarea lor. Ei ne deschid ochii, ei fac să ne concentrăm în noi, în sufletul nostru, să ne vrem pe noi înșine înaintea orcărui; asemenea ariciului care, făcându-se vălătuc, arată în toate părțile sale ghimpii, pe când inima-n el trăiește. Apăsați voi! – apa nu cedează apăsării, cu cât mai mult o națiune […]. Apăsați, până ce ura noastră pentru voi nu va mai fi un simțământ ci o rațiune, nu psicologică, ci logică. Și e teribilă ura cea surâzândă a logicei – ea justificată, căci e justiția. Este ura surâzândă, ura sclavului față cu tiranul său, este condițiunea legată de tranzacțiunile dintre unul și altul.
De-aș trăi în Rusia și poporul, într-un moment generos, ar închide tiranii spre a-i decapita, de n-ar găsi carnefice (călău n.r.) m-aș face eu! Cine mi-ar imputa-o de crimă? Cine-ar putea zice că nu-mi împlinesc datoria? Și oare moartea în rezbel are de bază ura simțământului? Desfid pe cineva de-a-mi arăta altfel de cazuri decât escepționale. E o ură logică. Te ucid ca să nu mă ucizi. Trebuie să pieri ca să esist eu.
Prefer lupta în locul unei dreptăți nedrepte; prefer de-a muri, în loc de-a deveni maghiar. Cine mi-o poate ținea de rău dacă voi ca și copiii mei să fie ca mine de români? Guvernul? Nu-l recunosc de competinte. El are a-și regula trebile lui, ordinea publică, nu limba și religiunea copilului meu; are de-a surveghia referințele dintre el și persoane străine lui, nu caracterul lui propriu sau pe el însuși nepus în referință cu elementele străine lui.
Și când eu plătesc pentru școală, datoria mea implică dreptul de-a cere cum să fie instruit. Și eu cer să fie instruit în limba mea și NUMAI în limba mea, nu ȘI în limba mea. Gimnaziile de stat din Transilvania ar trebui să fie române, căci românii le susțin cu birul lor amar, pe care-l storc pietrei și costișelor cu cari i-a-mproprietărit o dreptate nedreaptă. Veni-va vremea și a dreptății celei drepte.
În fine, dacă vre-un domn de naționalitate maghiară mi-ar face până și onoarea reflexiunei, declar a priori că m-ar pune într-o pozițiune șoadă, căci nu știu ungurește, nu m-am silit să-nvăț „frumoasa” limbă asiatică, căci îmi mai plăcea „barbara” limbă italiană d.e. în locul „melodioasei”, „dulcei”, „molatecei” limbe maghiare. Aș fi putut s-o învăț ca să mângăi tigresa, dar prefer a o ucide.
Ca origine, ca limbă, ca cultivabilitate, chiar ne simțim prea mult superioritatea asupra „cultei” națiuni maghiare, cu ocultele sale bande cari pradă ziua-n amiaza mare până și drumuri de fier. Noi nu ne pretindem culți, ci numai cultivabili, nu avem pretențiuni mari, noi, ieștia.
Am dormit cam mult, ce-i drept, doi evi și mai bine, dar somnul nostru a fost sănătos și ne simțim minunat de bine, încât ne credem a întreprinde lupta esistenței noastre și cu 10 națiuni maghiare, nu numai cu una. După noapte vine și ziua, vine pentru că trebuie să vină. Și dacă somnul nostru a fost lung, cu-atât mai puternică va fi manifestațiunea vieței noastre.
E pietroasă și-ncovoiată calea dreptății, dar e sigură. Știu că ne-ați închide gura de-ați putea, fără ca să vă scuipați vouă însăși în față, dar nu veți închide-o și vom protesta mereu, nu vom cu toții decât un protest personificat. Nu se ucid lesne națiunile, domnii mei, și mai cu samă cea română nu.
Mihai Eminescu, MANUSCRISUL 2257 (perioada 1866-1877)
Aceste aduceri în actualitate a ziaristicii eminesciene Vă cinstește și Vă garantează protecția Sfântului Mare Mucenic, Mihail Eminescu!
Fiți binecuvântat!
Lovitura de Stat din Dec. 1989 a fost data pentru a ruina si distruge Sfanta Noastra Romanie pana la disparitia de pe harta. De la Zero Datorii Externe la acea data, belzebutii care au ajuns la putere au inglobat tara in Datorii Imense de 200 miliarde euro. Si continua s-o ingroape si mai mult. De aceea acesti belzebuti au distrus toata baza economica atat pe verticala cat si orizontala obligand ca peste 7 milioane de romani sa paraseasca tara in cautarea unui loc de munca in Occident. Mii de fabrici si uzine au fost vandute la fier vechi. Toate bogatiile subsolului si solului au fost cedate multinationalelor venite la mega. mega, mega praduit pe meleagurile noastre. Apa o platim la francezi, gazele, benzina si motorina la austrieci, electricitatea la italieni. padurile sunt taiate intr-o veselie tot de austrieci, sarea a ajuns pe mana ungurilor, peste 45% din suprafetele agricole sunt in mana proprietarilor externi….. Cu acesta clasa politica tradatoare de neam si tara si alogena daca aceasta va ramane la putere pana-n 2060 noi, romanii si Sfanta Noastra Romanie vom disparea de pe aceste meleaguri. Restu-s povesti de adormit copiii de gradinita grupa mica si #rezistentii trotinisti ce umbla cu bananele in gura si cu blugii gauriti in dos.
Romania era deja foarte distrusa de regimul comunist si de dictatura personala a unui nesabuit nebun, delirantule neostoit. Romanii ar fi parasit Tara de pe vremea lui nea Nicu, iar cand incercau erau impuscati la granite de graniceri.
“Politica tradatoare de neam si tara si alogena” a adus si invazia comunismului sovietic, mancatorilor de perje prajite de “gauriti” la cap de la prea multa propaganda rosie banditeasca asiatica.
Să se înțeleagă că perioada istorică 1945-1990 nu a fost una singură, unitară, numită „epoca comunistă” sau ceva asemănător. Aceasta este teza celor care au făcut „procesul comunismului din România” – vezi Tismăneanu. Este teza pe care merg autorii loviturii de stat din decembrie 1989! Se feresc să facă distincția dintre comunismul iudeo-bolșevic, de esență criminală, antiromânească, din „obsedantul deceniu” (1950-1960), și perioada care a urmat anului 1960, când spiritul românesc a renăscut din cenușă, când Partidul Comunist Român s-a angajat pe o linie tot mai naționalistă, pe principiul „înainte de a fi comuniști suntem români”! Lozincă total repudiată de evreii kominterniști din România și din tot lagărul comunist.
“Să se înțeleagă” ca ceea ce bagi e doar propaganda a restauratiei cripto-comuniste. N-a renascut deloc spiritul romanesc dupa 1960, ci a continuat ocupatia sub alte forme.
Si sa arunci tot timpul ceea ce nu-ti convine pe “evreii kominterniști din România și din tot lagărul comunist” sunt contra la reabilitarea ceausismului, sau la una ori la alta, e tot propaganda putreda. Ceausescu a dat ordin sa se traga in romanii infometati, dar voi vreti sa-l dati acum ca a fost un inger.
Când comuniştii se dădeau ’români’ pentru câştigarea ’maselor’, românii îi huiduiau.
Cel care a spus „înainte de a fi comunist sunt român” (nu cum citezi tu deformat, deci fals, minciuna groasa, nene), era tot un cominternist cu conexiuni cosmopolite, care voia sa-i prosteasca pe romanii adevarati cu afirmatia asta.
E vorba de Lucreţiu Pătrăşcanu, care a inventat „lozinca“ în 1946, comunistul care, alături de alţi agenţi ai sovieticilor şi de regele cam iresponsabil şi manipulat, au închinat România către Uniunea Sovietică la 23 august 1944.
A folosit expresia la Cluj, când comuniştii nu luaseră întreaga putere în ţară, dar Pătrăşcanu era ministru de Interne din partea comuniştilor.
Iată adevărul nemitizat şi necoafat de propaganda neo-şobolanilor roşii de azi:
La Cluj, în primăvara anului 1946, ca în fiecare an, studenţii şi ţăranii au ieşit în stradă pe 10 mai pentru a defila de Ziua Regelui. Doar ca in timpul acelor vremuri tulburi comunistii nu stateau cu mainile in san. Au organizat o contramanifestatie si in timpul defilarii au sustras de pe tribuna din fata Teatrului National din Cluj drapelele Statelor Unite, Marii Britanii, al Frantei, al Romaniei, ramanand in picioare doar cel al Uniunii Sovietice.
Anticomunistul Gavrila Rus, viitor partizan, era atunci student in anul intai şi a participat la defilare, aşa că a povestit ce s-a intamplat in acele zile
“Dupa defilare, studentii s-au retras in camine. Bande de comunisti au batut studentii, in timp ce Politia ii aresta. Au fost tunsi si dusi la Campia Turzii. O parte dintre cei care au scapat de bataile comunistilor s-au baricadat in camine” (Gavrilă Rus).
A doua zi, studentii declara greva generala si se aduna in fata Facultatii de Drept. 10.000 de studenti si tarani imbracati in camasi albe cu tricolorul pe mana. Acestia se deplaseaza in liniste spre Prefectura pentru a discuta cu edilul judetului. In prima instanta acesta refuza dialogul. Dupa alte doua zile, soseste la Cluj Lucretiu Patrascanu, ministrul de Justitie in guvernul lui Petru Groza. “A incercat sa tina un discurs in fata studentilor. A inceput cu fraza: “Inainte de a fi comunist, sunt roman.” Un cor de huiduieli a intrerupt orice dialog.
Dupa relatarea martorului Gavrila Rus, viitor partizan anticomunist:
https://romanialibera.ro/lifestyle/food/gavrila-rus-partizanul-pribeag-21-de-ani-66432/
Iar Pătrăşcanu era căsătorit cu o evreică marxistă, Herta Schwamen şi avea legături şi cu spionajul american şi cu cel britanic ce susţinuse în timpul războiului mişcarea sionistă clandestină în România. Nu a fost ucis de comuniştii stalinişti din România, precum Gheorghiu-Dej, pentru că ar fi fost mai ’român’ ca ei, ci pentru legăturile cu comunismul internaţionalist iudeo-cosmopolit nesupus Moscovei. Toţi afiliaţii internaţionalismului roşu erau atunci persecutaţi de Moscova sovietică.
“Să se înțeleagă” ca propagandistii minciunii, lupi in blani de oaie, s-au (ori v-ati) inmultit peste masura de ceva ani incoace.
@D.D/Da bai, tichiuta. Dupa 1945 peste 480 de fosti securisti si politruci de origina hazara care au detinut functii de conducere in Aparatul de Partid si de Stat in perioada 1945-1964 dupa ce au fost pusi pe liber de catre Gheorghiu Dej au emigrat in Israel unde au primit pensii babane de la statul roman avand mainile plina de sangele martirilor nostri ucisi din ordinele lor in inchisorile si lagarele Securitatii.
“EVREII DIN STRUCTURILE DE CONDUCERE ALE STATULUI ROMÂN
12 august 2025|Doctrină naţionalistă, Holocaust
EVREII DIN STRUCTURILE DE CONDUCERE ALE STATULUI ROMÂN
Gem târgurile de carte, librăriile, ştandurile stradale, de cărţi scrise de evrei, în care, de nenorocirile întâmplate în România, de la 23 august 1944, până în anul 1989, sunt de vină doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. De ce vor să ascundă ceva cutremurător de grav?
Responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat în comunism aparţine unicului factor de decizie, partidului comunist, de la factorul centralizat, la cel teritorial. El hotărăşte ce să se facă şi cum să se facă.
Factorul comunist de preluare a puterii în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, în timpul rebeliunii iudaice antiromâneşti din 1940, a fost deţinut de evrei. Tot de ei, în continuare, aşa cum reiese din tabelele cu repartizarea teritorială a sutelor de evrei comunişti (Vezi Holocaustul (genocidul) evreilor împotriva românilor). E de ajuns să suprapunem localităţile din care s-au făcut arestările şi întemniţările românilor, dar şi deportările şi ne dăm seama cine a decis ca asupra românilor să se practice genocidul. Soldaţii sovietici mongoli şi nu numai, nu ştiau care sunt români, sau de alt neam. Şi nici alţi conducători veniţi degrabă din URSS. Evreii localnici ştiau.
Dar în România din noile ei graniţe, impuse de URSS? Se poate ajunge cu uşurinţă, după opinia noastră, la un număr de vreo zece mii de tovarăşi comunişti evrei, care au fost factori de decizie în România, de la factorul centralizat, la cel teritorial. Ideologii evrei de azi, pentru a evita ajungerea evreilor în situaţia de a răspunde în faţa poporului român de holocaustul săvârşit asupra românilor, îşi amintesc sectorial şi evaziv de unii evrei cu responsabilităţi, dar şi atunci arată spre cei doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceauşescu.
După 23 august 1944 evreii bolşevici s-au trezit într-o situaţie stânjenitoare. Partidul Comunist din România era un partid al evreilor, dar cu un număr prea mic de evrei. Români să fi fost câţi să-i numeri pe degetele unei mâini. De numărul acesta mic de evrei se prevalează ideologii evrei, mai reducând numărul. E adevărat, documentele din arhiva românească a vremii reţine un număr mic, de evrei bolşevici, până în 1940. Văzându-se Ana Paukeret Co., că are Armata Roşie la dispoziţie în toată România, îi iscodi mintea o fabrică de evrei ilegalişti. Doi ilegalişti dacă depun mărturie pentru al treielea, este şi acesta ilegalist (Practica minciunii prin mărturii mincinoase s-a transformat în “documente” şi în alte domenii). Adică a desfăşurat activitate în clandestinitate, în calitate de comunist (bolşevic) al P.C. din România. Şi fabrica de minciuni a funcţionat. Din mincinoşi, la mincinoşi, la mincinoşi, până Partidul Comunist din România s-a îngroşat cu cinci mii de ilegalişti. Şi cu ceilalţi, de dinainte, vreo mie, în total şase mii de bolşevici evrei se instalează brutal şi sângeros, la pârghiile de conducere ale României. Şase mii? Nici vorbă. Ci vreo zece- douăsprezece mii. Cei şase mii de evrei şi ce evrei, ilegalişti, n-au mai avut şi ei alţi evrei, care să dea năvală, la absolut toată bogăţia României? Soţii, fraţi, surori, nepoţi. Prieteni. Cunoscuţi. Pe un lung şir de ani. Se regăsesc în dominarea numerică, în structurile centralizate statale şi teritoriale, în instituţii. Acolo, unde, în mod excepţional nu au dominat şi numeric, au avut funcţiile de decizie, de conducere. Aşa, în agricultură. Întreaga ţară căzuse sub dictatura iudaică. Din 1940, până în 1989 (Cu întrerupere în 1942 şi 1943 şi parţial în 1940). Tot ei pot fi identificaţi în structurile decizionale ale ţării şi după 1989. In ultima perioadă, înainte de 1989, românii urcau printre evrei în structurile centrale, dar şi teritoriale, spre disperarea evreilor, care sufereau o anume restrângere de autoritate. În următorii vreo zece-cincisprezece, românii ani ar fi redevenit stăpâni deplini în propria lor ţară. Aşa se explică lovitura de stat anti românească şi executarea lui Nicolae Ceauşescu. Tot cu ajutorul Uniunii Sovietice. Si au pus mâna din nou pe România. Cu siguranţa nu pentru prea multă vreme. Dar am anticipat destul. Aşa cum în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, unde se cunosc, până acum, peste trei sute de bolşevici evrei vinovaţi, să dăm şi din România cu graniţele de azi, nume de tovarăşi evrei bolşevici. O mică parte din cei vreo zece mii. Pe cei de azi, de după 1989, îi vor trece sudorile reci, ei fiind urmaşii celor din 1940, până în 1989. 1) Urmaşii familiilor de evrei (tatăl evreu, mama evreică). 2)Urmaşii românilor căsătoriţi (măritaţi!) cu evreicile aduse din URSS, evreice cărora Ana Pauker le-a dat o destinaţie clară, căsătoria cu acei români care vor fi toleraţi în funcţii de conducere, necesari. Sărmanii români le spuneau rusoaice, aşa aveau sarcină de la evrei. Nu le scoteau în publicul de jos şi la rudenii, nu ştiau româneşte şi românaşii isteţi, ar fi înţeles şi ce fel de “rusoaice” sunt. Si acestea au fost spionii propriilor soţi în favoarea comunităţii bolşevice evreieşti. Si prin soţii lor aflau unele, altele, pe care le raportau confidenţial. Iar o parte din aceste soţii erau ele însele, cu anumite funcţii importante. Si urmaşii acestora sunt înfipţi şi azi la cârma ţării. 3) Si urmaşii românilor căsătoriţi cu evreice din România. Se ştie că la evrei, în cazul familiilor mixte, cu mamă evreică, apartenenţa la comunitatea evreiască, o dă mama. Când tatăl este evreu şi soţia nu este evreică, aceasta trece la religia mozaică. Şi se mai ştie că Sinagoga de regulă nu permite căsătoria unui evreu cu o creştină, sau a unei evreice cu un creştin, doar atunci când există anume interese iudaice. Interesele iudaice pot fi uşor contabilizate şi în cazul căsătoriilor mixte, de sub controlul evreilor comunişti din România. Si al sinagogii. Este de ajuns că se ştiu cei care au fost înainte de 1989 în structurile guvernamentale şi teritoriale, în fruntea unor instituţii culturale, ştiinţifice şi se va descoperi, cu stupoare, că sunt evrei (tatăl evreu, mama evreică), sau români ajunşi acolo prin faptul că erau căsătoriţi cu evreice. Şi soţiile lor evreice. O listă cu evreicile din structurile guvernamenmtal si din alte instituţii ar fi edificativă. Că unii au ajuns cu timpul personalităţi, e firesc. Au avut toate condiţiile şi avantajele. Dar românii căsătoriţi cu românce nu au beneficiat de sprijinul comuniştilor evrei. Ajunşi, în anii de dinainte de 1989, în instituţiile la care ne-am referit, ori deveneau colaboraţionişti ai evreilor, ori li se făceau zile fripte. La fel şi azi. (Sărmanii, unii au devenit porta vocea evreiască împotriva românilor. Lor le-a fost şi le este bine. Au ajuns şantajabili.). Că după trecerea unor ani, cei mai mulţi evrei din România îşi ascund originea, dar continuă să acţioneze în interesul evreilor din România şi din întreaga lume, este ştiut. Dacă ar fi fost loiali poporului român, n-ar avea de ce să-şi ascundă originea. Simpatia faţă de confraţii evrei ar fi fost de înţeles şi facilitarea unor legături culturale, ştiinţifice, economice, între poporul român şi evreii de dinafara României, ar fi fost normală. Iar părerea multor evrei, că nu li se mai ştie apartenenţa etnică la evreime, este eronată. In continuare să argumentăm cele de mai înainte, limitându-ne la spaţiul restrâns al unui articol, dar cei interesaţi, pot afla ei înşişi numele a mii de evrei bolşevici din România. Ilegaliştii au primit indemnizaţii mari, sfidătoare faţă de nivelul de trai al românilor. La rang de demnitari de stat. Unii trăiesc şi azi. Şi urmaşii lor au primit ajutor de urmaş de ilegalist, de parcă nu aveau beneficii mult prea mari faţă de nivelul de trai al românilor. Iar deţinuţii politici români, supravieţuitori ai închisorilor şi lagărelor, au fost muritori de foame, situaţia lor financiară fiind şi azi ofensator de mică, faţă de a călăilor României. Comparaţi nivelul financiar al ilegaliştilor în viaţă şi al deţinuţilor politici români.
Desigur exista şi evrei (propriu-zişi, sau din familii mixte) cu un comportament normal în relaţiile cu românii. Dar şi aceştiea se fac a nu şti despre activităţile incorecte, intolerabile, ale altora. Îşi păstrează avantajul unor relaţii.
Sunt şi excepţii. Cunoaştem cazul lui Bruhis, autorul cărţii Rusia, România, Basarabia, Universitas, Chişinău, 1992, în care nu a ezitat să deconspire activitatea netrebnică a evreilor bolşevici faţă de poporul român.
În rândurile ce urmează ne vom restrânge la numele unor evrei din structurile de conducere ale României.
Cele ce urmează sunt extrase din cărţile pe care le vom cita la sfârşit:
Pe urmaşii lui Cain, destinaţi să instaureze comunismul în România, capitularea necondiţionată de la 23 august 1944 i-a surprins la Moscova…
Sosind de la Moscova la 17 septembrie 1944, grupul Anei Pauker a dat peste cap conducerea provizorie a PCR şi de fapt i s-a substituit… Întrucât din totalul de 900 de comunişti existenţi la acea dată în România, cei de etnie română puteau fi număraţi pe degetele de la o mână, “greul” îl duceau urmaşii lui Cain şi câţiva comunişti: unguri, bulgari, ruşi, ucrainieni şi armeni. Pentru acest motiv, această adunătură se numea nu Partidul Comunist Român, ci Partidul Comunist din România.
Pentru a spori numărul comuniştilor s-a trecut la completarea Partidului cu “ilegalişti”. Această măsură a condus la creşterea numărului membrilor de partid, dar compoziţia naţională nu s-a schimbat, alogenii şi în special urmaşii lui Cain erau majoritari. Pentru a deveni comunist “ilegalist” aveai nevoie de doi martori “ilegalişti” şi cum români nu aveau precursori, nu deveneau“ilegalişti” comunişti.
In scurt timp, “ilegaliştii” au ajuns la 5000 de membri. În faţa argumentului de “ilegalist” cădeau toate criteriile de selectare şi promovare a cadrelor, inclusiv criteriile de clasă, aplicate cu stricteţe românilor.
Fabricanţi, bancheri, negustori şi tot felul de alţi bogătaşi, dar mai ales descendenţii lor, care în nici un caz nu aparţineau clasei muncitoare sau ţărănimii sărace, au revenit la statutul din perioada capitalistă, de subordonare a muncitorilor şi ţăranilor. Au devenit ofiţeri cu funcţii de comandă care să apere ţara, aşa cum orice animal îşi apă prada. Pe mâna lor au încăput finanţele ţării, economia, comerţul interior şi exterior, producţia, cercetarea, ştiinţa, cultura, mass-media, politica şi reprezentarea diplomatică a ţării. “Ilegaliştilor” li s-au oferit toate privilegiile: pensii FIAP, spitale şi policlinici speciale, magazine speciale şi li s-a deschis calea promovărilor în cele mai înalt funcţii din partid şi administraţie.
Nici un sector politic, economic, cultural, ştiinţific nu a rămas neacoperit de aceşti misterioşi “ilegalişti”. Cine erau ei, unde şi cum luptaseră în ilegalitate? Răspunsul era pe buzele tuturor românilor năpăstuiţi: erau sionişti care desfăşuraseră o activitate specifică acestei organizaţii de întrajutorare evreiască. Cei mai mulţi dintre ei, fiindcă erau bogaţi, cotizaseră cu importante sume de bani la ajutorul sionist, pe care, la recunoaşterea calităţii de “ilegalist PMR” îl transformaseră în “ajutorul roşu”. Merită a fi amintit cazul baronului Neuman, patronul fabricii de textile de la Arad şi a prietenului său, bogătaşul Donath Andrei.
Lista “ilegaliştilor” s-a îngroşat cu maghiarii proveniţi din puzderia de organizaţii existente în Transilvania, inclusiv în partea de nord, cedată Ungariei prin odiosul Diktat de laViena.
În perioada octombrie 1944-martie 1945, când Ardealul de nord s-a menţinut sub ocupaţie sovietică, în înţelegere cu Moscova, au fost aduşi în aceste teritorii aproximativ 200 000 de unguri, care i-au înlocuit pe cei care au fugit din România, de teamă să nu fie judecaţi pentru faptele săvârşite în timpul ocupaţiei hortyste. În categoria “ilegalişti” au fost incluşi şi foştii agenţi KGB, care în proporţie de peste 90% erau urmaşii lui Cain.
În Biroul Politic al CC al PCR, cel mai autoritar organism politic la acea vreme, erau: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Robinsohn Puker, Teohai Georgescu (alias Burach Tescovici) şi Vasile Luca (alias Luka Laszlo), respectiv un român şi trei alogeni.
În cartea sa, Primejdii, încercări, miracole, rabinul-şef din România, Moses Rosen, scria: Dej şi Luca erau socotiţi formal, primii, însă toată lumea ştia că ea (Ana Pauker n.a.) era numărul unu…
In PC(b) urmaşii lui Cain deţineau puterea în proporţie mai mare de 80%. În compensaţie toate secţiile Comitetului Central erau conduse de aceştia, astfel:
1. Mihai Roller. A condus sectia de istorie. Este făcut academician. Nu avea studiile terminate. Iată cei mai apropiaţi colaboratori ai săi:
2. Filipovici (venit şi el din URSS).
3. Onesacu Marcu (nume de împrumut). Absolvent al Facultăţii de drept din Bucureşti.
4. Marusohn. Studii medii.
5. Krakauer Charlota. Profesoară de franceză.
6. Langfelder Paul. Venit din Occident în 1946. Nu ştia româneşte.
7. Aronovici.Arhitect.
8. Milka Herşcovici.
9. Iosif Chişinevschi. A condus secţia de propagandă. Evreu Basarabean. L-a avut alături pe evreul transnistrian
10. Miron Costantinescu. Împreună şi-au adus contribuţia la uciderea bestială, cu ranga, a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care avea “vina” că se declarase român.
11.Teodor Rudenco. A condus secţia de cultură. Evreu din Basarabia. Acum apar “poeţii muncitori” Ion Păun Pincio, Marcel Breslaşu, A.Toma, E. Frunză, Th. Neculuţă s. a.
12.Vincze. A condus secţia pentru îndrumarea şi controlul armatei, justiţiei şi securităţii. Evreu ungur.
13. Ghizela Vass. A condus secţia externe. Evreică maghiară. Asistată de 14. Lidia Lăzărescu (nume de împrumut), 15.Olga Deuth, 16. Andrei Goanţă (nume de împrumut).
In ministere situaţia era identică:
17. Ana Robinsohn Pauker. Evreică. Ministrul Afacerilor Externe. Îi avea ca adjuncţi pe 18. Eduard Mezincescu (Mezingher), evreu. 19. Grigore Preoteasa. Căsătorit cu o evreică, 20. Nicolae Cioroiu. Căsătorit cu o evreică.
Toţi directorii din Ministerul Afacerilor Externe erau evrei :
21. Lăzărescu, 22. Mircea Bălănescu, 23. B. Şerban, 24. Clara Ardeleanu, 25. Ida Felix, 26. E. Păsculescu, 27. Ana Toma, 28. Cornel Bogdan, 29. Petre Iosif, 30. Dionisie Ionescu, 31. Nicu Şerban.
Ambasadori evrei: 32. Gheorghe Stoica, la Berlin, 33. Davidovici, în Israel, 34. Simion Bughici, la Moscova, 35. Mircea Bălănescu, la Paris, 36. Petre Iosif, la Roma, 37. Silviu Brucan (Samuil Brukner), la Washington.
Toamna, când începeau sesiunile ONU, mass-media care anunţa sosirea delegaţiilor se amuza, anunţând că Israelul a veni la sesiune cu două delegaţii, una din Israel şi alta din România.
In ministerul de externe singurii români erau femeile de serviciu, portarii şi şoferii. In rest “poporul ales”.
Circula atunci în minister o vorbă de duh, sau de năduh, conform căreia în MAN funcţionau 11 sinagogi. Talmudul prevede că unde sunt 10 iudei (bărbaţi) poate lua fiinţă o sinagogă şi în Ministerul de Externe erau 112 evrei (bărbaţi).
38. Mihai Florescu (nume de împrumut). Ministrul Petrolului şi al Chimiei. Venit din URSS cu Ana Pauker. S-a strecurat în casa lui Nicolae Ceauşescu, jucând un rol nefast în toate evenimentele “epocii de aur”.
Şi acesta a avut grijă să umple ministerul cu oameni de încredere după modelul Anei Pauker. A înfiinţat celebrul SOVROM-PETROL: altă pâlnie prin care petrolul românesc s-a scurs fără greutate spre Uniunea Sovietică. Prin anii 50, o societate sovietică (Cuarţit) a început exploatarea sălbatică a uraniului din Munţii Apuseni, despre care se spunea că este cel mai pur din lume. Românii îl scoteau din pântecul pământului, îl încărcau în lăzi speciale şi lua drumul URSS. Era material strategic pentru interesul socialismului.
Valoarea uraniului jefuit de sovietici a depăşit trei miliarde de dolari.
La Ministerul Apărării Naţionale, la început a fost ministru ruteanul Emil Bodnarebko (Botnăraş). Mai târziu,
39. Leontin Silaghi (Sălăjan). Căsătorit cu o evreică.
40. Walter Neulander (Roman). Responsabil cu educaţia politică a armatei (îndoctrinare).
Aceştia au fost groparii armatei române din cel de al II-lea război mondial.
41. Luka Laszlo (Vasile Luca). Ministrul Finanţelor. Prieten apropiat al evreilor unguri Bela Kun şi Mathyasz Rakoczi. Un adept făţiş al falsei teorii că Ardealul e unguresc. Şi-a văzut împlinit visul , după care râvneşte şi azi UDMR, de a înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară. În scută vreme şi acest minister a fost dominat de urmaşii lui Bela Kun şi ai lu Cain. Un glumeţ spunea că în Ministerul de Finanţe nu mai vorbeau româneşte decât femeile de serviciu şi portarii.
În timpul războiului, mareşalul Ion Antonescu i-a obligat pe nemţi să plătească nu cu mărci, ci cu aur masiv, toate exporturile României către Germania şi s-au adus în ţară 40 de tone de aur masiv. Sovieticii l-au considerat aur german şi l-au confiscat, drept pradă de război…
Deşi prin armistiţiul semnat la Moscova, în noaptea de 12-13 septembrie 1944, despăgubirile de război fuseseră fixate la 300 milioane USD, în realitate, până la semnarea tratatului de pace de la Paris s-au plătit mai mult de 1,5 miliarde USD. Prin SOVROMURI, România a fost exploatată mai sălbatic decât coloniile.
42. Ana Toma, evreică. Ministrul Comerţului Exterior. Fostă şefă de cabinet la Ana Pauker. Soţia lui Bodnarenco Pantelei Pantiuşa (alias Pintilie Gheorghe) din Tiraspol, şeful Securităţii Române.
Ana Toma a avut sarcina de partid să prezinte la procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu dovezile fabricate, cum că acesta era duşmanul Uniunii Sovietice, dovezi care, deşi nu au convins pe nimeni, au stat la baza condamnării la moarte a celui care a declarat la Cluj, că în primul rând este român şi apoi comunist.
Şi în acest minister şi în societăţile de comerţ exterior organizate pe ramuri ale economiei naţionale, majoritatea conducătorilor şi funcţionarilor erau evrei. Aceştia afirmau că românii nu au calităţi de comercianţi.
Pagubele provocate economiei naţionale prin operaţiuni frauduloase în comerţul exterior au fost fabuloase. Oala era bine acoperită, astfel că nu a fost dat în vileag decât cazul de la AGROIMPORT-EXPORT, când grupul de delapidatori condus de Donath Andrei a furat şi depus la băncile elveţiene 50 de milioane USD.
43.Alexandru Moghioroş (evreu din Ungaria-n.n.). Dirija Ministerul Agriculturii, de la nivelul Comitetului Central.
44. Teohari Georgescu (Burach Tescovici). Ministru de Interne.
45.Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolschi) . Evreu basarabean. Sovieticii i-au dat gradul de general. La începutul anului 1945, pentru Grumberg Boris Nicolschi s-a creat o structură specială: Brigada mobilă, care poate fi socotită nucleul viitoarei securităţi. Această formaţiune de represiune formal era încadrată în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Statului, însă acţiona independent şi avea misiuni speciale de informaţii, de arestare şi cercetare a populaţiei(s.n.).
46.Serghei Niconov. Şeful spionajului român. Avea o biografie asemănătoare cu a lui Alexandru Nicolschi.
În anul 1948 s-a înfiinţat Direcţia Generală a Securităţii poporului (DGSP), condusă de evreii Alexandru Nicolschi,
47. Bodnarenco, 48. Pantelei Pantiuşa, 49. Vladimir Mazuru. Dintre oamenii care în primii ani de existenţă a DGSP au ocupat funcţii de conducere, până la şef de birou inclusiv, atât în compartimentele operative cât şi în cele administrative, erau: Serghei Niconov (enumerat mai înainte), 50. Cacica Sasa, 51. Oprescu Dorel (nume de împrumut), 52. Rita (soţia lui Oprescu Dorel), 53. Slechinger Paul, 54. Chioreanu Magdalena (nume de împrumut), 55. Blaukenstein Magdalena, 56. Roza Adalbert, 57. Bichel Ivan, 58. Mişa Protopopov, 59. Bercovici, 60. Ijak Adalbert, 61. Szabo Eugen, 62. Maximenco Feodor, 63. Hollinger Isidor, 64. Teişanu Eugen (nume de împrumut), 65. Hirch Tiberiu, 66. Friedlander Eugen, 67. Herişan Alina (nume de împrumut). Tatăl ei era proprietarul unei rafinării şi al unor sonde din Moldova. 68. Ebner Silvia, 69. Kovaks Pius, 70. Demeter Şandor, 71-72. Fraţii Ady, 73. Hirch-Haiducu, 74. Fux Beria, 75. Herscovici , 76. Schmerler, 77. Hary Bogadan, 78. M. Pacepa. Si alţii .
În Direcţia de Cercetări Penale, întregul efectiv, în frunte cu Dulgheru Mişu, erau evrei:
79.Dulgheru Mişu (Dulbergher), 80.Aritonovici Samy, 81. Matusevici Nathan, 82. Ficher Simon, 83. Zigler Simon, 84. Davidovici Leon, 85. Segal Luiza. Si alţii (s.n.).
Şeful de cadre din Ministerul de Interne: 86. Demeter Şandor.
Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne: 87. Iosif Straier.
Unităţile teritoriale aveau în conducere, în majoritatea cazurilor, de asemenea evrei.
La regiunea Bucureşti: 88. Stancu Aurel. Venit în 1944 de la Moscova. Avea ca principali colaboratori pe: 89. Weis Isidor, 90. Kohn Bernanrd, 91. Edelstein, 92. Rodelstein, 93. Hâncu (nume de împrumut). Şi alţii.
La regiunea Ploieşti: 94. Ştrul Mauriciu, colonel.
La Braşov: 95. Kalausek Koloman, colonel.
La Piteşti: 96. Nedelciu Mihailo, apoi, 97. Wisting Eugen.
La Galaţi: Ijak Adalbert (enumerat mai înainte).
La Cluj: 98. Patriciu Mihail (nume de împrumut).
La Bacău: 99. Câmpeanu (nume de împrumut), colonel.
La Suceava: 100.Popic Adalbert. Paraşutat de sovietici în timpul războiului).
La Târgu-Mureş: 101. Daszkel Eugen.
La Oradea: 102. Zeller.
La Maramureş: 103. Davidovici- Dascălu. Şi altii.
La Satu-Mare: 104. Ludovik Weiss.
Mişu Dulgheru (enumerat mai înainte)…angajat al Ministerului de Interne în 1945, apoi trecut la Serviciul Special de Informaţii. Între 1948 şi 1952 a fost şeful Direcţiei de Anchete Penale, poziţie în care a instrumentat cazul Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnat la moarte şi ucis în aprilie 1954. La începutrul anilor 80, călăul a emigrat în Israel.
Ludovik Weiss…a lucrat în Siguranţă în 1946-1948, iar ulterior la Securitate (1948-1960), fie ca şef al Serviciului judeţean Satu-Mare, fie în cadrul Direţiei Anchete Penale, care i-a încredinţat loturile Canal şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Pentru ultima “ispravă, Weiss a fost decorat cu Ordinul Steaua RPR. In anii 80 a plecat în Israel. In anul 1949 a împuşcat patru ţărani din Odorhei (Satu-Mare): Andrei Pop, Chira Gheza, Biro Andrei, Gyla Alexandru.
Regiune Prahova: 105. Iţic Averbach. Comandantul Securităţii.
La Iaşi: 106. David Isidor şi 107.Vasile Dascălu.
108. Ştefan Koller. Locotenent colonel de securitate. A funcţionat din 1952, în Ministerul Afacerilor Interne, în Direcţia Generală a Lagelor, iar între 1954 şi 1957 a fost comandantul închisorilor din Aiud şi apoi a Văcăreştilor.
Şi justiţia se afla în mâinile urmaşilor lui Cain:
109. Avram Bunaciu, “măritat” cu o evreică. Secretar general la Ministerul de Interne. Preşedinte al Tribunalului Poporului.
La Parchetul general şi mai târziu, la Tribunalul Suprem:
110. Alexandru Voitinovici. Apropiat colaborator al familiei Brukner (Brucan).
111. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan).
Aceştia au trimis în faţa plutoanelor de execuţie, sau la moarte lentă, în închisori, floarea intelectualităţii româneşti, care era vinovată de faptul că şi-a iubit ţara şi a militat pentru înălţarea neamului românesc.
În spatele Anei Pauker şi a baionetelor armatei roşii, având drept model procesele staliniste din anii 30, acuzatorul public Alexandra Sidorovici şi-a permis să urle şi să îndrepte arătătorul spre boxele în care se aflau nişte monştri sacri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brăteanu, Constantin Titel Petrescu şi alţii.
Singurul minister în care predominau români era cel al agriculturii, dar dirijat, la nivelul Comitetului Central, de Alexandru Moghioroş.
La instituirea acestei stări politico-sociale au contribuit nu numai Kremlinul, ci şi organizaţiile mondiale evreieşti, interesate de extinderea comunismului pe întreaga planetă.
În lucrarea sa Contribuţia unor minorităţi naţionale la bolşevizarea României, analistul politic, generalul Neagu Cosma, arată că în România erau “instructori” israelieni, care instituiau sarcini speciale pentru Ambasada Israelului şi pentru evreii din România”: 112. Scholmo Leibovici, 113. Yeschaianu Dan.
Silviu Brucan (Samuil Brukner). Enumerat mai înainte. Cel mai teribil acuzator, redactor-şef al ziarului Scânteia.
La Botoşani: 114. Moritz Feller, 115. Ruchenstein,116.Solomovici.
Toată România era ocupată şi torturată de călăi de teapa unui Feller, Ruchenstein, Solomovici, Grundberg, Nicolschi, Grumberg, isterizaţi de un Brukner. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara noastră, Bucureşti, 2004, p. 326-336, 341, Neagu Cosma, Cupola-Din culisele securităţii, Editura Globus, Bucureşti, p. 44-83).”
SA FACI PE ORICINE VREI TU “TICHIUTA”, “jidan” sau “satanist” – cand spune adevarul -, si sa nu mai vezi nimic altceva, ARATA GRADUL INALT DE ALIENARE MINTALA LA CARE V-A DUS PROPAGANDA rosie bolnava.
Delirezi continuu facand copy-paste, dar fara a intelge ceva cu adevarat!
Unul din neamul satanic, Soros e fruntea. https://www.youtube.com/watch?v=rgE0MHk7YS4
“Alexandru Florian, directorul Institutului “Elie Wiesel”, este autorul unei cărţi intitulate “Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, în care se face propagandă comunismului, informează Cotidianul.
Cartea, apărută în colecţia „Ştiinţa pentru toţi” la Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică în 1975, a fost ştearsă însă, din CV-ul oficial al actualului angajat al Institului aflat în subordinea Guvernului României.
În volumul respectiv, autorul a citat şase volume semnate de Nicolae Ceauşescu, dar şi lucrările lui Marx, Engels sau Lenin, care sunt menţionaţi cu 10 lucrări.
Tatăl lui Alexandru Florian a fost profesor de marxism-leninism în perioada 1949-1989. Alexandru Florian este principalul promotor al legii 217/2015, cunoscută ca legea antilegionară. Comunismul a fost condamnat, oficial, în România ca și regim criminal. În ultimii doi ani, Institutul a primit finanțări publice de 2,7 milioane de euro.
Iată câteva pasaje pe care le scria tânărul, pe atunci, Alexandru Florian:
“Întreaga construcţie a civilizaţiei socialiste se întemeiază pe marile cuceriri ale cunoaşterii şi ştiinţei;
Comunismul este dar chintesenţa cunoaşterii, rodul marilor cuceriri ale ştiinţei şi culturii, rezultatul acumulării şi sintetizării a tot ceea ce a creat mai de preţ mintea omului;
Concepţia filozofică şi construcţia practică în socialism sînt profund ştiinţifice şi revoluţionare, angajate în lupta pentru transformarea lumii, pentru făurirea unei civilizaţii ateiste, în care omul este considerat şi apreciat ca fiinţa suprem creatoare;
Ateismul marxist este dimensiune a concepţiei filozofice şi acţiunii revoluţionare a proletariatului;
Lupta împotriva religiei este concepută ca parte a procesului de înlăturare a puterii politice burgheze, a desfiinţării relaţiilor de exploatare, de instaurare a puterii politice a proletariatului;
Oamenii muncii se înarmează cu ştiinţa, dar construiesc practic un stat ateu. Ei nu se află numai într-o opoziţie teoretică faţă de credinţa în dumnezeu, ci trăiesc şi gândesc în lumea reală, sînt materialişti prin concepţie şi activitatea lor;”